Dreptul la greva al salariatilor. Nelegalitatea aplicarii de sanctiuni disciplinare salariatilor in cazul grevei organizate in mod legal

Hotararea nr. 9124 din data de 16 octombrie 2015, Pronuntata de Judecatoria Galati

Alte Consultatii Juridice

Micsorarea salariului si modificarea fisei postului unilateral de catre angajator
Mutarea salariatului pe alt post, in absenta vreunui motiv disciplinar
Calculul orelor suplimentare efectuate. Compensarea cu zile de concediu de odihna
Inregistrarea tardiva a contractului individual de munca in Revisal. Contestarea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei
Transferul salariatilor. Obligarea salariatului sa semneze actul aditional privind modificarea locului muncii
Inlocuirea temporara a unui salariat aflat in concediu. Modificarea fisei postului
Imposibilitatea obligarii salariatului la semnarea unui act aditional la contractul individual de munca prin care se renunta la sporul pentru lucrul sambata si duminica
Incetarea CIM pe durata perioadei de proba. Documente comunicate salariatului
Concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, fara desfiintarea efectiva a postului. Post esential pentru desfasurarea activitatii societatii
Altercatie intre salariat si angajator. Neplata drepturilor salariale si refuzul eliberarii unei adeverinte
Refuzul salariatului de a semna incetarea CIM prin acordul partilor
Obligarea salariatului sa semneze noua fisa a postului
Obligatia acordarii de zile consecutive de repaus saptamanal. Unitatea lucreaza in mod continuu 6 zile pe saptamana
Compensare prin ore libere platite a orelor suplimentare. Mod de calcul
Concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Acordarea ajutorului de somaj

Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul instantei la data de 02.06.2015 sub numarul XXXX, petenta  a solicitat, in contradictoriu cu intimata P. M. G., anularea procesului-verbal  nr. ... din data de 12.05.2015 si in subsidiar inlocuirea sanctiunii aplicate cu avertisment.

In motivarea cererii, a aratat ca a fost sanctionata cu amenda contraventionala in cuantum de xx pentru neasigurarea transportului public pe traseul nr. 60 in perioada 27. 04 - 30.04.2015.

A invederat instantei ca face parte din cei 8 prestatori privati ai serviciului de transport public local persoane in regim de curse reculate care desfasoara activitatea in baza unor contracte de delegare incheiate in luna mai a anului 2010, pe o durata de 5 ani, pana la data de 07.05.2015. in cursul anului 2015, avand in vedere ca durata contractelor incheiate se apropia de final, au avut loc mai multe intalniri cu reprezentantii Primariei M. G., in urma carora nu s-a ajuns la nici o intelegere.

A sustinut ca la data de 27 martie a avut loc o intalnire cu reprezentantii primariei, unde li s-a comunicat sa stea linistiti si sa nu faca disponibilizari, deoarece vor fi prelungite contractele, informatie transmisa mai departe angajatilor. In perioada 20-27 aprilie a. c., Consiliul Local a decis ca din fondul de rezerva a bugetului local sa fie alocata suma de 1. 642. 000 lei pentru majorarea capitalului social al  scopul achizitionarii unor autobuze second-hand, iar la data de 24.04.2015 a fost publicat in presa un articol in care viceprimarul R. Cosca declara ca incepand cu data de 9 mai 2015  trebui sa se descurce singur, deoarece microbuzele private vor fi trase pe dreapta.

Urmare a acestor evenimente, pe data de 27.04.2015, conducatorii auto au organizat un protest spontan si au refuzat sa mai iasa pe trasee, adunandu-se in fata primariei. Urmare a acestui protest, petenta a aplicat angajatilor sai mai multe sanctiuni disciplinare, iar in data de 29.04.2015 a publicat un anunt in presa locala prin care anunta ca angajeaza 50 de soferi profesionisti categoria D pentru transport public local.

In data de 30.04.2015, primarul municipiului a anuntat ca se vor prelungi contractele, iar soferii de microbuze au reluat activitatea. La data de 08.05.2015 petenta a semnat contractul aditional prin care a fost prelungita durata contractului cu inca un an.

Petenta a invocat existenta cazului fortuit ca si cauza care inlatura caracterul contraventional al faptei, aratand ca nu a putut aduce la indeplinire masurile dispuse datorita starii de confuzie generata de autoritatea publica locala care a avut o atitudine duplicitara raportat la prelungirea duratei contractelor de delegare, dar si datorita protestului spontan al angajatilor de la toti operatorii de transport.

Cu privire la capatul subsidiar de cerere, a solicitat ca instanta sa aiba in vedere circumstantele reale ale faptei descrise, faptul ca petenta nu a mai fost sanctionata contraventional, a aplicat sanctiuni disciplinare soferilor si a incercat sa angajeze alti soferi, dar si principiul proportionalitatii intre fapta comisa si sanctiunea aplicata.

In drept, plangerea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 31 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001.

A solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si proba testimoniala si a depus la dosarul cauzei inscrisuri in sustinere.

Plangerea contraventionala a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei, potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013.

intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii contraventionale ca nefondate si obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecata.

A aratat ca motivarea intreruperii activitatii de transport pe o perioada de 4 zile nu poate fi publicarea unui articol in presa locala, cat timp au existat asigurari din partea reprezentantilor Primariei ca nu vor exista disponibilizari si ca va fi prelungita delegarea gestiunii serviciului de transport public.

Cu privire la cazul fortuit invocat de catre petenta, intimata a aratat ca, potrivit art. 32 alin. (2) din Legea nr. 97/2007, operatorii de transport rutier care desfasoara activitatea pe baza unui contract de delegare au dreptul sa intrerupa prestarea serviciului de transport public, cu obligatia de a notifica intreruperea prestarii serviciului in termenul si conditiile prevazute prin contractul de delegare a gestiunii.

A mai invederat instantei ca este de notorietate faptul ca protestul spontan invocat de catre petenta a fost un protest organizat, intrucat in perioada amintita, conducatorii auto au iesit pe traseu insa au refuzat sa transporte persoane. A sustinut ca evenimentul putea fi prevazut si impiedicat de petenta, iar in cazul contractelor de delegare a gestiunii, doar forta majora inlatura raspunderea.

In drept, intampinarea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 205 si urm. C. proc. civ.

A solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.

In sedinta publica din data de 02.10.2015, petenta, prin avocat, a renuntat la proba testimoniala, apreciind ca nu este utila solutionarii cauzei.

Instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisurile atasate la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile solutionarii cauzei.

Analizand materialul probatoriu administrat in cauza, instanta retine urmatoarele.

Prin procesul-verbal  nr. ... din data de 12.05.2015, petenta a fost sanctionata cu amenda contraventionala in cuantum de 10. 000 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute si sanctionate de art. 45 alin. (7) lit. j din Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local, constand in aceea ca in perioada 27. 04-30.04.2015 nu a asigurat transportul public local de calatori in regim regulat (traseul 60), in conformitate cu caietul de sarcini si regulamentul serviciului, neasigurand continuitatea in mun. G. .

Procesul-verbal a fost incheiat in lipsa contravenientului, lucru atestat de un martor, si  a fost comunicat acestuia la data de 18.05.2015, prin posta.

In temeiul art. 34 din O. G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta constata ca plangerea contraventionala a fost formulata in termenul legal de 15 zile prevazut de art. 32 alin. (2) din acelasi act normativ.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal incheiat, instanta retine ca acesta contine toate mentiunile obligatorii a caror lipsa este sanctionata de art. 17 din O. G. nr. 2/2001 cu nulitatea absoluta a actului: numele, prenumele si calitatea agentului constatator, denumirea si sediul contravenientului persoana juridica, fapta savarsita si data comiterii acesteia, semnatura agentului constatator.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal contestat, instanta retine ca, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 92/2007, atribuirea in gestiune directa sau delegata, conform legii, a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate se finalizeaza prin eliberarea licentelor de traseu operatorilor de transport rutier sau transportatorilor autorizati respectivi., iar potrivit art. 45 alin. (7) lit. j) din acelasi act normativ, neindeplinirea obligatiei de a respecta  regulamentele si caietele de sarcini ale serviciilor de transport public local constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10. 000 lei la 30. 000 lei.

Potrivit art. 11 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, caracterul contraventional al faptei este inlaturat in cazul legitimei aparari, starii de necesitate, constrangerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum si infirmitatii, daca are legatura cu fapta savarsita.

Articolul 1351 alin. (3) C. civ. defineste cazul fortuit ca fiind acel eveniment care nu poate fi prevazut si nici impiedicat de catre cel care ar fi fost chemat sa raspunda daca evenimentul nu s-ar fi produs, iar art. 31 C. pen. prevede ca nu este imputabila fapt prevazuta de legea penala al carei rezultat e consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta.

Potrivit art. 11 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, cauzele care inlatura caracterul contraventional al faptei se constata numai de instanta de judecata.

In cazul in care contravenientul invoca existenta unei cauze care inlatura caracterul contraventional al faptei, acesta are obligatia de a aduce dovezi in sprijinul afirmatiilor sale

Pentru existenta cazului fortuit, trebuie sa fie indeplinite trei conditii: rezultatul faptei sa fie consecinta unei imprejurari imprevizibile (intamplatoare, accidentale), imprejurarea imprevizibila sa fi intrat in conjunctiune cu fapta a carei consecinta a determinat-o, fapt care a produs rezultatul socialmente periculos datorita imprejurarii fortuite sa fie o fapta prevazuta de legea contraventionala.

Cu privire la primele doua conditii, instanta retine urmatoarele.

Petentul a sustinut prin plangerea contraventionala ca intreruperea prestarii serviciului de transport public local s-a datorat unei greve spontane a soferilor de microbuz, greva cauzata de faptul ca P. M. G. a creat confuzie cu privire la prelungirea contractelor de gestiune a caror valabilitate expira in luna mai 2015.

Intimata, desi nu neaga existenta protestului, sustine ca acesta nu a fost spontan, ci organizat, fapt de notorietate, deoarece in perioada respectiva, conducatorii auto au iesit pe traseu, insa au refuzat sa transporte persoane.

Potrivit adresei depuse la dosarul cauzei, inregistrata la primaria M. G. sub numarul xx/25.09.2014, prestatorii serviciului de transport public local de persoane in regim de curse regulate in Municipiul G., printre care si societatea petenta, au propus prelungirea contractelor de delegare pentru inca doi ani. (fila 19)

Chiar petenta a sustinut prin plangerea contraventionala formulata ca au avut loc mai multe intalniri cu reprezentanti ai administratiei publice locale in cursul anului 2015, ce nu au avut rezultate concrete, in conditiile in care contractele de delegare de gestiune urmau sa expire in luna mai 2015.

Pe fondul acestei incertitudini, la data de 28.04.2015 a inceput un protest spontan, asa cum rezulta din extrasele din ziarele locale depuse de petenta la dosarul cauzei. Din aceleasi extrase rezulta ca la protest au participat si operatorii de transport public local, relatandu-se ca „In jurul orei 11. 00 peste 100 de persoane, in majoritate soferi de taxi, alaturi de care se aflau angajatorii lor, cei opt operatori privati din transportul public local de persoane s-au adunat la Primarie, in speranta ca vor primi un raspuns din partea autoritatilor” (fila 11).

Imprevizibilitatea imprejurarii de care depinde caracterul contraventional al faptei trebuie sa fie obiectiva, adica nici o alta persoana, aflata in locul faptuitorului, sa nu fi avut posibilitatea prevederii survenirii intamplarii si efectelor acesteia.

In prezenta cauza, instanta constata ca, in conditiile in care petenta cunostea faptul ca situatia contractelor de delegare este incerta, discutiile cu reprezentantii administratiei publice locale neavand nici un rezultat, protestul spontan al angajatilor putea fi prevazut de catre petenta, in calitatea sa de angajator, avand in vedere ca nu a putut sa le ofere garantii cu privire la locurile de munca ocupate de catre acestia in societate.

Faptul ca petenta a aplicat angajatilor ce au participat la protestul spontan ce a condus in final la sanctionarea contraventionala a acesteia, asa cum rezulta din deciziile de sanctionare depuse la dosarul cauzei de catre aceasta (filele 16-18) nu este de natura sa faca dovada faptului ca aceasta nu a putut preveni, in mod obiectiv, faptul ca angajatii societatii vor refuza sa mai iasa pe trasee.

Pentru aceste motive, instanta constata ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile pentru a putea fi retinuta existenta unui caz fortuit ca si cauza de inlaturare a caracterului contraventional al faptei.

Cu toate acestea, instanta constata ca procesul-verbal contestat este netemeinic, pentru urmatoarele motive.

Neindeplinirea obligatiilor contractuale de catre petenta a avut drept cauza organizarea de catre angajati a unui protest spontan fata de imprejurarea ca nu aveau certitudinea ca reprezentantii administratiei publice locale vor prelungi durata contractelor de delegare de gestiune a transportului public local de calatori.

Astfel, desi petenta putea sa prevada protestul angajatilor, nu putea sa impiedice organizarea acestui protest cat timp, potrivit art. 43 din Constitutia Romaniei republicata, salariatii au dreptul la greva pentru apararea intereselor profesionale, economice si sociale, legea stabilind conditiile si limitele exercitarii acestui drept, precum si garantiile necesare asigurarii serviciilor esentiale pentru societate.

Cat timp greva organizata de angajatii petentei nu a fost declarata organizata fara drept sau fara respectarea conditiilor legale de catre o instanta de judecata, aceasta este considerata legitima, intimata neputand aplica sanctiuni contraventionale pentru organizarea acesteia, sau mai exact pentru urmarile grevei respective.

In analiza proportionalitatii dintre dreptul fundamental la greva al angajatilor si interesul public al asigurarii transportului de persoane in municipiul G., instanta retine ca primul dintre acestea prevaleaza, cat timp nu s-a dovedit ca dreptul la greva a fost exercitat in mod abuziv sau protestul a avut un caracter nelegal.

Pentru aceste motive, instanta urmeaza sa admita plangerea contraventionala formulata si sa anuleze procesul-verbal  nr. ... din data de 12.05.2015, cu consecinta exonerarii petentei de la plata amenzii in cuantum de 10 000 lei.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

 

Admite plangerea contraventionala formulata de petenta, cu sediul in G.,,, in contradictoriu cu intimata P. M. G., cu sediul in G., .

Anuleaza procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei  nr. ... din data de 12.05.2015 si exonereaza petenta de la plata amenzii in cuantum de 10 000 lei.

Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat