Regimul probatoriu al platii drepturilor salariale. Inutilitatea probei cu martori si cu inregistrari audio-video

Hotararea nr. 2805 din data de 10 aprilie 2012, Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

Alte Consultatii Juridice

Micsorarea salariului si modificarea fisei postului unilateral de catre angajator
Mutarea salariatului pe alt post, in absenta vreunui motiv disciplinar
Calculul orelor suplimentare efectuate. Compensarea cu zile de concediu de odihna
Inregistrarea tardiva a contractului individual de munca in Revisal. Contestarea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei
Transferul salariatilor. Obligarea salariatului sa semneze actul aditional privind modificarea locului muncii
Inlocuirea temporara a unui salariat aflat in concediu. Modificarea fisei postului
Imposibilitatea obligarii salariatului la semnarea unui act aditional la contractul individual de munca prin care se renunta la sporul pentru lucrul sambata si duminica
Incetarea CIM pe durata perioadei de proba. Documente comunicate salariatului
Concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, fara desfiintarea efectiva a postului. Post esential pentru desfasurarea activitatii societatii
Altercatie intre salariat si angajator. Neplata drepturilor salariale si refuzul eliberarii unei adeverinte
Refuzul salariatului de a semna incetarea CIM prin acordul partilor
Obligarea salariatului sa semneze noua fisa a postului
Obligatia acordarii de zile consecutive de repaus saptamanal. Unitatea lucreaza in mod continuu 6 zile pe saptamana
Compensare prin ore libere platite a orelor suplimentare. Mod de calcul
Concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Acordarea ajutorului de somaj

Prin cererea inregistrata pe rolul  TRIBUNALULUI BUCURESTI SECTIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCA SI  ASIGURARI SOCIALE sub nr. ...//2011 reclamantul  M. E. F.  a solicitat in contradictoriu cu parata S. C. M. CM. S. R. L. pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna: obligarea paratei  la plata sumei de 5268,00 lei reprezentand drepturi salariate, aferente perioadei iulie - decembrie 2010; obligarea paratei la plata sumei de 10. 000 lei, cu titlu de daunei morale corespunzatoare prejudiciului suferit, ca urmare a neexecutarii de catre  parata a obligatiilor contractuale de plata a salariului; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata conform art. 274 Cod procedura civila.

Prin Sentinta civila nr. 8525/07.10.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale s-a admis in parte actiunea, a fost obligata parata la plata drepturilor salariale  pentru perioada iulie 2010 - decembrie 2010, a fost respinsa cererea de daune morale ca neintemeiata si a fost obligata pe parata la plata  cheltuielilor de judecata in suma de 1500 lei.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele:

Reclamantul  a avut calitatea de salariat al paratei, conform contractului individual de munca  inregistrat  sub nr. 4422/26.10.2006, incetarea raporturilor de munca avand loc la data de 31.01.2011  prin decizia nr. 4 din  31.01.2011.

Art. 159  din codul muncii   prevede ca :  (1) salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca.   (2) Pentru munca prestata in baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani.

Potrivit art. 168 al. 1 din codul muncii, plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit.

Instanta de fond, in virtutea rolului activ, a pus in vedere paratei  sa depuna dovada achitarii catre reclamant a drepturilor, fata de dispozitiile art. 272 din codul muncii, potrivit carora angajatorul este obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare.           

Prin intampinare parata arata ca  drepturile salariale pentru perioada din actiune au fost platite integral,  fara a depune la dosar  inscrisurile doveditoare, in sensul  textului de lege enuntat - art. 168  alin. 1 CM.

Cum in  cazul conflictelor de  munca  avand ca obiect plata drepturilor salariale,  proba efectuarii platii  este limitata la inscrisuri,  asa cum rezulta din art. 168  alin. 1 CM,   avand in vedere si   articolul   40 al. 2 lit. c  CM,   conform caruia  angajatorul  trebuie sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv si contractul individual de munca,  instanta  va    obliga pe  parata la  plata  catre reclamant  a drepturilor salariale  pentru perioada iulie 2010 - decembrie 2010.           

A fost respinsa ca neintemeiata  cererea  de  plata a    sumei de 10. 000 lei   reprezentand daune morale  corespunzatoare  prejudiciului    creat prin neindeplinire obligatiei de plata a  drepturilor salariale,  avand in vedere  faptul ca  pentru neplata la timp a salariului  angajatorul este obligat la plata dobanzii legale, fata de art. 161 alin. 4 CM si art. 1088 Cciv., ce nu a fost solicitata prin actiune.  Totodata, instanta retine ca  nu s-a facut dovada prejudiciului moral    care sa il   indreptateasca pe reclamant   la reparatia baneasca in suma solicitata. Din probele administrate nu rezulta masura in care drepturile personal nepatrimoniale ale reclamantului  au fost afectate, astfel ca nu se pot acorda despagubiri pentru suferinta de ordin moral pretinsa.

In temeiul art. 274 C.,  parata a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata, reprezentand  onorariul avocatului.

Impotriva acestei hotarari, in termen legal, a formulat recurs   solicitand in temeiul art. 304 pct. 9 C. admiterea recursului, modificarea hotararii si respingerea actiunii, cu cheltuieli de judecata.

In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a aratat ca:

Incidenta art. 3 Cciv privind denegarea de dreptate. Astfel, raportat la proba cu un martor si proba cu inregistrarea audio-video, recurenta a aratat ca instanta fondului trebuia sa admita administrarea tuturor probelor necesare de natura sa conduca la lamurirea aspectelor de fapt ale cauzei

Desi intimatul solicita drepturi salariale aferente perioadei iulie-decembrie 2010, motivand ca dovada neprimirii acestor drepturi salariale o reprezinta fluturasii si statele de plata nesemnate aferente perioadei iulie-decembrie 2010, recurenta a invederat ca este de necontestat faptul ca fluturasii si statele de plata aferente primei perioade a anului 2010 (ianuarie-iunie 2010) in ceea ce il priveste pe intimat sunt tot nesemnate, acestea din urma nefiind contestate de catre intimat.

Din Raportul eliberat de catre lucratorii ITM in urma controlului s-a consemnat ca „ doar pentru luna decembrie angajatorul nu a facut dovada platii salariului”, pe cale de consecinta pentru restul perioadei reclamante de catre contestator lucratorii ITM au constatat neindeplinirea obligatiilor de plata.

Recurenta a solicitat sa se dea eficienta dispozitiilor art. 1203 Cciv urmand sa se constate ca este pe deplin dovedita si aplicabila in speta prezumtia imposibilitatii sale de preconstituire a unui inscris, motivat de relatia avuta cu intimatul.

Legal citat, intimatul nu a depus intampinare.

In fata instantei de recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizand actele dosarului prin prisma criticilor de recurs intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C., precum si din oficiu conform art. 304 ind. 1 C., Curtea apreciaza recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Curtea retine ca probele au fost puse in discutia partilor la termenul din 07.10.2011, instanta de fond incuviintand pentru ambele parti proba cu inscrisuri si respingand ca inadmisibila pentru recurenta proba cu martori si inregistrarea audio-video fata de dispozitiile art. 163 Codul muncii care limiteaza probatiunea drepturilor salariale la inscrisuri.

Astfel, potrivit art. 163 Codul muncii „(1) Plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit.

(2) Statele de plata, precum si celelalte documente justificative se pastreaza si se arhiveaza de catre angajator in aceleasi conditii si termene ca in cazul actelor contabile, conform legii.”

In acest sens, Curtea constata ca legiuitorul a inteles sa reglementeze strict regimul probatoriu in ceea ce proba platii drepturilor salariale numai cu statele de plata semnate de catre angajat. In aceste conditii, in care proba a fost strict limitata la statele de plata semnate este evident ca, fata de obiectul dosarului-plata drepturi salariale, proba cu martori, respectiv proba cu inregistrare audio-video era neutila in solutionarea cauzei. Astfel, instanta de fond a procedat in mod corect incuviintand numai proba cu inscrisuri, neputand fi primita critica recurentei privind denegarea de dreptate.

De asemenea, atata timp cat limitele investirii instantei vizau drepturile salariale pentru perioada iulie-decembrie 2010 instanta de fond a avut in vedere inscrisurile referitoare la aceasta perioada. Pe de alta parte, imprejurarea ca nici statele de plata aferente perioadei ianuarie-iunie 2010 nu erau semnate de catre intimat nu prezinta relevanta in cauza, deoarece instanta trebuie sa se pronunte in limitele investirii, nefiind nici argumente suficiente pentru a da nastere la o prezumtie simpla de plata si a drepturilor salariale pentru perioada iulie-decembrie 2010. De altfel, potrivit art. 1203 Cciv prezumtia simpla nu este permisa de legiuitor decat in cazurile  in care este permisa si dovada prin martori, nefiind vorba de un act atacat pentru ca s-a facut prin frauda, dol sau violenta.

Cat priveste critica prin care s-a invocat faptul ca in raportul eliberat de lucratorii de la ITM s-a consemnat ca doar pentru luna decembrie angajatorul nu a facut dovada platii salariului nu poate fi primita de Curte atata timp cat din Registrul Unic de Control la pozitia 6 reiese ca acest control ce a vizat identificarea personalului si salarizarea a fost efectuat pentru perioada decembrie 2010-ianuarie 2011. Deoarece perioada controlata era decembrie 2010-ianuarie 2011, lucratorii ITM nu aveau cum sa faca constatari cu privire la plata drepturilor salariale si pentru o perioada anterioara, respectiv iulie 2010-noiembrie 2010.

In aceste conditii, inclusiv prin invocarea in recurs a acestei critici recurenta recunoaste implicit ca intr-adevar drepturile salariale pentru intimat nu fusesera platite cel putin pentru luna decembrie 2010.

Referitor la invocarea imposibilitatii de preconstituire a unui inscris in ceea ce priveste dovada platii drepturilor salariale, Curtea constata ca nefondata aceasta critica, relatiile dintre parti fiind cea dintre angajator si salariat in care angajatorul este cel care are o pozitie dominanta putand astfel cu usurinta impune respectarea dispozitiilor legale ale art. 163 C. .

Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 312 alin. 1 C., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

In baza art. 274 alin. 3 C., avand in vedere valoarea pricinii si munca depusa de avocat, Curtea va obliga pe recurenta sa plateasca intimatului suma de 1. 000 lei, cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocatial redus.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-parata . SRL impotriva sentintei civile nr. 8525/07.10.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale in dosarul nr. ...X, in contradictoriu cu intimatul-reclamant M. E. F.

Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat