Modificarea salariului prin negociere individuala cu salariatii. Aplicarea clauzelor contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate cu privire la salarizare nu intervine automat

Hotararea nr. 1599 din data de 11 mai 2015, Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

Alte Consultatii Juridice

Micsorarea salariului si modificarea fisei postului unilateral de catre angajator
Mutarea salariatului pe alt post, in absenta vreunui motiv disciplinar
Prelungirea CIM pe durata determinata. Depasirea termenului de 36 luni
Calculul orelor suplimentare efectuate. Compensarea cu zile de concediu de odihna
Inregistrarea tardiva a contractului individual de munca in Revisal. Contestarea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei
Transferul salariatilor. Obligarea salariatului sa semneze actul aditional privind modificarea locului muncii
Efectuarea concediului de odihna in anul urmator. Refuzul angajatorului de a acorda concediu de odihna
Inlocuirea temporara a unui salariat aflat in concediu. Modificarea fisei postului
Imposibilitatea obligarii salariatului la semnarea unui act aditional la contractul individual de munca prin care se renunta la sporul pentru lucrul sambata si duminica
Incetarea CIM pe durata perioadei de proba. Documente comunicate salariatului
Concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, fara desfiintarea efectiva a postului. Post esential pentru desfasurarea activitatii societatii
Altercatie intre salariat si angajator. Neplata drepturilor salariale si refuzul eliberarii unei adeverinte
Refuzul salariatului de a semna incetarea CIM prin acordul partilor
Concediere pe motivul desfiintarii postului. Conditii de reangajare sau blocare post
Obligarea salariatului sa semneze noua fisa a postului

Prin sentinta civila nr. .../07.11.2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII- a Conflicte de munca si asigurari sociale, in dosarul nr. ...X, s-a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocata de parata, ca neintemeiata.

A admis in parte cererea de chemare in judecata de reclamantul P. I. in contradictoriu cu parata S. NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR MARFA “CFR MARFA” SA.

De asemenea, a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata in baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, pentru cererea de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la acordarea ajutoarelor materiale de Pasti, C. si Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate in baza art. 71 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010.

S-a respins cererea de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la acordarea ajutoarelor materiale de Pasti, C. si Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate in baza art. 71 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010, pentru prescriptia dreptului material la actiune.

De asemenea, s-a respins in rest exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata in baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, ca neintemeiata.

A fost admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata in baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, pentru cererea de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, solicitat in baza art. 30 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010.

A fost respinsa cererea de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, solicitat in baza art. 30 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010, pentru prescriptia dreptului material la actiune.

Totodata, a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata in baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, pentru perioada 01.10.xxxx10, ca neintemeiata.

A obligat parata la plata catre reclamant a sumei reprezentand salariul suplimentar solicitat in baza art. 30 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010, pentru anul 2010, proportional cu perioada lucrata in anul calendaristic.

A fost respinsa cererea avand ca obiect plata catre reclamant a sumei reprezentand salariul suplimentar solicitat in baza art. 30 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010, pentru anul 2011, ca neintemeiata.

De asemenea, a respins cererea avand ca obiect plata catre reclamant a sumei reprezentand salariul suplimentar solicitat in baza art. 30 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de CFR MARFA SA, pentru anul 2011, ca neintemeiata.

A admis in parte cererea de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la plata diferentei de 25% din salariul de baza reprezentand spor pentru lucrul in timpul noptii in zilele de sambata, duminica si sarbatori legale, corespunzator orelor efectuate, in conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 lit. g din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de R. Transporturi, pentru perioada 01.10.xxxx10.

S-a respins in rest cererea de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la plata diferentei de 25% din salariul de baza reprezentand spor pentru lucrul in timpul noptii in zilele de sambata, duminica si sarbatori legale, corespunzator orelor efectuate, in conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 lit. g din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de R. Transporturi, pentru perioada 01.01.xxxx11, ca neintemeiata.

A obligat parata sa stabileasca si sa acorde reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 01.10.xxxx10, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca al nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare.

De asemenea, a obligat parata la plata diferentelor de drepturi salariale intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite, acordate prin prezenta hotarare, aferente perioadei 01.10.xxxx10.

Totodata, a obligat parata sa acorde reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 01.01.xxxx11, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca al nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare.

A mai obligat parata la plata diferentelor de drepturi salariale intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite, acordate prin prezenta hotarare, aferente perioadei 01.01.xxxx11.

S-a respins in rest cererea de chemare in judecata avand ca obiect plata unor diferente de drepturi salariale aferente perioadei 08.07.xxxx11, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca al nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, ca neintemeiata.

A obligat parata la acordarea catre reclamant a contravalorii tichetelor de masa pentru fiecare zi lucratoare aferente perioadei 01.10.xxxx11, conform prevederilor din Contractul Colectiv de Munca la nivel de G. de Unitati de Transport Feroviar.

A fost respinsa in rest cererea de chemare in judecata avand ca obiect acordarea catre reclamant a contravalorii tichetelor de masa pentru fiecare zi lucratoare aferente perioadei 01.02.xxxx11, conform prevederilor din Contractul Colectiv de Munca la nivel de G. de Unitati de Transport Feroviar, ca neintemeiate.

A obligat, parata la plata catre reclamant a dobanzii legale la sumele acordate de instanta, incepand cu data de 08.11.2013 si pana la datat platii.

De asemenea, a fost respinsa cererea avand ca obiect actualizarea cu coeficientul de inflatie, ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca in considerarea prevederilor art. 248 alin. 1 Cod procedura civila, instanta a solutionat cu prioritate exceptiile invocate prin intampinare de parata, respectiv, exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocata de parata si exceptia prescriptiei materiale a dreptului la actiune al reclamantului.

Cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa procedurii prealabile Tribunalul a retinut urmatoarele:

Parata invoca sesizarea instantei in lipsa parcurgerii procedurii prealabile, prevazuta de art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar, in conformitate cu care, „incalcarea prevederilor sau neindeplinirea obligatiilor stabilite prin contractul colectiv de munca se constata de comisiile mixte patronat-sindicate, care vor propune cercetarea celor vinovati, iar rezultatele cercetarii vor fi prezentate la termenul convenit”.

Astfel, parata sustine existenta unei proceduri prealabile in solutionarea conflictelor de munca, ca urmare a incalcarii prevederilor sau a neindeplinirii obligatiilor stabilite prin contractul colectiv de munca, prin sesizarea prealabila a comisiei mixte patronat-sindicate, care va constata cele sesizate de salariati sau organizatiile sindicale si isi va exercita atributiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul intregii societati, procedura neurmata de reclamanti anterior sesizarii instantei, situatie fata de care considera ca cererea de chemare in judecata a fost prematur introdusa si solicita sa se constatate inadmisibilitatea acesteia in conformitate cu prevederile art. 193 Cod procedura civila.

Or, potrivit prevederilor art. 192 alin. 1 si art. 193 din codul de procedura civila, situate in TITLUL I, Procedura in fata primei instante, CAPITOLUL I Sesizarea instantei de judecata, SECTIUNEA 1, Dispozitii generale, acestea reglementeaza in art. 192.

Dreptul de a sesiza instanta, - „Art. 192 - (1) Pentru apararea drepturilor si intereselor sale legitime, orice persoana se poate adresa justitiei prin sesizarea instantei competente cu o cerere de chemare in judecata. In cazurile anume prevazute de lege, sesizarea instantei poate fi facuta si de alte persoane sau organe. Procesul incepe prin inregistrarea cererii la instanta, in conditiile legii (. . .) “ si in art. 193, Procedura prealabila

„Art. 193 - (1) Sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta.

Dovada indeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata.

(2) Neindeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decat de catre parat prin intampinare, sub sanctiunea decaderii.”

Or, din textele de lege mai sus expuse, rezulta pe de o parte, dreptul oricarei persoane de a sesiza instanta de judecata cu o cerere de chemare in judecata pentru apararea drepturilor si intereselor sale legitime iar pe de alta parte, o conditionare a exercitiului acestui drept, respectiv, sesizarea instantei numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, in anumite cazuri expres prevazute de lege.

Cu alte cuvinte, sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, doar in situatiile in care legea prevede in mod expres aceasta.

Este evident asadar, ca instituirea si obligativitatea unei proceduri prealabile obligatorii se poate face numai prin lege, in cazurile expres prevazute de aceasta.

Or, numai sesizarea instantei in lipsa parcurgerii unor proceduri prealabile expres reglementate prin lege atrag inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata exercitata fara parcurgerea procedurii prealabile iar nu si instituirea de catre parti, prin conventie, a unei eventuale proceduri anterioare sesizarii instantei de judecata, procedura care nu poate avea decat caracter facultativ si nu poate ingradi dreptul partii de a sesiza instanta de judecata, cu o cerere de chemare in judecata pentru apararea drepturilor si intereselor sale legitime.

Totodata, textul art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar nici nu prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile anterioare sesizarii instantei de judecata sau a unui termen sau parcurgerea unei etape pana la care este oprit a se actiona in instanta ci prevede doar care este rolul si care sunt atributiile comisiilor mixte patronat-sindicate (comisiilor paritare), fara nici o conditionare sau temporizare a dreptului salariatilor de a putea sesiza instanta de judecata in legatura cu incalcarea prevederilor sau neindeplinirea obligatiilor stabilite prin contractul colectiv de munca.

Fata de cele mai sus retinute, Tribunalul a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocata de parata, ca neintemeiata.

Cu privire la exceptia prescriptiei materiale a dreptului la actiune al reclamantului Tribunalul a retinut urmatoarele:

Tribunalul a constatat ca parata a invocat atat exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata in baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii, cat si exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata in baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.

Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata in baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, „art. 268 - (1) Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:

In termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator; pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia; in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia”.

Avand in vedere aceste prevederi legale, Tribunalul a retinut ca in mod corect, parata invoca si sustine aplicabilitatea termenului de prescriptie extinctiva de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, pentru cererea de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la acordarea ajutoarelor materiale de Pasti, C. si Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate in baza art. 71 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010, fiind evident in prezenta unui drept prevazut de art. 71 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar, potrivit carora „Cu ocazia sarbatorilor de P. si de C. se va acorda salariatilor un ajutor material stabilit cel putin la nivelul clasei I de salarizare. . . „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al carei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administratie, la nivelul clasei I de salarizare, astfel incat normele aplicabile prezentei spete sunt cele ale literei e) a alin. (1) al art. 268 din Codul muncii si nu cele ale literei c) ale aceluiasi alineat, obiectul litigiului fiind reprezentat de pretinsa neexecutare de catre parata a unei clauze din Contractul colectiv de munca aplicabil la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar, si anume a prevederilor art. 71 din acest contract.

Or, privitor la natura drepturilor conferite de contractul colectiv de munca si termenul de prescriptie aplicabil in cazul neacordarii acestora de catre angajator (6 luni sau 3 ani), „confuzia” a fost transata definitiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 20/2013 privind examinarea recursului in interesul legii declarat de catre Colegiul de conducere al Curtii de Apel G. privind natura juridica a drepturilor prevazute a se acorda, potrivit contractelor colective de munca, cu diferite ocazii (ajutoare materiale de Pasti, C., drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii in munca etc.), si termenul de prescriptie aplicabil cererilor avand acest obiect.

Prin aceasta decizie, desi recursul in interesul legii a fost respins ca inadmisibil (intrucat tindea la unificarea practicii judiciare si nu la unificarea interpretarii si aplicarii legii, dat fiind ca se punea in discutie interpretarea anumitor clauze ale contractelor colective de munca si nu a unor prevederi legale, excedand obiectului pe care il poate avea un recurs in interesul legii), Inalta Curte de Casatie si Justitie a facut totusi o clarificare importanta, in sensul ca „in situatia in care drepturile salariale suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului cererile in justitie pot fi formulate in termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, iar atunci cand drepturile salariale suplimentare nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea au natura juridica a unor masuri de protectie sociala, facilitati acordate de angajator si convenite in contractul colectiv de munca, iar neacordarea lor rezida intr-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel incat cererile in justitie pot fi formulate in termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de art. 268 alin. (1) lit. a) din Cod ui muncii.”

Or, din analiza prevederilor relevante din Contractul colectiv de munca aplicabil la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar, se poate observa ca sumele acordate cu titlu de ajutoare materiale de Pasti, C. si premierea de Ziua Feroviarului nu au natura unor drepturi de natura salariala, acordate in considerarea muncii efective depuse de salariat, ci a unor ajutoare sau beneficii suplimentare, acordate cu ocazia unor sarbatori religioase si legale, nefiind o obligatie esentiala in legatura cu pretarea muncii in anumite conditii si enumerarea acesteia.

Astfel, privitor la natura drepturilor conferite de contractul colectiv de munca si termenul de prescriptie aplicabil in cazul neacordarii acestora de catre angajator fiind in prezenta unor drepturi salariale suplimentare care nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea avand natura juridica a unor masuri de protectie sociala, facilitati/ajutoare acordate de angajator si convenite in contractul colectiv de munca, iar neacordarea lor rezida intr-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel incat cererile in justitie pot fi formulate in termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, nefiind in prezenta unor drepturi salariale sau asimilate salariului sau care fac parte din elementele constitutive ale salariului (sporuri, adaosuri, etc.) pentru a caror acordare cererile injustitie pot fi formulate in termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Asadar, alaturi de parata instanta apreciaza ca termenul aplicabil prescriptiei extinctive a dreptului la actiune in justitie, este termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de art. 268 alin. (1) lit-a) din Codul muncii.

Cu privire la momentul de Ia care incepe sa curga termenul de 6 luni, Tribunalul a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 2524 din Codul civil, „(1)

Daca prin lege nu se prevede altfel, in cazul obligatiilor contractuale de a da sau de a face prescriptia incepe sa curga de la data cand obligatia devine exigibila si debitorul trebuia astfel s-o execute.”

In acest context, Tribunalul, a constatat ca drepturile reprezentand ajutoarele materiale de Pasti, C. si Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate in baza art. 71 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar, au devenit scadente dupa cum urmeaza, Ziua Ceferistului s-a nascut la data de 23.04.2010, ajutorul material de P. s-a nascut la 04.04.2010, iar cel privind ajutorul material de C. s-a nascut la 25.12.2010, fata de data introducerii actiunii, respectiv 08.11.2013, raportat la prevederile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, dreptul material la actiune privind acordarea premierii pentru Ziua Ceferistului si a ajutoarelor materiale de Pasti si C. pentru anul 2010 este prescris.

De altfel, ajutorul material de Pasti si premierea pentru Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, sunt prescrise si in temeiul prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, fiind solicitate la mai mult de trei ani de la data la care obligatia de plata a devenit exigibila.

Fata de cele mai sus expuse, Tribunalul a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru cererea de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la acordarea ajutoarelor materiale de Pasti, C. si Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate in baza art. 71 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010 si va respinge cererea de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la acordarea ajutoarelor materiale de Pasti, C. si Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate in baza art. 71 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010, pentru prescriptia dreptului material la actiune.

A respins in rest exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata in baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, ca neintemeiata, pentru urmatoarele argumente:

In privinta cererii de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, 2010 si 2011 solicitat in baza art. 30 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010 cat si a prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor pentru perioada 01.10.xxxx11, Tribunalul a constatat ca aceasta este neintemeiata, dupa cum urmeaza:

Astfel, potrivit prevederilor art. 268 alin 1 litera c din codul muncii (art. 283 alin. 1 litera c) din Codul muncii in forma in vigoare la data nasterii unei parti a drepturilor), cererea in vederea platii unor drepturi salariale neacordate poate fi formulata in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune.

Cu referire la prescriptie dreptului la actiune avand ca obiect drepturi salariale, art. 171 din Codul muncii (art. 166 in forma in vigoare la data executarii contractului de munca pentru o parte din perioada vizata de prescriptie), prevede urmatoarele:

Art. 171 - (1) Dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligatiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

(2) Termenul de prescriptie prevazut la alin. (1) este intrerupt in cazul in care intervine o recunoastere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivand din plata salariului.

Fata de obiectul cererii de chemare in judecata respectiv obligarea paratei la plata pe de o parte a salariului suplimentar aferent anilor 2009, 2010 si 2011 si a unor diferente salariale lunare pentru perioada 01.10.xxxx11, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, Tribunalul a respins aceasta exceptie, in cauza nefiind aplicabile dispozitiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii referitoare la termenul de prescriptie de 6 luni aplicabil in situatia neexecutarii contractului colectiv de munca ci, drepturile pretinse de reclamant respectiv acordarea unor drepturi salariale individuale si a salariului suplimentar, care chiar daca se regasesc in contractul colectiv de munca nu fac parte din categoria drepturilor banesti suplimentare sau a ajutoarelor ci sunt diferente de drepturi salariale individuale ale salariatilor, drepturi care nu sunt supuse termenului de prescriptie de 6 luni ci termenului de prescriptie prevazut de art. 283 alin. 1 litera c si alin. 2 din Codul muncii referitor la litigii in legatura cu drepturi si obligatii pentru care nu s-a defipt de legiuitor un termen special si art. 166 din Codul muncii (art. 268 alin. 1 lit. c si art. 268 alin. 2 si art. 171 din Codul muncii dupa republicare), neavand relevanta ca drepturile in discutie au luat nastere din punctul de vedere al cuantumului sau a modalitatii de acordare in urma negocierilor colective.

Diferentele solicitate sunt drepturi salariale astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 155 din Codul muncii, facand parte din categoria unor drepturi individuale a salariatilor ce iau nastere in temeiul existentei si executarii contractelor individuale de munca, drepturi reglementate ca si cadru general de lege chiar daca sunt preluate in contractul colectiv de munca sub aspectul conditiilor concrete de acordare, astfel incat, nu le este aplicabil sub aspectul prescriptiei extinctive textul art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii (art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii dupa republicare) referitoare la termenul de prescriptie de 6 luni aplicabil in situatia neexecutarii contractului colectiv de munca ci prevederile art. 268 alin. 1 lit. c, din Codul muncii.

Cu privire insa la cererea de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, solicitat in baza art. 30 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010, Tribunalul a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata in baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.

Astfel, potrivit prevederilor art. 268 alin 1 litera c din Codul muncii (art. 283 alin. 1 litera c) din Codul muncii in forma in vigoare la data nasterii drepturilor), cererea in vederea platii unor drepturi salariale neacordate poate fi formulata in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune.

Cu referire la prescriptia dreptului la actiune avand ca obiect drepturi salariale, art. 171 din Codul muncii (art. 166 in forma in vigoare la data executarii contractului de munca pentru perioada vizata de prescriptie), prevede urmatoarele:

Art. 171 - (1) Dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligatiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

(2) Termenul de prescriptie prevazut la alin. (1) este intrerupt in cazul in care intervine o recunoastere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivand din plata salariului.

Fata de obiectul cererii de chemare in judecata respectiv obligarea paratilor la plata sumelor reprezentand salariul suplimentar aferent anului 2009, va admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata in baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, fata de imprejurarea ca pretentiile reclamantului au devenit scadente la data de 25.12.2009, putand fi solicitate cel mai tarziu la lichidarea lunii decembrie 2009, in ianuarie 2010, iar introducerea cererii de chemare in judecata la data de 08.11.2013, pentru pretentiile scadente in decembrie 2009 si exigibile in ianuarie 2010 s-a facut inafara termenului de prescriptie de 3 ani prevazut de dispozitiile articolului 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii raportat la dispozitiile articolului 166 din Codul muncii.

Pe cale de consecinta s-a respins cererea de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, solicitat in baza art. 30 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010, pentru prescriptia dreptului material la actiune.

A respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata in baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, pentru perioada 01.10.xxxx10, ca neintemeiata.

Fata de obiectul cererii de chemare in judecata respectiv obligarea paratei la plata unor diferente salariale lunare pentru perioada 01.10.xxxx11, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare si a unor diferente de sporuri din ore de noapte, Tribunalul a retinut ca perioada pretins prescrisa este aferenta intervalului 01.10.xxxx10, rezulta ca drepturile solicitate afectate de prescriptie au fost realizate sau nascute sub imperiul vechiului cod civil, astfel incat, pentru prescriptiile incepute sub imperiul fostului Decret nr. 167/1958, se aplica Decretul nr. 167/1958 potrivit art. 6 alin. (4) Cod civil si art. 201 din Legea nr. 71/2011 care stabilesc ca si prescriptiile extinctive (precum si decaderile si uzucapiunile) incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, respectiv prevederilor Decretului nr. 167/1958, inclusiv sub aspectul inceputului, termenului, cauzelor de suspendare, intrerupere, repunere in termen si modalitatii de invocare.

Cu aceste consideratii, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Din coroborarea art. 171 din Codul muncii, art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cu art. 3 alin. 1 si alin. 2 si art. 7 alin 1 raportat la art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, referitor la ipoteza prescriptiei in cazul raporturilor juridice obligationale in cazul obligatiilor cu executare succesiva, rezulta ca termenul de trei ani pentru obligarea angajatorului la plata sumelor cu titlu de drepturi salariale, incepe sa curga de la data nasterii dreptului la actiune privind fiecare prestatie succesiva, adica de la data cand angajatorul datora aceste sume si de la care s-a nascut dreptul reclamantilor la remunerare pentru munca depusa, drept la actiune care, in situatia in care nu este exercitat in termenul prevazut de lege, in lipsa unor cauze de suspendare sau intrerupere se stinge pentru fiecare din aceste prestatii printr-o prescriptie deosebita.

Or, in cazul de fata in ceea ce priveste pretentiile reclamantului aferente perioadei 01.10.xxxx10, instanta a constatat neintemeiata exceptia invocata, avand in vedere faptul ca introducerea actiunii s-a facut la data de 06.11.2013, (prin posta, potrivit art. 183 alin. 1 din codul de procedura civila) astfel incat, cum potrivit prevederilor art. 268 alin. 1 litera c din Codul muncii, cererea in vederea platii unor drepturi salariale neacordate poate fi formulata in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, drept la actiune care se naste de la data la care drepturile respective erau datorate, pentru prestatia lunii octombrie si noiembrie 2010 dreptul la actiune al reclamantului s-a nascut cel mai devreme in luna noiembrie 2010 pentru salariul lunii octombrie 2010, salariul lunii octombrie 2010 neputand fi scadent si pretins mai devreme de inceputul lunii urmatoare, iar al lunii noiembrie 2010 nefiind scadent pe zile ci pe luni, neputand fi pretins mai devreme de inceputul lunii decembrie 2010, astfel incat termenul de prescriptie pentru eventualele pretentii banesti aferente lunii octombrie 2010 a inceput sa curga la lichidarea lunii octombrie 2010, situatie in care cum pretentiile perioadei 01.10.xxxx10 sunt formulate in termenul de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate, Tribunalul a constatat actiunea formulata de reclamanti in data de 06.11.2013 pentru perioada 01.10.xxxx10 este formulata in interiorul termenului de prescriptie extinctiva.

Fata de cele mai sus retinute, a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata in baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, pentru perioada 01.10.xxxx10, ca neintemeiata.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Cu privire la capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei sa stabileasca si sa acorde reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 01.10.xxxx10,

Prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare.

Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul solicita obligarea paratei la stabilirea si acordarea drepturilor salariale aferente perioadei 01.10.xxxx11, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare si la plata diferentelor de drepturi salariale intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite, aferente aceleiasi perioade, sume la care se va calcula dobanda legala si coeficientul de inflatie.

Tribunalul a retinut ca reclamantul este salariat in cadrul paratei S. Nationala de Transport Feroviar Marfa „C. F. R. MARFA” S. A., drepturile salariale ale acesteia fiind stabilite si acordate in perioada 2009-2010 in conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Munca incheiat la nivel de unitate pe anul 2009/2010, inregistrat sub nr. 2584 din 04.06.2009, prelungit prin act aditional nr. 1713/21.04.2010 pana la data de 31.01.2011 si a clauzelor contractelor individuale de munca si a actelor aditionale la acestea dupa cum urmeaza:

Reclamantul, in baza contractului individual de munca nr. M. 7. la/744/836/01.06.1999, in functia de Revizor Tehnic vagoane, modificat prin acte aditionale in privinta functiei de Revizor Tehnic vagoane I si elementului salarizare, fiind negociata o clauza referitoare la salarizare, incepand cu data de 01.07.2008 in functie de un salariu de baza lunar de 1360 lei, corespunzator clasei de salarizare 30, la care se adauga sporurile in procent, prin actul aditional aplicabil incepand cu 08.03.2010 s-a modificat Locul de munca si prin actul aditional aplicabil incepand cu data de 01.04.2010, in functia de Revizor Tehnic vagoane I, fiind negociata clauza referitoare la salarizare, in functie de un salariu de baza lunar de 1413 lei, corespunzator clasei de salarizare 30, careia ii corespundea coeficientul de ierarhizare de 2,385, la care se adauga sporurile in procent.

Tribunalul a retinut ca drepturile salariale ale reclamantului, respectiv salariile de baza lunare, corespunzatoare claselor de salarizare au fost stabilite si acordate in functie de Anexa nr. 1 la Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de unitate pe anul 2009/2010, inregistrat sub nr. 2584 din 04.06.2009, prelungit prin act aditional nr. 1713/21.04.2010 pana la datat de 31.01.2011, Anexa care prevede salariile de baza brute corespunzatoare claselor de salarizare.

Reclamantul pretinde ca salarizarea in functie de salariile de baza brute astfel cum au fost stabilite si acordate de angajator in temeiul clauzelor contractuale ale contractului Colectiv de munca aplicabil la nivel de unitate si stabilite prin acte aditionale la confratele individuale de munca ale acestora s-a facut cu incalcarea prevederilor mai favorabile acestora, ale Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, art. 41, alin. 3 litera a).

Tribunalul a analizat pretentiile reclamantului in functie de prevederile legale si contractuale in vigoare la data nasterii dreptului si a obligatiei de plata (perioada 01.10.xxxx10).

Astfel, Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, prevede la art. 41, alin. 3 litera a) ca. „Salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 ianuarie 2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adica 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri sau indemnizatii incluse in acesta.”

Totodata, la art. 41, alin. 3 litera b) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, se prevede ca: „Partile implicate in negocierile colective la nivel de G. de Unitati si Unitate, vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de Ramura Transporturi, stipulate la art. 41, pct. 3 litera a), pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariati vor fi adoptati coeficientii minimi de ierarhizare stabiliti la art. 41 pct. 1 din prezentul contract colectiv de munca.”

Tribunalul a retinut si prevederile art. 3 alin. 1 si alin. 3 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, in conformitate cu care, art. 3 alin. (1) Clauzele prezentului contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toti salariatii incadrati in unitatile de transporturi si activitati conexe din tara, indiferent de structura capitalului acestora.

Art. 3 alin. (3) in cazul in care partile au incheiat contract colectiv de munca la nivel de unitate sau grup de unitati inaintea semnarii, inregistrarii si publicarii prezentului Contract Colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale carui clauze nu se regasesc incluse.

Tribunalul a retinut si ca in Anexa 5 la Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, la pozitia 2, este nominalizata societatea parata, SNTFM CFR MARFA SA - BUCURESTI, ca unitate la care acesta se aplica.

Tribunalul a retinut si ca Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010 a fost publicat in monitorul oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008.

Din verificarile dosarului, Tribunalul a constatat ca, angajatorul parat, la negocierea Contractului Colectiv de Munca incheiat la nivel de unitate 2009-2010, inregistrat sub nr. 2584 din 04.06.2009, prelungit prin act aditional nr. 1713/21.04.2010 pana la datat de 31.01.2011, sub aspectul Anexei care prevede salariile de baza brute corespunzatoare claselor de salarizare, a incalcat atat prevederile 41, alin. 3 litera b) teza 1 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, in conformitate cu care: „Partile implicate in negocierile colective la nivel de G. de Unitati si Unitate, vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de Ramura Transporturi, stipulate la art. 41, pct. 3 litera a), pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv”, cat si prevederile legale care edictau in materie, respectiv prevederile art. 238 din Codul muncii in conformitate cu care, contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.

In acest context, din analiza clauzelor contractuale, Tribunalul a constatat ca, la negocierea Contractului Colectiv de Munca incheiat la nivel de unitate 2009-2010, inregistrat sub nr. 2584 din 04.06.2009, prelungit prin act aditional nr. 1713/21.04.2010 pana la datat de 31.01.2011, prevederea minimala din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, referitoare la cuantumul salariului de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 ianuarie 2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, de 700 lei, adica 4,12 lei/ora, de la care urmau sa porneasca negocierile pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul ramurii sau dupa caz unitatii, nu a fost respectata de parata, valoarea salariului de baza brut utilizat de parata pentru stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariati in functie de coeficientii de ierarhizare, fiind de 600 lei (in loc de 700 lei, stipulat la art. 41, pct. 3 litera a) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010).

Tribunalul a reamintit si ca, asa cum rezulta din Anexa 5 la Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, la pozitia 2, este nominalizata societatea parata, SNTFM CFR MARFA SA - BUCURESTI, ca unitate la care acesta se aplica.

In cauza devin aplicabile prevederile art. 238 din Codul muncii in forma in vigoare la data incheierii si executarii clauzelor contractuale, in conformitate cu care, contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, art. 239 si art. 241 alin. 1 litera c din Codul muncii, in conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de munca produc efecte pentru toti salariatii, indiferent de data angajarii sau de afilierea lor la o organizatie sindicala”, respectiv „clauzele contractelor colective de munca produc efecte. . . (c) pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel.

Din dispozitiile codului muncii, art. 247 si cele ale Legii nr. 130/1996, in vigoare la data nasterii drepturilor rezulta ca orice contract colectiv de munca se impune, in continutul sau, partilor contractului individual de munca. El guverneaza aceste contracte ca o lege, impune obligatii pentru angajator si creeaza drepturi in favoarea salariatilor, atunci cand clauzele contractului au un caracter concret si pot fi executate prin aducerea la indeplinire de catre parti.

Mai mult, potrivit art. 238 raportat la art. 239 si art. 241 alin. 1 litera b din Codul muncii, se desprinde concluzia clara a producerii efectelor prevederilor cu caracter minimal ale contractului colectiv de munca incheiat la nivel de ramura de activitate fata de toti salariatii incadrati la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel, indiferent de afilierea acestora la o organizatie sindicala, cata vreme contractele individuale de munca sau contractele colective de munca incheiate la nivel inferior nu pot cuprinde clauze care sa cuprinda drepturi mai putin favorabile salariatilor decat cele stabilite prin contractul colectiv de munca unic la nivel superior.

Totodata, potrivit prevederilor inscrise in art. 40 alin. 2 litera c din Codul muncii, angajatorului ii revine obligatia de a acorda salariatilor „toate drepturile ce decurg din lese, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca”.

Potrivit art. 238 - (1) din Codul muncii: „Contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.

Contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.”

Tribunalul a mai retinut si prevederile art. 57 alin. 4 din Codul muncii in conformitate cu care:

In situatia in care o clauza (a contractului individual de munca s. n.) este afectata de nulitate, intrucat stabileste drepturi sau obligatii pentru salariati, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de munca aplicabile, aceasta este inlocuita de drept cu dispozitiile legale sau conventionale aplicabile, salariatul avand dreptul la despagubiri

Art. 41 alin. 5 din Constitutie garanteaza caracterul obligatoriu al conventiilor colective intre parti.

Intrucat art. 243 din Codul muncii si art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevad ca executarea contractului colectiv este obligatorie si ca neindeplinirea obligatiilor asumate prin contract atrage raspunderea celor vinovati de neexecutare, Tribunalul a constatat ca in cazul de fata angajatorul era obligat in executarea art. 41, alin. 3 litera a) si litera b) teza 1 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, sa porneasca negocierile pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul unitatii, de la cuantumul salariului de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 ianuarie 2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, de 700 lei, adica 4,12 lei/ora, obligatie contractuala care nu a fost respectata de parata, valoarea salariului de baza brut utilizat de parata pentru stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariati in functie de coeficientii de ierarhizare, fiind de 600 lei (in loc de 700 lei, stipulat la art. 41, pct. 3 litera a) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010), aceeasi valoare fiind utilizata si la negocierea salariilor de baza lunare individuale ale reclamantilor, cata vreme clauza contractuala stabilita in contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior, obliga la negocierea acestor drepturi salariale, cu caracter minimal.

Tribunalul nu a retinut sustinerea paratei in sensul ca la negocierea Contractului Colectiv de Munca incheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010, inregistrat sub nr. 2584 din 04.06.2009, prelungit prin act aditional nr. 1713/21.04.2010 pana la data de 31.01.2011 a respectat prevederile contractului colectiv incheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de G. de Unitati Feroviare pe 2006/2008, a carui valabilitate a fost prelungita prin act aditional pana in anul 2010, astfel incat prevederile din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile, in speta fiind incidente cele la nivel de unitate si grup de unitati feroviare si ca atare, salariile de baza lunare stabilite prin contractul individual de munca ale reclamantilor se incadreaza atat in prevederile Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de unitate cat si in prevederile Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de G. de Unitati Feroviare.

Parata ignora pe de o parte prevederile art. 3 alin. 1 si alin. 3 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, contract care i se aplica potrivit pct. 1 anexa 5 la acesta, in conformitate cu care, art. 3 alin. (1) Clauzele prezentului contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toti salariatii incadrati in unitatile de transporturi si activitati conexe din tara, indiferent de structura capitalului acestora.

Art. 3 alin. (3) in cazul in care partile au incheiat contract colectiv de munca la nivel de unitate sau grupe de unitati inaintea semnarii, inregistrarii si publicarii prezentului Contract Colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale carui clauze nu se regasesc incluse.

Pe de alta parte prin aceasta sustinere sunt nesocotite prevederile legale mai sus citate, in conformitate cu care: „clauzele contractelor colective de munca produc efecte (c) pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel”.

Or, este evident ca un angajator nu ar putea ignora clauzele contractului colectiv de munca incheiat la nivel superior (la data faptelor aveau acest caracter in ordine: clauzele contractului colectiv de munca unic la nivel national sau clauzele contractului colectiv de munca incheiat la nivel de ramura sau grup de unitati) pe motiv ca a respectat clauzele mai favorabile acestuia din contractul colectiv de munca imediat superior, respectiv clauzele Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de G. de Unitati Feroviare pe 2006/2008 si ca atare, „prevederile din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile”.

Intr-o astfel de interpretare, angajatorul ar putea sustine si ca ar fi putut ignora la negocierea Contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate si clauzele contractului colectiv de munca unic la nivel national, fiind suficient sa respecte doar clauzele contractului colectiv de munca incheiat la nivel imediat superior, chiar daca acestea ar fi contravenit la randul lor prevederilor din Contractele colective de munca incheiate la nivel superior.

Parata nu poate pretinde ca nerespectarea la negocierea Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de G. de Unitati Feroviare pe 2006/2008 (in realitate la incheierea la acesta pentru anii 2009 - 2010, a actului aditional nr. 370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati Feroviare 2008 - 2010, prin care la art. 4 se prevede prelungirea valabilitatii acestui contract pe o perioada de 48 de luni, stabilindu-se salariile de baza brute corespunzatoare claselor de salarizare valabile de la 01.07.xxxx12) a prevederilor obligatorii ale art. 238 alin. 1 din Codul muncii („Contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior), o indreptateste sa incheie la randul sau un contract colectiv de munca la nivel de unitate, in care sa adopte prevederile care deroga le la drepturile minimale recunoscute salariatilor prin contractul colectiv de munca la nivel de ramura (sau, in acelasi rationament, chiar la nivel national), pe motiv ca nu i-ar fi aplicabile).

De altfel, parata ignora aplicabilitatea directa, in cazul acesteia a prevederilor Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, contract care i se aplica potrivit pct. 1 anexa 5 la acesta, cat si imprejurarea ca, potrivit prevederilor art. 241 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, clauzele contractului colectiv de munca la nivel de ramura produce efecte pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel.

Tribunalul a inlaturat si sustinerea paratei in sensul ca, prin Contractul Colectiv de Munca la nivel de SNTFM CFR Marfa S. A. si Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de G. de Unitati Feroviare, sunt prevazute clase si coeficienti de ierarhizare specifici activitatii feroviare si mai mult, clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei, prevazut de Contractul Colectiv de Munca pe ramura transporturi, deoarece in acest contract colectiv nu sunt prevazute clasele de salarizare, ci numai coeficienti de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.

Or, este evident ca nivelul clasei 1 de salarizare din Anexa nr. 1 la Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010, inregistrat sub nr. ...xx09, prelungit prin act aditional nr. 1713/21.04.2010 pana la data de 31.01.2011. Anexa care prevede salariile de baza brute corespunzatoare claselor de salarizare, corespunzator coeficientului de ierarhizare 1,000, coeficient de ierarhizare care cori salariului de baza minim brut pe unitate iar aceasta valoare a salariului de baza au fost utilizata de parata pentru stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariati in functie de coeficientii de ierarhizare si clasele de salarizare.

Apare evident asadar, ca valoarea clasei de salarizare 1, corespunzatoare coeficientului de ierarhizare 1,000, corespunde salariului de baza minim brut pe unitate utilizat de parata pentru stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariati in functie de coeficientii de ierarhizare, fiind de 600 lei (in loc de 700 lei, stipulat la art. 41, pct. 3 litera a) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010), aceeasi valoare fiind utilizata si la negocierea salariilor de baza lunare individuale ale reclamantilor,

Cu privire la sustinerea paratei in sensul ca o eventuala nelegalitate a clauzelor contractuale ale Contractului Colectiv de Munca incheiat la nivel de unitate 2009-2010, inregistrat sub nr. 2584 din 04.06.2009, prelungit prin act aditional nr. 1713/21.04.2010 pana la data de 31.01.2011 si respectiv a Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de G. de Unitati Feroviare pe 2006/2008, nu se poate invoca decat pe calea controlului de legalitate pe calea procedurii prevazute de lege, cerere cu care Tribunalul nu a fost investit pana la incetarea valabilitatii contractelor colective de munca, Tribunalul le-a indepartat pentru urmatoarele argumente:

Reclamantul nu-si intemeiaza pretentiile pe constatarea nelegalitatii si declararea nulitatii clauzelor din contractele colective de munca mai sus mentionate pe motiv ca aceste clauze contin drepturi la nivel inferior fata de drepturile prevazute in Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura transporturi, respectiv, au fost incheiate si negociate cu incalcarea legii, astfel incat, nici nu solicita instantei, obligarea angajatorului la renegocierea acestor clauze si nici acordarea drepturilor solicitate in temeiul inlocuirii clauzelor lovite de nulitate, pana la renegociere, cu clauzele mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior, dupa caz, ci, solicita aplicarea textelor art. 238 raportat la art. 239 si art. 241 alin. 1 litera b din Codul muncii, texte care prevad producerea unor efecte directe a clauzelor contractului colectiv de munca incheiat la nivel de ramura de activitate fata de toti salariatii incadrati la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel, cat si a prevederilor 40 alin. 2 litera c din Codul muncii.

Or, din interpretarea prevederilor art. 238 raportat la art. 239 si art. 241 alin. 1 litera b din Codul muncii, se desprinde concluzia clara a producerii efectelor prevederilor cu caracter minimal ale contractului colectiv de munca incheiat la nivel de ramura de activitate fata de toti salariatii incadrati Ia toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel, texte de lege care, reglementand un efect direct a acestor clauze in masura in care au un caracter clar si neechivoc si creeaza direct drepturi in beneficiul salariatilor nu impun o procedura prealabila de contestare a clauzelor contractelor colective sau individuale incheiat cu nerespectarea prevederilor contractului colectiv de munca incheiat la nivel superior.

Din dispozitiile codului muncii, art. 247 si cele ale Legii nr. 130/1996 (acte normative care guverneaza executarea raportului contractual), rezulta ca orice contract colectiv de munca se impune, in continutul sau, partilor contractului individual de munca. El guverneaza aceste contracte ca o lege, impune obligatii pentru angajator si creeaza drepturi in favoarea salariatilor, atunci cand clauzele contractului au un caracter concret si pot fi executate prin aducerea la indeplinire de catre parti. Contractul colectiv de munca reprezinta un acord de vointa si in acelasi timp, un izvor de drept, o norma conventionala, negociata, impunandu-se partilor contractului individual intocmai ca si lege.

Totodata, potrivit prevederilor inscrise in art. 40 alin. 2 litera c din Codul muncii, angajatorului ii revine obligatia de a acorda salariatilor „toate drepturile ce decurs din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca”.

In acest context, cata vreme Tribunalul a retinut obligativitatea prevederilor art. 41, alin. 3 litera a) si litera b) teza 1 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, conform intelegerii partenerilor de dialog social si avand in vedere dispozitiile art. 241 alin. 1 lit. b si art. 283 alin. 3 din Codul muncii precum (in vigoare la data nasterii drepturilor) si faptul ca, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii brute de baza minime reprezinta un drept al acestuia, rezulta ca acestui drept ii corespunde obligatia corelativa a angajatorului de acordare a acestuia in conditiile prevazute de contractul colectiv de munca aplicabil in mod direct partilor.

Intrucat art. 243 din Codul muncii si art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevad ca executarea contractului colectiv este obligatorie si ca neindeplinirea obligatiilor asumate prin contract atrage raspunderea celor vinovati, Tribunalul a constatat ca in cazul de fata angajatorul era obligat in executarea art. 41, alin. 3 litera a) si litera b) teza 1 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722pe anii 2008-2010 la stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul unitatii, de la cuantumul salariului de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 ianuarie 2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, de 700 Iei, adica 4,12 lei/ora, obligatie neindeplinita de catre acesta.

Fata de cele mai sus retinute Tribunalul a admis cererea de chemare in judecata cu acest obiect si a obligat parata sa stabileasca si sa acorde salariatului reclamant drepturile salariale aferente perioadei 01.10.xxxx10, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare cat si la plata diferentelor de drepturi salariale intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite, acordate prin prezenta hotarare, aferente perioadei 01.10.xxxx10.

Cu privire la perioada 01.01.xxxx11, Tribunalul a constatat ca, desi prevederile art. 41, alin. 3 litera a) si litera b) teza 1 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, si-au incetat aplicabilitatea incepand cu data de 31.12.2010, prin expirarea termenului pentru care a fost incheiat, fiind denuntat de Confederatia Nationala a Patronatului Roman, notificata la data de 17.11.2010, in situatia in care parata ar fi executat clauza contractuala mai sus prevazuta pe perioada sa de valabilitate, salariatul s-ar fi gasit in plata in luna decembrie 2010 (la 31.12.2010) cu drepturile salariale astfel cum ar fi rezultat din aplicarea clauzei contractuale, respectiv, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, astfel incat, aceasta ar fi fost indreptatita la mentinerea in plata a drepturilor salariale astfel acordate si negociate, indiferent de incetarea valabilitatii Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010.

In orice caz, prin obligarea paratei sa stabileasca si sa acorde salariatului reclamant drepturile salariale aferente perioadei 01.10.xxxx10, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, rezulta ca reclamantul se afla in plata in luna decembrie 2010 cu drepturile salariale astfel cum au fost recunoscute si acordate de instanta.

In acest caz, Tribunalul a retinut ca, indiferent de inregistrarea sub nr. 8766 incepand cu data de 16.02.2011 la Inspectoratul Teritorial de Munca a Contractului Colectiv de Munca pe anul 2011 al SNTFM „CFR MARFA” S. A., prin care s-a adoptat o noua grila de salarizare in functie de clase de salarizare si fara raportare la o anumita valoare a coeficientilor de ierarhizare, care nu se mai regasesc in formula de calcul a salariului de baza brut, Tribunalul a retinut ca noua grila de salarizare nu poate produce efectul modificarii directe si automate a drepturilor salariale ale reclamantului, aflate in plata la data de 31.12.2010, avand in vedere pe de o parte ca insasi prevederea contractuala de la art. 29 din acest contract impune ca stabilirea clasei de salarizare in cadrul aceleiasi functii sau a alteia echivalente, cu ocazia aplicarii noului contract colectiv de munca, sa se faca prin negociere individuala intre conducatorul unitatii sau subunitatii cu competenta de angajare si salariat, avand in vedere propunerea conducatorului locului de munca, in prezenta reprezentantului salariatului.

Este evident, asadar, ca aplicarea clauzelor contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate cu privire la salarizare nu intervine automat si nu cunoaste o aplicabilitate directa, astfel incat nu poate conduce la modificarea sine die a clauzelor contractelor individuale de munca ale salariatilor, astfel ca pentru aplicarea noului contract colectiv de munca cu privire la salarizare este necesara negocierea individuala intre conducatorul unitatii sau subunitatii cu competenta de angajare si salariat, fiind evident ca, pana la modificarea salarizarii individuale prin negociere individuala, prin act aditional la contractul individual de munca, in limitele si conditiile stabilite prin negocierea colectiva, salariatul este in drept sa beneficieze de drepturile castigate si aflate in plata pana Ia data renegocierii.

Aceasta este si interpretarea care se desprinde din prevederile art. 17 alin. 5 teza finala din codul muncii, care, impune pentru modificarea clauzelor contractuale, incheierea unui act aditional la contractul individual de munca, cu exceptia situatiilor in care o astfel de modificare ar fi prevazuta in mod expres de lege.

Or, daca pentru clauzele contractuale mai favorabile salariatului cuprinse in contractele colective de munca aplicabile, se poate aplica, in conditiile art. 57 alin. 4 din Codul muncii inlocuirea de drept a clauzelor contractului individual de munca care ar stabili drepturi pentru salariati care ar contraveni acestora cu clauzele care cuprind drepturi superioare pentru salariati cuprinse in contractele colective de munca aplicabile, nu aceeasi este situatia si pentru clauzele din contractele colective de munca aplicabile care, prin aplicarea lor in lipsa negocierii ar putea conduce la diminuarea drepturilor recunoscute sau cuvenite salariatilor la data aparitiei modificarii.

In acest context, in perioada 01.01.xxxx11, pana la semnarea de catre salariat a Actului aditional nr. CI 2. XXX, la Contractul individual de munca, nr. M. 7. 1. A/744/836/01.05.1999, prin care acesta si-a exprimat consimtamantul cu privire la negocierea salariului in functie de un salariu de baza lunar de 1431 lei, corespunzator clasei de salarizare 30, la care se adauga sporurile in procent, respectiv, in functie de modalitatea de salarizare stabilita de Contractului Colectiv de Munca pe anul 2011 al SNTFM „CFR MARFA” SA, se mentin drepturile in plata in luna decembrie 2010, fata de imprejurarea ca, noul contract colectiv de munca nu are efecte directe asupra drepturilor dobandite de salariati prin recunoasterea efectelor clauzelor contractelor colective de munca incheiate la nivel superior.

Incepand cu data de 08.07.2011, avand in vedere ca prevederile art. 41, alin. 3 litera a) si litera b) teza 1 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010 si-au incetat aplicabilitatea incepand cu data de 31.12.2010, astfel incat, nu se mai poate vorbi despre o incalcare a acestora la negocierea salariala individuala si nici despre aplicabilitatea directa a acestora, si, avand in vedere ca reclamantul nu a invederat ca prin aceasta negociere ar fi renuntat la un drept recunoscut de lege (negocierea unui salariu de baza lunar brut inferior celui aflat in plata nu este interzisa cata vreme prin aceasta negociere nu se incalca drepturi ale salariatului prevazute de lege sau de contractele colective de munca aplicabile), rezulta ca reclamantul este indreptatit, la plata in continuare a drepturilor salariale prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, numai pana la data de 08.07.2011.

Fata de cele mai sus expuse a obligat parata la plata diferentelor de drepturi salariale intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite, acordate prin prezenta hotarare, aferente perioadei 01.01.xxxx11 si a respins in rest cererea de chemare in judecata avand ca obiect plata unor diferente de drepturi salariale aferente perioadei 08.07.xxxx11, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, ca neintemeiata.

Cu privire la capatul de cerere prin care se solicita obligarea paratei la plata catre reclamant a sumelor reprezentand salariul suplimentar echivalent cu salariul de incadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru anul 2010, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Reclamantul solicita obligarea paratei la acordarea retroactiva a salariului suplimentar echivalent cu salariul de incadrare din luna decembrie a anului respectiv, anul 2010.

Cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2010, Tribunalul a constatat ca acesta este solicitat in temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unitati din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (inregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si familiei prelungit prin actul aditional inregistrat sub nr. 629/04.01.2010 pana Ia data de 31.01.2011. Asa cum rezulta din art. 4 al actului aditional inregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta, iar nu in temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de unitate.

In acest context nu au relevanta apararile privind forma textului art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de unitate, care se refera la posibilitatea acordarii salariului suplimentar si nici apararea privind suspendarea acestei prevederi din Contractul Colectiv de Munca aplicabil la nivel de unitate prin Actul aditional nr. 1713/21.04.2010, invocate de parata.

Potrivit art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unitati din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (inregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si familiei prelungit prin actul aditional inregistrat sub nr. 629/04.01.2010 pana la data de 31.01.2011 „Pentru munca ireprosabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar, echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv.”

Asa cum instanta a mentionat mai sus, aceste prevederi sunt aplicabile in temeiul art. 247 si cele ale Legii nr. 130/1996, in vigoare la data nasterii drepturilor, respectiv, ale art. 238 raportat la art. 239 si art. 241 alin. 1 litera b din Codul muncii.

Tribunalul a constatat ca reclamantul nu solicita aceste drepturi in temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Munca incheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010, inregistrat sub nr. 2584 din 04.06.2009, prelungit prin act aditional nr. 1713/21.04.2010 pana la data de 31.01.2011 ci in temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unitati din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008, inregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si familiei prelungit prin actul aditional inregistrat sub nr. 629/04.01.2010 pana la data de 31.01.2011.

Asa cum rezulta din art. 4 al actului aditional inregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

In ceea ce priveste obligativitatea prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unitati din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (inregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si familiei prelungit prin actul aditional inregistrat sub nr. 629/04.01.2010 pana la data de 31.01.2011, conform intelegerii partenerilor de dialog social si avand in vedere dispozitiile art. 241 alin. 1 lit. b) si art. 283 alin. 3 din Codul muncii precum (in vigoare la data nasterii drepturilor) si faptul ca, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariate suplimentare reprezinta un drept al acestuia, rezulta ca acestui drept ii corespunde obligatia corelativa a angajatorului de acordare a acestuia in conditiile prevazute de contractul colectiv pentru urmatoarele argumente:

Din dispozitiile Codului muncii, art. 247 si cele ale Legii nr. 130/1996 (acte normative care guverneaza executarea raportului contractual), rezulta ca orice contract colectiv de munca se impune, in continutul sau, partilor contractului individual de munca. El guverneaza aceste contracte ca o lege, impune obligatii pentru angajator si creeaza drepturi in favoarea salariatilor, atunci cand clauzele contractului au un caracter concret si pot fi executate prin aducerea la indeplinire de catre parti. Contractul colectiv de munca reprezinta un acord de vointa si in acelasi timp, un izvor de drept, o norma conventionala, negociata, impunandu-se partilor contractului individual intocmai ca si legea.

In cauza devin aplicabile prevederile art. 238 din Codul muncii in conformitate cu care, contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, art. 239 si art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, in conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de munca produc efecte pentru toti salariatii, indiferent de data angajarii sau de afilierea lor la o organizatie sindicala”, respectiv „clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toti salariatii incadrati la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel.”

Totodata, potrivit prevederilor inscrise in art. 40 alin. 2 litera c din Codul muncii, angajatorului ii revine obligatia de a acorda salariatilor „toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca”.

Intrucat art. 243 din Codul muncii si art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevad ca executarea contractului colectiv este obligatorie si ca neindeplinirea obligatiilor asumate prin contract atrage raspunderea celor vinovati, Tribunalul constata ca in cazul de fata angajatorul era obligat in executarea art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unitati din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (inregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si familiei prelungit prin actul aditional inregistrat sub nr. 629/04.01.2010 pana la data de 31.01.2011, la acordarea si plata personalului propriu a sumelor reprezentand plata salariului suplimentar aferent anului 2010, salariatilor care indeplinesc conditiile de acordare, respectiv, „criteriile care conditioneaza acordarea salariului suplimentar pentru munca desfasurata in cursul unui an calendaristic”, respectiv, au avut o activitate ireprosabila in cursul anului 2010 si nu au fost sanctionati disciplinar cu una din sanctiunile prevazute de art. 264 alin. 1 lit. c si art. 264 alin. 1 litera f din Codul muncii in forma in vigoare in anul 2010, s-au carora li s-au aplicat repetat sau cumulat in cursul anului calendaristic, sanctiunea prevazuta de art. 264 alin. 1 lit. d) si art. 264 alin. 1 litera e) din codul muncii in forma in vigoare in anul 2010, sau dupa caz, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, respectiv o tura, sau una din masurile prevazute la art. 42 pct. 1 lit. a) si art. 42 pct. 1 lit. b) din Statutul disciplinar al personalului din unitatile de transporturi.

In mod eronat s-a interpretat de catre parata ca dreptul la acordarea acestor drepturi salariate este subsidiar acoperirii cheltuielilor din veniturile realizate, cata vreme potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie platite inaintea oricaror obligatii ale angajatorului, aceasta fiind o obligatie legala, expresa, fara ca pentru angajatorul parat sa fie prevazute derogari.

Plata muncii catre salariati si a drepturilor de natura salariala cuvenite ca urmare a desfasurarii muncii in conditii negociate legal nu poate fi supusa unei conditii potestative din partea angajatorului cu consecinta sistarii acestora ori de cate ori angajatorul nu intocmeste corespunzator bugetul astfel incat sa fie in masura sa respecte prevederile art. 156 din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligatiilor salariale.

In acest context, in conditiile in care dreptul reclamantului la plata salariului suplimentar anual, echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv nu este afectat de vreo cauza de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestuia la acordarea sumelor cu acest titlu, reclamantul fiind indreptatit la acordarea acestuia in perioada in care a fost sistata acordarea in mod unilateral.

Art. 41 alin. 5 din Constitutie garanteaza caracterul obligatoriu al conventiilor colective intre parti.

Existenta sau inexistenta resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influenta asupra stabilirii sau recunoasterii drepturilor salariale prevazute in Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de G. de Unitati aplicabil.

A recunoaste angajatorului posibilitatea ca dupa negocierea contractului colectiv de munca, deci dupa stabilirea drepturilor si obligatiilor reciproce ale partilor, sa fie exonerat de plata salariilor sau a drepturilor asimilate prevalandu-se de scuza aprobarii unui buget de venituri mult inferior celui necesar pentru respectarea obligatiilor salariale asumate prin contract, ar insemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecinta golirii de continut a principiului negocierii salariale.

Nu a putut fi retinuta nici sustinerea paratei in sensul ca aceasta premiere nu este posibila intrucat constituirea fondului de premiere ar fi secundara si subsidiara acoperirii altor cheltuieli si ca aceasta interpretare ar rezulta din textul art. 21 din Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de G. de Unitati aplicabil, intrucat, in interpretarea propusa ar rezulta si ca plata impozitelor taxelor, contributiilor si a celorlalte varsaminte prevazute de lege are acelasi regim juridic, desi constituirea, retinerea si virarea acestora este de asemenea obligatorie si prioritara.

In acest text din CCM, se arata modalitatea constituirii fondului de plata a salariului suplimentar, dar din ansamblul articolului, nu rezulta ca aceasta plata este conditionata de existenta profitului.

Prin urmare, constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar nu este la latitudinea angajatorului (daca vrea sau nu vrea) ci reprezinta o obligatie prevazuta de CCM.

Singurele conditii pentru acordarea acestui salariu sunt, ca anul pentru care se solicita salariul sa fi expirat, iar salariatul sa fie desfasurat activitate in cursul acelui an calendaristic si sa nu fi fost sanctionat disciplinar, iar parata nu a facut dovada neindeplinirii acestor conditii in cazul reclamantului.

Fata de cele mai sus retinute, a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamant, in functie de perioada efectiv lucrata in cadrul unitatii parate in perioada de referinta si de indeplinire a conditiilor de acordare a drepturilor solicitate.

A respins cererea avand ca obiect plata catre reclamant a sumei reprezentand salariul suplimentar solicitat in baza art. 30 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010, pentru anul 2011 si cererea avand ca obiect plata catre reclamant a sumei reprezentand salariul suplimentar solicitat in baza art. 30 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de CFR MARFA SA, pentru anul 2011, ca neintemeiata.

Astfel, Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010, a fost prelungit prin actul aditional inregistrat sub nr. 629/04.01.2010 pana la data de 31.01.2011.

In acest context, Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010 si-a incetat aplicabilitatea la data de 31.01.2011 astfel cum rezulta din actul aditional inregistrat sub nr. 629/04.01.2010, context in care nu poate constitui temei contractual de plata a salariului suplimentar solicitat pentru anul 2011, prin ipoteza, nemaifiind in vigoare la expirarea anului calendaristic 2011.

Totodata, cererea reclamantului de acordare a Salariului Suplimentar pentru anul 2011 intemeiata pe art. 30 din CCM CFR MARFA S. A. pe anul 2011, este neintemeiata pentru urmatoarele argumente:

In conformitate cu aceste prevederi: „Pentru munca desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, personalul societatii poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv, cu conditia ca societatea sa fi inregistrat profit in anul respectiv.”

Asadar aceasta prevedere din CCM CFR MARFA avea aplicabilitate doar in situatia in care societatea ar fi incheiat anul 2011 inregistrand profit. Or, potrivit bilantului incheiat la 31.12.2011 si extrasului de pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, parata a facut dovada ca societatea a inregistrat o pierdere de 93. 452,745 lei. In aceasta situatie, era imposibila constituirea unui fond de salarii de pana la 10% din veniturile realizate, pentru acordarea salariului suplimentar, din moment ce societatea a avut pierderi colosale.

Asadar pentru acordarea Salariului Suplimentar pentru anul 2011 conditia esentiala, stipulata in CCM, ce trebuia indeplinita era ca societatea sa fi realizat venituri si nu sa fi incheiat acesti ani in pierdere, astfel incat, in lipsa indeplinirii acestor conditii obligatia de plata nu se putea naste.

In situatia in care acest drept este conditionat de indeplinirea unei conditii care nu s-a indeplinit, nu va produce nici un fel de efecte juridice nici retroactiv si nici pentru viitor. Salariatii au fost de acord cu privire la stipularea acestor conditii semnand de asemenea si Actele Aditionale la CCM CFR MARFA S. A. 2011 o astfel de actiune exercitata cu privire la Salariul Suplimentar este nefondata, urmand a fi respinsa ca atare.

Cu privire la cererea avand ca obiect obligarea paratei la plata diferentei de 25% din salariul de baza reprezentand spor pentru lucrul in timpul noptii in zilele de sambata, duminica si sarbatori legale, corespunzator orelor efectuate, in conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 lit. g din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de R. Transporturi, pentru perioada 01.10.xxxx10, Tribunalul a retinut urmatoarele:

In conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 lit. g) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722/24.01.2008: „in cazul in care munca in timpul noptii, la solicitarea celui care angajeaza, va fi prestata intr-o zi de repaus sau de sarbatoare, timpul efectiv lucrat se va plati cu spor de 100%, la care se aplica sporul pentru orele lucrate in timpul noptii”.

La pozitia 2 din anexa nr. 5 la acest CCM care nominalizeaza unitatile la care se aplica acest contract colectiv de munca se regaseste si SNTFM CFR MARFA SA. Potrivit art. 4 alin. 1 si 2 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi: (1) Prezentul Contract Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi se aplica de la 1 ianuarie 2008 pana la 31.12.2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producand efecte pe an calendaristic. (2) Daca nici una din parti nu denunta contractul cu 30 de zile inainte de expirarea perioadei pentru care a fost incheiat, valabilitatea acestuia se prelungeste pana la incheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu inca un an calendaristic.”

Or, Contractul Colectiv de munca al CFR Marfa a prevazut drepturi cu caracter inferior celor reglementate de CCM incheiat la nivel de ramura.

Astfel, pentru perioada 01.10.xxxx10 reclamantul a beneficiat de un spor de 25% din salariul de baza pentru munca desfasurata in cursul noptii si un spor de 100% din salariul de baza pentru munca desfasurata in zilele de sambata si duminica si sarbatori legale, fara ca pentru lucrul in timpul noptii in zilele de sambata, duminica si sarbatori legale sa se procedeze la cumulul sporului pentru munca desfasurata in zilele de repaus saptamanal si sarbatori legale de 100% din salariul de baza cu sporul de 25% pentru orele lucrate in timpul noptii.

Sustinerea paratei ca reclamantul a beneficiat de un program de munca in ture in care timpul de munca si de odihna au fost repartizate inegal nu are relevanta in cauza intrucat, potrivit prevederilor legale, nu poate fi avuta in vedere de instanta ca un argument pentru neacordarea sporurilor legal negociate.

Potrivit prevederilor art. 123 din Codul muncii (in forma in vigoare in anul 2010):

Art. 1. 23. - Salariatii de noapte beneficiaza:

fie de program de lucru redus cu o ora fata de durata normala a zilei de munca, pentru zilele in care efectueaza cel putin 3 ore de munca de noapte, fara ca aceasta sa duca la scaderea salariului de baza;

- fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de baza pentru fiecare ora de munca de noapte prestata

Or, in privinta platii orelor lucrate in zilele de repaus saptamanal respectiv orele prestate in zilele de sambata si duminica, Tribunalul a respins prevederile legale de la data efectuarii acestora, respectiv art. 132 alin. 2 si alin. 3 si alin. 5 din Codul muncii in forma in vigoare in anul 2010. In conformitate cu care perioada de repaus saptamanal lucrata efectiv NU SE COMPENSEAZA cu timp liber platit, ci, angajatorul este tinut de plata orelor efectuate in aceste zile cu un spor la salariu de 100% si de acordarea in alte zile a repausului saptamanal, astfel incat salariatul care lucreaza in aceste conditii sa beneficieze atat de repausul saptamanal acordat in alte 2 zile consecutive cat si de plata orelor efectuate in zilele de sambata si duminica prin adaugarea sporului prevazut de lege, spre deosebire de restul orelor suplimentare care pot fi compensate cu timp liber platit, acordat in compensare in urmatoarele 30 zile dupa efectuarea acestora, potrivit art. 120 Codul muncii.

In acest context, Tribunalul a retinut ca si atunci cand, in anumite conditii, repausul saptamanal se poate acorda si in alte zile decat sambata si duminica, acordarea sa este intotdeauna obligatorie.

Totodata, salariatii vor beneficia si de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca.

In acest context, rezulta in mod cert ca acordarea decalata a repausului saptamanal se cumuleaza cu sporurile stabilite potrivit art. 132 alin. (3) si (5) din Cod. Astfel, in aceste situatii sporurile nu reprezinta o alternativa la acordarea efectiva a zilelor de repaus saptamanal.

Sporurile stabilite potrivit art. 132 alin. (3) sunt negociate si stabilite prin contractul colectiv de munca sau daca nu exista contract colectiv la nivel de unitate sunt stabilite in contractul individual de munca.

Insa, daca zilele de repaus saptamanal sunt acordate cumulat, dupa o perioada de activitate continua ce nu poate depasi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si cu acordul sindicatului sau al reprezentantilor salariatilor, aceasta fiind o situatie de exceptie, salariatii au dreptul la dublul compensatiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2).

Art. 120 alin. (2) prevede ca sporul nu poate fi mai mic de 75% iar contractul colectiv de munca stabileste un spor de 100%.

Totodata, nu poate fi retinuta sustinerea paratei ca salariatul nu ar fi desfasurat activitate in zilele de repaos saptamanal la solicitarea expresa a angajatorului, cata vreme salariatul a lucrat in ture programate de angajator, iar potrivit art. 114 din Codul muncii (forma in vigoare in perioada de referinta): „Art. 114 - Programul de munca si modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la cunostinta salariatilor si sunt afisate la sediul angajatorului”, fiind evident ca salariatul nu a lucrat in ture din proprie initiativa iar programarea sa in ture presupune existenta unei solicitari exprese a angajatorului pentru efectuarea unui program de lucru in ture.

Tribunalul a constatat asadar ca parata nu a acordat salariatului reclamant sporul cuvenit in orele de noapte prestate in zilele de repaus saptamanal si pentru prestarea muncii in zile de sarbatoare legala.

In acest context, tribunalul nu a analizat sustinerea paratei in sensul ca a compensat sau a acordat repaosul saptamanal in alte zile platite, cata vreme, prevederile legale nu prevad „compensarea” acestor zile cu timp liber platit ci acordarea repausului saptamanal in alte zile decat sambata si duminica, acordare ce este intotdeauna obligatorie, pentru respectarea repausului saptamanal, dar si plata sporului la salariu de 100%.

Fata de cele mai sus retinute, Tribunalul a admis in parte cererea de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la plata diferentei de 25% din salariul de baza reprezentand spor pentru lucrul in timpul noptii in zilele de sambata, duminica si sarbatori legale, corespunzator orelor efectuate, in conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 lit. g din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de R. Transporturi, pentru perioada 01.10.xxxx10.

A  respins in rest cererea de chemare in judecata avand ca obiect obligarea paratei la plata diferentei de 25% din salariul de baza reprezentand spor pentru lucrul in timpul noptii in zilele de sambata, duminica si sarbatori legale, corespunzator orelor efectuate, in conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 lit. g din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de R. Transporturi, pentru perioada 01.01.xxxx11, ca neintemeiata, avand in vedere lipsa unei temei contractual dupa aceasta data intrucat Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, si-au incetat aplicabilitatea incepand cu data de 31.12.2010, prin expirarea termenului pentru care a fost incheiat, fiind denuntat de Confederatia Nationala a Patronatului Roman, notificata la data de 17.11.2010, context in care nu poate constitui temei contractual de plata a unor sporuri prevazute de acesta.

Cu privire la plata contravalorii tichetelor de masa pentru fiecare zi lucratoare in care a prestat activitate aferente perioadei 01.10.xxxx11, conform dispozitiilor art. 81 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unitati de transport Feroviar”, Tribunalul a retinut urmatoarele:

C. legal aplicabil:

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa: Art. 1 - (1) Salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca, denumite in continuare angajator, pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral pe costuri de angajator.

Potrivit prevederilor art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, contractele colective de munca constituie legea partilor.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 148 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, „executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti iar neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta”.

In conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, angajatorului ii revine, obligatia de a acorda salariatilor toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de munca aplicabil.

Art. 41 alin. 5 din Constitutie garanteaza caracterul obligatoriu al conventiilor colective intre parti.

Prevederile contractuale aplicabile spetei sunt urmatoarele:

Potrivit art. 81 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unitati din transportul feroviar: “incepand cu 01.01.2007, salariatii unitatilor componente ale grupului de unitati feroviare vor beneficia de tichetele de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucratoare din luna, in conditiile legislatiei in vigoare”.

In ceea ce priveste obligativitatea prevederilor art. 81 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unitati din transportul feroviar, conform intelegerii partenerilor de dialog social, Tribunalul a constatat ca pentru perioada 01.10.xxxx11, partilor le sunt pe deplin aplicabile prevederile contractuale mai sus redate, care sunt obligatorii pentru parti in temeiul prevederilor din codul muncii, in conformitate cu care, contractele colective de munca constituie legea partilor.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 148 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, „executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti iar neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta”.

Totodata, potrivit prevederilor inscrise in art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii, angajatorului ii revine obligatia de a acorda salariatilor „toate drepturile ce decurs din lese, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca”.

Art. 41 alin. 5 din Constitutie garanteaza caracterul obligatoriu al conventiilor colective intre parti.

Din dispozitiile legale mai sus expuse, rezulta ca orice contract colectiv de munca se impune, in continutul sau, partilor contractului individual de munca. El guverneaza aceste contracte ca o lege, impune obligatii pentru angajator si creeaza drepturi in favoarea salariatilor, atunci cand clauzele contractului au un caracter concret si pot fi executate prin aducerea la indeplinire de catre parti. Contractul colectiv de munca reprezinta un acord de vointa si in acelasi timp, un izvor de drept, o norma conventionala, negociata, impunandu-se partilor contractului individual intocmai ca si legea;

Or, din perspectiva salariatului, acordarea unor ajutoare banesti reprezinta un drept al acestuia, rezulta ca acestui drept ii corespunde obligatia corelativa a angajatorului de acordare a acestuia in conditiile prevazute de contractul colectiv de munca.

Intrucat art. 243 din Codul muncii si art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevad ca executarea contractului colectiv este obligatorie si ca neindeplinirea obligatiilor asumate prin contract atrage raspunderea celor vinovati, Tribunalul a constatat ca in cazul de fata angajatorul era obligat la executarea art. 81 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unitati din transportul feroviar, in nici un caz neputand fi permis un refuz de executare intemeiat pe imprejurarea ca acordarea acestor tichete este o posibilitate iar nu o obligatie legala, intrucat, desi legea prevede posibilitatea acordarii acestor tichete salariatilor, imprejurarea ca acestea sunt drepturi potentiale din perspectiva legiuitorului nu poate duce la anihilarea dreptului salariatilor de a beneficia de tichete de masa, drept ce s-a nascut in baza clauzelor contractului colectiv de munca incheiat la nivel superior

Or, desi dispozitiile legale mai sus-mentionate reglementeaza in favoarea salariatilor o facilitate ce poate fi acordata salariatilor in conditiile respectarii unor limite prevazute in bugetele proprii pentru tichetele de masa acordate de angajatorii nebugetari, Tribunalul a constatat ca, desi Iesea reglementeaza un drept potential acesta a devenit un drept efectiv pentru salariati si o obligatie pentru angajator in virtutea principiului de drept „pacta sunt servanda ce are in vedere forta obligatorie a contractelor, iar contractele legal facute se impun partilor intocmai ca legea astfel incat executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti, angajatorul fiind obligat la acordarea drepturilor negociate si stabilite imperativ, prevederile contractuale aplicabile aratand ca salariatii unitatilor componente ale grupului de unitati feroviare vor beneficia de tichetele de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucratoare din luna, in conditiile legislatiei in vigoare”, fara a se putea desprinde interpretarea ca am fi in prezenta unor drepturi eventuale sau a unei posibilitati.

In acest context, in mod eronat s-a interpretat de catre parata ca dreptul la acordarea tichetelor de masa este facultativ si este conditionat de existenta resurselor financiare, ulterior negocierii si inserarii clauzei in cuprinsul contractului colectiv de munca aplicabil.

Or, bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2010 cat si rubrica „cheltuieli de personal” sunt fundamentate la sfarsitul anului 2009 pentru inceputul anului urmator iar la constituirea acestuia angajatorul are obligatia de a lua toate masurile ca la cheltuielile de personal sa prevada cheltuielile cu toate drepturile salariale prevazute de lege sau stabilite contractual (atata vreme cat in acest caz, dreptul in discutie nu face obiectul unor limitari sau restrictii instituite prin lege) cata vreme, plata muncii catre salariati si a celorlalte drepturi banesti sau cu valoare economica cuvenite ca urmare a desfasurarii muncii in conditii negociate legal nu poate fi supusa unei conditii potestative din partea angajatorului cu consecinta sistarii acestora ori de cate ori angajatorul nu intocmeste corespunzator bugetul astfel incat sa fie in masura sa respecte obligatiile legal asumate, iar imprejurarea ca sumele respective sunt sume aprobate in bugetul de venituri si cheltuieli potrivit legii este o garantie a platii drepturilor in discutie, intrucat nu-i poate fi permis angajatorului sa negocieze acordarea unor drepturi pentru angajati pe care tot acesta sa le conditioneze de vointa sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare platii acestora.

In acest context, in conditiile in care dreptul salariatilor la acordarea tichetelor de masa lunare pentru perioada 01.10.xxxx11 nu este afectat de vreo cauza de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestora la acordarea sumelor cu acest titlu, salariatii fiind indreptatiti la acordarea acesteia si in perioada in care a fost negociata legal clauza contractuala care le confera acest drept.

Existenta sau inexistenta resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influenta asupra stabilirii sau recunoasterea drepturilor salariatilor prevazute in Contractul Colectiv de Munca.

A recunoaste angajatorului posibilitatea ca dupa negocierea contractului colectiv de munca, deci dupa stabilirea drepturilor si obligatiilor reciproce ale partilor, sa fie exonerat de plata salariilor sau a altor drepturi legal negociate prevalandu-se de scuza aprobarii ulterioare a unui buget de venituri mult inferior celui necesar pentru respectarea obligatiilor asumate prin contract, ar insemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecinta golirii de continut a principiului negocierii salariale.

Nu a putut fi retinuta nici sustinerea paratei in sensul ca acordarea acestor tichete nu mai este posibila fata de imprejurarea ca acordarea tichetelor de masa, retroactiv, este lipsita de temei legal raportat la prevederile art. 11 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, Anexa la H. G. nr. 5/1999, potrivit carora: “angajatorii nu pot acorda mai mult de un tichet de masa pentru fiecare zi lucratoare din luna pentru care se efectueaza distribuirea si nu pot considera utilizat mai mult de un tichet de masa pentru fiecare zi lucrata din luna pentru care s-a efectuat distribuirea”, intrucat aceste drepturi se datoreaza si se acorda pentru lunile in care salariatii nu au beneficiat de tichete de masa iar nu pentru lunile in care se va face executarea iar in plus, potrivit principiului executarii in natura a obligatiilor, salariatii au dreptul la realizarea obiectului avut in vedere de parti la nasterea raportului juridic.

Tribunalul a apreciat ca prevederile art. 11 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, Anexa la H. G. nr. 5/1999 se refera la modalitatea de acordare a acestor drepturi atunci cand ele se acorda in luna pentru care se efectueaza distribuirea, respectiv se interzice angajatorilor sa acorde mai mult de un tichet de masa pentru fiecare zi lucrata din luna pentru care s-a efectuat distribuirea, insa aceasta prevedere nu poate fi interpretata in sensul ca interzice acordarea unor asemenea drepturi retroactiv, intrucat prin ipoteza, ele sunt datorate pentru zilele lucrate din alte luni si nu mai mult decat valoarea/cantitatea prevazuta de lege, situatie in care in principiu aceasta obligatie poate fi executata in natura.

Or, in caz contrar salariatii au dreptul la dezdaunari respectiv la executarea prin echivalent, respectiv la acordarea de despagubiri salariatilor pentru prejudiciul pe care il incearca din cauza neexecutarii in natura a obligatiei.

A primi argumentatia paratei potrivit careia obligatia sa nu poate fi executata decat in natura, prin remiterea tichetelor de masa, cu aplicarea simultana a legislatiei speciale privind aceste tichete care nu permite acordarea lor decat pentru luna in curs, fara a exista posibilitatea obligarii angajatorului la achitarea contravalorii tichetelor pentru lunile in care obligatia nu mai poate fi indeplinita in natura, ar insenina ca, de fiecare data cand un angajator nu isi respecta aceasta obligatie, raspunderea acestuia sa nu poata fi antrenata. Cu alte cuvinte, potrivit sustinerilor paratei, pentru nerespectarea acestei obligatii nici un angajator nu va putea fi sanctionat - situatie care nu poate fi acceptata si considerata legala.

In acest context, fata de prevederile legale si contractuale aplicabile, Tribunalul a obligat parata la plata catre reclamant a contravalorii tichetelor de masa pentru fiecare zi lucratoare aferente perioadei 01.10.xxxx11, conform prevederilor din Contractul Colectiv de Munca la nivel de G. de Unitati de Transport Feroviar, sume care vor fi acordate proportional cu perioada efectiv lucrata de aceasta in cadrul paratei.

A respins in rest cererea de chemare in judecata avand ca obiect acordarea catre reclamant a contravalorii tichetelor de masa pentru fiecare zi lucratoare aferente perioadei 01.02.2011              - 31.12.2011, conform prevederilor din Contractul Colectiv de Munca la nivel de G. de Unitati de Transport Feroviar, ca neintemeiate, avand in vedere avand in vedere lipsa unei temei contractual dupa aceasta data intrucat Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar incheiat pe anii 2006-2010 si-a incetat aplicabilitatea la data de 31.01.2011 astfel cum rezulta din actul aditional inregistrat sub nr. 629/04.01.2010, context in care nu poate constitui temei contractual de plata a unor drepturi prevazute de acesta.

La sumele acordate de instanta, se va calcula dobanda legala de la data de 23.11.2012 si pana la data platii.

Tribunalul a retinut ca potrivit legislatiei muncii - art. 166 alin. 4, din codul muncii, in cazul in care angajatorul intarzie in mod nejustificat plata salariului acesta poate fi obligat la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Potrivit art. 1535 din noul Cod civil „(1) in cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana in momentul platii, in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul sa faca dovada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a intarzierii platii ar fi mai mic.”

Tribunalul a retinut asadar ca obligatiile avand drept obiect sume de bani, ca urmare a executarii cu intarziere a obligatiei de plata a unor sume de bani, produc dobanzi in caz de intarziere de executare din partea debitorului, in cuantumul prevazut de parti sau in lipsa unui cuantum stabilit contractual, in cel prevazut de lege, fiind egal cu dobanda legala.

In acest caz, aceste daune interese sunt debite de la scadenta sau cel mai tarziu din ziua cererii de chemare in judecata, pentru sumele care au fost solicitate dupa aceasta data.

Tribunalul a admis in parte acest capat de cerere si va obliga parata la plata catre reclamant a dobanzii legale la suma datorata acestora cu titlu de diferentelor de drepturi salariale intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite, acordate prin prezenta hotarare, calculata de la data punerii in intarziere prin cererea de chemare in judecata, si pana la achitarea efectiva a debitului.

A respins pretentiile reclamantului privind obligarea paratei la plata altor sume cu titlu de daune interese egale cu inflatia, ca neintemeiate.

Cum in aceasta materie exista prevederi exprese referitoare la actualizarea prejudiciului incercat de salariat prin neplata la timp a drepturilor salariale, respectiv prevederile art. 166 alin. 4 din Codul muncii, legiuitorul prezumand ca acesta este echivalent cu dobanda legala, (daunele interese moratorii, care reprezinta echivalentul prejudiciului pe care creditorul il sufera ca urmare a executarii cu intarziere a obligatiei) iar salariatii au solicitat obligarea paratei la plata de daune interese, ca urmare a refuzului de plata a drepturilor recunoscute de instanta, va respinge cererea privind obligarea paratei la plata altor sume cu titlu de daune interese.

Actualizarea creantei are natura moratorie, deoarece prejudiciul ce urmeaza sa fie acoperit astfel este cauzat numai prin intarziere, intrucat obligatiile banesti pot fi executate (in principiu) in natura intotdeauna, prejudiciul fiind acoperit de dobanda legala.

Mai mult, in conditiile in care, la momentul actual, dobanda legala se calculeaza tinand seama de o  factori care reflecta fluctuatiile monetare, apreciem ca valoarea prejudiciului este acoperita prin dobanda legala. In plus, legiuitorul a prevazut raportarea calculului dobanzii legale in functie de un parametru variabil, flexibil urmarindu-se astfel ca prejudiciul sa fie acoperit numai prin plata dobanzii legale si sa se evite suplimentarea acesteia prin adaugarea altor valori.

Anumite despagubiri se pot acorda in completarea dobanzii legale ori de cate ori creditorul salariat sufera, din culpa debitorului, un alt prejudiciu decat cel care rezulta din intarzierea platii, dar generat tot de aceasta intarziere daca se va stabili, pe baza probelor administrate, indeplinirea tuturor conditiilor raspunderii contractuale intrucat prezumtiile privind existenta si intinderea prejudiciului precum si aceea referitoare la existenta raportului de cauzalitate intre neexecutarea obligatiei si prejudiciu nu functioneaza decat in cazul dobanzii legale/contractuale dupa caz.

In consecinta, fiind solicitata si acordata dobanda legala iar daunele interese moratorii nefiind prevazute prin conventia partilor, nu se mai pot pretinde alte despagubiri ca urmare a neindeplinirii totale sau partiale a obligatiei contractuale in afara dobanzii legale, cu exceptia situatiei, nedovedite in cauza (si nesolicitata) in care salariatul sufera, din culpa debitorului, un alt prejudiciu material decat cel care rezulta din intarzierea platii, dar generat tot de aceasta intarziere, daca sunt indeplinite si celelalte conditii prevazute de art. 253 din Codul muncii.

Impotriva acestei sentinte, a declarat apel, in termenul legal si motivat, apelanta-parata S. NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA „CFR MARFA” - S. A., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivarea apelului, invocand, in drept, dispozitiile art. 466, art. 476, art. 477 Cod procedura civ., apelanta-parata sustine ca instanta de fond a acordat mai mult decat s-a cerut, incalcand, astfel, dispozitiile art. 397 Cod procedura civila.

Astfel prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat „diferenta dintre drepturile salariate calculate in raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzator clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011”, iar instanta de fond, prin sentinta civila nr. .../07.11.2014, a obligat societatea apelanta „sa stabileasca si sa acorde reclamantului drepturile salariate aferente perioadei 01.10.xxxx10, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare” si la „plata diferentelor de drepturi salariate intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite,” sa acorde reclamantului drepturile salariate aferente perioadei 01.01.xxxx11prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi. . . prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare”. . . si la „plata diferentelor de drepturi salariate intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite, acordate prin prezenta hotarare, aferente perioadei 01.01.xxxx11”

Apelanta a solicitat instantei de control judiciar sa constate ca instanta de fond nu s-a pronuntat asupra capatului de cerere cu care a fost investita respectiv „diferenta dintre drepturile salariate calculate in raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzator clasei 1 de salarizare potrivit ari. 41 alin. 3 lit. b din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011” nu a luat act de vointa expresa a reclamantului acordand acestuia mai mult decat a solicitat.

Pentru perioada 01.10.xxxx10 drepturile reclamantului sunt prescrise in temeiul art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii interpretarea data de instanta de fond modului de plata a diferentelor salariale este eronata avand in vedere prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii „cererile formulate in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune,” or in speta supusa atentiei dumneavoastra cererea de chemare in judecata a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 08.11.2013 astfel incat drepturile salariale solicitate anterior datei de 08.11.2010 sunt prescrise. Instanta de fond in mod eronat a respins exceptia invocata prin raportare la data platii contravalorii muncii prestate. In conformitate cu prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii diferentele salariale se acorda in termen de trei ani de la data nasterii dreptului la actiune deci de la data de 08.11.2010, moment in care se calculeaza, pentru fiecare zi lucratoare, eventuale diferente salariale.

Instanta de fond nu a analizat corect sustinerile formulate de apelanta privitoare la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in temeiul art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii pentru drepturile banesti solicitate prin cererea de chemare in judecata.

In speta de fata sunt incidente dispozitiile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, potrivit caruia “Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia”.

De asemenea, apelanta a invederat instante de apel ca obiectul cererii de chemare in judecata in aceasta cauza nu il reprezinta drepturile de natura salariala reglementate imperativ de art. 159 si 166 din Codul muncii la care instanta de fond face referire: „salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca si se plateste in bani cel putin o data pe luna, la data stabilita in contractul individul de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz”.

Legiuitorul face distinctie intre conceptul de salarizare si alte drepturi ce decurg din raportul de munca ceea ce inseamna ca se permite acordarea de drepturi banesti cu alta natura juridica decat aceea de salariu. Prin urmare drepturile stipulate cu alt titlu decat acela de salariu, chiar daca sunt prevazute sub forma baneasca, nu fac parte din categoria „drepturilor salariale” instanta de fond pronuntand astfel o hotarare netemeinica si nelegala.

Avand in vedere ca prin cererea formulata de reclamant si inregistrata pe rolul instantei la 08.11.2013 se solicita obligarea societatii noastre la executarea unor clauze din CCM pe anul 2010, prin prisma prevederilor art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, dreptul la actiune al reclamantului este prescris.

Mai mult, este necesar sa se faca deosebire intre contractul colectiv de munca si cel individual sub aspectul caracterelor distincte ale acestora.

Contractul colectiv de munca este un contract cu caracter general, permanent si obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioada determinata. Astfel, orice conflict colectiv in legatura cu executarea contractului colectiv de munca, ca si conflict de drepturi, este in stransa legatura cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescriptie al dreptului la actiune fiind determinat si prin prisma acestui aspect.

Termenul de 6 luni prevazut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii republicat, are in vedere faptul ca orice conflict colectiv „trebuie sa-si gaseasca solutionarea intr-un termen rezonabil”, indeplinindu-se astfel un principiu constitutional statuat de art. 21 din Constitutie, CCM-urile produc efecte numai pentru perioada pentru care au fost incheiate, astfel ca, dupa termenul de incetare nu mai pot produce efecte juridice.

Cum de la data la care trebuiau acordate aceste drepturi pana la data introducerii actiunii au trecut mai mult de 6 luni apelanta a solicitat admiterea exceptiei invocate si respingerea pretentiilor: salariul suplimentar pe anul 2010, tichete de masa, spor de 25% din salariul de baza reprezentand spor pentru lucrul in timpul noptii in zilele de sambata, duminica si sarbatori legale, corespunzator orelor efectuate, si a diferentelor salariale.

De asemenea, apelanta a solicitat instantei sa aiba in vedere ca acestea reprezinta bonificatii acordate salariatului in temeiul contractului colectiv de munca iar cererile in justitie privitoare la neexecutarea clauzelor contractului colectiv de munca se prescriu in termen de 6 luni.

Instanta de fond in mod eronat a respins exceptia lipsei procedurii prealabile sesizarii instantei invocata de SNTFM CFR Marfa SA prin intampinare considerand ca nu este obligatorie ignorand astfel prevederile art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar

Ca o procedura prealabila in solutionarea conflictelor de munca, ca urmare a incalcarii prevederilor sau a neindeplinirii obligatiilor stabilite prin contractul colectiv de munca, partile semnatare au stabilit sesizarea comisiei mixte patronat-sindicate, care va constata cele sesizate de salariati sau organizatiile sindicale si isi va exercita atributiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul intregii societati.

Obligatia sesizarii initiale a acestor comisii este prevazuta de art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar „incalcarea prevederilor sau neindeplinirea obligatiilor stabilite prin contractul colectiv de munca se constata de comisiile mixte patronat-sindicate, care vor propune cercetarea celor vinovati, iar rezultatele cercetarii vor fi prezentate la termenul convenit.”

Fiind o procedura speciala si expres prevazuta de Contractul Colectiv de Munca, trebuie respectata si pusa in practica inaintea introducerii cererii, dupa principiul de drept pacta sunt servanda avand avantajul solutionarii pe cale amiabila si in acelasi timp duce la degrevarea instantelor de judecata cu cereri inutile.

Avand in vedere cele precizate, apelanta a solicitat instantei sa constate ca reclamantul prin reprezentantii sai, nu au uzat de procedura prealabila stabilita de CCM-urile in vigoare, nu au sesizat comisia patronat-sindicate in anul 2010 pentru care reclama neindeplinirea obligatiilor stabilite de CCM, situatie fata de care consideram ca cererea de chemare in judecata a fost prematur introdusa si a solicitat instantei sa constate inadmisibilitatea acesteia in conformitate cu prevederile art. 193 Cod procedura civila.

Instanta de fond in mod eronat a admis capatul de cerere privind plata salariul suplimentar pentru anul 2010, nu a analizat in intregime prevederile contractului colectiv de munca in temeiul caruia reclamantul a solicitat aceasta bonificatie salariala pronuntat o hotarare nelegala.

Este necesar si util solutionarii cauzei a se avea in vedere contractul colectiv de munca prin prisma tuturor dispozitiilor sale si nu interpretate in mod fragmentat numai anumite parti, anumite articole care convin intr-un anumit context.

Astfel trebuie avut in vedere dispozitiile art. 21 din CCM la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar „Din veniturile realizate, dupa acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezerva, al celui de dezvoltare, satisfacerea necesitatilor de perfectionare, recalificare a personalului, unitatile feroviare constituie fondul de cointeresare prin premiere, plateste impozitele, taxele, cotele de asigurari si securitate sociala si celelalte varsaminte prevazute de lese.”

Art. 21 este incadrat intr-un capitol distinct - Sistemul Premial, care este urmat de capitolul - Alte Prevederi in care este inclus si art. 30.

Apelanta considera ca interpretarea corecta a textelor de lege mai sus enuntate, ca de altfel si structura CCM pe care reclamantul isi intemeiaza cererea, nu poate fi decat urmatoarea: numai dupa acoperirea tuturor cheltuielilor prevazute la art. 21 se poate plati salariu] suplimentar precum si celelalte prime si ajutoare materiale de care beneficiaza salariatii. Or trebuie avut in vedere ca SNTFM CFR Marfa SA a incheiat anul financiar 2010 in pierdere deci nu putea acorda salarii suplimentare sau alte ajutoare si prime salariatilor.

Avand in vedere cele mai sus mentionate apelanta a solicitat respingerea acestui capat de cerere ca neintemeiat.

De asemenea apelanta a solicitat instantei sa aiba in vedere ca intre reprezentantii salariatilor si administratie a fost incheiat actul aditional nr. 1713/21.04.2010 la Contractul Colectiv de Munca al SNTFM CFR Marfa SA prin care partile semnatare ale CCM au convenit neacordarea salariului suplimentar pe anul 2010, act aditional atasat intampinarii formulate pe fondul cauzei,  instanta de fond in mod subiectiv ia in calcul numai aspecte in favoarea reclamantului, acordand in mod eronat drepturi salariale aferente perioadei 01.10.xxxx10 prin raportare Ia salariul minim de 700 lei fara a lua in consideratie negocierea si incheierea contractului individual de munca al reclamantului si a actelor aditionale ale acestuia in conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Munca al SNTFM CFR Marfa SA, legea partilor.

Modificarea salariului de baza minim brut la nivel de unitate nu se face in mod direct si imediat (mai ales la cererea petentului) decat cu respectarea procedurii vizate de textele de natura normativa din contractele colective de munca, cu analizarea si aprobarea Consiliului de Administratie al societatii, iar in caz de litigiu acesta trebuie solutionat de catre comisiile competente, in legatura cu executarea contractului colectiv de munca.

Apelanta a invederat instantei de judecata ca la SNTFM CFR MARFA SA, singurul actionar este Statul R. prin Ministerul Transporturilor, cu o cota de participare la beneficii si pierderi de 100%.

In acest tip de unitati, de stat, fondul de salarii este limitat la suma aprobata printr-o Hotarare de Guvern.

Aceste argumente sunt sustinute si de art. 2 (1) din HG 532/2008, din HG 28/2010 si din HG 311/2010 care dispun imperativ urmatoarele: „Cheltuielile totale aferente veniturilor totale inscrise in bugetul de venituri si cheltuieli reprezinta limitele maxime, care nu pot fi depasite decat in cazuri justificate si numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor.”

In lipsa unei dispozitii legale care sa acopere ipoteza acordarii drepturilor banesti (salariale) stabilite prin CCM Unic la nivel de ramura transporturi, care nu sunt prevazute in actul normativ de aprobare a bugetului de venituri si cheltuieli (BVC) al SNTFM CFR MARFA SA si pentru care nu au fost alocate fonduri, textul art. 12 (1) din Legea nr. 130/1996 devine aplicabil, neputandu-se da eficienta conventiei particulare a partilor, prin ignorarea unor Hotarari de Guvern publicate in Monitorul Oficial.

In caz contrar s-ar nesocoti prevederile HG 532/2008 din 21.05.2008 publicata in M. Of. privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2008 al CFR MARFA SA, ale HG 28/2010 din 06.01.2010 publicata in M. Of. privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009 al CFR MARFA SA si ale HG 311/2010 din 31.03.2010 publicata in M. Of. privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2010 al CFR MARFA SA.

Aceleasi federatii sindicale care au semnat Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi au negociat si semnat atat Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008 cat si Contractele Colective de Munca la nivelul

SNTFM CFR MARFA SA si s-a convenit sa se acorde doar anumite drepturi banesti, printre care nu se regaseste si cel solicitat de reclamant.

Perioada pentru care reclamantul solicita acordarea acestor diferente salariale de la 600 lei la 700 lei, coincide cu perioada in care au fost facute taieri din salariile bugetarilor cu 25%.

Tot in aceasta perioada societatea noastra s-a confruntat cu mari probleme financiare, iar in anul 2010 veniturile nu au asigurat nici macar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel ca anul fiscal a fost incheiat in pierdere.

In plus, este de notorietate criza economica pe care o traversam, care a dus la reducerea considerabila a transporturilor pe calea ferata (obiectul de activitate principal al societatii noastre) la mai putin de 50%, ceea ce a culminat cu  respectiv cu restructurarea societatii si efectuarea de concedieri colective masive, pentru a dimensiona numarul de personal, in vederea eficientizarii activitatii, astfel incat societatea sa incheie anul in echilibru financiar.

Ca dovada a faptului ca societatea noastra a inregistrat pierderi in ultimii ani, apelanta a anexat alaturat extrase de pe potralul Ministerului Finantelor Publice.

Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, a stat la baza incheierii CCM al SNTFM „CFR Marfa” pentru anii 2009/2010.

Apelanta a invederat instantei ca in vederea respectarii legislatiei in vigoare cu privire la incheierea Contractului Colectiv de Munca, in anul 2010, au avut Ioc intalniri intre administratie si sindicatele reprezentative semnatare ale CCM unde a fost pus in discutie acest aspect (salarizarea) intalniri care au condus in urma dezbaterilor la incheierea unor acorduri.

Aceste acorduri au fost concretizate prin incheierea Actului Aditional la CCM al SNTFM CFR Marfa SA pe anul 2009, semnat si aprobat de reprezentantii administratiei si reprezentantii sindicatelor reprezentative semnatare ale CCM, din care reiese in mod clar si indubitabil faptul ca partile semnatare ale contractelor colective de munca incheiate la nivelul CFR Marfa nu au inteles sa foloseasca ca sistem de referinta valoarea de 700 lei - ci valoarea de 600 lei pentru salariul minim de baza.

Aceste aspecte au fost consfintite si de catre fiecare salariat, prin semnarea contractelor individuale de munca si a actelor sale aditionale, care constituie legea partilor si care au fost respectate intocmai, contracte individuale de munca care au ca fundament Contractul Colectiv de Munca al SNTFM CFR Marfa SA.

Atat timp cat la nivel de angajator s-a incheiat contract colectiv de munca necontestat de partile semnatare, acesta este in vigoare si se aplica tuturor salariatilor care au fost reprezentati la negocierea acestuia.

De asemenea prin aplicarea modului de calcul prevazut in acest contract, potrivit grilei de salarizare, nu s-a ajuns la un salariu mai mic decat cel minim pe economie.

Totodata, apelanta a invederat instante ca reclamantul a fost remunerat in anii 2010 - 2011 cu un salariu de 1431 lei superior salariului minim stabilit de CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi, superior salariului minim brut la care se adauga coeficientul minim de ierarhizare prevazut de art. 41 alin. 1 din acelasi CCM.

Concret reclamantul a beneficiat de toate drepturile salariale conform CCM al SNTFM „CFR Marfa” SA si a Actelor aditionale inregistrate la Directia de Munca si Protectie Sociala a Municipiului Bucuresti.

Avand in vedere cele mai sus prezentate si prevederile Contractului Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, care a stat la baza incetarii CCM al SNTFM „CFR Marfa”, apelanta a solicitat acestui capat de cerere ca neintemeiat.

Instanta de fond in mod eronat a acordat reclamantului diferente salariale pentru perioada 01.01.xxxx11.

Apelanta a solicitat instantei sa observe ca, formula de calcul a salariului s-a aplicat doar pe perioada de valabilitate a CCM CFR MARFA S. A. 2009/2010 expirat la 31.12.2010, insa aceasta nu s-a mai aplicat de la data intrarii in vigoare a CCM CFR Marfa 2011. Conform CCM 2011 salariul de baza brut nu se mai obtine prin inmultirea salariului de baza brut corespunzator clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare, avand in vedere ca art. 98 alin (6) prevede: „Partile stabilesc ca la urmatoarele discutii privind un nou CCM sa se negocieze urmatoarele drepturi care, pe durata valabilitatii prezentului CCM, nu se acorda: (6) Coeficientii de ierarhizare ai claselor de ierarhizare.”

De asemenea, apelanta a aratat ca a depus la dosarul cauzei, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, adresa nr. 141/DDS/10.03.2011 emisa de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, prin care ne instiinteaza asupra faptului ca CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 nu mai produce efecte juridice, incetandu-si valabilitatea la data de 31.12.2010.

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale ne aduce la cunostinta prin emiterea adresei mai sus mentionate faptul ca, CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi, ce a fost inregistrat la acesta institutie a statului cu nr. 722/24.01.2008 (data de la care a inceput sa produca efecte) faptul ca acesta a expirat din data de 31.12.2010.

Salariul platit si incasat de catre reclamant, conform CCM, este cel prevazut in grila de salarizare in dreptul clasei de salarizare corespunzatoare acestuia.

Din examinarea Actului Aditional incheiat la CIM, depus la dosarul cauzei, rezulta ca reclamantul a fost incadrat in clasa 30 de salarizare, astfel incat a beneficiat de un salariu de baza brut de 1431 lei la care se adauga sporul de vechime de 25% si spor pentru conditii grele de munca feroviara de 15%, spor conditii periculoase de 15%.

Concret, reclamantul a beneficiat de toate drepturile salariale conform CCM al SNTFM „CFR Marfa” SA si a Actelor aditionale inregistrate la Directia de Munca si Protectie Sociala a Municipiului Bucuresti asa cum au fost negociate intre reprezentantii salariatilor si administratie.

Aspectul privind salarizarea si drepturile negociate conform CCM CFR Marfa au fost consfintite si de catre fiecare salariat, prin semnarea contractelor individuale de munca si a actelor sale aditionale, care constituie legea partilor si care au fost respectate intocmai, contracte individuale de munca care au ca fundament Contractul Colectiv de Munca al SNTFM CFR Marfa SA.

Atat timp cat la nivelul societatii s-a incheiat un contract colectiv de munca necontestat de partile semnatare la momentul incheierii acestuia, rezulta ca acesta se aplica si produce efecte fata de toti salariatii.

Decizia luata de instanta de fond este motivata pe dispozitiile art. 29 din CCM al SNTFM CFR Marfa SA care impune ca stabilirea clasei de salarizare in cadrul aceleiasi functii sau a alteia echivalente, cu ocazia aplicarii noului contract colectiv de munca, sa se faca prin negociere individuala. . . in prezenta reprezentantului salariatului.

CCM al SNTFM CFR Marfa SA pe anul 2011 trebuie interpretat prin prisma tuturor dispozitiilor sale si nu in mod fragmentat numai anumite parti, anumite articole care convin intr-un anumit context. Art. 29 din CCM stabileste negocierea clasei de salarizare si nu a cuantumului acesteia astfel incat interpretarea data de instanta de fond este nelegala.

In perioada 2010-2011 salariatului nu i s-a schimbat clasa de salarizare iar cuantumul acestuia trebuie sa fie in concordanta cu dispozitiile CCM asa cum a fost semnat si negociat la nivel de unitate si nu in conformitate cu dispozitiile unor contracte colective ale carui dispozitii si-au incetat valabilitatea.

Apelanta a facut mentiunea ca instanta judecatoreasca poate acorda aceste drepturi numai in situatia in care exista un temei legal, neputand sa dispuna acordarea unor drepturi banesti decat in baza unui contract incheiat intre acestea.

Instanta a dispus respectarea anumitor clauze dintr-un contract ce se afla in perioada de valabilitate si care are forta obligatorie atat pentru parti cat si pentru completul de judecata investit cu solutionarea unei astfel de cereri.

Instanta de fond in mod eronat a admis capatul de cerere privind plata pentru perioada 08.11.xxxx11 a diferentei de 25% din salariul de baza reprezentand spor pentru lucru in timpul noptii, in zilele de sambata, duminica si sarbatori legale, corespunzator cu orele efectiv lucrate raportat la salariul majorat a solicitat sa il respinga ca neintemeiat din urmatoarele considerente: - pentru perioada 01.10.xxxx10 drepturile solicitate sunt prescrise in temeiul art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii:

- pentru perioada 08.11.xxxx10 reclamantul a beneficiat de un spor de 25% din salariu de baza pentru munca desfasurata in cursul noptii si un spor de 100% din salariul de baza pentru munca desfasurata in zilele de sambata si duminica si sarbatori legale.

Reclamantul a prestat in perioada pentru care solicita acordarea acestui spor, asa cum reiese si din CIM, activitate in ture ceea ce inseamna ca timpul de odihna si timpul de munca au fost repartizate inegal iar pentru a-i fi acordat acest spor ar fi trebui ca reclamantului si-i fi fost solicitat in mod expres din partea conducerii societatii noastre sa presteze activitate in zilele de repaus.

Avand in vedere dispozitiile CCM mai sus mentionate consideram ca dispozitiile instantei de fond referitoare la sporul pentru zilele de sambata si duminica precum si pentru sarbatorile legale sunt neintemeiate.

Instanta de fond in mod eronat a admis capatul de cerere privind acordarea tichetelor de masa pentru perioada 01.10.xxxx11. In motivarea deciziei instanta de fond a retinut prevederile art. 81 din CCM la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar salariatii, vor beneficia de tichete de masa in conditiile legislatiei in vigoare,” insa ignora prevederile art. 1 din Legea 142/1998 „salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiile autonome si din sectorul bugetar care incadreaza personal, prin incheierea unui contract individual de munca, denumite in continuare angajator, pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral de catre angajatori.”

„Tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.”

Din lecturarea art. 1 din Legea 142/1998 rezulta conditiile in care pot fi acordate tichetele de masa:

- existenta unui contract individual de munca care sa prevada aceasta posibilitate;

- capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masa.

Deci legea nu stabileste in mod imperativ obligatia angajatorului de a acorda acest drept ci instituie doar o posibilitate, lasand la latitudinea angajatorului care, in limita disponibilitatilor financiare, va acorda sau nu acesta bonificatie.

Avand in vedere dispozitiile CCM in temeiul carora reclamantul a formulat cererea de chemare in judecata, dispozitii care arata in mod clar conditiile in care se acorda tichetele de masa, apelanta a solicitat instantei sa constate ca instanta de fond nu a avut in vedere principiile consensualitatii si a bunei credinte in temeiul carora se desfasoara raporturile de munca precum si principiile interpretarii clauzelor contractuale.

De asemenea instanta de fond in mod eronat a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de societatea noastra prin intampinare in temeiul art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii avand in vedere ca tichetele de masa sunt beneficii extrasalariale care nu se circumscriu notiunii de salariu asa cum a fost definit in art. 159 din Codul muncii

Pentru perioada 01.10.xxxx10 apelanta a solicitat instantei sa constate ca dreptul la actiune este prescris chiar si in temeiul art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii.

Referitor la capatul de cerere privind dobanda legala apelanta a solicitat respingerea acestuia avand in vedere dispozitiile contractelor colective de munca aplicabile care nu prevad obligatia angajatorului de a plati dobanzi.

Potrivit art. 2 din Ordonanta nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, aceasta poate fi acordata daca obligatia este purtatoare de dobanzi, potrivit obligatiilor contractuale, or drepturile salariate nu sunt purtatoare de dobanzi.

Avand in vedere cele mai sus prezentate apelanta a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost motivat, schimbarea in parte sentintei civile nr. .../07.11.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in cauza cu nr. ...X in sensul respingerii capetelor de cerere admise prin sentinta.

Analizand apelul declarat, prin prisma motivelor de apel formulate, in raport de actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:

Prin primul motiv de apel se sustine ca instanta de fond a acordat mai mult decat s-a cerut, fiind incalcate, astfel, dispozitiile art. 397 Cod procedura civila.

Astfel, prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat „diferenta dintre drepturile salariate calculate in raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzator clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011” iar instanta de fond prin sentinta civila nr. .../07.11.2014 a obligat societatea apelanta „sa stabileasca si sa acorde reclamantului drepturile salariate aferente perioadei 01.10.xxxx10, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare”. . . si la „plata diferentelor de drepturi salariate intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite,” sa acorde reclamantului drepturile salariate aferente perioadei 01.01.xxxx11prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi. . . prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare”. . . si la „plata diferentelor de drepturi salariate intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite, acordate prin prezenta hotarare, aferente perioadei 01.01.xxxx11”.

Din analiza cererii de chemare in judecata se observa ca, prin capatul trei al acesteia se solicita: obligarea paratei la acordarea drepturilor salariale calculate in raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzator clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din Contract Colectiv de Munca la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 si drepturile salariale efectiv platite pentru perioada 01.10.xxxx11, iar prima instanta a dispus obligarea apelantei-parate la „plata diferentelor de drepturi salariate intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite,” sa acorde reclamantului drepturile salariate aferente perioadei 01.01.xxxx11prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi. . . prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare”. . . si la „plata diferentelor de drepturi salariate intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite, acordate prin prezenta hotarare, aferente perioadei 01.01.xxxx11”.

Aceasta dispozitie nu are suport legal deoarece, potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, „salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adica 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri ori indemnizatii incluse in acesta”.

Acest contract a fost inregistrat sub nr. 722/24.01.2008 si a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 3 din 11.02.2008. Din continutul sau reiese ca partile contractante sunt reprezentantii patronilor din activitatile de transporturi si conexe, constituiti conform prevederilor Legii nr. 356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederatia Nationala a Patronatului Roman - C. N. P. R, Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania - U. N. T. R. R. si reprezentantii salariatilor din activitatile de transporturi si conexe, constituiti conform prevederilor Legii nr. 54/2003, cu modificarile ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate in acest contract colectiv de munca.

Conform adresei nr. 141/DDS/l0.03.2011 emisa de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 si-a incetat efectele in ce o priveste pe apelanta-parata SNTFM CFR MARFA SA la data de 31.12.2010, urmare a denuntarii unilaterale a contractului respectiv de catre Confederatia Nationala a Patronatului Roman, confederatie al carei membru este apelanta.

Sub acest aspect prima instanta a retinut ca, desi prevederile art. 41, alin. 3 litera a) si litera b) teza 1 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, si-au incetat aplicabilitatea incepand cu data de 31.12.2010, prin expirarea termenului pentru care a fost incheiat, fiind denuntat de Confederatia Nationala a Patronatului Roman, notificata la data de 17.11.2010, in situatia in care parata ar fi executat clauza contractuala mai sus prevazuta pe perioada sa de valabilitate, salariatul s-ar fi gasit in plata in luna decembrie 2010 (la 31.12.2010) cu drepturile salariale astfel cum ar fi rezultat din aplicarea clauzei contractuale, respectiv, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, astfel incat, aceasta ar fi fost indreptatita la mentinerea in plata a drepturilor salariale astfel acordate si negociate, indiferent de incetarea valabilitatii Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010.

In orice caz, prin obligarea paratei sa stabileasca si sa acorde salariatului reclamant drepturile salariale aferente perioadei 01.10.xxxx10, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/luna, prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi aplicabil, prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, rezulta ca reclamantul se afla in plata in luna decembrie 2010 cu drepturile salariale astfel cum au fost recunoscute si acordate de instanta.

Cu privire la perioada 01.01.xxxx11 in opinia primei instante s-a retinut ca, indiferent de inregistrarea Contractului Colectiv de Munca pe anul 2011 al SNTFM „CFR MARFA” S. A., la Inspectoratul Teritorial de Munca, sub nr. 8766 incepand cu data de 16.02.2011, prin care s-a adoptat o noua grila de salarizare in functie de clase de salarizare si fara raportare la o anumita valoare a coeficientilor de ierarhizare, care nu se mai regasesc in formula de calcul a salariului de baza brut, noua grila de salarizare nu poate produce efectul modificarii directe si automate a drepturilor salariale ale reclamantului, aflate in plata la data de 31.12.2010, avand in vedere pe de o parte ca insasi prevederea contractuala de la art. 29 din acest contract impune ca stabilirea clasei de salarizare in cadrul aceleiasi functii sau a alteia echivalente, cu ocazia aplicarii noului contract colectiv de munca, sa se faca prin negociere individuala intre conducatorul unitatii sau subunitatii cu competenta de angajare si salariat, avand in vedere propunerea conducatorului locului de munca, in prezenta reprezentantului salariatului.

De asemenea, prima instanta a retinut ca, in acest context, in perioada 01.01.xxxx11, pana la semnarea de catre salariat a Actului aditional nr. CI 2. XXX, la Contractul individual de munca, nr. M. 7. 1. A/744/836/01.05.1999, prin care acesta si-a exprimat consimtamantul cu privire la negocierea salariului in functie de un salariu de baza lunar de 1431 lei, corespunzator clasei de salarizare 30, la care se adauga sporurile in procent, respectiv, in functie de modalitatea de salarizare stabilita de Contractului Colectiv de Munca pe anul 2011 al SNTFM „CFR MARFA” SA, se mentin drepturile in plata in luna decembrie 2010, fata de imprejurarea ca, noul contract colectiv de munca nu are efecte directe asupra drepturilor dobandite de salariati prin recunoasterea efectelor clauzelor contractelor colective de munca incheiate la nivel superior.

Acest rationament este gresit deoarece, aplicarea clauzelor contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate cu privire la salarizare nu intervine automat si nu cunoaste o aplicabilitate directa, astfel incat nu poate conduce la modificarea sine die a clauzelor contractelor individuale de munca ale salariatilor, astfel ca pentru aplicarea noului contract colectiv de munca cu privire la salarizare este necesara negocierea individuala intre conducatorul unitatii sau subunitatii cu competenta de angajare si salariat, fiind evident ca, pana la modificarea salarizarii individuale prin negociere individuala, prin act aditional la contractul individual de munca, in limitele si conditiile stabilite prin negocierea colectiva, salariatul este in drept sa beneficieze de drepturile castigate si aflate in plata pana Ia data renegocierii.

Ori, asa cum s-a mentionat mai sus prin semnarea de catre salariat a Actului aditional nr. CI 2. XXX, la Contractul individual de munca, nr. M. 7. 1. A/744/836/01.05.1999, acesta si-a exprimat consimtamantul cu privire la negocierea salariului in functie de un salariu de baza lunar de 1431 lei, corespunzator clasei de salarizare 30, la care se adauga sporurile in procent corespunzator.

Ori, in aceasta situatie obligarea apelantei-parate la „plata diferentelor de drepturi salariate intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite,” sa acorde reclamantului drepturile salariate aferente perioadei 01.01.xxxx11prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi. . . prin luarea in considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare”. . . si la „plata diferentelor de drepturi salariate intre drepturile stabilite individual si drepturile legal cuvenite, acordate prin prezenta hotarare, aferente perioadei 01.01.xxxx11”, nu are suport legal.

Pentru aceste considerente, in temeiul dispozitiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedura civila, Curtea va admite apelul si, in consecinta, va schimba sentinta apelata, in sensul ca va respinge, ca neintemeiate, atat cererea avand ca obiect plata pretentiilor salariale aferente perioadei 01.01.xxxx11, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul Ramuri Transporturi, prin luarea in considerare a valorii de 700 lei a coeficientului unic de ierarhizare, cat si cererea avand ca obiect plata diferentelor aferente si va mentine, in rest, sentinta apelata.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

 

Admite apelul declarat de apelanta-parata S. NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA „CFR MARFA” - S. A., cu sediul in Bucuresti, la Centrul Zonal de Marfa,  Nord, nr. 1-3, sector 1, impotriva sentintei civile nr. ... din data de 07.11.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a - Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr. ...X, in contradictoriu cu intimatul-parat P. I., cu domiciliul in Bucuresti, B. dul Basarabia, nr. 157, .

Schimba, in parte, sentinta apelata, in sensul ca:

Respinge cererea avand ca obiect plata pretentiilor salariale aferente perioadei 01.01.xxxx11, prin raportare la salariul de baza minim brut la nivelul Ramuri Transporturi, prin luarea in considerare a valorii de 700 lei a coeficientului unic de ierarhizare, precum si cererea avand ca obiect plata diferentelor aferente, ca neintemeiate.

Mentine, in rest, sentinta apelata.

Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat