Cuantumul diurnei zilnice in cazul detasarii. Imposibilitatea dovedirii de catre salariati a stabilirii prin contract a unui cuantum al diurnei mai ridicat decat cel prevazut de lege

Hotararea nr. 171/A din data de 21 ianuarie 2016, Pronuntata de Curtea de Apel Cluj

Alte Consultatii Juridice

Micsorarea salariului si modificarea fisei postului unilateral de catre angajator
Mutarea salariatului pe alt post, in absenta vreunui motiv disciplinar
Inregistrarea tardiva a contractului individual de munca in Revisal. Contestarea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei
Calculul orelor suplimentare efectuate. Compensarea cu zile de concediu de odihna
Transferul salariatilor. Obligarea salariatului sa semneze actul aditional privind modificarea locului muncii
Inlocuirea temporara a unui salariat aflat in concediu. Modificarea fisei postului
Imposibilitatea obligarii salariatului la semnarea unui act aditional la contractul individual de munca prin care se renunta la sporul pentru lucrul sambata si duminica
Incetarea CIM pe durata perioadei de proba. Documente comunicate salariatului
Refuzul salariatului de a semna incetarea CIM prin acordul partilor
Concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, fara desfiintarea efectiva a postului. Post esential pentru desfasurarea activitatii societatii
Altercatie intre salariat si angajator. Neplata drepturilor salariale si refuzul eliberarii unei adeverinte
Obligarea salariatului sa semneze noua fisa a postului
Obligatia acordarii de zile consecutive de repaus saptamanal. Unitatea lucreaza in mod continuu 6 zile pe saptamana
Compensare prin ore libere platite a orelor suplimentare. Mod de calcul
Cumularea concediului de odihna neefectuat din anul anterior cu cel din anul curent

Prin sentinta civila nr. 2387 din 8 iulie 2015 pronuntata de Tribunalul Cluj in dosarul nr. ...XX s-a respins actiunea formulata de catre reclamantii: C. A. si C. P. C. in contradictoriu cu parata S. C.”C. E.” SRL CLUJ-N.

Reclamantii au detinut calitatea de salariati ai societatii parate in baza unor contracte individual de munca pe durata determinata, prelungite succesiv pana la data de 01.08.2014, ocupand functia de sofer autocamion/ masina mare tonaj.

Potrivit dispoz. art. 159 din Codul muncii, salariatul are dreptul la un salariu exprimat in bani pentru munca prestata.

Conform prevederilor art. 39 lit. a) din Codul muncii, angajatul are dreptul la salarizare pentru munca depusa, angajatorului revenindu-i obligatia corelativa, prevazuta de art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, de acordare a tuturor drepturilor banesti cuvenite salariatului, drepturi care decurg din lege, contractul colectiv de munca aplicabil si contractul individual de munca .

De asemenea, neindeplinirea obligatiei angajatorului de a achita drepturile banesti salariatului ii da dreptul celui din urma sa obtina obligarea pe cale judecatoreasca a angajatorului la plata drepturilor salariale ce i se cuvin, inclusiv la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs.

Potrivit sustinerilor cuprinse in cererea de chemare in judecata, reclamantii au beneficiat de drepturile cu titlu de diurna de 16. 840 euro, pentru 432 zile lucrate, in ceea ce o priveste pe reclamanta C. A., respectiv, de 34. 098 euro, pentru 754 zile lucrate, in ceea ce il priveste pe reclamantul C. P. C. .

Procedand la un calcul aritmetic, rezulta ca, in ceea ce o priveste pe reclamanta C. A., cuantumul zilnic al diurnei era de 38,98 euro, iar in ceea ce il priveste pe reclamantul C. P. C., de 45,22 euro.

Cu privire la obligatia de plata a diurnei in cadrul raporturilor de munca dintre parti, sunt aplicabile prevederile H. G. nr. 518/1995, precum si ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu Legea nr. 118/2010 si Legea nr. 285/2010. Astfel, cuantumul zilnic al diurnei cuvenite celor doi reclamanti este inferior celui incasat de la societatea parata.

Dincolo de cadrul legal amintit, reclamantii nu au dovedit existenta unei obligatii asumate de parata, un cuantum superior al diurnei nefiind convenit nici in cuprinsul contractelor individuale de munca si nici intr-un alt inscris. Cuantumul solicitat de reclamanti nu a putut fi dovedit nici prin proba testimoniala, respectiv prin audierea martorilor audiati in cauza: Lazsadi G. si M. E. . Acestia au aratat ca incasarile cu titlu de diurna variau in functie de numarul de curse ori de kilometri parcursi, neputand fi stabilita astfel o suma fixa.

In ce priveste drepturile solicitate cu titlu de concediu legal de odihna neefectuat, instanta a constatat ca la dosarul cauzei au fost depuse cererile de concediu de odihna semnate de catre reclamanti si ca potrivit centralizatoarelor cu intreruperile de activitate pe anii 2012, 2013 si 2014, reclamantii au efectuat zile de concedii de odihna, contrar celor sustinute in cuprinsul cererii introductive de instanta. De asemenea, reclamantii au incasat in cursul lunii iulie 2014, cate 226 lei, cu titlu de concediu de odihna.

Pentru toate aceste motive, raportat la considerentele anterior enuntate, instanta a respins actiunea formulata de reclamantii: C. P. C. si C. A., ca fiind neintemeiata.

Impotriva acestei hotarari au declarat apel reclamantii: C. A. si C. P. C. solicitand admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei atacate si rejudecand cauza, admiterea actiunii asa cum a fost formulata.

In motivarea apelului, apelantii au aratat ca in fapt, asa cum au aratat si in fata instantei de fond, au avut calitatea de angajati ai paratei in functia de soferi autocamion/masina de mare tonaj. Activitatea lor s-a desfasurat in intregime in strainatate, motiv pentru care parata le datora, pe langa salariul de comun acord stabilit si o diurna de 54 Euro/zi.

Reclamantii au aratat ca au fost angajati in baza unor contracte pe durata determinata, ultimul expirand la data de 1 august 2014.

Pe toata durata contractelor de munca nu au beneficiat de nicio zi de concediu de odihna.

La finalul duratei de munca aveau achitate la zi toate drepturile ce li se cuveneau cu titlu de drepturi salariale insa doar o parte din drepturile ce li se cuveneau cu titlu de diurna. Astfel, reclamantei i s-au achitat cu titlu de diurna, in rate, pentru totalul celor 432 zile lucrate, o suma de 16. 840 Euro, desi suma totala ce i se cuvenea, calculata la o diurna de 54 Euro/zi, era de 23. 328 Euro.

Reclamantului i s-a achitat cu titlu de diurna, in rate, pentru totalul celor 754 zile lucrate, o suma de 34. 098 Euro, desi suma totala ce i se cuvenea, calculata la o diurna de 54 Euro/zi, era de 40. 716 Euro.

Reclamantii au aratat ca au incercat solutionarea pe cale amiabila a platii restantei, dar cu toate demersurile lor, parata nu a inteles sa solutioneze acest litigiu prin buna intelegere, ceea ce i-a determinat sa promoveze aceasta actiune.

In raspunsul primit de la parata se indica ca li s-ar fi achitat toate drepturile cuvenite fara a se arata cand si cum.

In probatiune au solicitat audierea martorului Lazsadi G. si a martorului M. E. pentru a dovedi aspectele legate de locul unde si-au desfasurat munca si in ce conditii.

Apelantii au mai aratat ca, prin sentinta atacata, instanta de fond a ignorat cu desavarsire probele administrate si a interpretat in mod eronat prevederile legale aplicabile cu privire la diurna.

Astfel, apelantii sustin ca au dovedit ca in realitate diurna se calcula, chiar daca interzis de lege, raportat la numarul de kilometri efectiv parcursi de fiecare sofer in parte, iar in situatia in care nu ieseau in cursa se calcula o diurna de 51 Euro pe zi.

Astfel, diurna maxima in firma era de 9 Euro la fiecare suta de kilometri, dar nu mai putin de 1500 Euro pe luna. Reclamantul arata ca avea o diurna de 8 euro, la fiecare suta de kilometri parcursi si reclamanta, o diurna de 6 Euro, la fiecare suta de kilometri parcursi, dar nu mai putin de 1500 Euro pe luna cu titlu de diurna. Dupa o perioada, reclamanta a dat un examen la locul de munca si a fost remunerata cu o diurna de 7 Euro, pe fiecare suta de kilometri.

Acesta este adevaratul motiv pentru care diurnele acordate, chiar si conform calculelor intimatei, sunt mai mari decat 31 Euro pe zi-diurna minima, pe de o parte si pe de alta parte, nu sunt egale pentru ambii reclamanti, deoarece asa cum s-a aratat fiecare primea o diurna diferita. Oricum, astfel cum s-a dovedit cu martori audiati, diurna nu putea fi mai mica de 1500 Euro pe luna.

Instanta de fond a retinut ca diurna acordata pana la momentul desfacerii contractului de munca era mai mare decat diurna minima la care s-a raportat, dar nu a justificat din ce motiv a ignorat probele administrate de apelanti care au dovedit ca intelegerea a fost de a se plati o diurna minima de 1500 Euro/luna.

Intimata S. C.”C. E.” S. R. L. CLUJ-N. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului, mentinerea sentintei atacate si obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.

Analizand apelul formulat de reclamantii: C. A. si C. P. C., prin prisma motivelor de apel invocate si a dispozitiilor legale aplicabile in cauza, se retine ca acesta este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Astfel, prin contractele individuale de munca incheiate de catre reclamanta C. A. cu societatea intimata, incepand cu data de 21.12.2012 (filele nr. 9-10 dosar de fond) si de catre reclamantul C. P. C., incepand cu data de 20.09.2011(filele nr. 7-8 dosar de fond), partile au convenit ca salariul de baza lunar brut al apelantilor sa fie cel de 1300 lei, fara a fi mentionate alte sporuri, indemnizatii, adaosuri si fara a se preciza nimic cu privire la diurna negociata intre parti.

Contractele de munca ale reclamantilor au incetat la data de 01.08.2014, in temeiul disp. art. 56 alin. 1 lit. i) din Codul muncii, la expirarea termenului pentru care contractul individual de munca a fost incheiat, conform adresei nr. 1874/13.10.2014 (fila nr. 5 dosar de fond).

Cu toate ca in contractele de munca nu sunt prevazute prestatiile in bani aferente desfasurarii activitatii reclamantilor in strainatate, acestia au sustinut prin cererea de chemare in judecata ca ar fi negociat cu angajatorul o diurna de 54 Euro/zi.

Prin notele de sedinta depuse la filele nr. 40-41 dosar fond, ce reprezinta de fapt un raspuns la intampinare, precum si prin cererea de apel  reclamantii sustin ca in realitate diurna se calcula, chiar daca este interzis de lege, raportat la numarul de kilometri efectiv parcursi de fiecare sofer in parte, iar in situatia in care nu ieseau in cursa se calcula o diurna de 51 Euro pe zi.

S-a mai sustinut ca diurna maxima in firma era de 9 Euro la fiecare suta de kilometri, dar nu mai putin de 1500 Euro pe luna. Reclamantul arata ca avea o diurna de 8 euro, la fiecare suta de kilometri parcursi, iar reclamanta, o diurna de 6 Euro, la fiecare suta de kilometri parcursi, dar nu mai putin de 1500 Euro pe luna cu titlu de diurna. Dupa o perioada, reclamanta a dat un examen la locul de munca si a fost remunerata cu o diurna de 7 Euro, pe fiecare suta de kilometri.

Conform disp. art. 44 alin. 2 din Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.

Potrivit disp. art. 50 alin. 2 lit. a) din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, depus la fila 82 dosar de fond, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica la institutiile publice.

In speta, Curtea retine ca nivelul minim al diurnei pentru activitatea prestata este de 35 de Euro pe zi, in tarile europene, conform Anexei nr. 1 la H. G. nr. 518/1995, astfel cum a retinut si prima instanta.

Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul muncii republicat, contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, in limba romana. Obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului. Forma scrisa este obligatorie pentru incheierea valabila a contractului.

Prin dispozitiile  Legii nr. 40/2011, pe langa stabilirea formei scrise a contractului individual de munca, ca o conditie ad validitatem a acestuia, legiuitorul a abrogat si alin. 2 al art. 16, care cuprindea prevederi speciale cu privire la probatiunea in cadrul conflictelor de drepturi, aplicabile in situatia in care contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisa, ce permiteau partilor a face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba.

Anterior acestei modificari, respectiv, abrogari, art. 16 din Codul muncii prevedea urmatoarele:

(1) Contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, in limba romana. Obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului. Angajatorul persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare o activitate independenta, precum si asociatia familiala au obligatia de a incheia, in forma scrisa, contractul individual de munca anterior inceperii raporturilor de munca.

(2) In situatia in care contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisa, se prezuma ca a fost incheiat pe o durata nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba.

Curtea constata ca art. 16 din Codul muncii republicat cuprinde, astfel, modificari de esenta, atat cu privire la conditiile de validitate a contractului individual de munca, cat si in materie probatorie.

Aceste prevederi, odata adoptate de catre legiuitor, se impune a fi si aplicate de catre partile care incheie un contract individual de munca dupa data intrarii acestora in vigoare-care nu pot invoca in acest sens necunoasterea legii.

Potrivit disp. art. 18 alin. 1 lit. c) si alin. 3 din Codul muncii, prestatiile in bani aferente desfasurarii activitatii in strainatate trebuie sa se regaseasca in continutul contractului de munca.

Chiar daca angajatorului ii revenea obligatia de mentionare in contractul individual de munca a cuantumului diurnei negociate de catre parti, se retine ca si salariatul a acceptat semnarea contractului care nu fixa cuantumul prestatiilor in bani aferente desfasurarii activitatii in strainatate.

Solutia legislativa adoptata prin Legea nr. 40/2011 nu poate fi apreciata ca fiind una pur formala, care sa fie aplicata, la alegere, doar de catre unii salariati si angajatori, urmand ca ceilalti, ignorandu-le, sa  stabileasca, in cadrul unui conflict de munca, prevederile contractuale, precum si prestatiile  efectuate de catre parti, prin orice alte mijloace de proba.

Legiuitorul nu a introdus in acest sens,  prin dispozitiile imperative ale Legii nr. 40/2011, conditii ce tin de un formalism excesiv, ci, obligand la incheierea contractului individual de munca in forma scrisa, ca o conditie de validitate a acestuia, a oferit ambelor parti un cadru de protectie sporita a drepturilor si obligatiilor acestora- fixate in scris in cadrul contractului-si care sa poata fi astfel cu usurinta probate, atat de catre angajator, cat si de catre salariat - inaintea institutiilor competente a verifica legalitatea activitatii desfasurate, precum si a instantelor judecatoresti -, dar a prevazut si un instrument mai eficient, pentru stat, in vederea combaterii/reducerii fenomenului de evaziune fiscala.

De altfel, chiar prin O. G. nr. 8/2013 pentru modificarea si completarea Codului fiscal s-a prevazut ca art. 2964 alineatul (1), litera m) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

“m) indemnizatiile si orice alte sume de aceeasi natura, primite de salariati pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, pentru partea care depaseste limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotarare a Guvernului pentru personalul din institutiile publice. Aceste prevederi se aplica si in cazul salariatilor reprezentantelor din Romania ale persoanelor juridice straine.”

Astfel, in baza de calcul a contributiilor sociale obligatorii se includ si aceste venituri.

Se mai retine ca C. J. U. E., prin hotararea din data de 12.02.2015 pronuntata in cauza C?396/13 Sähköalojen ammattiliitto ry impotriva Elektrobudowa Spó?ka Akcyjna, a retinut ca diurna mentionata prin conventiile colective este destinata sa asigure protectia sociala a lucratorilor in cauza, compensand inconvenientele cauzate de detasare, care constau in indepartarea persoanelor interesate de mediul lor obisnuit. Rezulta ca o astfel de diurna trebuie calificata drept „alocatie specifica detasarii”, in sensul articolului 3 alineatul (7) al doilea paragraf din Directiva 96/71. Or, in conformitate cu dispozitia mentionata, aceasta alocatie este o parte a salariului minim.

Avand in vedere faptul ca partile nu au dovedit, prin contractul individual de munca incheiat in scris, ca ar fi stabilit prin negociere un alt cuantum, mai ridicat, al diurnei zilnice decat cel minim prevazut de lege si avand in vedere faptul ca, potrivit art. 309 alin. 3 din Codul de procedura civila, in cazul in care legea cere forma scrisa pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit cu martori, in mod corect prima instanta a inlaturat depozitiile martorilor audiati: Lazsadi G. si M. E. .

In consecinta, se retine ca reclamantii sunt indreptatiti la plata diurnei minime zilnice prevazute  de H. G. nr. 518/1995, ori, chiar prin actiune si prin cererea de apel formulata reclamanta a recunoscut ca i s-au achitat cu titlu de diurna, in rate, pentru totalul celor 432 zile lucrate, o suma de 16. 840 Euro, iar reclamantul a precizat ca i s-a achitat cu titlu de diurna, in rate, pentru totalul celor 754 zile lucrate, o suma de 34. 098 Euro, drepturi banesti ce depasesc cele cuvenite potrivit clauzelor contractului colectiv de munca si a hotararii de guvern aplicabile.           

Cat priveste motivele de apel privind dreptul apelantilor la concediu de odihna, din inscrisurile depuse la dosarul de fond se retine ca, potrivit disp. art. 146, 148 din Codul muncii republicat, angajatorul a acordat acestora cele 20 de zile de concediu de odihna pe an mentionate in contractele de munca, pentru perioada 30.10.xxxx14, in ceea ce il priveste pe reclamantul C. P. C. si pentru perioada 05. xx-25.06.2014 (indicata in actiune), in ceea ce o priveste pe reclamanta C. A. (filele nr. 26-29 si nr. 32-36 dosar de fond),  cu exceptia a sapte zile in anul 2014, pentru care intimata le-a platit in luna iulie 2014 suma de cate 226 lei (filele nr. 24, 25, 30 si 31 dosar de fond), drept compensatie, conform art. 146 alineatul 4 Codul muncii.

Pentru aceste considerente, in temeiul disp. art. 480 alin. 1 Cod. proc. civila, se va respinge apelul declarat de reclamantii: C. A. si C. P. C. si se va pastra sentinta pronuntata de catre prima instanta.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

Respinge apelul declarat de reclamantii C. A. si C. P. C. ambii domiciliati in T.,,, jud. Cluj impotriva sentintei civile nr. 2387 din 08.07.2015 a Tribunalului Cluj, pronuntata in dosarul nr. ...XX, pe care o pastreaza.

Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat