Instruirea salariatilor in privinta activitatilor specifice institutiei. Asigurarea de catre angajator a sanatatii si securitatii in munca a salariatilor

Hotararea nr. 1801 din data de 05 iulie 2012, Pronuntata de Curtea de Apel Suceava

Alte Consultatii Juridice

Micsorarea salariului si modificarea fisei postului unilateral de catre angajator
Transferul salariatilor. Obligarea salariatului sa semneze actul aditional privind modificarea locului muncii
Efectuarea concediului de odihna in anul urmator. Refuzul angajatorului de a acorda concediu de odihna
Altercatie intre salariat si angajator. Neplata drepturilor salariale si refuzul eliberarii unei adeverinte
Implinirea termenului contractului individual de munca pe durata determinata. Indicarea gresita a temeiul de drept in cuprinsul deciziei de constatare a incetarii contractului individual de munca emise de angajator
Termenul in care angajatorul informeaza salariatului asupra prelungirii sau nu a contractului individual de munca pe durata determinata
Consecintele anularii deciziei de concediere de catre instanta de judecata. Efectele obligatiei de reintegrare in munca
Renuntarea angajatorului la beneficiul termenului de preaviz, fara efectuarea mentiunilor corespunzatoare in Revisal. Refuzul compensarii in bani a zilelor de concediu de odihna neefectuat
Posibilitatea incetarii CIM prin notificare in timpul perioadei de proba la acelasi angajator, in situatia schimbarii functiei
Trecerea temporara a salariatului pe alt post din dispozitia angajatorului, urmata de refuzul acestuia de a permite revenirea pe postul detinut initial. Obligarea la semnarea unei noi fise a postului
Refuzul angajatorului de a acorda concediu fara plata pentru formare profesionala
Mutarea salariatului pe alt loc de munca, fara o decizie scrisa a angajatorul. Locul efectuarii preavizului in caz de demisie
Revenirea la serviciu dupa efectuarea concediului pentru crestere copil. Obligatia angajatorului
Acceptarea deciziilor angajatorului
Delegarea in mod abuziv de catre angajator

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului B. la 26 iulie 2011, asa cum a fost precizata ulterior (f. 55) reclamantul S. I. a chemat in judecata pe paratii  B., F. V., C. G., si C. Nationala de Cai Ferate SA Bucuresti, solicitand obligarea acestora in solidar, la plata sumelor de 40. 00 lei daune materiale si 400. 000 lei daune morale, a unei prestatii periodice egale cu diferenta dintre ajutorul social si salariul mediu pe economic, a unei contributii periodice lunare de 2000 lei pentru recuperarea medicala si a cheltuielilor de judecata.

In motivarea in fapt a actiunii, reclamantul a aratat ca la data de 3.11.2010 a fost victima unui accident de munca prin cadere de la inaltime si arsura prin arc electric, in urma caruia a fost spitalizat o perioada indelungata fiind supus mai multor interventii chirurgicale si a ramas cu o infirmitate permanenta, pierzandu-si in totalitate capacitatea de munca.

Or, traumele respective au necesitat cheltuieli pentru ingrijiri, tratament medical, transport, alimentatie speciala, a caror valoare s-ar fi ridicat la circa 2000 lei lunar.

De asemenea, reclamantul a aratat ca prin accident i s-a produs si un prejudiciu moral deoarece pana la acel moment era un tanar „apt de munca si realiza venituri cel putin la nivelul mediu pe economie, prin munca in constructii si agricultura, cu care isi ajuta familia - parintii si cei sase frati”.

Avea un fizic normal iar dupa accident „a ajuns cu un picior mai scurt, schiopateaza, are arsuri pe fata fiind slutit, iar oamenii se uita la el cu mila.” Si „in orice loc s-ar afla lumea se indeparteaza de el iar prietenii il ocolesc. Se  deplaseaza cu greutate, cu efort, si-a pierdut linistea, somnul, nu mai poate spera la o viata normala, la o munca pe care o facea inainte cu usurinta si nici macar nu-si mai poate intemeia o familie”.

Reclamantul a mai aratat ca accidentul de munca a avut loc in timp ce vopsea un pod de cale ferata si nu are nici o vina in producerea lui deoarece nu ar fi fost atentionat ca portiunea superioara a podului - unde vopsea in acel moment - se afla sub tensiune, desfasurandu-si activitatea fara a fi instruit cu privire la protectia muncii si nepurtand echipament de protectie deoarece nu ar fi primit asemenea echipament nici el si nici ceilalti colegi.

Acesta a precizat ca executa orice munca si orice comanda a sefului de echipa - paratul C. G. - intrucat incepuse lucrul la societatea parata  cu aproximativ 10 zile inainte si nu i se incheiase inca contract de munca.

Pentru aceste motive, vina producerii accidentului ar apartine societatii angajatoare careia i-ar reveni raspunderea patrimoniala conform art. 1000 alin. 3 Cod civil, respectiv 1373 Cod civil, neindeplinindu-si obligatiile prevazute de Legea nr. 319/2006 privind protectia muncii si de art. 175 (fost 171) si urm. Codul muncii.

De asemenea, si paratul F. V. ar raspunde in solidar cu unitatea pentru obligatiile de plata ale acesteia in temeiul art. 27 alin. (2) din Codul de procedura fiscala, intrucat este administrator al societatii comerciale respective.

Totodata, ar raspunde solidar si paratul C. G. in calitate de sef de echipa, neindeplinindu-si obligatia de a supraveghea in permanenta activitatea formatiei de lucru, cat si C. Nationala de Cai Ferate SA deoarece si-ar fi incalcat „obligatiile prevazute de o  acte normative, fiind si sanctionata contraventional in acest sens, asa cum reiese din procesul - verbal incheiat de ITM Bacau.

In drept, au fost invocate disp. art. 175 alin. 1 (fost 171 alin. 2), 177 alin. 1 si 2 (fost 173), 180 (fost 176) Codul muncii, art. 20 si art. 44 din Legea nr. 319/2006, 81 din H. G. nr. 1425/2006 si art. 253 (fost 269)din Codul muncii, coroborat cu art. 998 si 999 Cod civil si 274 Cod procedura civila.

In dovedirea actiunii, s-au depus inscrisuri - au fost audiati martori si s-au depus interogatorii pentru paratii  si C. Nationala de Cai Ferate SA. De asemenea, au fost atasate dosarule penale nr. ...XX si XXXX ale Judecatoriei Onesti.

Prin intampinare (f. 42 dosar) parata  a aratat in aparare ca in realitate reclamantul ar fi fost „instruit la zi conform reglementarilor legale privind activitatile ce urma sa le desfasoare”.

Iar activitatea pe care a desfasurat-o acesta - respectiv de a se urca pe grinda podului pentru a o vopsi la partea superioara „ar fi avut loc din propria sa initiativa, fara sa i se ceara de catre seful de echipa sau de vreun alt angajat”, „dimpotriva, reclamantul fiind chiar atentionat ca nu cumva sa urce pe acel pod tocmai pentru a se evita accidentul de munca”.

De altfel, in dosarul penal, reclamantul ar fi recunoscut prin doua declaratii date in prezenta avocatului, ca se face personal raspunzator de accidentarea sa si ca nu a fost trimis sa efectueze acea lucrare, ci chiar atentionat in sens contrar.

Din acest punct de vedere, reclamantul ar fi incalcat prevederile art. 22 din Legea nr. 319/2006 potrivit carora trebuia sa-si desfasoare activitatea astfel incat sa nu se expuna la pericol de accidentare.

Mai mult, chiar si in cauza penala s-ar fi dispus neinceperea urmaririi penale retinandu-se in motivare tot culpa exclusiva a reclamantului.

Iar din procesul - verbal de constatare din 16.11.2010 intocmit de ITM Bacau, ar rezulta ca lucratorii erau echipati cu veste reflectorizante si manusi de protectie dar nu purtau castile si centurile de siguranta pe care le aveau in dotarea masinii cu care se facea deplasarea echipei de lucru.

In concluzie, parata S. C. „V. C.” SRL a apreciat ca nu ar exista raport de cauzalitate „intre fapta reclamantului, consecintele acesteia si persoana juridica ca angajator”.

Paratul F. V. - administrator al S. C. „V. C.” SRL - a formulat o intampinare similara, invocand aceleasi aparari (f. 46).

In dovedirea sustinerilor respective s-au depus inscrisuri, s-a administrat interogatoriul reclamantului si a fost audiat martorul Ibanisteanu G. .

Si parata C. Nationala de Cai Ferate SA a depus intampinare invocand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive intrucat nu ar fi avut raporturi juridice de munca cu reclamantul.

Aceasta parata nu a formulat aparari cu privire la fondul cauzei si nici nu a raspuns la interogatoriul cerut de reclamant si trimis de instanta prin adresa din 7 octombrie 2011.

Paratul C. G. nu a depus intampinare si nici nu s-a prezentat in instanta.

Prin sentinta civila nr. 107 din 17 ianuarie 2012, Tribunalul B. a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei C. Nationala de Cai Ferate CFR S. A. Bucuresti.

A admis in parte actiunea formulata de reclamantul S. I. in contradictoriu cu paratii S. C. „V. C.” S. R. L. B. si C. Nationala de Cai Ferate CFR S. A. Bucuresti.

A obligat paratii S. C. „V. C.” SRL B. si C. Nationala de Cai Ferate CFR S. A. Bucuresti sa plateasca in solidar reclamantului:

- 200. 000 RON cu titlu de daune morale;

- diferenta dintre salariul mediu pe economie si pensia de invaliditate, incepand cu 1.08.2011;

- 1000 lei cheltuieli de judecata.

A respins ca nefondate capetele de cerere avand ca obiect:

- daunele materiale;

- prestatiile periodice de 2000 lei lunar pentru recuperarea medicala.

A respins ca nefondata actiunea in daune formulata de reclamant in contradictoriu cu paratii F. V. si C. G. .

Analizand sustinerile partilor in raport  de dispozitiile legale incidente in cauza si de probele administrate, tribunalul a retinut urmatoarele:

La data de 3 noiembrie 2010, in jurul orei 9,30 a avut loc un accident de munca pe podul de cale ferata situat in judetul Bacau intre statiile Targu Ocna si Dofteana, km 54 +273.

La acest pod se efectuau de catre parata S. C. „V. C.” SRL lucrari de „revopsire tabliere metalice” conform Contractului de executie de lucrari nr. 540/13 octombrie 2010 pe care aceasta l-a incheiat cu CNCFR SA Bucuresti prin Sucursala Regionala CF G. (f. 45 dosarul de urmarire penala).

Asa cum rezulta din procesul verbal de cercetare incheiat de Inspectoratul Teritorial de Munca Bacau din 16.11.2010 (f. 18 dosar de urmarire penala), intrucat S. C. „V. C.” SRL nu avea resursele necesare pentru a executa singura lucrarea care avea in vedere toate podurile de cale ferata situate pe raza Sucursalei Regionale Cai Ferate G., a incheiat in acest sens contracte cu alte societati comerciale  B. si S. C. „Aveco” SRL Negresti - Oasi.

La data de 3 noiembrie 2010, reclamantul a executat astfel de lucrari de vopsire a podului, intr-o echipa formata din muncitorii P. I., A. C., M. A. - I., Hanza S. (angajati ai S. C. „V. C.” SRL), V. G., P. C., Susca M. C. si C. E. (angajati ai S. C. „Erdoc Impex”) si C. G. si M. D. (muncitori al S. C. „Aveco” SRL).

Echipa nu avea un conducator desemnat prin decizie scrisa, insa conform constatarilor inspectorului ITM mentionate in procesul - verbal de cercetare, in baza unei intelegeri verbale paratul F. V. in calitate de administrator al S. C. „V. C.” SRL l-a insarcinat pe paratul C. G. - lucrator la acea data al S. C. „Aveco” SRL - sa raspunda de respectarea programului de lucru si de realizarea lucrarilor.

De altfel, toti muncitorii din echipa respectiva au confirmat acest aspect in declaratiile de la urmarirea penala, aratand ca paratul C. G. era in fapt seful de echipa.

In timp ce un grup format din M. D., V. G., C. M. si Susca M. C. lucrau sub pod improvizandu-si un post de lucru pe niste dulapi de lemn, ceilalti lucrau pe pod.

Iar dintre acestia, reclamantul si martorul P. I. executau lucrarile de vopsire a grinzilor superioare, aflandu-se in zona de mijloc a podului, pe partile opuse.

In jurul orei 9,30 reclamantul - in timp ce vopsea grinda superioara s-a apropiat de stalpul de sustinere a liniei electrice de contact, aflat sub tensiune la 14 kv curent continuu, iar lucratorii din preajma (P. I., A. C. si C. G.) au auzit un zgomot puternic si au vazut cum reclamantul se afla pe grinda in timp ce hainele ii ardeau. Apoi s-a prabusit in gol de la o inaltime de aproximativ 13 metri, oprindu-se pe pilonul podului, la aproximativ 6,5 metri de la sol, unde a stationat cateva secunde, dupa care si-a continuat caderea pana la pamant. Cand colegii sai au ajuns la el, hainele inca ii ardeau, era cazut cu fata in jos, inconstient, sangera in zona capului si pe gura. Colegii l-au intors cu fata in sus si i-au stins hainele. A fost apelat numarul de urgenta si ambulanta l-a transportat la Spitalul Municipal Onesti.

Potrivit constatarilor inspectoratului din cadrul ITM care a cercetat accidentul de munca, cauza procedurii accidentului (lit. k din procesul - verbal) „o constituie neluarea de catre angajator S. C. „V. C.” SRL a masurilor speciale de siguranta necesare, executand lucrarile in apropierea liniei electrice de contact, fara scoaterea acesteia de sub tensiune, ceea ce a condus - in momentul depasirii de catre S. I. a distantei minime de vecinatate - la formarea unui arc electric prin corpul acestuia”.

Asadar, lucrarile de vopsire a podului s-au efectuat fara ca linia de electrificare de contact sa fie scoasa de sub tensiune, la dosarul de urmarire penala existand plansele foto (f. 12) care ilustreaza zonele de pe stalp in care au fost identificate urmele formate datorita arcului electric.

Or, conform art. 39 alin. 9 lit. (d) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca: „Constituie contraventie (. . .) nerespectarea reglementarilor de securitate si sanatate in munca privind: (. . .)

d) intocmirea si respectarea documentatiilor tehnice pentru executarea lucrarilor care necesita masuri speciale de siguranta”.

Iar in speta „documentatia tehnica ce trebuia respectata” era Conventia privind securitatea si sanatatea in munca, care constituia anexa la „Contractul de executie de lucrari” nr. 540/13.10.2010 incheiat intre CNCF „CFR” SA prin Sucursala Regionala CF G. si S. C. „V. C.” SRL.

Potrivit art. 2. 1 din aceasta Conventie: „2. 1 Obligatii comune (. . .) Executarea lucrarilor pe infrastructura feroviara publica, in conditii de securitate necorespunzatoare este interzisa”.

Conform art. 2. 3 privind Obligatia S. C. „V. C.” SRL era: „Sa stabileasca conducatorii locurilor de munca si masurile tehnice necesare a se realiza de catre acestia inaintea inceperii si in timpul lucrului, pentru prevenirea evenimentelor de munca in activitatea desfasurata”.

Iar potrivit Cap. III: privind masurile necesare la inceperea lucrarilor: Inaintea inceperii lucrarilor, la locul de desfasurare a acestora, reprezentantii abilitati ai celor doua parti, vor analiza daca masurile din Conventie sunt suficiente si vor stabili si alte masuri daca se impun, in functie de conditiile concrete din teren, pentru prevenirea evenimentelor de munca, astfel (. . .) scoateri de sub tensiune ale liniei de contact”.

Asadar, in primul rand, parata S. C. „V. C.” SRL avea obligatia de a cere scoaterea de sub tensiune a liniei de contact dar nu si-a indeplinit aceasta obligatie, muncitorii incepand lucrul in acea zi de la 7,00 dimineata (conform depozitiilor martorilor) si efectuand lucrari de vopsire atat la baza podului cat si pe pod, pe grinzile acestuia care sunt legate de stalpii de electrificare care sunt cel putin 3 in zona podului, asa cum rezulta din fotografiile de la filele 10 - 11 din dosarul de urmarire penala.

Parata S. C. „V. C.” SRL nu a negat acest fapt si nici nu a depus dovezi privind contrariul.

Instanta a constatat ca obligatia de a scote de sub tensiune firul de contact pentru lucrarile de revopsire a podului revenea insa si Regionalei CF G. (structura a paratei SNCF), aceasta constituind una dintre „obligatiile comune” ale partilor Contractului de executie de lucrari, dupa cum rezulta din art. 2. 1 si Cap. III al Conventiei dintre SNCF Sucursala Regionala CF G. si S. C. „V. C.” SRL (f. 75 dosarul de urmarire penala).

Or, Conventia respectiva constituie - potrivit mentiunilor exprese din Cap I - „documentul prin care se stabilesc obligatiile si responsabilitatile partilor privind prevenirea, cercetarea si inregistrarea evenimentelor pe linie de securitate si sanatate in munca, care s-ar putea produce in activitatile ce fac obiectul Contractului nr. 540/13.10.xx”.

De altfel, din raportul de cercetare XXX al Revizoratului Regionalei  Regionale CF G. (f. 39 dosarul de urmarire penala) rezulta ca „In urma cercetarilor au rezultat urmatoarele: (. . .) 3. La predarea amplasamentului s-au analizat prevederile Conventiei privind securitatea si sanatatea in munca, anexa la contractul de executie de lucrari, stabilindu-se obligatia executantului de a solicita liniei de contact de sub tensiune in momentul in care lucrarile de revopsire se apropiau de zona de influenta a liniei de contact”.

Or, la dosar nu s-au depus dovezi privind scoaterea de sub tensiune a stalpilor din zona podului pentru data de 3.11.2011 ci, doar pentru alte zile, ulterioare, si pentru alte poduri (f. 106 - 108 dosar), tot in vederea executarii unor lucrari de revopsire.

Prin urmare, aceasta masura era prevazuta de Conventia la Contract, era obligatorie si impunea cu necesitate, motiv pentru care ulterior accidentului a si fost luata in cazurile similare de revopsire a podurilor.

De asemenea, nici parata S. C. „V. C.” si nici C. Nationala de Cai Ferate Regionala G. nu si-au respectat o alta obligatie comuna, respectiv aceea de instruire a reclamantului in privinta protectiei muncii.

Astfel, conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 319/2006: „(1) Angajatorul trebuie sa asigure conditii pentru ca fiecare lucrator sa primeasca o instruire suficienta si adecvata in domeniul securitatii si sanatatii in munca, in special sub forma de informatii si instructiuni de lucru, specifice locului de munca si postului sau:

a) la angajare;

b) la schimbarea locului de munca sau la transfer;

c) la introducerea unui nou echipament de munca sau a unor modificari ale echipamentului existent;

d) la introducerea oricarei noi tehnologii sau proceduri de lucru;

e) la executarea unor lucrari speciale.”

De asemenea, potrivit art. 85 si 89 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006, aprobate prin H. G. nr. 1425/2006: „Instruirea introductiv-generala se face de catre:

a) angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca; sau

b) lucratorul desemnat; sau

c) un lucrator al serviciului intern de prevenire si protectie; sau

d) serviciul extern de prevenire si protectie.

(1) Instruirea introductiv-generala se va finaliza cu verificarea insusirii cunostintelor pe baza de teste.

(2) Rezultatul verificarii va fi consemnat in fisa de instruire.

(3) Lucratorii prevazuti la art. 83 lit. a) si d) nu vor putea fi angajati daca nu si-au insusit cunostintele prezentate in instruirea introductiv-generala”.

Or, angajatorul S. C. „V. C.” SRL nu a depus la dosar fisa de instructaj a reclamantului la angajare, ci doar cele semnate de ceilalti muncitori: A. C., P. I., Meghia A. I. si Hanza S. .

De altfel, in declaratiile date la urmarirea penala A. C. si P. I., au mentionat ca nici nu au fost instruiti in fapt cu privire la normele de protectia muncii ce trebuiau respectate in cazul lucrului in zona retelei CFR (f. 96 si 97 dosar de urmarire penala).

Iar aceasta contradictie a fost explicata de catre toti martorii audiati in instanta.

Astfel, Hanza S. a declarat ca in realitate „instructajul de protectia muncii a fost doar semnat de catre salariati, neaducandu-li-se insa la cunostinta efectiv normele respective de protectia muncii”.

P. I. a mentionat ca: „Nu am fost instruiti cu privire la protectia muncii, niciodata si nici nu a semnat vreun proces - verbal in acest sens. Niciodata nu au avut asupra lor alt echipament de protectie, decat manusile si vestele”. Iar A. C. a declarat ca „Nu le-a spus nimeni ca podul trebuia deconectat de la reteaua electrica. Seful Formatiei nu le-a spus sa mai astepte pana la inceperea lucrului. Nu au fost instruiti cu privire la protectia muncii niciodata, si nici nu au semnat vreun proces - verbal in acest sens. Niciodata nu au avut asupra lor alt echipament de protectie decat manusile si vestele”.

In concluzie, angajatorul nu si-a indeplinit obligatia de instruire a reclamantului, neexistand o fisa de instruire semnata de catre  acesta. In plus, asa cum s-a aratat mai sus (art. 89 din H. G. nr. 1425/2006), instruirea introductiv generala la angajare trebuia sa se finalizeze cu verificarea cunostintelor pe baza de teste, iar fara aceasta testare nici nu putea fi angajat. (De altfel, este de observat ca abia la data accidentului angajatorul a inregistrat contractele de munca ale reclamantului si ale celorlalti lucratori - M. A., Hanza S., A. C. si P. I. desi trebuia sa faca acest lucru inainte de inceperea activitatii lor (respectiv inainte de 25.10.2010).

Mai mult, din fisele de instructaj ale celorlalti lucratori rezulta ca instructajul respectiv ar fi fost efectuat de catre D. M. avand functia de inginer, or potrivit constatarilor inspectorului muncii, instruirea introductiv - generala ar fi trebuit sa se efectueze de serviciul extern de prevenire si protectie cu care angajatorul avea contract (f. 29 dosar de urmarire penala).

De asemenea, nici C. Nationala de Cai Ferate - Regionala CF G. nu a luat masurile necesare pentru instruirea corespunzatoare a lucratorilor de la firmele executante, privind activitatile specifice CNFR „CFR” SA, riscurile pentru securitatea si sanatatea lor, precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul CNCF „CFR” SA.

Astfel, au fost incalcate prevederile art. 20 alin. (3) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 potrivit carora: „(3) Angajatorul se va asigura ca lucratorii din intreprinderi si/sau unitati din exterior, care desfasoara activitati in intreprinderea si/sau unitatea proprie, au primit instructiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate si sanatate in munca, pe durata desfasurarii activitatilor”.

Totodata, s-a incalcat si art. 82 alin. (2) si (3) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 aprobate prin HG nr. 1425/2006, potrivit carora: „(1) Pentru persoanele aflate in intreprindere si/sau unitate cu permisiunea angajatorului, cu exceptia altor participanti la procesul de munca, asa cum sunt definiti potrivit art. 5 lit. c) din lege, angajatorul stabileste, prin regulamentul intern sau prin regulamentul de organizare si functionare, durata instruirii si reguli privind instruirea si insotirea acestora in intreprindere si/sau unitate.

(2) Pentru lucratorii din intreprinderi si/sau unitati din exterior care desfasoara activitati pe baza de contract de prestari de servicii, angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura instruirea lucratorilor respectivi privind activitatile specifice intreprinderii si/sau unitatii respective, riscurile pentru securitatea si sanatatea lor, precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul intreprinderii si/sau unitatii, in general.”

De altfel, din Raportul de cercetare al Revizoratului Regionalei, rezulta ca in urma cercetarilor s-a constatat ca: „La predarea amplasamentului nu s-a efectuat instruirea lucratorilor din exteriorul SRCF G. de catre cei care au procedat la predarea amplasamentului, asa cum a fost prevazut In Procedura Operationala, cod PO 7/7. 2. 2/27 editia 3.

Totodata, a mai rezultat ca persoanele respective „nu au avut la dispozitie tematica specifica instruirii lucratorilor din exterior si nu au avut cunostinta de prevederile procedurii mentionate la pct. 4”. De asemenea, s-a stabilit ca „nu a fost verificata cunoasterea de catre toti lucratorii a atributiilor si responsabilitatilor ce le revin in domeniul securitatii si sanatatii in munca”.

Totodata, asa cum s-a aratat mai sus in privinta paratei S. C. „V. C.” SRL, conform art. 39 alin. 9 lit. (d) din Legea nr. 319/2006 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5. 000 lei la 10. 000 lei nerespectarea reglementarilor de securitate si sanatate in munca privind intocmirea si respectarea documentatiilor tehnice pentru executarea lucrarilor care necesita masuri speciale de siguranta.

Iar conform art. 2. 1 referitor la „Obligatii comune” din Conventia privind securitatea si sanatatea in munca anexa la Contractul 540/2010: „Executarea lucrarilor pe infrastructura feroviara publica, in conditii de securitate corespunzatoare este interzica”.

Or, C. Nationala de Cai Ferate nu a controlat lucrarile efectuate de catre S. C. „V. C.” SRL permitand astfel executarea lucrarilor pe infrastructura feroviara in conditii inadecvate de securitate a muncii.

De altfel, chiar si in Conventie era inscrisa posibilitatea Companiei Nationale de Cai Ferate - Sucursala Regionala G. de a „exercita controlul respectarii reglementarilor privind securitatea si sanatatea in munca insotit dupa caz, de reprezentantul celeilalte parti si sa ia masuri dupa cum urmeaza: (. . . .) In cazul aparitiei unui pericol grav si iminent de accidentare sau imbolnavire profesionala, sa ia masuri de intrerupere a activitatii, sa dispuna evacuarea personalului aflat in pericol si masuri imediate de inlaturare a pericolului, indiferent daca afecteaza sau nu activitatea Sucursale regionale CF G.” (art. 2. 2. 2. din Conventie).

Asadar, C. Nationala de Cai Ferate - Sucursala Regionala G. nu avea doar obligatia legala a efectuarii instructajului lucratorilor de la firmele executante in legatura cu activitatile specifice Companiei si cu riscurile pentru securitatea si sanatatea lor, ci si obligatia (socotita astfel deoarece este inscrisa in articolul din Conventie denumit „Obligatii comune”) de a controla respectarea reglementarilor privind securitatea si sanatatea in munca.

In privinta angajatorului S. C. „V. C.” instanta a constatat ca se face vinovat si de neluarea masurilor necesare pentru amenajarea corespunzatoare a locurilor de munca pentru lucrul la inaltime, fapt care a condus la caderea in gol a reclamantului.

Astfel, au fost incalcate prevederile art. 39 alin. 9 lit. (s) si ale art. 1 si 3 din Instructiunile proprii de securitate si sanatate in munca - TCO - IS- 481 care precizeaza: „Lucrul la inaltime este permis numai daca locul de munca a fost amenajat si dotat cu masuri si mijloace tehnico - organizatorice necesare si obligatorii pentru prevenirea caderii in gol. Lucrul la inaltime indiferent de domeniul de activitate trebuie sa se desfasoara numai sub supraveghere”.

Or, reclamantul nu a beneficiat de o asemenea supraveghere calificata ci seful de echipa era de fapt la acea data angajatul unei alte unitati - S. C. „Aveco” SRL - si nu avea fixate atributii clare in scris cu privire la organizarea locului de munca pentru lucrul la inaltime si in apropierea curentului electric, parata S. C. „V. C.” SRL neavand cum sa-i dea asemenea sarcini de supraveghere concreta intrucat nu era angajatul sau (Nici nu a invocat in aparare ca la acea data i-ar fi dat asemenea atributii paratului C. G. si nici nu a depus fisa postului in acest sens, care sa fie semnata de C. G.).

De altfel, parata S. C. „V. C.” SRL nu a stabilit masuri de prevenire si protectie, tehnice si organizatorice in urma evaluarii riscurilor pentru fiecare loc de munca/post de lucru, incalcand astfel si dispozitiile art. 46 alin. 2 din Normele Metodologice aprobate prin H. G. nr. 1425/2006 potrivit carora:

„In urma evaluarii riscurilor pentru fiecare loc de munca/post de lucru se stabilesc masuri de prevenire si protectie, de natura tehnica, organizatorica, igienico-sanitara si de alta natura, necesare pentru asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor.”

Or, pentru lucrul la inaltime angajatorul ar fi trebuit sa asigure echipament individual de protectie specific: centuri de siguranta, franghii, casti. Iar pentru pericol de electrocutare ar fi trebuit sa aiba cel putin manusi si incaltaminte adecvata.

Insa, asa cum rezulta din procesul - verbal de cercetare incheiat de inspectorul muncii cat si din depozitiile martorilor date si in fata instantei si din cercetarile politiei, reclamantul nu avea asigurat si repartizat echipament individual de protectie conform riscurilor evaluate, toti muncitorii din echipa lucrand in haine si incaltaminte de strada (reclamantul avand si o vesta reflectorizanta si manusi din material textil dar care erau inadecvate riscului lucrului la inaltime si in apropierea retelei electrice).

Intr-adevar, in declaratia data la urmarirea penala la 19 mai 2011 (f. 81 dosarul de urmarire penala) reclamantul a mentionat: „am vazut la masina care ne transporta la lucru echipament de protectie (casca de protectie, centuri de siguranta, vesta reflectorizanta, manusi)”.

Insa, pe de o parte, nu s-a facut dovada ca aceste echipamente erau suficiente pentru toti lucratorii care executau lucrari ce impuneau existenta lor, si nu se cunostea careia dintre unitatile executante ii apartin aceste echipamente iar pe de alta parte, nu s-a facut dovada ca reclamantului i s-ar fi repartizat si inmanat efectiv, personal o casca de protectie, centura, franghii si manusi din cauciuc.

Astfel, martorul P. I. a declarat ca (f. 54) „nu mi s-a dat niciodata alt echipament de protectie in afara manusilor si a vestei. Nu am avut nici casca de protectie, nici centuri de siguranta. Iar A. C. a aratat (f. 53) ca „nici un muncitor nu avea asupra sa echipament de protectie (. . .) doar manusi si vesta de protectie confectionate din plastic”.

Mai mult, si chiar daca i s-ar fi dat echipamentul necesar, acest lucru nu ar fi atras vinovatia reclamantului in privinta folosirii improprii ori a neutilizarii lui, atata timp cat nu fusese instruit in nici un fel in domeniul prevenirii si protectiei muncii, respectiv cu privire la necesitatea si rolul purtarii lui.

Asadar, pentru aceste motive rezulta ca apararea paratei S. C. „V. C.” SRL ca in realitate reclamantul ar fi vinovat de producerea accidentului prin neutilizarea echipamentului de protectie, este nejustificata.

De asemenea, nefondata este si cealalta aparare in sensul ca vinovatia apartine doar reclamantului intrucat „activitatea pe care a desfasurat-o a avut loc din propria sa initiativa, fara sa i se ceara aceasta de catre seful de echipa sau vreun alt angajat al nostru, dimpotriva reclamantul fiind atentionat ca nu cumva sa urce pe acel pod tocmai pentru a se evita accidentul de munca”.

Instanta a retinut ca intr-adevar, in declaratia data la urmarirea penala (f. 81) la data de 19.05.2011, reclamantul a mentionat: „seful de echipa C. G. ne-a spus ca o sa ne urcam sus cand intrerupe curentul, dar trebuie sa vorbeasca cu cei de la CFR. Executarea lucrarilor era coordonata de catre C. G. care primea instructiuni telefonice de la administratorul firmei”.

Dar, chiar daca ar fi asa, aceasta situatie nu este de natura sa inlature nici vina angajatorului si nici a CNCF in contextul in care reclamantul - muncitor necalificat - nu fusese instruit cu privire la protectia muncii si riscul accidentelor in cazul lucrului la inaltime si in apropierea firelor electrice, si nu daduse testul impus de lege in domeniul instructajului de protectia muncii, neputandu-se deci prezuma ca era avizat in vreun fel asupra riscurilor ce se puteau produce.

In plus, formularea din declaratia respectiva este ambigua, nerezultand ca reclamantului i s-ar fi interzis in mod expres sa urce pe grinda.

Mai mult, este de observat ca nu doar reclamantul a lucrat in acel moment la vopsirea partii superioare a grinzilor, ci si P. I. .

Iar in declaratiile date la urmarirea penala in ziua accidentului, ceilalti colegi de munca nu au aratat ca reclamantul ori altul dintre ei ar fi fost atentionati asupra existentei pericolului electrocutarii si nici chiar C. G. nu a indicat acest fapt, pe care l-ar fi evidentiat in mod special daca ar fi fost real.

Dimpotriva, toti au aratat ca au inceput vopsirea podului cu cateva zile inainte de accident. De altfel, la momentul accidentului inclusiv C. G. vopsea grinzile de deasupra acestuia, iar martorul P. Ionunt era urcat chiar pe tronsonul superior asemeni reclamantului.

Asadar, in realitate nici macar nu s-a pus problema necesitatii scoaterii de sub tensiune a firului electric.

Iar acest fapt a fost confirmat si de catre cei trei martori audiati nemijlocit in instanta: „S-a lucrat si in alte zile la grinda superioara a podului, fiind curatata de rugina. Ni s-a dat dispozitie de catre seful de formatie C. G. sa curatim si sa vopsim si aceea grinda. Noi nu stiam ca prin grinda respectiva poate trece curent electric si nici nu ne-am pus o asemenea problema” (Hanza S.).

„Nu ne-a spus nimeni ca podul trebuia deconectat de la reteaua electrica. Seful formatiei nu ne-a spus sa mai asteptam pana la inceperea lucrului.” (A. S. fila 53).

„Noi nu stiam ca era necesara intreruperea curentului electric, si nu stiu daca era posibil acest lucru (. . .), cu cateva zile inainte, noi dadusem mai intai rugina jos si am spalat podul cu un furtun folosind apa din rau. Cred ca aceasta s-a intamplat cu vreo 4 - 5 zile de ziua Accidentului”. (P. I. Fila 54).

In Concluzie, Parata S. C. „V. C.” SRL se face vinovata de savarsirea faptelor de:

- neluare a masurilor de prevenire si siguranta necesare, trimitand muncitorii la lucru in apropierea liniei electrice de contact fara a solicita scoaterea de sub tensiune.

Astfel, a incalcat prevederile art. 175 alin. 1 din (fost 171 alin. 1) Codul muncii, potrivit caruia: „Angajatorul are obligatia sa asigure securitatea si sanatatea salariatilo  sub toate aspectele legate de munca”; cat si ale art. 181 alin. 1 si 2 din Codul muncii, conform caruia: „(1) Locurile de munca trebuie sa fie organizate astfel incat sa garanteze securitatea si sanatatea salariatilor.

(2) Angajatorul trebuie sa organizeze controlul permanent al starii materialelor, utilajelor si substantelor folosite in procesul muncii, in scopul asigurarii sanatatii si securitatii salariatilor.”

- neinstruire a reclamantului in domeniul protectiei si securitatii in munca, incalcandu-se art. 180 (fost 176) din Codul muncii, potrivit caruia „(1) Angajatorul are obligatia sa organizeze instruirea angajatilor sai in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

(2) Instruirea se realizeaza periodic, prin modalitati specifice stabilite de comun acord de catre angajator impreuna cu comitetul de securitate si sanatate in munca si cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor.

(3) Instruirea prevazuta la alin. (2) se realizeaza obligatoriu in cazul noilor angajati, al celor care isi schimba locul de munca sau felul muncii si al celor care isi reiau activitatea dupa o intrerupere mai mare de 6 luni. In toate aceste cazuri instruirea se efectueaza inainte de inceperea efectiva a activitatii.”

De asemenea, s-a incalcat astfel si art. 20 din Legea nr. 319/2006 cu un continut similar.

In plus, angajatorul nu si-a indeplinit nici obligatia prevazuta de art. 7 alin. 4 lit. (e) din Legea nr. 319/2006 de a lua „masurile corespunzatoare pentru ca, in zonele cu risc ridicat si specific, accesul sa fie permis numai lucratorilor care au primit si si-au insusit instructiunile adecvate;

- neasigurare a echipamentului individual de protectie al reclamantului specific atat pentru lucrul la inaltime cat si pentru lucrul in apropierea retelelor de curent electric, incalcand art. 13 lit. (r) din Legea nr. 319/2006 potrivit carora: „In vederea asigurarii conditiilor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, angajatorii au urmatoarele obligatii: (. . .) sa asigure echipamente individuale de protectie”.

Iar parata C. Nationala Cai Ferate a incalcat, asa cum s-a aratat mai sus, dispozitiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 319/2006 si ale art. 82 alin. 2 si 3 din Normele Metodologice de aplicare aprobate prin H. G. nr. 1425/2006.

Sustinerea paratei S. C. „V. C.” SRL ca in privinta vinovatiei pentru producerea accidentului de munca, ar avea autoritate de lucru judecat, sentinta penala nr. 570/5.10.2011 a Judecatoriei Onesti, este nefondata intrucat in speta nu a fost pronuntata o hotarare definitiva a instantei penale cu privire la existenta faptelor susmentionate ci, s-a pronuntat o sentinta conform art. 278 Cod penal, in cadrul procedurii plangerii penale impotriva rezolutiei procurorului si a prim - procurorului de neincepere a urmaririi penale „in cauza privind accidentul de munca cu invaliditate suferit de S. I., intrucat fapta nu este prevazuta de legea penala, vinovatia apartinand victimei”.

In rezolutiile respective si in sentinta penala, nu se precizeaza insa care este fapta, asupra carora au statuat deducandu-se doar ca aceasta ar fi accidentul de munca. Or, in realitate accidentul respectiv constituie doar o consecinta, faptele care au condus la producerea lui fiind cele de neinstruire in protectia muncii si de neluare a masurilor de prevenire si securitate constand in nedecuplarea liniei electrice de sub tensiune.

Mai mult, instanta a constatat ca potrivit art. 175 alin. 3 din Codul muncii si art. 6 din Legea nr. 319/2006: „obligatiile salariatilor in domeniul sanatatii si securitatii in munca nu pot aduce atingere responsabilitatii angajatorului”.

Asadar, chiar daca ipotetic ar fi existat si o culpa a reclamantului in producerea accidentului, aceasta nu ar inlatura culpa concurenta a angajatorului si a Companiei Nationale de Cai Ferate.

Insa, reclamantul a urcat pe grinda superioara a podului fara echipament, neinstruit vreodata in protectia muncii, si fara a i se face cunoscuta intinderea pericolului la care se expunea vopsind un pod nedecuplat de la curent electric, fara a i se repartiza personal intregul echipament necesar lucrului la inaltime si sub tensiune electrica, asa incat nu este data vinovatia sa in producerea accidentului.

De altfel, culpa celor doua parate a fost stabilita in mod indubitabil si prin procesul - verbal de inspectie a muncii.

In concluzie, parata S. C. „V. C.” raspunde pentru faptele mentionate mai sus conform normelor speciale ale dreptului muncii, respectiv potrivit art. 253 Codul muncii ce instituie raspunderea angajatorului in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, coroborate cu art. 44 din Legea 319/2006 potrivit carora: „Angajatorii raspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de munca sau bolilor profesionale, in masura in care daunele nu sunt acoperite integral prin prestatiile asigurarilor sociale de stat.”

Iar intrucat intre parata C. Nationala de Cai Ferate si reclamant nu a existat un raport juridic contractual, aceasta va raspunde delictual pentru savarsirea faptelor susmentionate de catre comitentii sai, conform art. 1000 alin. 3 din Codul civil in vigoare la data producerii accidentului, nefiind incidente dispozitiile nodului Cod civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 aplicabile de la 1.10.2011.

Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 71/2011 de punere in aplicare a noului Cod: „Actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de  Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor.”

Este de observat aici ca potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011: „(1) Dispozitiile Codului civil se aplica tuturor actelor si faptelor incheiate sau, dupa caz, produse ori savarsite dupa, precum si situatiilor juridice nascute dupa .

(2) Dispozitiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa  Codului civil.”

Dar „starea” si „capacitatea” persoanelor nu are in vedere situatia de fapt in care se afla acestea, ci starea si capacitatea civila, astfel incat art. 5 este inaplicabil in speta.

Prin urmare, data fiind raspunderea delictuala a paratei C. Nationala de Cai Ferate, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acesteia.

Referitor la paratul F. V., instanta a avut in vedere ca disp. art. 253 din Codul muncii instituite raspunderea in sarcina angajatorului, deci a unitatii cu care reclamantul a avut raporturi juridice de munca si nu cu administratorul acesteia ca persoana fizica.

Iar dispozitiile legale indicate de reclamant ca temei juridic al raspunderii administratorului respectiv art. 27 alin. 2 din O. G. nr. 92/2003 din Codul de procedura fiscala, nu sunt incidente in speta deoarece au in vedere numai in cazul in care societatea comerciala respectiva este in situatia de insolvabilitate, si se refera numai la obligatiile fiscale ale societatii cat si la anumite categorii de administratori, care se afla in ipotezele limitative enumerate de acest text de lege.

De asemenea, nici paratul C. G. nu va raspunde in speta intrucat nu se face vinovat de producerea accidentului.

Reclamantul a sustinut ca acesta ar fi fost angajat al paratei S. C. „V. C.” SRL, dar din copia contractului de la fila 199 dosar rezulta ca abia la 18.11.2010 a incheiat contractul de munca cu aceasta unitate, la data accidentului fiind salariat al S. C. „Aveco” asa cum a constatat si inspectorul muncii.

De altfel, la cercetarea efectuata de organele de politie si de Inspectia muncii C. G. a si declarat ca era angajat al S. C. „Aveco”.

Prin urmare, acesta era doar in fapt sef al formatiei de lucru compuse din angajati ai mai multor unitati, neavand atributii clare in legatura cu modul de coordonare a activitatii reclamantului, ci raspundea mai mult de programul de lucru al muncitorilor, fiind in fapt persoana de legatura a administratorului S. C. „V. C.” cu salariatii sai, asa cum a constatat din cercetari si inspectorul muncii.

De asemenea, nici nu a rezultat din probatoriul administrat ca acest parat i-ar fi ordonat in mod expres reclamantului sa se urce pe acea grinda, sau ca ar fi avut cunostinta de faptul ca momentul respectiv firul electric nu era deconectat, fiind putin probabil faptul ca ar fi riscat astfel viata sa si a tuturor celorlalti muncitori intrucat toti executau lucrari de vopsire in momentul respectiv.

In privinta prejudiciului instanta a constatat ca din actele medicale depuse la dosar emise de Spitalul mun. Onesti rezulta ca reclamantul a suferit de „Politraumatism; Arsura gr. II - III fata, cai aeriene superioare, torace anterior si torace stang circular si pelvin stang circular si regiunea genitala externa; Plaga regiunea parientala - occipitala stanga, Coma gradul I - II”.

De asemenea, si din actul medical emis ulterior de Spitalul de Urgenta Bacau rezulta ca reclamantul a suferit de „Coma gradul II, Arsura prin arc electric supr. 50%. Arsura gr. III fata ½ inf., cercical anterior, torace anterior, organe genitale externe, membrul toracic stang (7%), membrul inferior stang (15%), coapsa dreapta anterior 1,5%, soc postcombustional, politraumatism prin cadere de la inaltime, soc mixt hemoragic traumatic, hemoperitoneu prin explozie splina, hematoame bilaterale”.

Asadar, acesta a fost in coma, internat in spitalele din Onesti, Bacau si Iasi, fiind supus mai multor interventii chirurgicale.

De asemenea, a fost declarat inapt de munca ca urmare a accidentului, fiindu-i emisa decizie privind acordarea pensiei pentru gradul II de invaliditate.

Reclamantul pretinde ca pana in prezent ar fi cheltuit suma de 40. 000 lei pentru ingrijiri, medicamente, transport, tratament fizioterapie, alimentatie speciala.

Acesta nu a facut insa dovada ca a cheltuit decat 5200 lei potrivit decontului propriu depus la fila 196 dosar.

Iar din toate facturile depuse de parata S. C. „V. C.” (f. 43 - 61 dosarul Judecatoriei Bacau si f. 166 - 192 dosar XXX), coroborate si cu recunoasterea facuta de tatal vitreg al reclamantului - martorul Ibanisteanu G. (f. 202) - rezulta ca aceasta parata a trimis reclamantului suma de 23. 500 lei cu mandat postal si a dat martorului susmentionat 500 euro si 1200 lei, iar in plus i-a platit cazarea in Iasi, de aproximativ 300 euro.

Asadar, S. C. „V. C.” SRL a platit deja reclamantului suma totala de 28. 000 lei pentru internari, medicamente, tratamente, deplasari la spital, regim alimentar, cazari, deci cu mult mai mult decat cheltuielile dovedite de reclamant.

Intr-adevar, martorii audiati au declarat ca au auzit de la reclamant si de la parintii acestuia ca ar fi cheltuit aproximativ 2000 lei lunar pentru internari, medicamente, deplasari, alimentatie speciala.

Insa, pe de o parte, aceste sume sunt generice, neputand fi cunoscute cu exactitate de catre martori, iar pe de alta parte, reclamantul nu a fost internat incontinuu si nu a avut aceleasi cheltuieli zilnice de la accidentare pana in prezent. Or, caracterul cert al prejudiciului a fost dovedit numai pana la concurenta sumei de 5200 lei asa incat instanta a respins ca nefondat capatul de cerere de obligare la plata daunelor materiale.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea paratilor la plata unei prestatii periodice de 2000 lei lunar pentru recuperarea medicala, insa nu a dovedit nici certitudinea acestei sume, nerezultand care sunt prescriptiile medicamentoase efective  actuale, cat si intinderea si necesitatea acestora in viitor.

Nu s-a dovedit cu acte medicale nici programarea vreunei operatii in mod concret si nici costul acesteia.

Asa fiind, instanta a respins si acest capat de cerere, reclamantul avand posibilitatea sa formuleze o noua actiune in justitie in eventualitatea in care va efectua ulterior cheltuieli in acest sens, pentru recuperarea acestora.

Referitor la cererea de plata a diferentei lunare dintre salariul mediu pe economie si cuantumul ajutorului social, instanta a constatat ca este fondata. Aceasta intrucat chiar daca la data accidentului, reclamantul avea salariul minim pe economie de 640 lei lunar, cu toate acestea elementul de referinta il constituie salariul mediu si nu cel minim (asa cum pretinde S. C. „V. C.”) reclamantul fiind apt de munca, in deplinatatea puterii sale fizice si tanar, asa incat avea posibilitatea de a depune si o munca suplimentara - asa cum au declarat si martorii audiati - ajutand la treburile gospodariei si ale campului, ori sa efectueze o activitate mai bine platita intr-un alt loc de munca.

Astfel, in considerarea principiului repararii integrale a prejudiciului, instanta a apreciat castigurile salariale de care ar fi beneficiat reclamantul in viitor daca nu ar fi suferit accidentul de munca, prin raportare la media pe economie.

Capatul respectiv de cerere a fost admis insa numai in parte, intrucat instanta a avut in vedere cuantumul pensiei de invaliditate si nu cel al ajutorului social, potrivit deciziei de la fila 206 dosar rezultand ca incepand cu 1 august 2011 (odata cu introducerea actiunii in instanta) reclamantul a beneficiat de pensie pentru gradul II de invaliditate.

De asemenea, in privinta daunelor morale, s-a avut in vedere ca acordarea acestora este prevazuta in mod expres atat de art. 253 alin. 1 din Codul muncii, in sarcina angajatorului - in cadrul raspunderii patrimoniale civile contractuale - cat si de principiul repararii integrale a prejudiciului - in cazul raspunderii civile delictuale ce revine in speta paratei C. Nationala de Cai Ferate.

Or, instanta a constatat ca din actele medicale depuse la dosar coroborate cu depozitiile martorilor, rezulta ca prin accidentul de munca s-a cauzat reclamantului si o suferinta fizica accentuata data fiind natura leziunilor: traumatism cranio - cerebral in urma caderii de la inaltime si arsuri de gradul 2-3 - 4 „pe aproximativ 50% din membrul toracic stang, axila stanga, trunchi anterior, membru pelvin stang si fata antero - interna coapsa dreapta” precum si fractura splenica si hemiplegie stanga.

De asemenea, din depozitiile tuturor martorilor rezulta ca a existat si exista in continuare o suferinta psihica a reclamantului, acesta devenind mai retras, izolandu-se la domiciliu, si nemaiavand o viata sociala normala, specifica unui tanar de 20 de ani - nu mai joaca fotbal, nu mai participa la distractii la discoteca, deplasandu-se cu greutate si obosind foarte repede, neputand sta mult timp in picioare, lucru sesizat personal de acesti martori.

Totodata, martorii au aratat ca pe reclamant il doare in continuare atat mana cat si un picior, precum si suprafetele pe care a suferit arsurile, ca a ramas cu un defect de vorbire tremurandu-i buza si exprimandu-se cu greutate, ca este „trist si stresat”, ca a fost perceput dupa accident ca fiind mereu suparat, deprimat si chiar la un moment dat a spus ca „mai bine murea”.

Asadar, in speta a fost dovedita existenta prejudiciului moral, iar instanta tinand seama de intinderea acestuia si de gravitatea faptelor retinute in sarcina celor doua unitati parate care au determinat accidentul de munca, le-a obligat la plata in solidar a sumei de 200. 000 lei cu titlu de daune morale pentru suferinta fizica si psihica a reclamantului si pentru restrangerea posibilitatilor acestuia de viata familiala si sociala.

In temeiul art. 274 si 277 Cod procedura civila, instanta a obligat paratele S. C. „V. C.” si C. Nationala de Cai Ferate la plata in solidar si a cheltuielilor de judecata reprezentand onorariul pentru avocat.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata C. N. C. F. „CFR” S. A. criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie motivat de urmatoarele :

Instanta de fond a aplicat si interpretat gresit prevederile art. 267 din Codul muncii, atunci cand a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a societatii.

Din prevederile art. 267 din Codul muncii reiese ca, partile unui conflict de munca pot fi : salariatii si orice alta persoana titulara a unui drept sau a unei obligatii in temeiul prezentului cod, a altor legi sau a contractelor colective de munca, angajatorii, agentii temporari de munca, utilizatorii precum si orice alta persoana care beneficiaza de o munca in conditiile prezentului cod, sindicatele si patronatele si alte persoane juridice si fizice care au aceasta vocatie in temeiul legilor speciale sau ale Codului de procedura civila.

Mai mult, instanta de fond a ignorat atat prevederile legale mai sus amintite cat si faptul ca, a fost investita cu solutionarea unui litigiu de munca, fapt ce reiese fara putinta de tagada din insasi cererea reclamantului care isi intemeiaza pretentiile pe dispozitiile legale in materia raporturilor juridice de munca, prevederi care instituie raspunderea patrimoniala a angajatorului fata de salariat.

Societatea recurenta nu a avut si nu are raporturi juridice de munca cu reclamantul si mai mult, in lipsa unui contract individual de munca incheiat cu reclamantul nu poate fi asimilata nici cu o persoana care a beneficiat de o munca in conditiile prevazute de Codul muncii.

Instanta de fond a facut o interpretare gresita a actelor juridice deduse judecatii.

Reclamantul are contract individual de munca cu societatea parata S. C. V. C. S. R. L.

Totodata intre societatea recurenta si S. C. V. C. S. R. L. s-a incheiat contractul de executie de lucrari inregistrat sub nr. 540/13.10.2010 prin care S. C. V. C. S. R. L. in calitate de executant se obliga sa execute, sa finalizeze si sa intretina lucrarea de revopsire a tablierelor metalice la poduri de cale ferata situate pe raza Regionalei C. F. G., in conformitate cu obligatiile asumate prin contract.

Mai mult, intre societate si S. C. V. C. S. R. L. s-a incheiat si anexa 1 la contractul mai sus mentionat intitulata „conventie privind securitatea si sanatatea in munca„ prin care, S. C. V. C. S. R. L. avea obligatia de a a-si instrui lucratorii proprii privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca pe care trebuie sa le respecte corespunzator activitatii care urmeaza sa fie executata.

In drept cererea de recurs a fost intemeiata pe dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila si art. 3041  din acelasi act normativ.

Impotriva aceleiasi sentinte a declarat recurs si parata S. C. „V. C.” S. R. L., motivat de urmatoarele :

Instanta de fond a inlaturat toate apararile societatii netinand seama de acestea, desi a aratat atat in intampinare cat si in concluzii ca nu se fac vinovati de producerea acelui incident, nici din punct de vedere legal si nici din vreun alt punct de vedere, neexistand in ce ii priveste vreo neglijenta in tratarea acestui aspect, deoarece reclamantul ca angajat al societatii S. C. „V. C.” a fost instruit cu privire la normele de protectia muncii, dovada fiind documentul din care rezulta indubitabil ca respectivului i s-a facut instructajul la locul de munca, anterior accidentarii sale, respectiv la data de 28.10.2010, instructaj in cadrul caruia sunt mentionate si continutul reglementarilor in domeniu, reclamantul semnand acel instructaj conform copiei anexate.

Instanta de fond cu privire la acest aspect a retinut insa, ca nu putea fi inlaturata vina angajatorului si nici a CNCF in contextul in care reclamantul, muncitor necalificat, nu fusese instruit cu privire la protectia muncii si riscul accidentelor, in cazul lucrului la inaltime, si in apropierea firelor electrice, deci nefiind instruit, nu se putea prezuma, ca era avizat in vreun fel asupra riscurilor ce se puteau produce, iar declaratia sa ar fi ambigua, nerezultand ca i s-ar fi interzis in mod expres sa se urce pe grinda.

Pe atare considerente, instanta de fond nu a mai tinut seama desi, a avut in vedere declaratiile in faza de urmarire penala, faptul ca in mod indubitabil din acestea rezulta ca reclamantului i s-a atras atentia, sa nu cumva sa urce pe acel pod, tocmai pentru a se evita accidentul de munca, iar incalcarea acestei atentionari s-a facut din propria initiativa a reclamantului, in conditiile in care din chiar cele consemnate in motivarea hotararii reiese ca in declaratia de la urmarirea penala fila 81, s-a mentionat ca seful de echipa C. G., le-a spus lucratorilor sa urce pe acea grinda, doar cand intrerupe curentul, dupa ce o sa vorbeasca cu cei de la CFR, aspect fata de care nu reiese nici o ambiguitate, ci dimpotriva, rezulta o stare de fapt foarte clara, pe care si organele de urmarire penala au retinut-o ca atare.

Din acest punct de vedere, reclamantul a incalcat prevederile art. 22 din Legea nr. 319/2006, potrivit carora trebuia sa-si desfasoare activitatea astfel incat sa nu se expuna la pericol de accidentare, cu atat mai mult cu cat in acelasi act normativ se mai instituie si obligatia angajatului de a nu incepe vreo activitate pentru care nu a fost instruit corespunzator, acesta avand dreptul sa refuze sarcini date in asemenea imprejurari, tocmai pentru a evita orice posibila accidentare a sa, a altor colegi de munca sau pentru a se evita de asemenea imbolnavirea profesionala, aparare pe care instanta de fond nu a analizat-o in mod corespunzator in ansamblu reglementarilor in domeniu si a starii de fapt. expuse.

Tocmai pentru ca nu avea vechime suficienta si pentru ca in lipsa unei experiente adecvate, nu se putea prezuma ca reclamantul era avizat asupra a ceea ce face, acesta ar fi trebuit sa tina seama in mod obligatoriu de instructiunile date si avertizarea corespunzatoare primita,caz in care s-ar fi

evitat orice risc de accidentare in ce-l priveste, ori tocmai nerespectarea si usurinta de care a dat dovada in tratarea riscului asupra caruia a fost

avertizat, a condus la producerea acelui accident.

in plus mai este de adaugat in sprijinul sustinerilor si

faptul ca nimeni nu i-a cerut reclamantului sau altui lucrator in mod expres, sa

efectueze acea lucrare, in conditiile in care aceasta solicitare s-ar fi facut in

deplina cunostinta cu faptul ca reteaua de curent nu a fost scoasa de sub

tensiune, neexistand nici o ambiguitate din acest punct de vedere ci,

dimpotriva li s-a atras atentia in mod foarte clar ca abia dupa ce se va vorbi la

CFR in vederea intreruperii curentului electric se poate trece la efectuarea acelei lucrari de care insa a inceput sa se ocupe din proprie initiativa reclamantul.

Indiferent ca echipa nu avea conducator desemnat prin decizie scrisa, toti lucratorii din componenta acesteia cunosteau, ca cel care ii coordoneaza este C. G., persoana a carei autoritate din acest punct de vedere, nu a fost contestata in nici un alt mod si deci i se acceptase de catre toti lucratorii echipei rolul cu care a fost investit de conducerea societatii, situatie in care de asemenea trebuia sa se tina seama de indicatiile si avertizarile pe care acesta le-a comunicat membrilor echipei, mai ales privitor chiar la faptul ca nu aveau voie sa inceapa activitati intr-o zona periclitata si care anterior nu a fost asigurata, in aceasta asigurare incluzandu-se si masurile corespunzatoare necesare respectarii reglementarilor legale privind lucrul la inaltime, cu tot ceea ce presupune aceasta, adica imprejmuire, si asigurare inclusiv cu centuri de siguranta, pe care lucratorii le aveau la dispozitie in masina de serviciu.

Din acest punct de vedere nu mai era necesara vreo alta solicitare in plus din partea conducatorului locului de munca, ci doar respectarea obligatiei fiecarui lucrator de a-si lua echipamentul necesar aflat la dispozitia lor si de a se folosi de acesta in mod corespunzator, si nu de a ignora odata in plus instructiunile si reglementarile legale pentru care au fost instruiti si pentru care au si semnat.

Deoarece unor lucratori le poate lipsi o calificare corespunzatoare,

le incumba acea obligatie de a respecta in permanenta indicatiile

conducatorului locului de munca si nu sa-si asume din propria initiativa o

activitati, pentru care nu au pregatirea necesara, in vederea careia

trebuie instruiti, din acest punct de vedere neputandu-se incepe nici o executie

a vreunor activitati, ceea ce tocmai li s-a pus in vedere atat reclamantului cat si colegilor sai.

Ca atare doar dupa completarea lacunelor in pregatire si eliminarea tuturor neclaritatilor lucratorii ar fi avut posibilitatea sa inceapa acea activitate pentru care in prealabil au fost instruiti si nu sa inceapa sa execute lucrari privitor la care li s-a atras atentia sa nu le faca, decat doar dupa indeplinirea tuturor conditiilor necesare bunei desfasurari a lucrului, in cazul in speta in principal intreruperea curentului electric, atentionare pe care seful de echipa a si facut-o tuturor lucratorilor, inclusiv reclamantului, de care insa acesta nu a tinut seama, ignorand in mod deliberat riscul asupra caruia fusese deja avertizat.

Din acest punct de vedere suma acordata cu titlu de daune morale in cuantumul stabilit de instanta de fond, apare ca o transformare a sa intr-o veritabila sanctiune in lipsa culpei, societatea neraspunzand de actele si faptele angajatilor sai produse din proprie initiativa si mai mult cu incalcarea instructiunilor si avertizarilor date anterior.

Este de asemenea de criticat si faptul ca reclamantului i s-au

acordat diferente raportate in ce priveste pensia de invaliditate la salariul

mediu pe economie si nu la cel pentru care era incadrat corespunzator legii,

doar pe considerentul ca desi era necalificat, putea ulterior sa ajunga sa

desfasoare eventuale activitati calificate, considerent care nu are nici un fel de suport real.

Din actele privind pe reclamant, rezulta ca acesta avea doar o pregatire minima scolara si nu urma vreun curs de pregatire sau vreo alta scolarizare, imprejurare ce ar fi putut eventual constitui un posibil argument in sensul celor avute in vedere de catre instanta de judecata.

In drept cererea de recurs a fost intemeiata pe dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila.

Impotriva sentintei instantei de fond a declarat recurs si reclamantul S. I. solicitand ca instanta sa oblige paratele la plata unei contributii periodice lunare in suma de 2. 000 lei, necesara cheltuielilor lunare pentru recuperarea medicala, constand in cheltuieli de deplasare din satul de domiciliu pana la Spitalele din Iasi pentru tratament si alte sume de bani pe care le cheltuie in mod obisnuit intr-un spital si care nu se pot contabiliza, cat si pentru tratament medical.

Considera ca prin acordarea diferentei dintre salariul mediu pe economie si pensia de invaliditate se acopera cheltuielile necesare pentru intretinerea zilnica, instanta avand in vedere la acordarea acestui drept ca nu mai poate munci ca sa se intretina, ca sa-si ajute parintii si fratii pe care in mod obisnuit ii ajuta.

Din acesti bani insa nu poate asigura costurile necesare tratamentului medical lunar, faptul ca este nevoit sa faca cheltuieli pentru ca starea sa fizica sa nu se inrautateasca si mai mult.

Astfel, este nevoit sa ia medicamente, sa suporte noi interventii chirurgicale datorita arsurilor pe care le are pe cea mai mare parte a corpului si care nu pot fi operate in acelasi timp.

Starea sanatatii sale impune ca lunar sa ia medicamente, sa se prezinte la control, sa faca interventii chirurgicale intr-un spital de specialitate, aceasta fiind posibil doar in Iasi, la Spitalul Clinic de Urgenta Iasi, Clinica de Chirurgie Plastica si Microchirurgie Reconstructiva, fapt ce presupune si costuri de deplasare, avand in vedere ca locuieste intr-o localitate aflata aproape de granita de nord a tarii.

Cererea de recurs nu a fost motivata in drept.

Recurenta S. C. „V. C.” S. RL. si intimatul F. V. au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de recurentul reclamant S. I., ca nefondat.

Examinand actele si lucrarile dosarului, asupra cererilor de recurs, Curtea retine urmatoarele :

Intre C. Nationala de Cai Ferate CFR S. A., prin Sucursala Regionala CF G. si societatea S. C. „V. C.” S. R. L. B. s-a incheiat contractul de executie de lucrari inregistrat sub nr. 540 din 13. X. 2010, executantul, respectiv S. C. „V. C.” S. R. L. B., obligandu-se sa execute, sa finalizeze si sa intretina lucrarea „revopsire tabliere metalice la poduri de cale ferata situate pe raza Sucursalei Regionale CF G.”.

Prin procesul verbal inregistrat sub nr. 4/372/27.10.2010 s-a procedat la predarea-primirea amplasamentului in vederea realizarii lucrarilor de revopsire pentru urmatoarele poduri de pe linia 504, A. - Siculeni: km 29+718 fir I + II; km 54 + 241; km 54 + 692; km 109+135.

Anexa 1 la Contractul de executie lucrari nr. 540/13.10.2010 este Conventia privind securitatea si sanatatea in munca.

Potrivit cap. II - Obligatii si responsabilitati, pct. 2. 1. - obligatii comune, fiecare parte contractanta este obligata sa asigure respectarea reglementarilor legale privind securitatea si sanatatea in munca, referitor la activitatea si lucratorii proprii, astfel:

- sa coopereze in vederea implementarii prevederilor privind securitatea si sanatatea in munca, luand in considerare natura activitatilor desfasurate;

- sa isi coordoneze actiunile in vederea protectiei lucratorilor si prevenirii riscurilor profesionale, luand in considerare natura activitatilor;

La pct. 2. 2. sunt indicate obligatiile CNCF CFR SA - Sucursala Regionala CF G., beneficiarul lucrarii.

Astfel, aceasta parte putea sa exercite controlul respectarii reglementarilor privind securitatea si sanatatea in munca, dupa cum urmeaza :

- in cazul constatarii de neconformitati la reglementarile de securitate si sanatate in munca, Sucursala Regionala CF G. le va aduce la cunostinta conducerii S. C. „V. C.” S. R. L. B., prin nota de informare, in vederea remedierii acestora.

Verificarea va viza numai aspectele care ar putea influenta desfasurarea activitatii Sucursalei Regionale CF G. .

- in cazul aparitiei unui pericol grav si iminent de accidentare sau imbolnavire profesionala, sa ia masuri de intrerupere a activitatii, sa dispuna evacuarea personalului aflat in pericol si masuri imediate de inlaturare a pericolului, indiferent daca afecteaza sau nu activitatea Sucursalei Regionale CF G. .

Punctul 2. 3. din Conventie dispune asupra obligatiilor societatii comerciale, respectiv ale S. C. „V. C.” S. R. L. B. .

Printre aceste obligatii se numara :

- stabilirea conducatorilor locurilor de munca si masurilor tehnice necesare a se realiza de catre acestia inaintea inceperii si in timpul lucrului pentru prevenirea evenimentelor de munca in activitatea desfasurata (pct. 2. 3. 2.).

- sa-si instruiasca lucratorii proprii in legatura cu cerintele minime de securitate si sanatate in munca pe care trebuie sa le respecte corespunzator activitatii care urmeaza a fi executata, pe baza legislatiei procurate prin grija sa si sa solicite celeilalte parti asistenta tehnica de specialitate pentru lucrarile care pot afecta activitatea sau lucratorii (pct. 2. 3. 4.).

Capitolul III din Conventie reglementeaza masurile necesare la inceperea lucrarilor.

Aceste masuri vizeaza si necesitatea acordarii inchiderilor de linie, a masurilor de securitate adecvate, scoatere de sub tensiune a liniei de contact, etc.

Toata aceasta prezentare a dispozitiilor privind securitatea si sanatatea in munca cuprinsa in Conventia anexa la Contractul de executie lucrari, este necesara pentru a ne putea pronunta asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive invocata si asupra conditiilor concrete de angajare a raspunderii celor doi parteneri contractanti.

Jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executare, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor de munca, a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, precum si altor litigiilor prevazute de lege.

Asadar, premisele organizarii jurisdictiei muncii, ca jurisdictie speciala, se afla in particularitatile raportului juridic de munca si in considerarea acestor particularitati; ea indeplineste o functie de protectie, ca si normele de drept al muncii.

Art. 267 din Codul muncii desemneaza persoanele fizice si juridice ce pot fi parti in conflictele de munca.

Este fara putinta de tagada ca recurenta C. N. C. F. „CFR” S. A. nu poate fi incadrata in niciunul din cazurile reglementate de art. 267 lit. a, b si c care vizeaza : salariatii, precum si orice alta persoana titulara a unui drept sau a unei obligatii in temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de munca; angajatorii, agentii de munca temporara, utilizatorii, precum si orice alta persoana care beneficiaza de o munca desfasurata in conditiile Codului muncii; sindicatele si patronatele.

Discutia ce urmeaza se refera la acele parti ale conflictului de munca reglementate de art. 267 lit. d : alte persoane fizice sau juridice care au aceasta vocatie in temeiul legilor speciale sau ale Codului de procedura civila.

Prin urmare trebuie sa mergem la Legea nr. 319/2006, legea securitatii si sanatatii in munca, ale carei dispozitii au fost retinute prin sentinta atacata ca temei al retinerii calitatii procesuale pasive in cauza al acestei parate.

Pornind de la reglementarile de baza care vizeaza domeniul de aplicare al acestui act normativ, trebuie stabilit ca prevederile prezentei legi se aplica angajatorilor, lucratorilor si reprezentantilor  lucratorilor (art. 3 alin. 2).

Angajatorul, in sensul prezentei lei, este persoana fizica sau juridica ce se afla in raporturi de munca ori de serviciu cu lucratorul respectiv si care are responsabilitatea intreprinderii si/sau unitatii (art. 5 lit. b).

Lucratorul este persoana angajata de catre un angajator, potrivit legii, precum si ucenicii si alti participanti la procesul de munca, cu exceptia persoanelor care presteaza activitati casnice (art. 5 lit. a).

Angajatorul se va asigura ca lucratorii din intreprinderi si/sau unitati din exterior, care desfasoara activitati in intreprinderea si/sau unitatea proprie, au primit instructiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitatea si sanatatea in munca, pe durata desfasurarii activitatilor (art. 20 alin. 3).

H. G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, stabileste la art. 82 alin. 2 ca, pentru lucratorii din intreprinderi si/sau unitati din exterior care desfasoara activitati pe baza de contract de prestari de servicii, angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura instruirea lucratorilor respectivi privind activitatile specifice intreprinderii si/sau unitatii respective, riscurile pentru sanatatea si securitatea lor, precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul intreprinderii si/sau unitatii, in general.

Cuvintele de ordine din cuprinsul dispozitiilor mai sus enuntate sunt „angajator” si „lucrator”, asa cum sunt ele definite de Legea nr. 319/2006.

Or, nici reclamantul S. I. si nici parata C. N. C. F. „CFR” S. A. nu pot fi incadrati in aceste notiuni, atunci cand vorbim de raporturile dintre aceste parti sau, mai exact, de lipsa acestor raporturi.

C. N. C. F. „CFR” SA nu s-a aflat in raporturi de munca ori de serviciu cu reclamantul S. I., nu a incheiat un contract de prestari servicii cu aceasta parte ci cu societatea la care lucratorul reclamant era angajat, iar reclamantul nu a avut calitatea de persoana angajata de catre C. N. C. F. „CFR” S. A., nefiind un lucrator al acestei parate, in acceptiunea pe care Legea nr. 319/2006 o da acestei notiuni.

De asemenea, asa cum mai sus pe larg s-a aratat, Conventia privind securitatea si sanatatea in munca incheiata intre cele doua parti contractante - C. N. C. F. „CFR” S. A. si S. C. „V. C.” S. R. L. B., a stabilit, ca obligatie  aceste doua parti, trebuie sa asigure respectarea reglementarilor legale privind securitatea si sanatatea in munca, referitor la activitatea si lucratorii proprii.

Prin urmare, nici aceasta Conventie nu a impus paratei recurente C. N. C. F. „CFR” S. A. sa asigure securitatea si sanatatea lucratorilor societatii S. C. „V. C.” S. R. L. B., in toate aspectele legate de munca.

Nici nu avea cum sa fie asa, in conditiile in care aceasta recurenta nu avea calitatea de angajator al reclamantului sau de angajator beneficiar al unor servicii, antrenat intr-un contract de prestari servicii incheiat cu reclamantul, pentru a-i putea fi antrenate obligatiile impuse de Legea nr. 319/2006 si de H. G. nr. 1425/2006.

Respectarea sau nu a celorlalte masuri necesare pentru inceperea si derularea lucrarilor, la care s-au obligat cele doua societati contractante, nu pot face obiectul analizei intr-un litigiu de munca, litigiu care se grefeaza exclusiv pe raporturile de munca dintre angajat si angajator ori alte persoane care pot avea aceasta vocatie de parte in conflictele de munca.

Asa cum mai sus s-a aratat, jurisdictia muncii este o jurisdictie speciala care are in vedere particularitatile raportului juridic de munca.

Nu trebuie sa pierdem din vedere nici faptul ca, in situatia ipotetica, care nu este data in speta de fata, chiar daca intre recurenta parata C. N. C. F. „CFR” S. A. si reclamantul S. I., ar fi fost incheiat un contract civil de prestari servicii sau orice alta conventie, aceste persoane nu ar fi putut fi parti intr-un conflict de munca, intrucat munca s-ar fi prestat intr-un alt temei contractual si nu in baza unor raporturi de munca care sa fi izvorat dintr-un contract de munca.

Fata de aceste considerente, retine Curtea ca parata C. N. C. F. „CFR” S. A. nu justifica in prezenta cauza care este un litigiu de munca, calitate procesuala pasiva, urmand ca, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, sa admita recursul declarat de aceasta parata si sa respinga actiunea formulata in contradictoriu cu C. N. C. F. „CFR” S. A. ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Odata lamurit acest aspect, urmeaza sa analizam imprejurarile in care a avut loc accidentul de munca si conditiile concrete in care poate fi antrenata raspunderea.

La data de 3. XI. 2010, in jurul orei 9. 30 a avut loc accidentul de munca, pe podul de cale ferata situat in judetul Bacau, intre statiile Tirgu Ocna si Dofteana, la km 54 + 273, accident in urma caruia reclamantul a suferit numeroase vatamari.

Potrivit dispozitiilor art. 7 alin. 4 lit. e din Legea nr. 319/2006, angajatorul are obligatia sa ia masurile corespunzatoare pentru ca, in zonele cu risc ridicat si, specific, accesul sa fie permis numai lucratorilor care au primit si si-au insusit instructiunile adecvate.

Zonele cu risc ridicat si specific sunt definite de art. 2 pct. 4 din H. G. nr. 1425/2006, ca fiind acele zone din cadrul intreprinderii si/sau unitatii in care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinte grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate.

Or, o zona in care trebuie sa se lucreze la inaltime si in preajma retelelor de inalta tensiune, poate fi calificata ca o zona cu risc ridicat si specific, asa cum de altfel s-a si dovedit, in urma producerii accidentului de munca al carui victima a fost reclamantul S. I. .

Instructiuni adecvate in legatura cu munca desfasurata in aceasta zona reclamantul nu a primit si prin urmare nici nu avea cum sa si le insuseasca.

Aceasta obligatie, asa cum impune art. 7 alin. 4 lit. e din Legea nr. 319/2006, era stabilita in sarcina angajatorului S. C. „V. C.” S. R. L. B. .

Recurentul angajator a depus la dosar foaia cu instructajul la angajare pe care l-a facut reclamantului si nu a facut dovada faptului ca i s-ar fi facut partii un instructaj adecvat conditiilor cu risc ridicat in care urma sa-ti desfasoare activitatea.

De altfel chiar recurenta parata recunoaste in cuprinsul cererii de recurs ca nu a realizat un asemenea instructaj : „deci, in mod normal in succesiunea tehnologica a operatiunilor, masurile de asigurare privind lucrul la inaltime nu se puteau lua decat dupa intreruperea curentului electric in reteaua de inalta tensiune si abia dupa aceea se putea face instructajul amanuntit referitor la lucrul la inaltime si amenaja corespunzator locul de munca” (f. 10 ds. recurs).

Art. 16 alin. 1 lit. a din Legea nr. 319/2006 stabileste in sarcina angajatorului obligatia de a lua masurile corespunzatoare, astfel incat lucratorii sa primeasca, in conformitate cu prevederile legale, toate informatiile necesare privind riscurile pentru securitatea si sanatatea in munca, precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie, la nivelul fiecarui post de lucru.

Art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 319/2006 dispune ca angajatorul are obligatia sa decida asupra masurilor de protectie care trebuie luate si, dupa caz, asupra echipamentului de protectie care trebuie utilizat.

Art. 6 alin. 1 din acelasi act normativ prevede ca angajatorul are obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor in toate aspectele legate de munca.

Cand vorbim de securitate si sanatate in munca avem in vedere acel ansamblu de activitati institutionalizate avand ca scop asigurarea celor mai bune conditii in desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii fizice si psihice, sanatatii lucratorilor si a altor persoane participante la procesul de munca (art. 5 lit. n din Legea nr. 319/2006).

Toate aceste obligatii stabilite in sarcina angajatorului au ca scop, printre altele, prevenirea producerii unor accidente de munca si a consecintelor grave ale acestora.

Activitatea de prevenire presupune, prin definitie, ansamblul de dispozitii sau masuri care trebuie luate in toate etapele procesului de munca, in scopul evitarii riscurilor profesionale.

Prin urmare, toate masurile ce trebuiau luate de societatea recurenta, in vederea instruirii adecvate a reclamantului, vizau o etapa premergatoare deplasarii efective la locul de munca unde a avut loc accidentul.

Chiar accesul reclamantului la locul de munca nu avea cum sa fie prevenit, in conditiile in care nu a primit instructajul corespunzator.

Nu poate sa vina societatea recurenta in fata instantei si sa afirme ca ar fi respectat obligatia de instruire specifica, dupa intreruperea curentului in reteaua de inalta tensiune.

Aceasta sustinere genereaza o alta problema care trebuie analizata.

Luarea masurilor necesare pentru inceperea lucrarilor se face inainte sau dupa inceperea acestor lucrari ?

Din chiar partea enuntiativa putem trage concluzia ca luarea acestor masuri trebuie sa se faca inainte de inceperea lucrarilor.

Aceasta este obligatia pe care societatea recurenta si-a asumat-o prin Conventie, privind securitatea si sanatatea in munca.

In cap. III al acestei Conventii, asa cum mai sus s-a aratat, se prevede, fara putinta de tagada, ca, inainte de inceperea lucrarilor, se vor lua masurile care se impun pentru scoaterea de sub tensiune a liniei de contact.

Mentionam ca am extras din cuprinsul dispozitiei ceea ce intereseaza pentru speta de fata.

Prin urmare, nu este posibil sa trimiti lucratori la locul de munca, lucratori care incep sa presteze activitatea pentru care au fost trimisi, ca abia apoi sa se puna problema intreruperii curentului in reteaua de inalta tensiune.

Ca nu aceasta este o maniera de lucru care sa corespunda exigentelor unei respectari reale a conditiilor de sanatate si securitate in munca, rezulta si din inscrisuri emise ulterior producerii accidentului de munca.

Astfel, prin adresa nr. 4/395/25.11.2010 si procesul verbal nr. 382/17.11.2010 s-a solicitat inchiderea unor linii si s-a stabilit un program de scoatere de sub tensiune a firului de contact, pentru lucrari care, asa cum era si firesc, trebuiau desfasurate ulterior acestor activitati, nu inainte sau in timpul lor.

In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 181 alin. 1 din Codul muncii, potrivit carora locurile de munca trebuie organizate astfel incat sa garanteze securitatea si sanatatea salariatilor.

Astfel, independent ca in masina cu care a fost transportat reclamantul la locul de munca exista sau nu echipament de protectie, ca acest echipament era sau nu suficient pentru toti lucratorii, ca era corespunzator sau nu atat pentru lucrul la inaltime cat si pentru lucrul in apropierea retelelor de curent electric, ceea ce este esential si nu a fost respectat de catre angajator, este faptul ca nu a facut un instructaj adecvat reclamantului lucrator, instructaj care sa se grefeze pe specificul zonei unde urma sa-si desfasoare activitatea, zona cu risc ridicat, asa cum mai sus s-a stabilit.

Este adevarat faptul ca reclamantul S. I. a declarat in fata organelor de cercetare penala ca „seful de echipa C. G. ne-a spus ca o sa ne urcam sus cand intrerupe curentul, dar sa vorbeasca cu cei de la CFR”.

Este adevarat si faptul, subliniat de societatea recurenta prin memoriul de recurs, ca o persoana cu discernamant, ar trebui sa inteleaga indicatiile clare ale sefului de echipa.

Insa, ceea ce ne intereseaza intr-un litigiu de munca, in care se pune problema respectarii masurilor privind sanatatea si securitatea in munca, nu este instinctul de conservare de care ar trebui sa beneficieze orice persoana, ci tocmai respectarea prevederilor legale ce reglementeaza siguranta in munca.

Este posibil ca, in conditiile in care societatea recurenta i-ar fi facut reclamantului instructajul necesar pentru lucrul in respectiva zona cu risc ridicat si specific, partea sa fi inteles, in cunostinta de cauza, care sunt riscurile la care se expune in cazul in care nu respecta conditiile trasate.

Insa, angajatorul nu a respectat aceste obligatii si nici nu a creat un mediu sigur in care reclamantul sa desfasoare activitatea impusa de societatea angajator.

Chiar art. 22 din Legea nr. 319/2006 dispune in sensul ca fiecare lucrator trebuie sa isi desfasoare activitatea, in conformitate cu pregatirea si instruirea sa, precum si cu instructiunile primite de partea angajatorului, astfel incat sa nu expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala atat propria sa persoana, cat si alte persoane care pot fi afectate de actiunile sau omisiunile sale in timpul procesului de munca.

Or, pregatire si instruire in legatura cu lucrul la inaltime si in apropierea liniei electrice de contact, reclamantul nu avea si nici nu a primit instructiuni din partea angajatorului, instructiuni care, asa cum mai sus s-a aratat, presupuneau un anumit cadru legal si, o anumita perioada de timp in care trebuiau date.

De asemenea, art. 175 alin. 3 din Codul muncii dispune in sensul ca obligatiile salariatilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca nu pot aduce atingere responsabilitatii angajatorului.

Cu atat mai mult nu poate fi inlaturata responsabilitatea angajatorului, in conditiile in care societatea recurenta nu a creat cadrul pentru ca lucratorul reclamant sa aiba posibilitatea sa respecte aceste obligatii in domeniul securitatii si sanatatii.

In ceea ce priveste cuantumul daunelor morale stabilit de instanta de fond, retine Curtea urmatoarele :

Prejudiciul nepatrimonial, denumit si „prejudiciu moral” sau „dauna morala”, consta in atingerea adusa personalitatii omului: existenta sa, integritatea corporala si sanatatea, sensibilitatea fizica sau psihica, sentimentele sale.

Cu privire la stabilirea cuantumului despagubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, aceasta include o doza de aproximare, dar instanta trebuie sa aiba in vedere o  criterii, cum ar fi consecintele negative suferite de reclamant pe plan fizic si psihic, importanta valorilor lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala.

Din declaratiile martorilor audiati in fata instantei de fond, coroborate cu inscrisurile medicale depuse la dosar, rezulta ca accidentul de munca al carui victima a fost, a cauzat reclamantului suferinta fizica si psihica foarte mare, determinata de natura leziunilor cauzate, de urmele pe care aceste leziuni le-au lasat asupra fizicului acestuia si mai ales de impactul deosebit de puternic pe care acest eveniment de munca si urmarile lui le-au lasat asupra psihicului reclamantului.

Raportat la toate aceste elemente, apreciaza Curtea ca intinderea despagubirilor morale acordate de catre instanta de fond nu este sub nici o forma disproportionata in raport cu prejudiciul nepatrimonial incercat de parte.

S-a realizat pe deplin probatiunea existentei prejudiciului moral adus reclamantului, prejudiciu de o mare gravitate si in legatura cu care reparatia patrimoniala este de natura a-l acoperi, total sau partial, avand in vedere ca vorbim de un prejudiciu care nu are un continut economic, care nu poate fi evaluat in bani.

In ceea ce priveste motivul de recurs vizand raportarea pe care a facut-o instanta de fond la salariul mediu pe economie si nu la salariul de care beneficia reclamantul la data producerii accidentului, retine Curtea urmatoarele :

Stabilirea prejudiciului pe care l-a suferit reclamantul ca urmare a consecintelor accidentului de munca produs, accident care a determinat inscrierea sa la pensie de invaliditate, trebuie dovedit, stabilirea despagubirilor fiind lasata la aprecierea motivata a instantei de judecata.

Art. 164 alin. 2 din Codul muncii dispune in sensul ca angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca, sub salariul de baza minim brut orar pe tara.

Angajatorul este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara (art. 164 alin. 3 Codul muncii).

In raport de aceste considerente, retine Curtea ca fapt de necontestat, de netagaduit, ca reclamantul nu ar fi avut posibilitatea sa obtina un salariu mai mic decat salariul de baza minim brut pe tara.

Ce ar fi putut obtine insa peste acest salariu, este o alta problema.

Acest aspect trebuia probat, dovada fiind in sarcina partii reclamante.

Or, reclamantul nu a dovedit ca ar fi avut posibilitatea sa obtina un alt salariu, cel putin la nivelul cuantumului salariului mediu pe economie, daca nu s-ar fi produs accidentul de munca.

Calitatile fizice ale partii, ori imprejurarea ca pe viitor ar fi avut posibilitatea sa efectueze o activitate mai bine platita intr-un alt loc de munca, nu reprezinta date economice concrete in raport de care sa fie determinata intinderea despagubirii.

Asa cum exista posibilitatea sa presteze o munca mai bine platita, in egala masura exista si posibilitatea sa presteze in continuare o activitate salarizata la nivelul cuantumului salariului de baza minim brut pe tara, aceasta din urma fiind limita minima sub care angajatorii nu pot cobori, fara a incalca dispozitiile din legislatia muncii, care reglementeaza salarizarea.

Or, in stabilirea cuantumului unor despagubiri nu putem merge pe supozitii, pe ipoteze in legatura cu ce s-ar fi intamplat daca nu s-ar fi produs accidentul, ipoteze nesustinute de un material probator concret pe baza caruia sa se poata stabili acest cuantum.

Fata de aceste considerente, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila coroborate cu art. 3041 din acelasi act normativ, urmeaza ca instanta sa admita recursul declarat de parata S. C. „V. C.” S. R. L. B. si sa modifice in parte sentinta civila atacata in sensul ca va obliga parata sa plateasca reclamantului diferenta dintre salariul de baza minim brut pe tara si pensia de invaliditate, inceput cu data de 1.08.2011, in loc de diferenta dintre salariul mediu pe economie si pensie de invaliditate.

A solicitat reclamantul recurent obligarea paratelor la plata unei contributii lunare in suma de 2000 de lei, necesara cheltuielilor lunare pentru recuperarea medicala.

In analiza acestui motiv de recurs trebuie sa avem in vedere, trebuie sa analizam o conditie esentiala pentru antrenarea raspunderii angajatorului S. C. „V. C.” S. R. L. si anume, aceea a prejudiciului.

Pentru a da nastere raspunderii, prejudiciul trebuie sa fie real si cert.

In ceea ce priveste caracterul de certitudine al prejudiciului, aceasta implica determinarea intinderii lui prin evaluarea precisa intr-o suma de bani.

Dovada certitudinii prejudiciului cade in sarcina reclamantului, fiind necesar ca din mijloacele de proba administrate sa rezulte neindoielnic intinderea cuantumului pagubei.

Evaluarea pagubei - si deci intinderea despagubirii trebuie sa se stabileasca pe baza unor date concrete.

Or, reclamantul nu a prezentat asemenea date economice concrete din care sa se desprinda, pe baza carora sa se poata stabili intinderea contributiei periodice lunare pe care a solicitat-o.

Prezentarea starii de sanatate, fara aducerea unor dovezi certe, care sa poata fi legate fara putinta de tagada de aspectele medicale invocate si pe baza carora sa se stabileasca fara nici un dubiu intinderea despagubirilor solicitate, nu echivaleaza cu o argumentatie temeinica, care sa poata sta la baza acordarii acestei contributii periodice, de catre o instanta de judecata.

Bonurile de combustibil si biletele de calatorie depuse in copie in fata instantei de recurs, nu dovedesc altceva decat ca au fost alimentate autoturisme ori ca s-a circulat cu mijloace de transport in comun, situatii care nu pot fi insa legate de invocatele cheltuieli lunare, cu caracter de periodicitate, solicitate de reclamant.

Si nu se pune problema numai de faptul ca nu se contureaza caracterul de periodicitate, dar nici macar nu s-a dovedit ca aceste transporturi au fost facute in interesul rezolvarii problemelor de sanatate ale reclamantului recurent.

Aceeasi este si situatia in ceea ce priveste bonul de farmacie depus in copie in fata instantei de recurs.

Fata de aceste considerente, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, urmeaza ca instanta sa respinga recursul declarat de reclamantul S. I., ca nefondat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

 

Admite recursurile declarate de paratii C. Nationala de Cai Ferate „CFR” S. A. Bucuresti - Sucursala G., cu sediul in municipiul G.,, judetul G. si S. C. „V. C.” S. R. L. B., cu sediul in municipiul B., . 40,,, impotriva sentintei civile nr. 107 din 17 ianuarie 2012, pronuntata de Tribunalul B. - Sectia civila in dosarul nr. ...X.

Modifica in parte sentinta civila nr. 107 din 17 ianuarie 2012 pronuntata de Tribunalul B. in dosarul nr. ...X in sensul ca :

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei C. Nationala de Cai Ferate CFR SA Bucuresti si respinge actiunea formulata in contradictoriu cu aceasta parata, ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Obliga parata S. C.”V. C.” SRL B. sa plateasca reclamantului S. I., diferenta dintre salariul de baza minim brut pe tara si pensia de invaliditate, incepand cu data de 1.08.2011, in loc de diferenta dintre salariul mediu pe economie si pensia de invaliditate.

Mentine celelalte dispozitii ale sentintei civile atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. I., impotriva aceleiasi sentinte.

Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat