Data nasterii dreptului la actiune in ipoteza existentei unei decizii de imputare

Hotararea nr. 26 din 22.01.2008, Pronuntata de Curtea de Apel IASI

Alte Consultatii Juridice

Termenul in care trebuie incheiat actul aditional. Majorarea salariului incepand cu o data anterioara semnarii actului aditional la CIM
Data depunerii cererii de demisie, pentru respectarea termenului de preaviz. Concediere pe durata preavizului in caz de demisie
Acceptarea deciziilor angajatorului
Data incetarii activitatii ca urmare a indeplinirii conditiilor de pensionare
Data platii salariului
Data platii salariului in cazul incetarii contractului individual de munca pe durata determinata
Nota explicativa data in afara timpului de munca
Documentatia care trebuie depusa la ITM odata cu prima depunere a REVISAL
Incetarea raporturilor de munca fara emiterea unei decizii de catre angajator
Obligatia existentei CCM la nivelul unei institutii publice cu peste 20 de angajati
Angajare incepand cu data de 1 decembrie
Acte necesare - actiune de executare angajament de plata
Data platii indemnizatiei de concediu de odihna
Actiune in revendicare vs. actiune in despagubiri

Prin sentinta civila nr.1685/19.09.2007, pronuntata de Tribunalul Iasi în dosarul nr.2798/99/2007, a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata si, în consecinta, a fost respinsa actiunea în raspundere patrimoniala formulata de reclamanta C.N.P.R.–D.R.P. Iasi în contradictoriu cu parata O.R.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca, prin actiunea introductiva, reclamanta C.N.P.R. S.A. – D.R.P. Iasi a solicitat obligarea paratei O.R. la plata sumei de 20.674,793 lei cu titlu de despagubiri, în temeiul dispozitiilor art.270 Codul muncii.
Potrivit dispozitiilor art.283 alin. 1 lit.c) C.muncii, cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator. Cat priveste data nasterii dreptului la actiune, instanta a retinut ca aceasta o reprezinta data la care angajatorul a luat cunostinta de prejudiciul cauzat de catre salariat.
S-a mai retinut de catre instanta ca, prin procesul verbal de control din 6 noiembrie 2002, înregistrat la unitate sub nr.32259/7 noiembrie 2002, comisia de control a stabilit ca paguba în suma totala de 838.200.000 lei produsa unitatii de catre B.N., în complicitate cu P.R. si A.I., putea fi evitata daca alti salariati, printre care si parata O.R., si-ar fi îndeplinit în mod corespunzator propriile atributii de serviciu. Astfel instanta a retinut ca data nasterii dreptului la actiune al reclamantei este 7 noiembrie 2002, respectiv data la care conducerea unitatii D.R.P. Iasi a luat cunostinta de procesul verbal de control întocmit la data de 6 noiembrie 2002 si înregistrat sub nr.32259/7 noiembrie 2002.
In nici un caz nu se poate considera ca dreptul la actiune al reclamantei s-a nascut abia în momentul constatarii insolventei autorilor directi, respectiv 12 aprilie 2005, atat timp cat salariatii vinovati de nerespectarea îndatoririlor de serviciu, fara încalcarea carora paguba ar fi putut fi evitata, altii decat autorii directi ai pagubei, au fost cunoscuti înca de la data întocmirii si înregistrarii procesului-verbal de control din noiembrie 2002. Astfel, reclamanta ar fi trebuit înca de la data luarii la cunostinta de procesul verbal de control din noiembrie 2002, sa-i actioneze în instanta atat pe autorii directi, cat si pe cei indirecti, iar în cazul în care nu ar fi putut sa-si recupereze paguba de la autorii directi, ar fi avut posibilitatea sa o recupereze de la autorii indirecti, care prin neglijenta lor în îndeplinirea sarcinilor de serviciu au favorizat crearea prejudiciului.
In consecinta, instanta de fond a retinut ca momentul cand s-a nascut dreptul la actiune al reclamantei împotriva paratei este noiembrie 2002, cand aceasta a luat cunostinta atat de paguba ce i-a fost pricinuita, cat si de persoanele raspunzatoare de producerea ei atat direct, cat si indirect. Or, prezenta actiune a fost înregistrata pe rolul instantei la data de 29 mai 2007, fiind depasit astfel termenul de 3 ani prevazut de dispozitiile art.283 alin. 1 lit.c) C.muncii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta C.N.P.R. S.A. – Sucursala D.R.P. Iasi, prin reprezentantul legal, sustinand ca tribunalul a pronuntat hotararea cu aplicarea gresita a legii si fara a verifica temeiul de drept invocat în motivarea actiunii, si anume dispozitiile art.270 si urm. din Codul muncii si dispozitiile art.30 lit.e) din Legea nr.22/1969, ce constituie cadrul legislativ general si, respectiv, special cu privire la antrenarea raspunderii patrimoniale subsidiare a salariatilor.
A mai aratat reclamanta-recurenta ca, potrivit dispozitiilor art.30 lit.e) din Legea nr.22/1969, cei vinovati de nerespectarea îndatoririlor de serviciu raspund, în limita valorii pagubei ramase neacoperite de autorul direct, daca fara încalcarea acestor îndatoriri paguba ar fi putut fi evitata. Ca atare, sustine recurenta, raspunderea patrimoniala a paratei O.R. nu putea fi antrenata decat dupa constatarea insolvabilitatii autorilor directi ai prejudiciului, insolvabilitate confirmata de procesele verbale din 12.04.2005 încheiate de executorii judecatoresti cu ocazia încercarii de punere în executare a sentintei penale nr.3880/2004 pronuntata de Judecatoria Iasi.
Aceste acte, considera recurenta, marcheaza momentul nasterii dreptului la actiune a angajatorului privind raspunderea patrimoniala subsidiara a paratei – intimate, si nu asa cum a retinut instanta de fond, data luarii la cunostinta a continutului procesului-verbal de control din 07.11.2002 întrucat, pe de o parte, pe toata perioada derularii litigiului de munca dintre parti (07.02.2003 – 20.02.2007) s-a suspendat executarea deciziei de imputare nr.18/30.12.2002, iar pe de alta parte, în noul Cod al muncii intrat în vigoare la 1.03.2003 decizia de imputare nu mai este prevazuta ca titlu executoriu.
In drept s-au invocat dispozitiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Analizand actele si lucrarile dosarului în raport de criticile formulate, probatoriul administrat în cauza si dispozitiile legale aplicabile, curtea de apel a constatat ca recursul este nefondat.
In mod corect Tribunalul Iasi a constatat ca fiind prescris dreptul material la actiunea în raspundere patrimoniala formulata de reclamanta în contradictoriu cu parata O.R. Astfel, conform dispozitiilor art.283 al. 1 lit.c) din Codul muncii „cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune (…) în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator”.
Ceea ce trebuie determinat în speta este deci momentul de la care începe sa curga termenul de prescriptie pentru promovarea actiunii în raspundere patrimoniala formulata împotriva paratei O.R.
Chiar daca dispozitiile art.30 lit.e) din Legea nr.22/1969 prevad ca acest moment este cel al constatarii insolvabilitatii autorului direct al faptei cauzatoare de prejudiciu (numitii B.N si P.R.-M.), sustinerea recurentei potrivit careia data constatarii insolvabilitatii celor doi ar fi fost 12.04.2005 este eronata, întrucat, din continutul capitolului 5 al procesului-verbal din 6.11.2002 (înregistrat la D.R.P. Iasi sub nr.32259/07.11.2002) intitulat „Raspunderea materiala”, rezulta fara echivoc ca „salariatii O.P. Iasi 1, O.J.P. Iasi, Control Ulterior, Grupa Operativa si Financiar – Contabilitate, prin felul defectuos în care si-au desfasurat activitatea nu au oprit la timp si au favorizat producerea fraudei, fapt pentru care urmeaza sa raspunda în subsidiar pentru totalul pagubei (…)”. In privinta paratei O.R. (diriginte al O.P. Iasi 1), s-a retinut în acelasi proces-verbal, ca a contribuit la producerea pagubei prin nerespectarea atributiilor de serviciu si a instructiunilor de lucru, respectiv prin neverificarea tuturor celor 4 exemplare ale dispozitiilor de plata-borderou necesare în cazul mandatelor postale.
Ulterior, în aplicarea dispozitiilor art.103-105, 108 109 alin. 5 din Codul muncii anterior, dar si ale art.30 lit.e) din Legea nr.22/1969 a fost stabilita în concret raspunderea materiala subsidiara a paratei-intimate O.R., prin emiterea Deciziei de imputare nr.12/30.12.2002, pentru suma de 207.674.933 lei ( ROL). S-a retinut în cuprinsul deciziei ca s-a avut în vedere la întocmirea ei adresa Politiei mun. Iasi nr.405517/16.12.2002 (înregistrata sub nr.36352/16.12.2002 la D.R.P. Iasi), din care rezulta ca autorul direct al faptei, numita B.N, nu detine bunuri mobile si imobile, fiind insolvabila.
Ca atare, nu pot fi retinute sustinerile recurentei conform carora insolvabilitatea autorilor directi ar fi fost stabilita prin procesele-verbale de insolvabilitate nr.5/2005 si nr.72/2005, întocmite de executorii judecatoresti ulterior pronuntarii sentintei penale 3380/14.07.2003, definitiva prin decizia penala nr.363/06.04.2004. In fapt, procesele-verbale de insolvabilitate nr.5/2005 si nr.72/2005 nu au facut decat sa confirme ceea ce angajatorul cunostea fara echivoc sub acest aspect înca de la sfarsitul anului 2002.
Mai mult, întrucat legea speciala invocata de recurenta nu distinge în privinta modalitatii de constatare a insolvabilitatii, nu pot fi primite afirmatiile recurentei ca doar prin cele doua procese-verbale de executare întocmite de executorii judecatoresti s-a constatat imposibilitatea recuperarii prejudiciului de la autorii directi, stiut fiind ca unul din principiile interpretarii logice ale legii civile este ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga). Ori, insolvabilitatea fiind o stare de fapt, putea fi constatata prin orice mijloace de catre angajator, inclusiv prin intermediul organelor de politie.
Este adevarat ca, odata cu intrarea în vigoare a noului Cod al muncii - la data de 01.03.2003 - raspunderea materiala a salariatilor a fost înlocuita cu raspunderea patrimoniala, pentru acest ultim tip de raspundere fiind prevazute dispozitii cu caracter de noutate fata de Codul muncii anterior. Curtea de apel apreciaza ca instanta de fond s-a pronuntat corect pe exceptia prescriptiei în temeiul dispozitiile art.283 lit.c) din Codul muncii (Legea nr.53/2003), desi momentul nasterii dreptului la actiune în raspundere patrimoniala nu este 6.11.2002, ci, prin prisma aplicarii si a prevederilor speciale ale art.30 lit.e) din Legea nr.22/1969, este data de 16.12.2002, data la care angajatorul a avut cunostinta despre insolvabilitatea autorilor directi. Nu este vorba în aceasta situatie despre o aplicare retroactiva a legii, ci de aplicarea termenului de prescriptie prevazut de legea noua; termenul de 3 ani este aplicabil si faptelor salariatilor ce se plaseaza în timp sub vechea reglementare, tocmai în virtutea legii noi, care a prevazut o forma de raspundere diferita .
Mai mult, chiar daca s-ar considera ca data nasterii dreptului la actiunea în raspundere patrimoniala este data intrarii în vigoare a Legii nr.53/2003, respectiv 01.03.2003, termenul legal pentru formularea acesteia se împlinea la 01.03.2006.
Ori, avand în vedere data introducerii cererii de chemare în judecata, 29.05.2007, dreptul la actiune al reclamantei-recurente este prescris.
Nimic nu împiedica angajatorul, chiar în ipoteza în care exista decizia de imputare nr.12/30.12.2002, a carei executare fusese de altfel suspendata de Tribunalul Iasi la 11.02.2004, sa se îndrepte împotriva paratei cu o actiune în raspundere patrimoniala vizand obligarea acesteia la plata sumei de 20.674,793 lei (RON), avand în vedere ca insolvabilitatea autorilor directi era stabilita din data de 16.12.2002 conform adresei Politiei Mun. Iasi nr.405.517, înregistrata la D.R.P. Iasi sub nr.36.352. Suspendarea executarii deciziei de imputare nu reprezinta o cauza de suspendare ori întrerupere a cursului prescriptiei actiunii în raspundere patrimoniala, ce viza stabilirea unei astfel de raspunderi în conditiile art.270 din Codul muncii nou.
Mai mult, chiar daca legislatia muncii nu a mai prevazut ca decizia de imputare reprezinta titlu executoriu, în speta, ea a fost emisa sub imperiul legii anterioare, astfel încat si-a pastrat toate caracteristicile acordate de actul normativ în vigoare la data emiterii, putand fi pusa în executare, în conditiile legii civile.
Fata de cele retinute si vazand ca, în raport de data introducerii actiunii (29.05.2007), dreptul reclamantei de a o formula era prescris, curtea de apel, în baza dispozitiilor art.312 (1) teza a II-a C.pr.civ. a respins ca nefondat recursul si a mentinut sentinta instantei de fond ca fiind legala si temeinica.

Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat