Munca prestata in afar duratei timpului normal de lucru. Timpul de deplasare la si de la locul de desfasurare a atributiilor nu constituie munca suplimentara

Hotararea nr. 1177 din data de 29 octombrie 2014, Pronuntata de Curtea de Apel Iasi

Alte Consultatii Juridice

Micsorarea salariului si modificarea fisei postului unilateral de catre angajator
Mutarea salariatului pe alt post, in absenta vreunui motiv disciplinar
Inregistrarea tardiva a contractului individual de munca in Revisal. Contestarea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei
Transferul salariatilor. Obligarea salariatului sa semneze actul aditional privind modificarea locului muncii
Inlocuirea temporara a unui salariat aflat in concediu. Modificarea fisei postului
Imposibilitatea obligarii salariatului la semnarea unui act aditional la contractul individual de munca prin care se renunta la sporul pentru lucrul sambata si duminica
Incetarea CIM pe durata perioadei de proba. Documente comunicate salariatului
Concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, fara desfiintarea efectiva a postului. Post esential pentru desfasurarea activitatii societatii
Altercatie intre salariat si angajator. Neplata drepturilor salariale si refuzul eliberarii unei adeverinte
Refuzul salariatului de a semna incetarea CIM prin acordul partilor
Obligarea salariatului sa semneze noua fisa a postului
Functionar public. Refuzul acordarii concediului fara plata
Concediu platit pentru redactarea tezei de doctorat, in continuarea concediului de studii
Compensare prin ore libere platite a orelor suplimentare. Mod de calcul
Cumularea concediului de odihna neefectuat din anul anterior cu cel din anul curent

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi sub nr. ...X (disjunsa din dosar nr. ...X), reclamanta C. N. A. D. N. R. S. A. - prin Directia R. D. si P. Iasi a chemat in judecata parata C. L. pentru ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna obligarea paratei la restituirea sumei de 349,77 lei (astfel cum a fost precizata prin adresa nr. J/1449/30.08.2013), reprezentand contravaloarea a 12 ore suplimentare efectuate in timpul deplasarilor. Totodata a mai solicitat obligarea paratei la plata de daune interese, reprezentand dobanda legala aferenta sumei de restituit.

In motivarea cererii de chemare in judecata, reclamanta a precizat ca in data de 08.04.2011 a fost incheiat raportul nr. 4281, intocmit de Comisia de cercetare, completat de Precizarile nr. 5908/06.05.2011 si de Raportul nr. 7805/30.08.2012, avand ca scop stabilirea realitatii si legalitatii orelor suplimentare efectuate de catre parat in timpul delegatiilor in interes de serviciu, ocazie cu care s-a constatat ca in luna decembrie 2010 s-a introdus la plata un numar de 242,41 ore suplimentare necuvenite, in valoare totala de 6736,58 lei pentru un numar de 25 de salariati.

Orele suplimentare au rezultat ca urmare a delegatiilor efectuate in interes de serviciu atat in timpul programului cat si in timpul zilelor de repaus saptamanal sau sarbatori legale.

Reclamanta a aratat ca parata a efectuat aceste ore suplimentare din delegatii in vederea instruirii personal EMCATR.

Considera reclamanta ca, in speta, sunt aplicabile disp. art. 111, 120 si 121 din Codul muncii, art. 5 din H. G. nr. 1860/2006 si art. 22 din C. C. M. pe anul 2008, din care rezulta ca pentru a se afla unei munci suplimentare prestate, munca salariatului trebuie sa indeplineasca cumulativ conditiile: salariatul sa presteze efectiv munca peste programul normal de munca si acordul salariatului pentru prestarea acestei munci.

A mai sustinut reclamanta ca H. G. nr. 1860/2006 prevede ca drepturile banesti pe perioada delegarii si detasarii precum si in cazul deplasarii in cadrul localitatii, in interesul serviciului, se acorda in conditiile prevazute in Contractele colective sau individuale de munca. Ori, in conformitate cu art. 22, alin. 4 din C. C. M. /2008 sunt considerate ore suplimentare, orele prestate peste programul normal de lucru, confirmate in mod expres pe verso - ul ordinului de deplasare, de conducatorul unitatii la care are loc delegarea pe ordinul de deplasare. In urma analizei ordinelor de deplasare ale paratei, s-a constatat ca acestea nu contineau nici un insemn care sa emane de la conducatorul unitatii unde s-a efectuat delegarea.

Considera reclamanta ca numai intervalul de timp in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile de serviciu la unitatea la care are loc delegarea, constituie timp de lucru, nu si timpul in care are loc deplasarea de la si la locul de munca. Atat timp cat parata a obtinut drepturi salariale suplimentare pentru prestatii neidentificabile in scriptele doveditoare ale delegarii, din punct de vedere al respectarii conditiilor legale, echivaleaza in fapt cu acordarea unor sume de bani in afara unui temei legal.

Legal citata, parata a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

In sustinerea pozitiei sale procesuale, parata a precizat ca se considera indreptatita la sumele de bani incasate avand in vedere ca, in calitate de salariat, a desfasurat pentru unitatea reclamanta activitate in vederea instruirii personal EMCATR, pentru care a primit ordine de deplasare. Aceasta activitate a fost stabilita prin Decizia nr. 711/17.08.2009, privind inregistrarea circulatiei pe drumurile publice si prin Ordinul nr. 959 din 17.09.2009 al Ministrului Transporturilor, prin care au fost aprobate instructiunile pentru efectuarea acestei activitati. In concluzie, se sustine ca activitatea a fost desfasurata la cererea reclamantei, neregasindu-se in fisa postului.

A mai aratat parata ca, pe verso - ul ordinelor de deplasare exista semnaturile tuturor persoanelor care ar fi trebuit sa aprobe munca desfasurata pe durata deplasarii, respectiv: conducatorul unitatii - directorul regional, controlul preventiv verificare decont, sef compartiment. Ca dispozitii legale aplicabile in cauza, parata a invocat art. 111, 120 si 121 din Codul muncii, din care rezulta ca pentru efectuarea muncii suplimentare este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii: angajatorul sa solicite prestarea muncii suplimentare; angajatul sa fie de acord sa presteze munca suplimentara; munca sa fie prestata in afara orelor de program normal; angajatul sa-si indeplineasca sarcinile si atributiile sale in afara orelor de program, art. 22, alin. 4 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate - anexa nr. 1, conform caruia confirmarea expresa a orelor prestate, de catre conducatorul unitatii la care s-a facut deplasarea, reprezinta atat o recunoastere cat si un acord cu privire la prestarea muncii. Cat priveste disp. art. 1860/2006, parata a precizat ca nu sunt aplicabile in cauza, intrucat se refera la personalul autoritatilor si institutiilor publice precum si cel al companiilor nationale, categorii din care reclamanta nu face parte.

In drept, parata si-a intemeiat intampinarea pe disp. Codului muncii si Legii nr. 62/2011,            

Ulterior, prin adresa nr. J/1/xx/29.11.2013, reclamanta a precizat ca intelege sa mareasca cuantumul pretentiilor la suma de 350 lei.

Prin sent. civ. nr. nr. 471/04.02.2013, Tribunalul Iasi a hotarat :

Admite actiunea astfel cum a fost precizata, formulata de reclamanta C. N. A. D. N. R. S. A. - prin Directia R. D. si P. Iasi in contradictoriu cu parata C. L. .

Obliga parata sa restituie reclamantei suma de 350 lei, reprezentand contravaloarea a 12 ore, achitate necuvenit cu titlu de ore suplimentare.

Obliga parata sa achite reclamantei daune interese, reprezentand dobanda legala BNR calculata  la suma de 350 lei, de la data introducerii actiunii (14.02.2013) si pana la data platii efective.

Respinge cererea paratei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Parata C. L. este angajata reclamantei C. N. A. D. N. R. S. A., in functia de controlor trafic.

Prin Decizia nr. 711/17.08.2009 a Directorului General al Companiei Nationale de Autostrazi si D. Nationale din Romania S. A. si prin Ordinul nr. 959/17.09.2009 al Ministrului Transporturilor si Infrastructurii, au fost aprobate „Instructiunile pentru efectuarea inregistrarii circulatiei rutiere pe drumurile publice”, in care, la art. nr. 49, lit. a) si e) se prevede ca C. N. A. D. N. R. S. A. are obligatia de a organiza si coordona activitatea de recensamant general al circulatiei rutiere si participa la actiunea de indrumare si control in zilele de inregistrare a circulatiei rutiere. Potrivit art. 112 si art. 113 Codul muncii, pentru salariatii angajati cu norma intreaga durata normala a timpului de lucru este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana, iar repartizarea timpului de munca in cadrul saptamanii este, de regula, uniforma, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu doua zile de repaus.

In speta, in baza Ordinelor de deplasare (delegatie) nr. 587/18.10.2010, nr. 630/01.11.2010 si nr. 632/02.11.2010, parata s-a deplasat la Sectiile de D. Nationale T., Focsani, Barlad, B., Campulung, Suceava si Bucuresti, in vederea instruirii personal EMCATR, astfel cum rezulta din „memoriul justificativ” de pe verso-ul acestor ordine, fapt atestat si prin aplicarea sigiliilor unitatii care a dispus delegarea si, respectiv, unitatilor la care s-a dispus delegarea.

Din evidentele reclamantei rezulta ca parata a efectuat un numar de 12 ore suplimentare, platite in suma de 350 lei, in decembrie 2010.

Insa, conform art. 120 C. M. munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, prevazut, la art. 112, este considerata munca suplimentara. Din analiza normei legale rezulta ca doar intervalul de timp in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile la unitatea unde este delegat constituie timp de lucru nu si intervalul de timp in care are lor deplasarea la si de la unitatea unde are loc delegarea. Or, in speta, activitatea paratei s-a efectuat in timpul unor zile de lucru, in timpul programului normal de 8 ore pe zi, astfel incat rezulta ca orele considerate ca fiind suplimentare si care au fost platite cu acest titlu au constituit interval de timp necesar deplasarii la si de la unitatea unde are loc delegarea.                 

Cererea reclamantei privind restituirea de catre parata a sumei de 350 lei este justificata, avand in vedere ca orele platite nu constituie ore suplimentare.

De asemenea, instanta de fond a constatat ca este justificata si cererea reclamantei privind obligarea paratei la plata de daune interese, reprezentand dobanda legala B. N. R., calculata la suma de 350 lei, avand in vedere ca acordarea dobanzii legale constituie o despagubire pentru lipsa folosului cuvenit pe baza utilizarii unor sume datorate si reprezinta castigul, folosul, profitul, ce putea fi obtinut de creditor din investirea acestora.

Fata de aceste considerente, raportat la dispozitiile legale indicate, prima instanta a admis actiunea formulata de reclamanta C. N. A. D. N. R. S. A. - prin Directia R. D. si P. Iasi in contradictoriu cu parata C. L. si a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 350 lei si daune interese calculate la aceasta suma, reprezentand dobanda legala B. N. R. Pe cale de consecinta, a fost respinsa cererea paratei constand in obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata C. L., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Sustine recurenta ca prima instanta a apreciat gresit dispozitiile legale aplicabile in cauza. Astfel, tribunalul a constatat, din coroborarea art. 111, 120 si 121 din Codul muncii, ca salariatul trebuie sa isi desfasoare atributiile si sarcinile de serviciu la unitatea unde este delegat, acest timp fiind luat in considerare fa aprecierea timpului lucrat, neavand relevanta deplasarea la locul unde trebuie desfasurata activitatea.

Nici un text legal nu vorbeste despre vreo unitate la care salariatul trebuie sa-si desfasoare activitatea, dupa cum a retinut instanta de fond.

Conform art. 43 Codul Muncii, delegarea reprezinta exercitarea temporara a unor sarcini si lucrari corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca. Astfel, nu exista vreo alta unitate in favoarea careia sa se presteze munca, ci angajatorul ramane acelasi, doar locul de munca se schimba.

Legea prevede doua ipoteze la art. 111 : prima - salariatul desfasoara efectiv activitatea pentru care este angajat; a doua - salariatul se afla la dispozitia angajatorului.

Aceasta parere este impartasita si de literatura de specialitate iar Codul muncii preia definitia data de Directiva Parlamentului European si a Consiliului nr. 2003/88/CE privind aspecte ale organizarii timpului de lucru,precizand ca timpul de munca reprezinta orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si ale legislatiei in vigoare.

Arata recurenta ca in sintagma timp de lucru intra atat timpul in care se presteaza efectiv munca, dar si cel in care salariatul se afla la dispozitia angajatorului, cum ar fi acele perioade in care, de exemplu, asteapta sarcinile (ordinul) de serviciu, materia prima, marfa, clientii, pacientii, beneficiarii. Tot timpul cat salariatul este mandatat sa indeplineasca anumite atributii de serviciu, indiferent de locul acestora, acesta se afla in situatia in care desfasoara activitati pentru angajator si timpul respectiv reprezinta timp de munca.

Angajatorul este cel care-si stabileste organizarea si functionarea societatii si stabileste atributiile pentru fiecare salariat, dand dispozitii cu caracter obligatoriu (art. 40 Codul Muncii). Faptul ca angajatorul dispune exercitarea atributiilor de serviciu in locuri dispersate sau la distanta de locul mentionat in contractul individual de munca, nu inseamna ca salariatul este cel care trebuie sa suporte aceste consecinte si sa cheltuiasca timpul propriu in acest sens.

Mai sustine recurenta ca prima instanta nu a luat in considerare probele din dosar si nu a observat care erau atributiile sale. Arata ca a fost plecata in delegatii in zilele de 18.10.2010 si 01. 11-03.11.2010, in care a fost delegata sa se deplaseze in anumite locatii si sa desfasoare activitatea de instruire personal EMCATR. La solicitarea reclamantei si-a desfasurat activitatea conform ordinelor de deplasare. Toate ordinele de deplasare au fost semnate de directorul DRDP Iasi atat pe prima pagina, cat si pe verso, dar si de subunitatile unde a facut deplasarile. Astfel, prin aceste semnaturi, conducerea si-a insusit atat ordinele de a o trimite in delegatii, locul unde a fost trimisa, activitatea desfasurata, durata deplasarii, dar si orele prestate.

Mai arata recurenta ca prin ordinul de deplasare nr. 587/2010 a fost trimisa de intimata la Bucuresti la S. C. Novensys Corporation S. R. L, avand ca scop instruire procedura control rovigneta. Pentru aceasta activitate i s-a pus la dispozitie un sofer, respectiv dl T. S., deplasarea fiind cu auto XX, conform foii de parcurs nr. .... Atat in conformitate cu delegatia sa, cat si cu a soferului, rezulta ca a plecat din Iasi ia ora 03. 00 si s-a intors la ora 22. 20. Dupa cum se stie, in cazul in care deplasarea depaseste 12 ore, angajatorul este obligat sa ofere cazare si sa nu supuna angajatul la un efort atat de mare, de a face 982 de km, a participa la instruire si a se intoarce in aceeasi zi.

Apreciaza recurenta ca angajatorul nu poate face economie, atat la banii de cazare, dar si la salariul corespunzator timpului cat i-a stat la dispozitie pentru a face ceea ce a dispus: sa se deplaseze la Bucuresti in vederea participarii la instruire. Directorul regional al DRDP Iasi a aprobat delegatia, atat pe prima pagina, cat si pe verso-ul acesteia.

Mai arata ca prin ordinul de deplasare nr. 630/2010 a fost mandatata sa instruiasca personal la SDN B., Suceava, Campulung, iar prin ordinal de deplasare 632/2010, a fost mandatata sa instruiasca personal la SDN Barlad, G., Focsani, Bacau, Piatra N. .

Pentru aceasta activitate i s-a pus la dispozitie un sofer, respectiv dl T. N., deplasarea fiind cu auto XX, conform foilor de parcurs nr. ...,xx si xx.

Directorul regional al DRDP Iasi a aprobat delegatia, atat pe prima pagina, cat si pe verso-ul acesteia. Astfel, pe intreaga durata a deplasarii a desfasurat activitatea solicitata de angajator. Chiar daca intimata a aratat ca nu si-a desfasurat activitatea pe durata deplasarii, acest lucru este incorect: angajatorul i-a cerut sa se deplaseze in anumite locatii, desi locul sau de munca era la DRDP Iasi.

Sustine recurenta ca sunt indeplinte conditiile mentionate in art. 120, 121 Codul muncii. Pentru a se efectua munca suplimentara, indiferent daca persoana desfasoara activitatea la locul de munca obisnuit sau este trimisa in delegare, este nevoie de indeplinirea urmatoarelor conditii: angajatorul sa solicite prestarea de munca suplimentara; angajatul sa fie de acord sa presteze munca suplimentara; munca sa fie prestata in afara orelor de program normal; angajatul sa-si indeplineasca sarcinile si atributiile sale in afara orelor de program.

Solicitarea angajatorului poate fi efectuata atat expres - printr-o manifestare de vointa neechivoca, inclusiv in forma scrisa, insa si implicit. In cauza, exista ordinele de deplasare care dovedesc solicitarea angajatorului de a efectua munca. Avand in vedere faptul ca angajatorul a trimis-o la sute de km distanta, in locatii diferite din tara, acesta si-a asumat implicit depasirea programului normal de munca si trebuie sa plateasca pentru aceasta.

Astfel, in conditiile in care este nevoie de prestarea muncii suplimentare, iar salariatul presteaza aceasta munca, suntem in situatia in care s-a realizat acordul de vointa cu privire la prestarea acesteia.

In ceea ce priveste munca in afara orelor de program normai, arata ca la nivel ul DRDP Iasi exista stabilit un program de lucru. De fiecare data cand acest program este depasit,  se presteaza munca in afara programului normal de lucru. Si in cazul delegarilor, salariatii nu au obligatia sa munceasca non stop, ci doar pe durata normala a timpului de lucru. Chiar daca acestia primesc sume de bani cu titlu de diurna, decontare cazare, transport, acestea nu acopera decat cheltuielile care trebuie facute in astfel de situatii. Angajatii urmeaza a fi remunerati pentru munca prestata in folosul angajatorului. In cazul delegarii suntem  in care urmeaza a se plati si deplasarea salariatului, avand in vedere ca acesta nu are obligatia de a pleca in timpul liber pentru a ajunge la destinatia delegarii.

Pentru toate aceste motive, solicita recurenta admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei atacate, in sensul respingerii actiunii si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata fond si recurs.

In drept, a invocat Codul Muncii, Legea nr. 62/2011, art. 299 si urm. C.

Intimata a depus intampinare si concluzii scrise, solicitand respingerea recursului si mentinerea sentintei de fond.

Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate, probatoriul administrat si dispozitiile legale aplicabile, Curtea constata ca recursul declarat de parata C. L.  este nefondat.

Raporturile de munca intre parata-recurenta C. L.  si reclamanta -intimata C. S. A. - Directia R. de D. si P. Iasi se desfasoara in baza contractului individual de munca nr. 255/01.03.2005, completat de actele aditionale din 12.07.2005 si 01.03.2006, postul ocupat fiind acela de controlor trafic.

Potrivit ordinelor de deplasare nr. 587, respectiv nr. 630 si nr. 632, parata-recurenta a fost delegata in ziua de 18.10.2010 pentru,,instruire procedura control roviniete” la  Bucuresti, figurand sosit ora 10. 50, plecat ora 15. 05, respectiv in zilele de 1.11.2010 pentru „instruire personal EMCATR protectia muncii, psi “ la SDN B. (sosit ora 11, plecat ora 12. 12), Suceava (sosit ora 13. 20, plecat ora 14. 40), Campulung (sosit ora 16. 30, plecat ora 18. 40) ca si la datele 2. 11-3.11.2010 la SDN Barlad(10. 45-12. 15), G. (pana la ora 17. 20), Focsani(8. 45-12), Bacau(14. 45-15. 30), Piatra N. (17.10.-18. 45).

In aceste intervale parata-recurenta a prestat munca, s-a aflat la dispozitia angajatorului si a indeplinit sarcinile de serviciu la unitatea la care are loc delegarea.

Durata in care are loc deplasarea la si de la locul de munca (chiar daca acesta este, temporar, in alta localitate) nu intra in calculul timpului de munca.

La nivelul angajatorului exista un Registru de evidenta al orelor suplimentare, registru in care parata recurenta a inserat un timp de 6 ore pentru data de 18.10.2010, 2 ore pentru data de 1.11.2010, 4 ore pentru data de 2-3.11.2010, in total 12 ore, ore ce au fost platite salariatei in luna decembrie 2010.

Aceste mentiuni nu corespund insa cu continutul ordinelor de deplasare, pe acestea din urma neexistand nici o referire la ore prestate peste timpul normal de munca de 8 ore pe zi.

Problema litigioasa o constituie imprejurarea daca timpul petrecut de salariat cu deplasarea la locul de desfasurare a atributiilor de serviciu (in afara locului sau de munca) si de revenire in punctul de plecare are natura unor ore suplimentare si trebuie recompensate ca atare conform dispozitiilor 120-123 din Codul muncii, ori acesta este timp desfasurat in conditiile institutiei delegarii si platit conform dispozitiilor art. 42(2) si art. 43(2) din Codul muncii si art. 22 alin. 3 si anexa 1 art. 2. 2. 2. din CCM la nivel de unitate.

Timpul de munca este definit la art. 111 din Codul muncii potrivit caruia, timpul de munca reprezinta orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare. Art. 120 alin. (1) din Codul muncii stabileste ca munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, prevazuta la art. 112, este considerata munca suplimentara. Art. 112 alin. (1) din cod prevede ca pentru salariatii angajati cu norma intreaga durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana. Conform acestor dispozitii legale, munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal de 40 de ore pe saptamana este considerata munca suplimentara. Asadar, aprecierea ca suplimentara, a muncii prestate de salariat se face in raport de saptamana de lucru ca unitate de timp. Prin urmare, daca salariatul in delegatie a prestat munca, s-a aflat la dispozitia angajatorului si si-a indeplinit sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare constituie timp de lucru daca se incadreaza in 40 ore pe saptamana, timpul de lucru ce depaseste cele 40 de ore reprezinta munca suplimentara.

Altfel spus persoana aflata in delegare trebuie sa-si desfasoare activitatea (in sensul de executare a sarcinilor si atributiilor, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare) in cadrul programului normal de lucru al unitatii la care se efectueaza delegarea. Ce depaseste acest program constituie munca suplimentara.

Timpul de deplasare la/de la locul de desfasurarea a atributiilor (in afara locului sau de munca) nu are, in acest context, natura unor ore suplimentare, ci constituie timp desfasurat in conditiile institutiei delegarii. Pentru acest interval  salariatului i se plateste o indemnizatie conform dispozitiilor art. 42(2) si art. 43(2) din Codul muncii.

In plus,  Curtea are in vedere si dispozitiile art. 2 din HG 1860/2006 potrivit carora: “Pentru salariatii din cadrul companiilor nationale, societatilor comerciale si regiilor autonome la care drepturile salariale se acorda prin negociere, drepturile banesti pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, precum si in cazul deplasarii in cadrul localitatii, in interesul serviciului, se acorda in conditiile prevazute in contractele colective sau individuale de munca”.

Cata vreme in contractul individual de munca ori in contractul colectiv de munca nu s -a prevazut un regim derogator de la dispozitiile codului muncii, in sensul ca este considerat ca timp suplimentar de munca si platit ca atare, perioada de deplasare, Curtea nu are temei a considera in sensul aplicarii dispozitiilor art. 120-123 din Codul muncii.

Mai mult, se impun a fi avute in vedere dispozitiile art. 22 alin. 4 din Contractul colectiv la nivel de unitate, ce definesc orele suplimentare ca fiind „orele prestate peste programul normal de lucru, confirmate in mod expres pe verso ordinului de deplasare de conducatorul unitatii la care are loc delegarea pe ordinul de deplasare”.

In conditiile in care din  probele cauzei, asa cum corect a retinut si prima instanta,  nu rezulta faptul ca timpul alocat de parata-recurenta desfasurarii efective a sarcinilor de serviciu a depasit timpul de munca astfel cum este definit in art. 111 din Codul muncii, in sensul ca nu a prestat ore suplimentare in timpul delegatiei, Curtea constata ca hotararea fondului prin care s-a constatat ca intemeiata pretentia angajatorului de restituire a sumei achitate nedatorat este legala si temeinica, fiind incidente dispozitiile art. 256 din Codul muncii.

In consecinta, nefiind incidente criticile formulate, in baza disp. art. 312 al. 1 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul si va mentine sentinta recurata

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge recursul declarat de parata C. L. impotriva sentintei civile nr. 471/04.02.2013  pronuntata de Tribunalul Iasi, sentinta pe care o mentine.

Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat