Intelesul notiunii de „bun” in acceptiunea CEDO. Principiul protectiei asteptarilor legitime a cetatenilor cu privire la un anumit nivel al protectiei si securitatii

Hotararea nr. 1434 din 01.06.012, Pronuntata de Curtea de Apel PITESTI

Alte Consultatii Juridice

Micsorarea salariului si modificarea fisei postului unilateral de catre angajator
Mutarea salariatului pe alt post, in absenta vreunui motiv disciplinar
Prelungirea CIM pe durata determinata. Depasirea termenului de 36 luni
Inregistrarea tardiva a contractului individual de munca in Revisal. Contestarea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei
Calculul orelor suplimentare efectuate. Compensarea cu zile de concediu de odihna
Transferul salariatilor. Obligarea salariatului sa semneze actul aditional privind modificarea locului muncii
Inlocuirea temporara a unui salariat aflat in concediu. Modificarea fisei postului
Imposibilitatea obligarii salariatului la semnarea unui act aditional la contractul individual de munca prin care se renunta la sporul pentru lucrul sambata si duminica
Functionar public. Refuzul acordarii concediului fara plata
Incetarea CIM pe durata perioadei de proba. Documente comunicate salariatului
Refuzul salariatului de a semna incetarea CIM prin acordul partilor
Concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, fara desfiintarea efectiva a postului. Post esential pentru desfasurarea activitatii societatii
Altercatie intre salariat si angajator. Neplata drepturilor salariale si refuzul eliberarii unei adeverinte
Obligarea salariatului sa semneze noua fisa a postului
Recompensarea orelor de consemn la locul de munca

Protocolul nr.1 aditional la Conventie se aplica doar pentru bunurile unei persoane. Astfel, veniturile viitoare nu pot fi considerate „bunuri”, cu exceptia cazului in care dreptul a fost deja castigat si este sigur ca va fi platit (Koivusaari si altii c.Finlandei, decizia din 23 februarie 2010, nr.206), toate acestea, in anumite circumstante, o „speranta legitima” de a obtine un „bun” poate beneficia, de asemenea, de protectia art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie.

 Daca interesul patrimonial in cauza este de ordinul creantei, el nu poate fi considerat „valoare patrimoniala” decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu atunci cand este confirmat in jurisprudenta bine stabilita a instantelor (Kopecky c.Slovaciei [MC], par.52).

Prin cererea inregistrata sub nr.2865/104/2010 la Tribunalul O., reclamanta C.F. a solicitat in contradictoriu cu parata Casa Judeteana de Pensii O. ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea deciziei nr.69789/20.08.2010 privind recalcularea pensiei de serviciu si obligarea la plata pensiei cuvenite in temeiul deciziei nr.69789/16.02.2009, incepand cu data de 01.09.2010.

Motivandu-si cererea in fapt, reclamanta a adus urmatoarele argumente:
- pensia de serviciu a fost acordata in temeiul unei legi a statului roman, iar dispozitiile referitoare la pensia de serviciu nu au fost nici in prezent abrogate;
- Legea nr.119/2010 nu respecta pactele si tratatele la care Romania este parte, ignorand art.10 alin.2 din Constitutia Romaniei chiar daca a fost supusa controlului de constitutionalitate care s-a si pronuntat prin decizia nr.873/2010;
- pensia reprezinta un drept castigat, un drept patrimonial si nu ar putea fi diminuata deoarece s-ar incalca art.1 din Protocolul aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului precum si dreptul persoanelor in varsta la un trai decent;
- prin diminuare s-a realizat o discriminare, dar si incalcarea principiului neretroactivitatii legii prevazut de art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei, insasi Curtea Constitutionala fiind aceea care a decis ca:
- „desi prin noua lege se reglementeaza un nou mod de calcul si stabilire a pensiilor militare de stat, evident, acest nou mod de calcul se poate aplica doar pensiilor stabilite dupa data intrarii in vigoare a noii legi” – decizia nr.4612/2002;
- „noile reglementari nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv in privinta pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, incepand cu data intrarii in vigoare” – decizia nr.374/2005;
- pensia de serviciu a fost instituita tocmai pentru a fi o compensatie pentru personalul auxiliar din justitie carora prin lege li s-a instituit incompatibilitati si interdictii severe;
- o serie de cauze din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului intaresc ideea ca diminuarea pensiei prin recalcularea pensiei de serviciu are ca efect incalcarea dreptului de proprietate, respectiv: cauza Buchen c. Cehia, cauza Pravednaya c. Rusia, cauza Muller c.Austria.
In drept, s-au invocat art.87 din Legea nr.19/2000 si Legea nr.567/2004.
In dovedirea sustinerilor sale reclamanta a depus in copie decizia contestata si decizia prin care i s-a stabilit pensia de serviciu.
Legal citata parata Casa Judeteana de Pensii O. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei reclamantei ca nefondata.
In motivare parata a aratat ca reclamantei i s-a recalculat pensia de serviciu in conformitate cu Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor precum si a H.G. nr.737/2010 privind metodologia de aplicare a categoriilor de pensii de serviciu prevazute de art.1 lit.c) – h) din Legea nr.119/2010.
Reclamanta a beneficiat de pensie de serviciu in temeiul art.68 alin.11, iar in urma recalcularii i s-a retinut un stagiu de cotizare realizat de 34 ani, 8 luni, iar punctajul mediu anual de 1,02057 care inmultit cu valoarea punctului de pensie de 732,80 lei a condus la cuantumul pensiei recalculate de 1.016 lei, plata drepturilor urmand a se face incepand cu data de 1.09.2010.
Parata a precizat ca la determinarea punctajului s-au utilizat salariile si sporurile cu caracter permanent, dovedite cu carnetul de munca si adeverinte emise conform legii.
A sustinut parata ca prin decizia nr.871/2010 Curtea Constitutionala a statuat asupra conformitatii masurilor dispuse cu Constitutia Romaniei, dar si cu prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Prin sentinta nr.201 din 1 februarie 2011, pronuntata de Tribunalul O. – Sectia civila a fost admisa contestatia formulata de reclamanta C.F. si s-a dispus anularea deciziei nr.69789/20.08.2010 si a fost obligata parata la plata pensiei de serviciu stabilita prin decizia nr.69789/16.02.2009, incepand cu data de 1.09.2010.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca reclamanta a fost grefier in cadrul Judecatoriei S. si prin decizia nr.69789/16.02.2009 i s-a stabilit pensia de serviciu in suma de 2.435 lei, iar in urma recalcularii i s-a stabilit o pensie de 1.016 lei.
Tribunalul a mai retinut ca pensiile in plata (stabilite prin acte administrative, potrivit actelor normative in vigoare), in momentul emiterii deciziei de pensionare, sunt considerate „bun” in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului, astfel ca diminuarea lor trebuie facuta cu respectarea garantiilor acestei conventii.
Consiliul legislativ a ajuns la concluzia ca in ce priveste solutia privind recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale cuvenite sau aflate in plata, aceasta nu se poate face decat prin incalcarea principiului neretroactivitatii legii prev. de art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei, conform caruia „legea dispune numai pentru viitor cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile” (Curtea Constitutionala nu s-a pronuntat asupra acestui aspect).
Prin Protocolul nr.1 la CEDO s-a prevazut ca „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauze de utilitate publica si in conditii prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
In alin.2 al aceleiasi dispozitii se arata ca „Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau amenzilor”.
In jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat ca notiunea de „bun” inglobeaza orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, astfel incat dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privata (cauza Büchen contra Cehiei din 2002).
Reclamanta a avut prin urmare, la data intrarii in vigoare a Legii nr.119/2010, un bun actual in acceptiunea Conventiei, ce i-a fost inlaturat printr-o ingerinta din partea statului.
Pentru a verifica daca desfiintarea pensiei de serviciu de care beneficia reclamantul corespunde limitarilor prevazute de Conventie, judecatorul cauzei are in vedere urmatoarele aspecte:
a) –ingerinta sa fie prevazuta de lege, conditie satisfacuta in cauza intrucat desfiintarea pensiei de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forta legii, lege rezultata ca urmare a asumarii raspunderii de catre Guvern in fata Parlamentului.
b) –sa existe un scop legitim pentru luarea masurii de a desfiinta pensia de serviciu ori sub acest aspect Guvernul a aratat in expunerea de motive a Legii nr.119/2010 ca „se impune adoptarea unor masuri cu caracter exceptional, prin care sa se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare si in anul 2010” datorita evolutiei crizei economice in anul 2009 si extinderea acesteia in cursul anului 2010 precum si acordarea de imprumut cu organismele financiare internationale.
c) sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul avut in vedere pentru utilizarea lui.
Aceasta cerinta nu a fost respectata de stat deoarece Guvernul a procedat la diminuarea intempestiva a pensiei de serviciu a reclamantei cu peste 50%.
Fata de considerentele pe larg expuse, tribunal a constatat ca reclamantei i s-au incalcat drepturi ocrotite de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Impotriva sentintei instantei de fond, in termen legal a declarat recurs parata Casa Judeteana de Pensii O., criticand-o pentru nelegalitate, invocand dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, dupa cum urmeaza:
- prima instanta a pronuntat o solutie nelegala prin aceea ca, nu a luat in considerare faptul ca pensia stabilita in favoarea intimatei-reclamante are doua componente, respectiv una contributiva cu privire la care statul nu poate interveni si una necontributiva, cu privire la care statul are o marja larga de apreciere si poate sa dispuna oricand suprimarea acesteia;
- instanta de fond a motivat in mod eronat pe exceptia neretroactivitatii legii, ignorand in totalitate Decizia Curtii Constitutionale nr.873/2010, in plus, solutia este nelegala si prin prisma dispozitiilor art.1 aditionale la Protocolul nr.1 din CEDO pe aspectul ca, prin emiterea deciziei contestate nu au fost incalcate dispozitiile acestui articol, situatie care rezulta din jurisprudenta CEDO.
Prin incheierea nr.27/11.04.2012 s-a constatat stramutata cauza de la Curtea de Apel C. la Curtea de Apel P., in sensul ca, la data de 28.02.2012 Inalta Curte de Casatie si Justitie prin incheierea nr.2478/3.04.2012 a admis cererea de stramutare formulata de reclamanta.
S-au depus concluzii scrise de catre intimata-reclamanta C.F. prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei instantei de fond pe considerentul ca este justificata mentinerea pensiei speciale, iar prin emiterea deciziei a avut loc o incalcare a art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO, sens in care se invoca jurisprudenta acestei instante, de asemenea a fost incalcat principiul neretroactivitatii legii consacrat de dispozitiile art.15 alin.2 din Constitutie, iar pe de alta parte au fost incalcate si disp.art.14 din CEDO, sens in care se solicita mentinerea sentintei instantei de fond.
S-a mai solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluand perspectiva dispozitiilor art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO, raportat si la dispozitiile art.20 alin.2 din Constitutia Romaniei, potrivit cu care daca exista neconcordanta intre pactele si privitoare la drepturile fundamentale ale omului si legile interne au prioritate reglementarile internationale, mentionandu-se ca exista o practica constanta a CEDO in sensul ca prin eliminarea pensiei de serviciu are loc o incalcare a art.1 din Protocolul nr.1, iar prin dispozitiile Legii nr.119/2010 are loc privarea de proprietate prin lipsa totala a despagubirilor catre intimata-reclamanta.
De altfel si Curtea Constitutionala a Romaniei in jurisprudenta ei anterioara contine prevederi favorabile mentinerii pensiei speciale, invocandu-se decizia nr.375/2005 si nr.57/2006.
Examinand actele si lucrarile dosarului si sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-parata, Curtea a constatat ca recursul este fondat pentru ambele critici, raportat la urmatoarele considerente.
Prima instanta a pronuntat o solutie nelegala, iar Curtea este obligata sa ia in considerare decizia de inadmisibilitate pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Frimu si altii contra Romaniei, deoarece acea decizie a vizat tocmai categoria socio-profesionala a grefierilor si de asemenea, s-a constatat ca nu s-au incalcat dispozitiile art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO, dispozitii pe care instanta de fond si-a motivat solutia in totalitate, excluzand aplicarea dreptului intern pentru urmatoarele considerente:
Astfel, in acea decizie, reclamantele au aratat ca reducerea pensiilor le-a incalcat dreptul lor la respectarea bunurilor garantat de art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO si a determinat o discriminare contrara art.14 in raport cu alti pensionari care au beneficiat de un mod de calcul al pensiilor mai favorabil.
In baza art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie, „orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale si nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legi pe care le considera necesare, reglementarii folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor, a contributiilor sau a amenzilor”.
Pe de alta parte, art.14 din Conventie prevede ca exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de prezenta Conventie, trebuie sa se faca fara nici o deosebire bazata in special pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alte situatii.
In cadrul acestei decizii, obligatorii de altfel pentru instante, deoarece jurisprudenta CEDO face parte din dreptul intern, CEDO a reiterat ca, desi art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie garanteaza plata prestatiilor sociale, persoanelor care au achitat contributii la bugetul asigurarilor sociale, pe de o parte, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind acordarea unei pensii intr-un cuantum determinat (Decizia Jankovici contra Croatiei, Kuna contra Germaniei, Maggio si altii contra Italiei sau Blanco contra Spaniei).
De altfel, statele parti la Conventie, dispun de o marja larga de apreciere pentru reglementarea politicilor lor sociale, data fiind cunoasterea directa a propriei societati si a nevoilor sale, astfel incat autoritatile nationale sunt in principiu bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate in atingerea scopului stabilirii unui echilibru intre cheltuielile publice, iar Curtea Europeana a Drepturilor Omului trebuie sa respecte alegerea lor, cu exceptia cazului in care aceste mijloace se dovedesc in mod evident lipsite de caracter rezonabil.
In speta dedusa judecatii, identica cu cea a intimatei-reclamante, CEDO a subliniat ca reforma sistemelor de pensii a fost fundamentata pe motive obiective invocate la adoptarea Legii nr.119/2010 si anume, contextul economic actual si corectarea inegalitatilor existente intre diferite sisteme de pensii.
De asemenea, s-a luat act de faptul ca, pensia datorata reclamantelor in baza contributiilor la bugetul asigurarilor platite de aceasta in cursul anilor de serviciu, nu a fost in nici un fel afectata de reforma si aceasta a cerut doar suplimentul de pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat, si care reprezenta un avantaj de care a beneficiat personalul auxiliar al instantelor judecatoresti, avantaj pe care statul nu a inteles sa-l mai acorde.
Astfel, CEDO a retinut ca, reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv, iar raportat la diferenta de tratament invocata de altfel, in raport de alte categorii de pensionari, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca o diferenta discriminatorie in sensul art.14 din Conventie fata de fostii politisti, nu este incidenta, deoarece aceasta diferenta intre cele doua categorii profesionale nu este lipsita de justificare, iar Curtea Constitutionala a Statului Roman a concluzionat ca, natura profesiei celor din urma justifica acordarea de pensii speciale.
Pe de alta parte, Curtea trebuie sa aiba in vedere considerentele obligatorii ale Deciziei nr.29/12.12.2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie potrivit cu care, in analiza raportului de proportionalitate, instantele pot sa constate incalcarea dispozitiilor art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO numai in situatia in care reclamantul suporta o sarcina individuala excesiva, exorbitanta, care excede marjei de apreciere a statului, in reglementarea aspectelor legate de viata sociala, marja care in acest domeniu este una extensiva, si asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, cand reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social sau cand i-au fost suprimate in mod integral mijloacele de subzistenta, ceea ce nu este cazul in speta dedusa judecatii, pensia situandu-se peste nivelul pensiei medii la nivel de tara.
Referitoare la aplicarea principiului neretroactivitatii legii, in sensul ca avand in vedere caracterul obligatoriu pentru instantele judecatoresti ale deciziilor Curtii Constitutionale, precum si a considerentelor acestora, in limitele controlului de constitutionalitate, instanta nu este in drept sa faca aprecieri asupra unor critici de neconstitutionalitate sub aspectul respectarii principiului neretroactivitatii legii, formulata de partile din litigiul dedus judecatii.
Nici referirea la discriminare nu o puteau face instantele de drept comun, in sensul unor reevaluari in temeiul art.16 din Constitutie, iar perspectiva analizei in baza art.14 coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO, ar fi presupus stabilirea premisei ca standardul european este superior standardului constitutional, ceea ce in speta dedusa judecatii nu poate fi retinut fata de imprejurarea ca dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistratii au fost exceptati in urma constatarii neconstitutionalitatii prevederilor art.1 lit.c) din Legea nr.119/2010, in raport cu art.124 alin.3 si art.132 alin.1 din Constitutie, iar nu prin afirmarea si asumarea ab initio a intentiei legiuitorului de a excepta prin legea noua aceasta categorie, respectiv intimatul-contestator de la masura recalcularii pensiilor speciale.
Dobandirea dreptului la pensie speciala nu poate fi considerata ca instituind o obligatie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept castigat reprezentand doar prestatiile deja realizate pana la intrarea in vigoare a noii reglementari si asupra carora legiuitorul nu ar putea interveni decat prin incalcarea dispozitiilor art.15 alin.2 din Constitutie. Relevanta in acest sens este si Decizianr.458/2 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.24 din 13 ianuarie 2004, in care s-a statuat ca „o lege nu este retroactiva atunci cand modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici atunci cand suprima producerea in viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca in aceste cazuri legea noua nu face altceva decat sa refuze supravietuirea legii vechi si sa reglementeze modul de actiune in timpul urmator intrarii ei in vigoare, adica in domeniul ei propriu de aplicare”.
Conformandu-se dispozitiilor art.15 alin.2 din Constitutie, textele de lege criticate afecteaza pensiile speciale doar pe viitor, si numai in ceea ce priveste cuantumul acestora. Celelalte conditii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate in acea profesie si varsta eligibila nu sunt afectate de noile reglementari. De asemenea, Legea privind instituirea unor masuri in domeniul pensiilor nu se rasfrange asupra prestatiilor deja obtinute anterior intrarii sale in vigoare, care constituie facto praeterita.
Pentru a raspunde acestor critici invocate de intimata-reclamanta, este necesara reiterarea considerentelor deja retinute cu privire la natura speciala a pensiei de serviciu, a celor doua componente, contributiva si necontributiva, ale sale, precum si a faptului ca ultima componenta este supusa practic conditiei ca statul sa dispuna de resursele financiare pentru a putea acorda si alte drepturi de asigurari sociale fata de cele pe care Constitutia le nominalizeaza in mod expres. In aceste conditii, partea necontributiva a pensiei de serviciu, chiar daca poate fi incadrata, potrivit interpretarii pe care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a dat-o art.1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, in notiunea de „bun”, ea reprezinta totusi, din aceasta perspectiva, un drept castigat numai cu privire la prestatiile de asigurari sociale realizate pana la data intrarii in vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificatia exproprierii.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a textelor de lege supuse controlului instantei de contencios constitutional cu dispozitiile art.47 alin.1 si art.135 alin.2 lit.f) din Constitutie, Curtea constata ca eliminarea pensiilor speciale nu aduce atingere „principiului protectiei asteptarilor legitime a cetatenilor cu privire la un anumit nivel al protectiei si securitatii”. Acest principiu nu este insa consacrat constitutional, iar drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, si anume indrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentara) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, si anume optica legiuitorului si resursele financiare ale statului care pot fi alocate in aceasta directie.
Ca atare, Curtea constata ca nu au fost incalcate dispozitiile art.47 alin.1 si art.135 alin.2 lit.f) din Constitutie.
In sfarsit, analizand conformitatea prevederilor art.1-5 si art.12 din legea criticata cu dispozitiile art.53 din Constitutie, raportate la dreptul la pensie la un nivel de trai decent, Curtea constata, prin prisma celor statuate mai sus, ca aceste dispozitii constitutionale sunt lipsite de relevanta, intrucat dreptul la pensie vizeaza pensia obtinuta in sistemul general de pensionare, neexistand un drept constitutional la pensie speciala, deci la suplimentul financiar acordat de stat.
Raportul de proportionalitate este compromis daca se suporta o sarcina individuala excesiva, care excede marjei de apreciere a statului in reglementarea aspectelor legate de politica sa sociala si asemenea concluzii sunt stabilite de exemplu cand reclamanta este lipsita total de respectivul beneficiu social, iar cand acesteia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistenta.
Astfel, reclamanta nu a fost lipsita de beneficiul social, reducerea cuantumului pensiei respectand astfel raportul de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele folosite, astfel incat sa nu fie obligata sa suporte o sarcina excesiva, disproportionata care sa excedeze marjei de apreciere a statului in reglementarea politicilor sociale.
Ca atare, dreptul reclamantei de a primi pensie in regimul de asigurari sociale nu a fost atins in esenta sa pentru a se opina asupra incalcarii dreptului de proprietate, garantat de art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut, de la bun inceput, ca art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie se aplica doar pentru bunurile unei persoane. Astfel, veniturile viitoare nu pot fi considerate „bunuri”, cu exceptia cazului in care dreptul a fost deja castigat si este sigur ca va fi platit (Koivusaari si altii c.Finlandei, decizia din 23 februarie 2010, nr.206), toate acestea, in anumite circumstante, o „speranta legitima” de a obtine un „bun” poate beneficia, de asemenea, de protectia art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie. Daca interesul patrimonial in cauza este de ordinul creantei, el nu poate fi considerat „valoare patrimoniala” decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu atunci cand este confirmat in jurisprudenta bine stabilita a instantelor (Kopecky c.Slovaciei [MC], par.52).
Cu toate acestea, nu poate fi vorba despre o „speranta legitima” in situatia in care exista o divergenta cu privire la interesul si aplicarea corecta a legii interne, iar pretentiile reclamantei sunt, prin urmare, respinse de instantele nationale.
In speta, pretentia reclamantei care priveau modalitatea in care pensia ei ar fi fost calculate nu pot fi considerata ca o baza suficienta in jurisprudenta interna, cat timp interpretarea data de instante materiei a fost divergenta. In plus, avand in vedere speta dosarelor, nu exista vreun indiciu ca, la data admiterii actiunii reclamantei exista o jurisprudenta bine stabilita a recunoasterii creantei acesteia.
Rezulta ca reclamanta nu au avut „un bun” in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie.
Asa cum Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut in mod constant, art.14 din Conventie completeaza celelalte dispozitii substantiale ale Conventiei sau ale Protocoalelor sale aditionale. Art.14 nu are o existenta independenta, deoarece acesta are efect numai in legatura cu „exercitarea drepturilor si libertatilor” protejate de aceste dispozitii substantiale. Dreptul garantat de art.14 poate fi autonom, prin aceea ca, intr-o situatie data, este posibil ca el sa fie incalcat fara a se constata si o incalcare a dreptului cu care a fost invocat. Constatarea existentei unei discriminari se poate face insa numai in legatura cu un alt drept din Conventie (Hans-Adam von Liechtenstein c.Germaniei [MC], nr.42527/98, par.91).
Fata de cele aratate mai sus, Curtea, in baza dispozitiilor art.312 si art.316 Cod procedura civila, precum si a dispozitiilor art.291 din Codul muncii, a admis recursul formulat de recurenta-parata si a modificat sentinta, iar pe fond a respins contestatia.

Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat