Normele metodologice pentru aplicareaLegii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca


In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. III din Legea nr. 106/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca,

Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

ART. I
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 234/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 2, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Contractul de ucenicie la locul de munca trebuie sa contina elementele obligatorii ale contractului individual de munca prevazute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, precum si clauzele prevazute la art. 4 alin. (5) din Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca, republicata, denumita in continuare lege."

2. La articolul 2, alineatele (4) si (8) se abroga.

3. Dupa articolul 2 se introduc patru noi articole, articolele 2^1-2^4, cu urmatorul cuprins:
"Art. 2^1. - Angajatorul este obligat ca, anterior inceperii activitatii, sa inmaneze ucenicului sau, dupa caz, parintelui ori reprezentantului legal un exemplar original din contractul de ucenicie la locul de munca, semnat de catre parti.
Art. 2^2. - (1) Contractul de ucenicie la locul de munca se incheie pe durata determinata.
(2) Durata contractului de ucenicie la locul de munca nu poate fi mai mare de 36 de luni si mai mica de 12 luni.
Art. 2^3. - (1) Persoana care a incheiat un contract de ucenicie la locul de munca, denumita in continuare ucenic, nu poate desfasura si activitate conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Ucenicul sau, dupa caz, parintele ori reprezentantul legal declara pe propria raspundere ca sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1), precum si faptul ca ucenicul nu detine calificarea pentru care se organizeaza ucenicia la locul de munca, conform anexei nr. 1 la contractul de ucenicie la locul de munca.
Art. 2^4. - (1) Modelul-cadru al contractului de ucenicie la locul de munca este prevazut in anexa nr. 1.
(2) Contractul de ucenicie la locul de munca poate contine o clauza prin care partile convin ca la incetarea acestuia activitatea sa poata continua prin incheierea unui contract individual de munca pentru exercitarea ocupatiei in care ucenicul va fi calificat."

4. Articolul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Documentele necesare pentru incheierea contractului de ucenicie la locul de munca sunt:
a) actul de identitate, in original si in copie;
b) certificatul de nastere, in original si in copie;
c) copii legalizate ale actelor de studii care atesta indeplinirea conditiilor de acces la formare profesionala prin ucenicie la locul de munca, pe niveluri de calificare conform prevederilor din anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 522/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) certificat medical care atesta faptul ca cel in cauza este apt pentru prestarea muncii in care se organizeaza ucenicia;
e) acordul scris al parintilor sau, dupa caz, al reprezentantilor legali pentru persoanele care au varsta de 15 ani.
(2) Documentele necesare pentru incheierea contractului de ucenicie la locul de munca pentru categoriile de persoane prevazute la art. 5 alin. (3) din lege sunt:
a) pasaportul sau, dupa caz, actul de identitate, in original si in copie;
b) autorizatia de munca, dupa caz;
c) copii legalizate ale actelor de studii, recunoscute si/sau echivalate, potrivit legii, care atesta indeplinirea conditiilor de acces la formare profesionala prin ucenicie la locul de munca, pe niveluri de calificare conform prevederilor din anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 522/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) certificat medical care atesta faptul ca cel in cauza este apt pentru prestarea muncii in care se organizeaza ucenicia;
e) acordul scris al parintilor sau, dupa caz, al reprezentantilor legali pentru persoanele care au varsta de 15 ani.
(3) Actele in original pentru care se pastreaza copia se restituie titularului.
(4) Datele cu caracter personal ale ucenicilor sunt prelucrate in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare."

5. Articolul 5 se abroga.

6. Articolul 6 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6. - (1) Femeile aflate in situatia prevazuta la art. 5 alin. (4) din lege au toate drepturile si obligatiile prevazute de dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 25/2004, cu modificarile ulterioare.
(2) Ucenicilor care au varsta cuprinsa intre 15 si 18 ani le sunt aplicabile prevederile Hotararii Guvernului nr. 600/2007 privind protectia tinerilor la locul de munca."

7. Articolul 7 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 7. - Durata contractului de ucenicie la locul de munca se stabileste in functie de nivelul de calificare pentru care urmeaza sa se pregateasca ucenicul, fara a putea fi mai mica de:
a) 12 luni, in cazul in care ucenicia la locul de munca se organizeaza pentru dobandirea unei calificari de nivel 1;
b) 24 de luni, in cazul in care ucenicia la locul de munca se organizeaza pentru dobandirea unei calificari de nivel 2;
c) 36 de luni, in cazul in care ucenicia la locul de munca se organizeaza pentru dobandirea unei calificari de nivel 3."

8. Articolul 8 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8. - Perioada de proba la care poate fi supus ucenicul face parte integranta din durata pentru care se incheie contractul de ucenicie la locul de munca si nu poate depasi 30 de zile lucratoare."

9. Articolul 9 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 9. - (1) Contractul de ucenicie la locul de munca poate inceta pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, conform prevederilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata.
(2) In cazul in care contractul de ucenicie la locul de munca inceteaza pe durata perioadei de proba, la sfarsitul acestei perioade sau dupa expirarea perioadei de proba, dar inaintea expirarii termenului pentru care a fost incheiat, ucenicul beneficiaza pentru perioada lucrata de toate drepturile si are toate obligatiile prevazute de legislatia muncii, de contractul colectiv de munca aplicabil, de regulamentul intern, precum si de contractul de ucenicie la locul de munca.
(3) Pe acelasi loc de munca nu pot fi angajati succesiv mai mult de 3 ucenici pe perioade de proba."

10. Articolul 10 se abroga.

11. Articolul 11 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 11. - (1) Pentru coordonarea activitatii ucenicului, angajatorul desemneaza un coordonator de ucenicie.
(2) Atributiile, drepturile si obligatiile coordonatorului de ucenicie in raport cu activitatea de coordonare a activitatii ucenicului se stabilesc, in conditiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, prin act aditional la contractul individual de munca al persoanei desemnate de angajator pentru a indeplini functia de coordonator de ucenicie.
(3) Anterior modificarii contractului individual de munca, angajatorul are obligatia de a informa persoana selectata in vederea desfasurarii activitatii de coordonare a uceniciei cu privire la clauzele pe care intentioneaza sa le modifice.
(4) Coordonatorul de ucenicie trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
a) sa detina calificarea pentru ocupatia/calificarea pentru care se organizeaza programul de ucenicie;
b) sa aiba o experienta profesionala in ultimii 10 ani de cel putin 5 ani in ocupatia pentru care este necesara calificarea pentru care se organizeaza programul de ucenicie la locul de munca;
c) sa nu aiba cazier judiciar;
d) sa fie apt din punct de vedere fizic si psihic.
(5) Dovada indeplinirii conditiilor prevazute la alin. (4) se face prin depunerea de documente, in original sau in copie, dupa caz, care se pastreaza in dosarul profesional.
(6) In indeplinirea atributiilor ce ii revin, coordonatorul de ucenicie are in principal urmatoarele obligatii:
a) sa elaboreze planul de activitate a ucenicului, prevazut in anexa nr. 2 la contractul de ucenicie la locul de munca;
b) sa elaboreze programul de formare prin ucenicie, ca parte componenta a planului de activitate, in concordanta cu standardul ocupational sau cu standardul de pregatire profesionala specific calificarii;
c) sa monitorizeze modul de implementare a planului de activitate a ucenicului prevazut la lit. a);
d) sa colaboreze pe toata perioada derularii contractului de ucenicie la locul de munca cu furnizorii de formare profesionala, in situatia in care pregatirea ucenicului se realizeaza prin intermediul acestora;
e) sa elaboreze, lunar, raportul de monitorizare a planului de activitate a ucenicului, prevazut la anexa nr. 2, asumat de catre angajator.
(7) In indeplinirea atributiilor ce ii revin, coordonatorul de ucenicie are in principal urmatoarele drepturi:
a) sa coordoneze si sa controleze activitatea ucenicului;
b) sa propuna acordarea de stimulente sau sanctionarea ucenicului, in conditiile legii;
c) sa propuna modificarea planului de activitate a ucenicului;
d) sa comunice in scris angajatorului orice aspect de natura sa influenteze negativ activitatea ucenicului;
e) sa beneficieze de stimulente financiare pentru activitatea prestata in calitate de coordonator de ucenicie, in conditiile legii;
f) sa primeasca o copie a contractului de ucenicie."

12. Articolele 12-14 se abroga.

13. Articolul 15 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 15. - Angajatorul care organizeaza ucenicia la locul de munca trebuie sa asigure:
a) resursele materiale, umane si financiare necesare organizarii si desfasurarii uceniciei la locul de munca;
b) elaborarea unui plan de activitate a ucenicului pentru calificarea pentru care doreste sa angajeze ucenici."

14. Articolul 16 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 16. - Resursele materiale, umane si financiare prevazute la art. 15 lit. a) reprezinta:
a) resursele materiale - spatiile si dotarile necesare pentru dobandirea de catre ucenic a tuturor competentelor prevazute de programul de formare profesionala prin ucenicie la locul de munca;
b) resursele umane - personalul cu atributii in pregatirea teoretica si practica a ucenicului;
c) resursele financiare - resursele care sa ii permita angajatorului plata salariului si a celorlalte drepturi ale ucenicului."

15. Articolul 17 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 17. - (1) Angajatorul care organizeaza ucenicia la locul de munca are obligatia sa depuna, direct sau prin posta, cu confirmare de primire, anterior organizarii uceniciei la locul de munca, la agentia pentru prestatii sociale judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti in a carei raza teritoriala isi are sediul, respectiv domiciliul, urmatoarele documente:
a) programul de formare prin ucenicie, ca parte componenta a planului de activitate, elaborat in concordanta cu standardul ocupational sau cu standardul de pregatire profesionala specific calificarii;
b) declaratia pe propria raspundere a angajatorului ca acesta poate indeplini toate conditiile pentru organizarea programului de ucenicie la locul de munca, in conformitate cu modelul prevazut in anexa nr. 3;
c) lista centrelor de evaluare si certificare a competentelor profesionale obtinute pe alte cai decat cele formale autorizate, propusa pentru calificarea pentru care se organizeaza ucenicia la locul de munca.
(2) In cazul in care documentatia prevazuta la alin. (1) este incompleta sau prezinta unele nereguli, agentia pentru prestatii sociale judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti comunica angajatorului, in scris, in termen de 10 zile lucratoare de la data inregistrarii documentelor prevazute la alin. (1), printr-o notificare al carei model este prevazut in anexa nr. 4, aspectele care nu sunt in conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice, acesta avand dreptul si obligatia de a completa documentatia ori de a remedia neregulile constatate, in termen de cel mult 15 zile lucratoare.
(3) Agentia pentru prestatii sociale judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti are obligatia de a confirma, in scris, angajatorului indeplinirea cerintelor prevazute la alin. (1), printr-o comunicare, conform modelului prevazut in anexa nr. 5.
(4) Angajatorul are obligatia de a instiinta institutiile prevazute la alin. (1) cu privire la incheierea de contracte de ucenicie la locul de munca in termen de 30 de zile de la data incheierii contractelor de ucenicie respective."

16. Dupa articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 17^1, cu urmatorul cuprins:
"Art. 17^1. - Angajatorul care organizeaza ucenicia la locul de munca are obligatia sa comunice agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca, respectiv a municipiului Bucuresti in a carei raza isi are sediul, respectiv domiciliul, locurile de munca pentru care urmeaza sa organizeze programe de ucenicie la locul de munca, in termen de 5 zile lucratoare de la data la care agentia pentru prestatii sociale judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, transmite angajatorului comunicarea prevazuta la art. 17 alin. (3)."

17. Articolele 18-31 se abroga.

18. Articolul 32 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 32. - (1) Calificarile pentru care se poate organiza ucenicia la locul de munca trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele doua conditii:
a) sa fie prevazute in Nomenclatorul calificarilor pentru care se pot organiza programe finalizate cu certificate de calificare, aprobat prin Ordinul ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei si al ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 35/3.112/2004, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) sa poata fi evaluate intr-un centru autorizat de evaluare si certificare a competentelor profesionale obtinute pe alte cai decat cele formale.
(2) Ocupatiile pentru care se poate organiza ucenicia la locul de munca sunt cele cuprinse in Clasificarea ocupatiilor din Romania."

19. Articolele 33-35 se abroga.

20. Dupa articolul 35 se introduce un nou articol, articolul 35^1, cu urmatorul cuprins:
"Art. 35^1 - Conditiile de acces pentru persoana care urmeaza sa incheie un contract de ucenicie la locul de munca sunt cele referitoare la nivelurile de calificare prevazute in anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 522/2003, cu modificarile si completarile ulterioare."

21. Articolul 36 se abroga.

22. Dupa articolul 36 se introduce un nou articol, articolul 36^1, cu urmatorul cuprins:
"Art. 36^1. - (1) Cu cel putin 45 de zile calendaristice inainte de data incetarii contractului de ucenicie, angajatorul are obligatia de organiza evaluarea pregatirii teoretice si practice a ucenicului, printr-un centru de evaluare si certificare a competentelor profesionale obtinute pe alte cai decat cele formale.
(2) In sensul alin. (1), angajatorul are, in principal, urmatoarele obligatii:
a) sa contacteze un centru autorizat de evaluare si certificare a competentelor profesionale obtinute pe alte cai decat cele formale;
b) sa asigure conditiile necesare pentru inscrierea ucenicului la procesul de evaluare si certificare a competentelor;
c) sa asigure conditiile necesare pentru participarea ucenicului la procesul de evaluare si certificare a competentelor.
(3) Prevederile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator si in situatia prevazuta la art. 13 alin. (3) din lege."

23. Articolele 37-39 se abroga.

24. Dupa articolul 39 se introduce un nou articol, articolul 39^1, cu urmatorul cuprins:
"Art. 39^1. - Costurile generate potrivit prevederilor art. 36^1 sunt suportate de angajator."

25. Articolele 40-44 se abroga.

26. La articolul 45, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 45. - (1) Pentru acordarea sumelor prevazute la art. 15 alin. (1) din lege, angajatorul incheie cu agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana sau a municipiului Bucuresti, in termen de 30 de zile lucratoare de la data expirarii perioadei de proba cuprinse in contractul de ucenicie la locul de munca, o conventie conform modelului prevazut in anexa nr. 6.
(2) Termenul prevazut la alin. (1) este termen de decadere din dreptul de a beneficia de sumele prevazute la art. 15 alin. (1) din lege."

27. La articolul 45, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu urmatorul cuprins:
"(2^1) Conventia prevazuta la alin. (1) se incheie de catre agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca, respectiv a municipiului Bucuresti, cu respectarea conditiilor prevazute la art. 95 alin. (1^1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, numai cu angajatorii care indeplinesc conditiile prevazute la art. 17 alin. (1)."

28. La articolul 45, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) In vederea incheierii conventiei prevazute la alin. (1) angajatorii depun urmatoarele documente:
a) actul de identitate al ucenicului, in copie;
b) contractul de ucenicie la locul de munca, inregistrat la inspectoratul teritorial de munca, in copie;
c) comunicarea prevazuta la art. 17 alin. (3), in copie."

29. Articolul 46 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 46. - (1) Conventia prevazuta la art. 45 se incheie pentru fiecare contract de ucenicie la locul de munca pentru care angajatorul solicita sumele prevazute la art. 15 alin. (1) din lege.
(2) Sumele prevazute la art. 15 alin. (1) din lege se acorda de la data expirarii perioadei de proba cuprinse in contractul de ucenicie la locul de munca, lunar.
(3) Sumele prevazute la art. 15 alin. (1) din lege se acorda angajatorului care face dovada implementarii planului de activitate a ucenicului pe baza raportului de monitorizare prevazut la art. 11 alin. (6) lit. e).
(4) Prin valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca in vigoare, prevazuta la art. 15 alin. (1) din lege, se intelege valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca in vigoare in luna in care se face plata."

30. Articolul 47 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 47. - (1) Pentru verificarea si acordarea sumei cuvenite lunar conform art. 15 alin. (1) din lege, angajatorul depune, potrivit prevederilor legale, declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate aferenta lunii respective, prevazuta la titlul IX^2 A«Contributii sociale obligatoriiA» din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, iar la agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti urmatoarele documente:
a) un tabel nominal intocmit conform modelului prevazut in anexa nr. 7;
b) fisa de evidenta zilnica a salariatilor si statul de plata pentru luna respectiva, in copie certificata de angajator;
c) raportul de monitorizare a planului de activitate a ucenicului prevazut la art. 11 alin. (6) lit. e), conform modelului prevazut in anexa nr. 2.
(2) Pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele prevazute la alin. (1) pana la expirarea termenului prevazut de lege pentru depunerea declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate aferente lunii respective sau le completeaza altfel decat potrivit prevederilor legale ori cu date eronate, suma cuvenita lunar conform art. 15 alin. (1) din lege nu se acorda.
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (2), suma cuvenita potrivit art. 15 alin. (1) din lege se acorda pentru luna pentru care documentele prevazute la alin. (1) sunt corectate si depuse pana la expirarea termenului prevazut de lege pentru depunerea declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate aferente lunii respective.
(4) Perioada pentru care nu se acorda suma cuvenita potrivit art. 15 alin. (1) din lege din motivele prevazute la alin. (2) face parte din perioada de acordare a acestei sume.
(5) Stabilirea si incetarea drepturilor angajatorilor de a beneficia de suma cuvenita potrivit art. 15 alin. (1) din lege se fac in baza dispozitiilor emise de directorul executiv al agentiei pentru ocuparea fortei de munca judetene sau a municipiului Bucuresti, in conditiile legii.
(6) Debitele provenite din acordarea sumelor prevazute la art. 15 alin. (1) din lege se recupereaza potrivit prevederilor legale."

31. Articolul 48 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 48. - (1) Suma cuvenita conform art. 15 alin. (1) din lege se deduce de catre angajator din contributia pe care acesta este obligat, conform legii, sa o vireze lunar in contul bugetului asigurarilor pentru somaj.
(2) In cazul in care suma cuvenita este mai mare, diferenta se recupereaza prin intermediul agentiei pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, din bugetul asigurarilor pentru somaj, in termen de 5 zile lucratoare de la data de 1 a lunii urmatoare expirarii termenului prevazut de lege pentru depunerea declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate aferenta lunii respective, prevazuta la titlul IX^2 A«Contributii sociale obligatoriiA» din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare."

32. Articolul 50 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 50. - (1) In vederea indeplinirii atributiilor de control prevazute la art. 55 privind modul in care este organizata si se desfasoara ucenicia la locul de munca, in conformitate cu prevederile art. 21 din lege, agentiile judetene pentru prestatii sociale, respectiv a municipiului Bucuresti tin evidenta angajatorilor care organizeaza ucenicie la locul de munca si isi au sediul sau domiciliul in raza lor teritoriala.
(2) In aplicarea alin. (1), agentiile judetene pentru prestatii sociale, respectiv a municipiului Bucuresti infiinteaza si actualizeaza registrul angajatorilor de ucenici, al carui model este prevazut in anexa nr. 8.
(3) Registrul angajatorilor de ucenici prevazut la alin. (2) se publica si se actualizeaza lunar pe pagina de internet a agentiilor judetene pentru prestatii sociale, respectiv a municipiului Bucuresti, precum si pe pagina de internet a Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale."

33. Articolul 51 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 51. - Modul de aplicare a reglementarilor cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului de ucenicie la locul de munca este supus controlului Inspectiei Muncii, prin inspectorii de munca, potrivit art. 20 din lege."

34. Articolul 52 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 52. - (1) Inspectia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de munca, tine evidenta sanctiunilor contraventionale aplicate angajatorilor de ucenici.
(2) Agentiile judetene pentru prestatii sociale, respectiv a municipiului Bucuresti, precum si agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca, respectiv a municipiului Bucuresti pot solicita, in conditiile legii, inspectoratelor teritoriale de munca, respectiv al municipiului Bucuresti informatii cu privire la sanctiunile contraventionale aplicate angajatorilor de ucenici."

35. Articolul 54 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 54. - Inspectorii de munca sunt competenti sa constate savarsirea contraventiilor prevazute la art. 23 din lege si sa aplice sanctiunile contraventionale prevazute de legislatia in vigoare referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului individual de munca."

36. Articolul 55 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 55. - (1) Controlul asupra modului in care este organizata si se desfasoara ucenicia la locul de munca se realizeaza, in conformitate cu prevederile art. 21 din lege, de catre Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, prin agentiile pentru prestatii judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.
(2) Activitatea de control urmareste verificarea modului de implementare a planului de activitate a ucenicului si se realizeaza pe baza programului de control aprobat de conducerea institutiilor prevazute la alin. (1), atat la sediul angajatorului, cat si in locul in care isi desfasoara activitatea ucenicul."

37. Articolul 56 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 56. - Anexele nr. 1-8 fac parte integranta din prezentele norme."

38. Anexele nr. 1-9 se modifica si se inlocuiesc cu anexele nr. 1-8, care fac parte integranta din prezenta hotarare.

ART. II
Hotararea Guvernului nr. 234/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta hotarare, se va republica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC


Ministrul muncii, familiei
si protectiei sociale,
Sulfina Barbu

p. Ministrul finantelor publice,
Bogdan Alexandru Dragoi,
secretar de stat

Bucuresti, 6 decembrie 2011.
Nr. 1.212.

Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat