Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Desfiintarea postului

Hotararea nr. 309 din 20 ianuarie 2017, Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

Alte Consultatii Juridice

Micsorarea salariului si modificarea fisei postului unilateral de catre angajator
Mutarea salariatului pe alt post, in absenta vreunui motiv disciplinar
Prelungirea CIM pe durata determinata. Depasirea termenului de 36 luni
Calculul orelor suplimentare efectuate. Compensarea cu zile de concediu de odihna
Inregistrarea tardiva a contractului individual de munca in Revisal. Contestarea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei
Transferul salariatilor. Obligarea salariatului sa semneze actul aditional privind modificarea locului muncii
Efectuarea concediului de odihna in anul urmator. Refuzul angajatorului de a acorda concediu de odihna
Inlocuirea temporara a unui salariat aflat in concediu. Modificarea fisei postului
Imposibilitatea obligarii salariatului la semnarea unui act aditional la contractul individual de munca prin care se renunta la sporul pentru lucrul sambata si duminica
Incetarea CIM pe durata perioadei de proba. Documente comunicate salariatului
Concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, fara desfiintarea efectiva a postului. Post esential pentru desfasurarea activitatii societatii
Altercatie intre salariat si angajator. Neplata drepturilor salariale si refuzul eliberarii unei adeverinte
Refuzul salariatului de a semna incetarea CIM prin acordul partilor
Concediere pe motivul desfiintarii postului. Conditii de reangajare sau blocare post
Obligarea salariatului sa semneze noua fisa a postului

Prin sentinta civila nr.xxx/08.12.2015 pronuntata în dosarul nr. xxX/2015 de catre Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a fost admisa cererea de chemare în judecata precizata formulata de reclamanta Cocuta S__ E__ în contradictoriu cu pârâta S.C. R_ M__ S.A, a fost anulata decizia de concediere nr. 71/16.05.2014 emisa de intimata, s-a dispus reintegrarea contestatoarei în functia si postul anterior detinute emiterii deciziei de concediere, a fost obligata intimata la plata catre contestatoare a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în temeiul contractului individual de munca, de la data concedierii si pâna la data reintegrarii efective si a fost obligata intimata la plata catre contestatoare a sumei de 2.625,53 lei cheltuieli de judecata, reprezentând cheltuieli de transport.

 

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca prin Decizia de concediere nr.71/16.05.2014, emisa de intimata, s-a dispus în conformitate cu prevederile art.65 alin.1 din Codul Muncii, republicat, ca începând cu data de 10.06.2014 sa înceteze contractul individual de munca al contestatoarei, înregistrat sub numarul 266/15.11.2011.
La art.1 din decizia contestata se arata ca se desfiinteaza postul de C_ TELEVIZIUNE, ocupat de contestatoarea COCUTA S__ E__, ca urmare a redimensionarii numarului de personal necesar si a structurii posturilor din cadrul _. Potrivit art.2 din decizia de concediere, se acorda un preaviz de 15 zile lucratoare, in temeiul art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, perioada de preaviz incepand cu data de 19.05.2014 pana la data de 06.06.2014 inclusiv.
In continutul deciziei se mai arata ca angajatorul nu dispune de posturi vacante compatibile cu pregatirea salariatului, astfel ca nu poate sa-i ofere acestuia un alt loc de munca din cadrul societatii (art.4 din decizie).
Potrivit art.66 din Codul Muncii, republicat si actualizat, concedierea pentru motive care nu sin de persoana salariatului poate fi individuala sau colectiva.
In conformitate cu prevederile art.76 din Codul Muncii, republicat si actualizat, in cazul incetarii contractului individual de munca, decizia de concediere se comunica salariatului în scris si trebuie sa contina în mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorita?i, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în conditiile art. 64. Decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului (art.77).
F_ de aceste dispozitii legale, instanta a retinut ca decizia de concediere contestata contine toate elementele prevazute in mod obligatoriu de lege, decizia fiind totodata comunicata contestatorului.
Analizand criticile de nelegalitate invocate de contestatoare, instanta a retinut ca acestea nu pot conduce la anularea deciziei contestate pentru motive care sin de conditiile de forma ale deciziei. Se poate observa ca masura concedierii nu a fost dispusa de administratorul special, cum sustine contestatoarea, semnatura acestuia de pe decizie fiind doar o simpla semnatura, aplicata alaturi de semnatura administratorului judiciar. asadar, semnatura administratorului special nu are in niciun caz valoarea unui act de dispozitie a administratorului special. În preambulul deciziei este precizat in mod clar ca societatea angajatoare este reprezentata de administratorul judiciar.
Nici sustinerile contestatoarei legate de emiterea deciziei de o persoana fara calitate nu sunt confirmate de inscrisurile de la dosar, deoarece desemnarea administratorului judiciar se realizeaza doar de catre judecatorul sindic. Astfel, dupa pronuntarea deciziei nr.480/07.02.2014 de catre instanta de control judiciar, a fost desemnat un alt administrator judiciar de catre judecatorul sindic abia la data de 26.06.2014. P_ la data respectiva, vechiul administrator judiciar si-a îndeplinit mandatul, potrivit Legii nr.85/2006 si OUG nr.86/2006, astfel ca nu se poate sustine ca nu avea competenta de a emite decizia de concediere.
Analizând criticile care privesc temeinicia deciziei de concediere, instanta a constatat ca acestea sunt confirmate de probele administrate in cauza, dovedindu-se ca decizia de concediere a fost luata în afara cadrului legal impus de art.65 din Codul Muncii, nefiind vorba de o desfiintare efectiva a postului ocupat de contestatoare si nici de existenta unei cauze reale si serioase a acestei desfiintari a postului.
În conformitate cu prevederile art.65 alin.1 din Codul Muncii, republicat si actualizat, concedierea pentru motive care nu sin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia, la alin.2 fiind prevazut ca desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
fata de continutul art.65 din Codul Muncii, republicat si actualizat, este de subliniat ca nu este permis ca angajatorul, prevalându-se de aceste dispozitii legale, sa procedeze la o încetare a contractului de munca prin vointa sa unilaterala si pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea masuri sa poata fi îngradit exercitiul dreptului la munca.
Totodata, se desprinde cu eviden?a concluzia ca motivul concedierii nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acesteia, si nici nu poate fi imputat angajatorului, ci trebuie sa fie determinat de cauze obiective, consecinta a unei organizari a unitatii care impune restructurarea personalului, desfiintarea unor locuri de munca. asadar, poate fi vorba de dificulta?i economice, de diminuarea sau încetarea activitatii, în toate cazurile impunându-se renuntarea la serviciile unor salariati. Interesul legitim al angajatorului trebuie sa fie dictat doar de nevoia eficientizarii activitatii, concedierea reprezentând singura solutie. În plus, fata de dificulta?ile economice ori de reorganizare a unitatii, legea prevede si ca desfiintarea locului de munca sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.             
În cauza de fata, instanta a apreciat ca angajatorul nu a dovedit ca masura concedierii contestatoarei a fost determinata de necesitatea desfiintarii postului ocupat de contestatoare pentru a respecta prevederile planului de reorganizare de redimensionare a numarului de personal necesar si a structurii posturilor, in functie de volumul de activitate estimat pentru fiecare entitate organizatorica, cum se invoca in motivarea deciziei de concediere.
însasi motivele invocate de intimata în continutul deciziei contestate si documentele existente la dosarul cauzei demonstreaza ca nu a avut loc o desfiintare efectiva a postului ocupat de contestatoare. Se poate observa ca in fisa postului este precizat ca postul ocupat de contestatoare este cel de EDITOR VOCE, iar in contractul individual de munca este indicata functia de C_ TELEVIZIUNE, pe care a ocupat-o contestatoarea. Prin urmare, nu se poate considera ca prin decizia contestata a fost desfiintat postul ocupat de contestatoare.
Totodata, nu s-a dovedit de catre angajator existenta planului de reorganizare, care sa fi fost adoptat si confirmat cu respectarea tuturor cerintelor de legalitate, plan de reorganizare care ar fi impus redimensionarea numarului de personal necesar, asa cum a invocat societatea angajatoare in motivarea deciziei de concediere.
In aceste conditii, nu pot fi retinute ca motive obiective ale concedierii cele invocate prin intampinare cu privire la dreptul administratorului judiciar de a lua orice masuri necesare pentru maximizarea averii debitorului, inclusiv desfacerea contractelor individuale de munca ale salariatilor societatii aflate in insolventa. Dispozitiile art.86 alin.1 din Legea nr.85/2006, potrivit carora administratorul judiciar poate sa denunte orice contract, nu se regasesc precizate in decizia de concediere contestata, astfel ca nu pot fi invocate nici ulterior de catre angajator pentru a sustine temeinicia masurii de concediere.
Potrivit art.79 din Codul Muncii, republicat si actualizat, în caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca în fata instantei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
In acest sens, instanta a retinut ca dispozitiile art.79 din Codul Muncii, republicat si actualizat, au fost adoptate de legiuitor tocmai pentru a evita arbitrariul in luarea masurii de concediere si concedierea abuziva a salariatilor, concedierea dispusa trebuind sa fie fundamentata doar pe motive reale care existau la data adoptarii deciziei de concediere, iar nu a unor imprejurari invocate ulterior de angajator in raport de apararile salariatului pe care le face in cuprinsul contestatiei formulate impotriva masurii concedierii.
In ceea ce priveste cerintele prevazute de art.65 alin.2 din Codul Muncii, republicat si actualizat, care impun existenta unei cauze reale si serioase pentru desfiintarea unui loc de munca, este de subliniat ca o astfel de cauza este reala când prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de dificulta?i economice sau transformari tehnologice ?.a., fiind independenta de buna sau reaua credin?a a angajatorului. Cauza este serioasa când se impune din necesita?i evidente privind îmbunata?irea activitatii si nu disimuleaza realitatea. Cauza serioasa este cea care face imposibila continuarea activitatii la un loc de munca fara pagube pentru angajator, excluzându-se însa plata salariului.
Analizând criticile contestatoarei care a invocat in sustinerea contestatiei sale si inexistenta unei cauze reale si serioase care sa justifice desfiintarea postului pe care il ocupa, instanta a retinut ca acestea sunt întemeiate, intimata procedând în fapt la o concediere pentru motive care au mai degraba legatura cu persoana contestatoarei, in conditiile in care activitatile pe care le desfasura contestatoarea au fost exercitate in continuare in cadrul postului de televiziune de persoane nou angajate.
Se poate observa ca documentele depuse de intimata în sustinerea deciziei de concediere contestate si a apararilor sale nu probeaza nici  masurile concrete de crestere a profitabilitatii, productivitatii si a reducerii costurilor si nici cauza reala si serioasa prevazuta de art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, republicat, care au impus redimensionarea schemei de personal in modalitatea dispusa. Decizia la care s-a ajuns în cadrul societatii intimate, respectiv faptul ca începând cu data de 10.06.2014 societatea nu mai are nevoie de munca prestata de contestatoare, este doar o manifestare a vointei unilaterale a angajatorului de continuare a activitatii cu alti angajati, pentru aceleasi atributii, societatea angajatoare considerand pur si simplu, fara nicio justificare, ca nu mai are nevoie de munca prestata de contestatoare.
Prin desfasurarea in continuare a activitatilor prevazute in fisa postului ocupat de contestatoare, respectiv editor voce, insa cu alte persoane, care au fost nou angajate in cadrul societatii, este evidentiata inconsecventa angajatorului in deciziile luate in legatura cu necesitatea reorganizarii activitatii prin desfiintarea postului ocupat de contestatoare. Or, aceasta inconsecventa nu face decat sa probeze ca nu exista o cauza reala si serioasa a desfiintarii postului de crainic televiziune, oricate motive ar invoca intimata in sustinerea apararilor sale.
Avand in vedere considerentele de fapt si de drept prezentate, instanta a anulat decizia de concediere nr. 71/16.05.2014, emisa de intimata, iar in temeiul dispozitiilor art.80 din Codul Muncii, republicat si actualizat, a dispus reintegrarea contestatoarei în functia si postul anterior detinute emiterii deciziei de concediere si a obligat intimata la plata catre contestatoare a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în temeiul contractului individual de munca, de la data concedierii si pâna la data reintegrarii efective. 
Astfel, in conformitate cu prevederile art.80 alin.1 din Codul Muncii, republicat si actualizat, in cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanta a dispus anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Potrivit art.80 alin.2 din Codul Muncii, republicat si actualizat, la solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile în situatia anterioara emiterii actului de concediere.
In consecinta, tribunalul a admis cererea de chemare în judecata precizata  formulata de reclamanta Cocu?a S__ E__ în contradictoriu cu pârâta S.C. R_ M__ S.A, a anulat decizia de concediere nr. 71/16.05.2014 emisa de intimata, a dispus reintegrarea contestatoarei în functia si postul anterior detinute emiterii deciziei de concediere si a obligat intimata la plata catre contestatoare a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în temeiul contractului individual de munca, de la data concedierii si pâna la data reintegrarii efective.
Date fiind prevederile art.453 alin.1 C. proc. civ., tribunalul a obligat intimata la plata catre contestatoare a sumei de 2.625,53 lei cheltuieli de judecata, reprezentând cheltuieli de transport.              Împotriva acestei solutii au formulat apel în termen legal si motivat  apelanta-pârâta _  si apelanta-reclamanta COCU?A S__ E__.              
În sustinerea apelului a aratat ca prin documentele depuse la dosarul cauzei, respectiv statele de functiuni aferente perioadei analizate, rezulta în mod incontestabil faptul ca, postul ocupat fie catre intimata contestatoare nu mai exista, ceea ce dovede?te ca restructurarea postului a avut o cauza reala si serioasa, apelanta, prin administrator judiciar, urmarind eficientizarea activitatii în scopul utilizarii cu randament maxim a resurselor umane si financiare disponibile.
În ceea ce priveste drepturile salariale, potrivit art. 64 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, creantele salariate se înscriu din oficiu în tabelul obligatiilor, de catre administratorul judiciar, pe baza evidentelor contabile ale debitorului insolvent, nefiind nevoie ea salariatul sa depuna declaratie de creanta.
creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, în perioada de observa?ie sau în procedura reorganizara judiciare, astfel cum este si cazul reclamantei, vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara înscrierea la masa credala.
Având în vedere ca apelanta R_ M__ S.A., se afla în procedura de insolventa, în temeiul art. 86 alin.(6) din Legea 85/2006, administratorul judiciar urmareste redimensionarea numarului de angajati din cadrul societatii si restructurarea posturilor, astfel încât sa se diminueze cheltuielile societatii în conformitate cu prevederile Planului de reorganizare. Conform dispozitiilor legii 85/2006, administratorul judiciar este îndreptatit sa ia toate masurile necesare în vederea maximizarii averii debitoarei, legea acordându-i administratorului judiciar prerogativa desfacerii contractelor individuale de munca ale salariatilor societatii insolvente, pentru motive ce nu au legatura cu persoana angajatului, singura cerin?a efectiva fiind desfiintarea efectiva a postului din statul de functii.
Administratorul judiciar în baza art. 86 din Legea 85/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, are posibilitatea denuntarii (desfacerii) unilaterale a contractelor individuale de munca ale salariatilor, fiind scuti?i de formalita?ile prevazute de lege cu privire la parcurgerea concedierii colective a personalului si obligati doar în ceea ce priveste respectarea termenului de preaviz, care fata de dispozitiile speciale ale Legii jnr. 85/2006 este de 15 zile lucratoare si nu 20 astfel cum în mod nelegal constata instanta de fond.
Din continutul art.86 alin. (6) din Legea 85/2006 rezulta ca în situatia în care societatea se afla în procedura insolventei, desfacerea contractelor individuale de munca se face de catre administratorul judiciar fara parcurgerea procedurii de concediere colectiva prevazuta de art. 68 si urm. din Codul Muncii, aceasta fiind singura derogare de la prevederile Legii 53/2003 - Codul Muncii.
Prin deciziile de concediere emise de R_ M__ S.A, s-a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 86 alin. (6) din Legea 85/2006 si art. 58, 60 alin. (l) si (2), 65-68 si 75 alin. (3) Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, se desfiin?eaza postul de crainic de televiziune, ocupat la acea data de catre intimata contestatoare, ca urmare a redimensionarii numarului de personal necesar si a structurii posturilor din cadrul R_ M__ S.A.
De asemenea, s-a mai aratat ca intimatei contestatoare i se acorda în temeiul art.86 alin (6) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, si un preaviz de 15 zile lucratoare.
Ca atare, în cuprinsul deciziei de concediere, au fost aratate pe larg considerentele ce au impus reorganizarea activitatii societatii, au fost probate activitatile de reorganizare desfasurate de catre apelanta-pârâta prin administrator judiciar, au fost depuse înscrisuri din care rezulta desfiintarea efectiva a postului ocupat de catre intimata contestatoare, astfel încât nu se poate conchide în speta ca reorganizarea nu a fost reala si ca decizia de concediere nu ar fi legala si temeinica.
Astfel, conform deciziei administratorului judiciar, s-a decis sa se modifice organigrama societatii prin desfiintarea postului detinut de catre intimata contestatoare, activitatea aferenta postului acesteia fiind redistribuita catre alti angajati ai acesteia. Pentru a se retine cauza reala si serioasa a reorganizarii este suficient ca angajatorul prin administrator judiciar, sa urmareasca eficientizarea activitatii debitoarei în scopul utilizarii cu randament maxim a resurselor umane si financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului prin administrator judiciar de a hotarî asupra modalitatii în care organizeaza activitatea societatii R_ M__ S.A..
Astfel, administratorul judiciar este îndreptatit sa ia masurile necesare pentru maximizarea averii societatii debitoare, legea acordându-i prerogativa desfacerii contractelor individuale de munca ale salariatilor societatii aflate în insolventa, printr-o procedura derogatorie de la dispozitiile Codului Muncii.
În consecinta, desfiintarea locului de munca al contestatoarei a avut la baza cauze reale si serioase, iar reîncadrarea pe postul detinut anterior nu mai este posibila întrucât pentru acest lucru ar fi necesara reînfiintarea postului de crainic de televiziune, lucru care este imposibil în conditiile în care apelanta se afla în procedura reorganizarii judiciare, iar o decizie de acest gen nu ar putea fi luata decât în cadrul Adunarii Generale a Creditorilor.
Hotarârea instantei de fond este criticabila si din prisma faptului ca se limiteaza la a admite contestatia, a desfiinta Decizia de concediere si la a dispune reintegrarea pe postul detinut anterior fara sa fie interesata efectiv de modalitatea de punere în practica a unei astfel de hotarâri sau sa ofere solutii în acest sens. instanta de fond desi s-a aflat în posesia tuturor documentelor care demonstreaza legalitatea si temeinicia deciziei de concediere, si deci a imposibilitatii practice de a reintegra contestatoarea, aceasta totusi dispune reintegrarea si specifica în mod clar ca reintegrarea se va face pe postul detinut anterior. Or, postul detinut anterior de catre intimata contestatoare din cadrul subscrisei nu mai exista, astfel încât reintegrarea nu mai poate fi posibila.
Cu privire la motivele care au condus la luarea deciziei de concediere si desfiintare a postului de crainic de televiziune învedereaza urmatoarele aspecte:
Costurile unor angajati interni implica, pe lânga costurile aferente drepturilor salariale si alte costuri suplimentare precum existenta unei echipe care sa se ocupe cu salarizarea si resursele umane ceea ce face semnificativ mai costisitor pentru societate mentinerea contractelor individuale de munca decât costurile aferente unor contracte încheiate cu prestatori de servicii pe baza de conventii civile. Astfel, un departament de Resurse Umane cu angajati implica pentru apelanta-pârâta la cheltuieli pe care, în conditiile lipsei de lichidita?i cu care se confrunta, nu  le poate suporta. Aceste cheltuieli la care se face referire constau nu numai salariul brut ce trebuie platit de catre companie, ci si multe alte costuri: concedii, IT, cura?enie, chirie, mobilier, consumabile, diverse traininguri, în timp ce externalizarea nu implica nimic în plus fata de pretul negociat, fara alte cheltuieli suplimentare.
Se solicita a se observa ca apelanta-pârâta a hotarât în acelasi timp si externalizarea serviciului de Resurse Umane catre o societate care ofera un mijloc pentru societate de a accesa cele mai recente tehnologii fara povara investi?iilor ridicate de furnizorul de servicii de resurse umane, asumându-?i întreaga responsabilitate pentru hardware, software, integrare, mentenan?a si upgrade al sistemului. Apelanta-pârâta prin externalizarea serviciului de Resurse Umane a reu?it sa controleze si sa-si reduca costurile de functionare, si-a crescut eficienta, a redus cheltuielile cu forta de munca, si-a eficientizat activitatea în scopul acoperirii masei credale. instanta de fond îsi motiveaza concluziile privind neseriozitatea concedierii intimatei prin prisma succesiunilor de Decizii de reintegrare si concediere emise de catre apelanta-pârâta constatând, totodata, ca pârâta nu a avut niciodata intentia de a pune în aplicare Decizia nr. xxx/10.12.2013 a Tribunalului Bucuresti.
asa cum s-a aratat în precedent, analiza Tribunalului Bucuresti asupra fondului cauzei a fost una superficiala, instanta de fond, în fapt, nu si-a îndeplinit efectiv rolul de a starui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, în scopul pronuntarii unei hotarâri temeinice si legale, în conformitate cu dispozitiilor art. 22 din NCPC. Atâta timp cât instanta de judecata a avut la dispozitie documente din care rezulta desfiintarea efectiva a postului ocupat de catre intimata contestatoare, cel de crainic de televiziune, hotarârea instantei de fond prin care a dispus reintegrarea intimatei contestatoare este netemeinica si trebuie cenzurata de catre onorata instanta de control judiciar. În cadrul cercetarii temeiniciei Deciziei de concediere considera ca instantele de judecata trebuie sa analizeze cu aten?ie toate circumstan?ele care marcheaza situatia în care se afla o debitoare în insolventa, situatie în care nu pot fi luate decizii de management sau administrare în locul adunarii generale a creditorilor, în speta nu pot fi înfiintate posturi în cadrul societatii insolvente în cadrul carora sa dispuna angajarea de persoane, pentru ca aceste masuri ar prejudicia în mod grav creditorii societatii insolvente si ar nesocoti sau încalca în mod abuziv dispozitiile speciale ale Legii nr. 85/2006. În acest sens arata ca sentinta instantei de fond, în masura în care nu propune si solutii viabile si legale de reintegrare a intimatei contestatoare pe postul detinut anterior, este nelegala si netemeinica si trebuie anulata de catre instanta de control judiciar.
Prin apelul declarat, apelanta-reclamanta  Cocu?a S__ E__ arata ca aduce critici exclusiv acelor considerente din motivarea sentintei (pag. 5) privind modalitatea în care au fost dezlegate criticile de nelegalitate, ce atrageau anularea Deciziei nr.71/16.05.2014 de concediere, invocate în raport  de aplicarea nelegala de catre CENTU S.P.R.L. pentru intimata, a prevederilor art. 86 alin. 6 din Legea nr. 85/2006.
Aprecieaza ca în mod gresit instanta de fond a considerat decizia de concediere ca fiind legal emisa la data de 16.05.2014 de catre CENTU S.P.R.L. întrucât ar fi fost desemnat de administrator judiciar al societatii, si prin urmare a apreciat legala aplicarea de catre acesta a prevederilor art.86 alin.6 din Legea nr. 85/2006.
Solicita a se verifica considerentele retinute prin sentinta, în raport de urmatoarele critici de nelegalitate aduse deciziei de concediere:
Decizia de concediere este nelegala întrucât a fost emisa:
1.1. de CENTU S.P.R.L, care la data emiterii deciziei 16.05.2014 nu mai detinea calitatea si nu putea exercita legal atributiile specifice de administrator judiciar al intimatei S.C. R_ M__ S.A..
1.2. de catre un organ necompetent, raportat la dispozitiile art. 86 alin.6 din Legea nr.85/2006, masura fiind dispusa si de administratorul special, persoana fara calitate potrivit acestor dispozitii legale.
2. Decizia a fost adoptata în temeiul prevazut de art. 86 alin. 6 din Legea nr.85/2006 declarate neconstitutionale prin Decizie C.C.nr.64/24.02.2015.
Potrivit dispozitiilor art.86 alin.6 din Legea nr. 85/2006:
              „Prin derogare de la prevederile legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de munca ale personalului debitoarei se va face de urgenta de catre administratorul judiciar/lichidator, fara a fi necesara parcurgerea procedurii de concediere colectiva. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucratoare.\" (s.n.).
1.1. CENTU S.P.R.L. nu detinea legal calitatea de administrator judiciar la data emiterii deciziei de concediere si nu putea exercita atributiile derivând din aceasta pentru pârâta R_ M__ S.A. la data de 16.05.2014. întrucât:
Prin Decizia din data de 14.11.2013. Creditorii S.C. R_ M__ S.A. l-au desemnat, în calitate de administrator pe CENTU S.P.R.L., decizie publicata în Buletinul Insolventa nr. 19 U6/14.11.2013 (filele 29, 31 si urm,).
Prin sentinta civila nr.xxx/03.12.2013 a Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a (dosar nr.xxx/3/2011, filele 244-246), s-a dispus: \"Confirma administratorul judiciar desemnat de adunarea creditorilor din 14.11.2013 dispune preluarea atributiilor de catre administratorul judiciar CENTU SPRL... \" (s.a.)., conform Deciziei nr.480/07.02.2014, pronuntata în dosarul nr. xxx/3/2011/a31 (filele 248-270),  Curtea de Apel Bucuresti a modificat sentinta civila nr, xxx/03.12.2013 a Tribunalului Bucuresti -Sectia a VII-a si a dispus: \"Admite recursurile formulate de recurentele ANAF..... anuleaza decizia din 14.11.2013. Irevocabila.\" (s.a.).
Raportat la hotarârile judecatoresti pronuntate, solicita a se retine ca dispozitia instantei de fond, de confirmare a hotarârii adunarii creditorilor din 14.11.2013, prin care s-a desemnat administratorul judiciar CENTU S.P.R.L., a fost schimbata în recurs, prin decizie irevocabila, în sensul anularii acesteia si pe cale de consecinta, acesta nu mai detinea la data emiterii deciziei atacate calitatea ceruta în mod expres prin dispozitiile art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006, respectiv pe aceea de administrator judiciar.
În cauza, mandatul administratorului judiciar CENTU S.P.R.L. a început la 03.12.2013, în baza sentintei civile nr. xxx/03.12.2013 a Tribunalului Bucuresti, hotarâre executorie conform art.12 din Legea nr.85/2006 si a încetat la 17.02.2014, în baza deciziei civile nr. 480/17.02.2014 pronuntata de C.A. Bucuresti.
Potrivit art. 11 din OUG 86/2006 privind organizarea activitatii practicienilor în insolventa:
Practicienii în insolventa compatibili, autoriza?i în conditiile legii, pot îndeplini, pe tot teritoriul României, calitatea de administrator judiciar, lichidator, conciliator, precum si orice alta calitate prevazuta de lege. Îndeplinirea acestor calitati se face prin preluarea functiei si exercitarea atributiilor specifice în conditiile legii si ale actului de numire ori a hotarârii de desemnare\".
asadar, începând cu data de 17.02.2014, CENTU S.P.R.L, prin anularea irevocabila a hotarârii de desemnare a acestuia, respectiv a Deciziei din 14.11.2013 a creditoriilor  S.C. R_ M__, calitatea acestuia de administrator judiciar al societatii intimate a încetat, astfel ca la data emiterii deciziei de concediere 16.05.2014 CENTU S.P.R.L nu mai detinea legal aceasta calitate, iar masura desfacerii contractului de munca nu putea fi adoptata de acesta, conform dispozitiilor speciale prev. de art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006.
Conform certificatelor de grefa depuse de pârâta si care vizeaza perioada ulterioara concedierii, începând cu 26.06.2014 a fost desemnat pentru pârâta în insolventa administratorul Rovigo SPRL (fila 286) mandatul acestuia încetând la 19.11.2014 (fila 287), data de la care a fost desemnat din nou CENTU S.P.R.L. (filele 287-288).
Administratorul judiciar este un mandatar al Justitiei,unul din organele care aplica procedura si care, alaturi de judecatorul sindic, conform prev. art.5 alin.2 din lege, în limitele mandatului acordat, îsi exercita atributiile reglementate de art.20 din Legea nr.85/2006. Întrucât înlocuirea administratorului judiciar HM EXPERT S.P.R.L. si desemnarea noului administrator CENTU S.P.R.L (conform art.22 alin.2 din Legea nr. 85/2006) nu a fost confirmata prin hotarâre judecatoreasca irevocabila, efectele Deciziei creditorilor din 14.11.2013 si-au produs efectele doar pentru perioada 03.12.xx14, când aceasta fost anulata prin decizia 480/17.02.2014 a Curtii de Apel Bucuresti.
Desemnarea unui nou administrator judiciar de catre judecatorul sindic doar la 26.06.2016, gresit a fost interpretata de instanta de fond în fapt ca fiind o prelungire a periodei mandatului lui CENTU S.P.R.L, dupa data de 17.02.2014, atâta timp cât:
- Execitarea atributiilor de catre acesta din urma nu mai avea
suportul legal al sentintei civile nr.xxx/03.12.2013 a Tribunalului
Bucuresti, casata în recurs;
-Iar numirea lui CENTU S.P.R.L, s-a facut urmare a ÎNLOCUIRII
Administratorului judiciar anterior desemnat în sensul art.11 din
OUG 86/2006: HM EXPERT S.P.R.L..
              Aceasta interpretare cu privire la aplicarea nelegala a prev. art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006 de catre Centu S.P.R.L. - care nu avea calitatea de administrator judiciar la data concedierii în luna mai 2014- a fost retinuta prin decizia civila nr.944/10.06.2015 a Curtii de Apel Ploiesti (a se vedea vol. II filele 28-41 si filele 37-39) cu privire la un alt angajat al aceleiasi pârâte, care a detinut aceleasi functii ca si reclamanta (fila 350), prin care s-a decis anularea deciziei de concediere.
1.2. Administratorul special B_ F_ nu avea calitatea ceruta de lege pentru emiterea deciziei de concediere.
Textul legal mai sus citat reglementeaza în mod expres calitatea de administrator juridiar/lichidator pe care trebuie sa o aiba reprezentantul angajatorului pentru a putea dispune desfacerea C.I.M.
asadar, aceasta prerogativa nu revine si administratorului special, în speta B_ F_, persoana care nu putea legal sa emita decizia de concediere.
Semnarea deciziei si de catre administratorul special produce efecte juridice, contrar considerentelor din sentinta, întrucât acestuia nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, iar prin modalitatea în care a fost emisa decizia atacata nr. 71/2014, au fost încalcate dispozitiile imperative ale art. 86 alin.6 din Legea nr.85/2006, mai sus citate, atâta timp cât masura concedierii este prerogativa exclusiva a administratorului judiciar, masura neputând fi luata, respectiv nu trebuie confirmata de o alta persoana.
2. instanta de fond a omis a analiza criticilor de nelegalitate aduse deciziei de concediere adoptate în temeiul prev. art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006, declarate neconstitutionale prin Decizia C.C. nr. 64/24.02.2015 (vol. II filele 14-25).
Solicita a se avea în vedere ca decizia de concediere emisa reclamantei este lovita de nulitate întrucât este adoptata în temeiul prevederilor art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006 -prevederi legale desi abrogate în prezent prin adoptarea Legii nr.85/2014- care prin decizia nr.64/24.02.2015 a Curtii constitutionale publicata în M. Of. nr.286/28.04.2015 au fost declarate neconstitutionale, motivându-se în esenta ca prin modul în care aceste dispozitii reglementeaza procedura concedierilor colective în situatia societatilor aflate în procedura insolventei, pe de o parte, se neaga dreptul la informare si consultare a angajatilor, cu nesocotirea art.41 alin.2 din Constitutia României, iar pe de alta parte, continutul acestui text normativ încalca actele Uniunii Europene care protejeaza acest drept (a se vedea pct. 18-33, 40 din considerentele deciziei C. C.).
Solicita a se retine ca la pct.33 din decizia mai sus aratata, C.C. constata neconstitutionalitatea acestui text - care desi în prezent abrogat si cu privire la care legiuitorul român nu mai poate interveni pentru a-l pune în acord cu actele Uniunii Europene incidente - si admite ca „numai instantele judecatoresti ar mai fi competente sa solutioneze conflictul dintre norma europeana si cea NATIONALA\".
Apreciaza ca declararea ca neconstitutionale a dispozitiilor art. 86 alin. 6 din Legea nr.85/2006, în temeiul carora s-a emis decizia de concediere a reclamantei, o lipseste de orice suport legal si prin urmare, este lovita de nulitate.
În concluzie, prin dezlegarea gresita a criticilor de nelegalitate dezvoltate mai sus lapct.1.1 si 1.2, care puteau fi retinute alaturi de cele de netemeinicie avute în vedere de prima instanta la pronuntarea solutiei de anulare a Deciziei nr.71/16.05.2014 de concediere emisa reclamantei, solicita a se aprecia ca se aduce o vatamare acesteia, în sensul prevederilor art. 461 alin. 2 c.pr. civ. ce se impune a fi înlaturata întrucât:
- Societatea pârâta este în continuare în procedura prev. de Legea nr. 85/2006, iar aceasta uzeaza în continuare de aceeasi modalitate nelegala de concediere a angajatilor, inclusiv dupa reintegrarea dispusa în baza hotarârilor judecatoresti de anulare a deciziei de concediere, prin emiterea de decizii similare ce pot fi emise inclusiv reclamantei. (a se retine de, ex. Dos. nr. xX pe rolul Tb. B__ pentru angajatul T_ S_).
               Cercetând apelurile declarate, Curtea le constata nefondate.
               Se retine în apelul pârâtei ca solutia anularii deciziei de concediere este legala din punct de vedere al cerintelor de valabilitate fixate de art. 65 din Codul muncii.
               Se reitereaza ca desfiintarea unui loc de munca are o cauza reala când prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de nevoi de reorganizare, dificulta?i economice sau transformari tehnologice, iar serioasa, când are la baza motive temeinice îndreptate catre îmbunata?irea activitatii si nu disimuleaza realitatea.
            În speta, insolventa declarata judecatoreste sta marturie a dificulta?ilor de ordin financiar, însa nu da si cauza legala de concediere, daca justificarea economico-financiar-comerciala lipseste cu desavârsire, în dimensiunile ei concrete, din continutul deciziei cu privire la postul dispensat, ocupat de reclamanta în speta. Cu alte cuvinte, simpla reorganizare judiciara nu confera numaidecât temeiul unei anumite concedieri, tocmai pentru ca motivul generic ar putea fi aplicabil oricarui post (sau tuturor), ci se impune ca utilitatea acesteia sa fie explicata precis, prin realita?ile economice legate de postul desfiintat, ce vor fi confruntate cu starea de fapt reie?ita din probele ce s-ar administra în proces. În caz contrar, cerin?a motivarii, prevazuta obligatoriu, sub sanctiunea nulitatii absolute, de art.76 alin.(1) lit.a) din Codul muncii, nu este îndeplinita.
Nici redactarea art.86 (6) din Legea nr.85/2006, anterioara declararii neconstitutionalita?ii textului, nu este de natura sa conduca la o solutie diferita, întrucât legea scutea de o procedura, ca ansamblu faptic, nu de justificarea masurii, în conditiile art.65 din Codul muncii, în scopul de a exclude arbitrariul disponibilizarii.
Este adevarat si ca exigen?ele art.65 nu sunt de natura sa duca la substituirea vointei angajatorului (mai ales când acesta este reprezentat de administratorul judiciar), cu op?iunea subiectiva a instantei cât priveste redimensionarea statului de functii si personal pentru adaptarea acestora la posibilitatile oferite de resursele umane si financiare, însa ea este datoare sa verifice daca la baza
masurii sta o cauza reala si serioasa, în primul rând afirmata ca atare si care sa se verifice în mod formal în hotarârea organului reprezentativ si în situatia economico-financiara a societatii.
Din perspectiva cerintelor de realitate si seriozitate a desfiintarii postului, simpla referire, eliptica, la reorganizarea judiciara, nu este suficienta, situatia afirmata conferind, în materia concedierii fara legatura cu persoana salariatului, numai o ipoteza care se cere concretizata prin întemeierea exacta, în fapt si în drept, a masurii adoptate (în ce fel aceasta este apta sa asigure îndeplinirea scopului eficientizarii activitatii debitoarei, nu doar prin imanenta scutire a costurilor aferente postului, ci mai ales, prin considerente referitoare la (in)utilitatea/(in)oportunitatea pastrarii lui în ansamblul structural si functional al unitatii). Cât priveste motivele invocate si exemplificate ulterior, în cursul judecarii contestatiei, acestea nu sunt de natura sa complineasca exigen?a legii, caci, în spiritul protectiei salariatului aflat într-o situatie vulnerabila (nu numai pentru ca este supus masurii concedierii, dar si pentru ca el nu dispune, în mod obi?nuit, de informatii complete privind starea societatii, care sa-i permita sa-si faca apararea în deplina cunostinta de cauza), art.79 din Codul muncii a consacrat regula potrivit careia, în caz de conflict, angajatorul nu se va putea servi în fata instantei, de alte motive de fapt ori drept în afara celor precizate în decizia de concediere.
Sub aceste aspecte, toate motivele apelului legate de costurile suplimentare pe care mentinerea unor angajati interni le implica (cum ar fi cele legate de sustinerea unei echipe care sa se ocupe cu salarizarea si resursele umane, fata de cazul unor contracte încheiate cu prestatori pe baza de conventii civile, ori alte cheltuieli adiacente legate de concedii, cura?enie, chirie, mobilier, consumabile, traininguri, etc, pe care externalizarea nu le presupune), pe lânga ca nu sunt specifice numai acestui post, nici nu sunt susceptibile de verificare si validare în proces, caci, în calitate de conditii de valabilitate a deciziei de concediere cu privire la seriozitatea desfiintarii locului de munca, se impuneau mai întâi justificate formal în cuprinsul actului atacat, pentru ca mai apoi sa poata face obiectul controlului pe fond în instanta.
          Practic decizia de concediere a ramas nemotivata, rezultând, potrivit celor expuse, ca sentinta atacata a fost pronuntata cu interpretarea si aplicarea corecta a legii, în mod temeinic, apelul declarat fiind nefondat si de respins, în baza art.480 alin.(1) Cod procedura civila. Nerelevante sunt si motivele care critica sentinta din perspectiva dezinteresului pentru a oferi solutii cu privire la modalitatile de punere în practica a dispozitiei de reintegrare, respectiv a modalitatilor de recuperare a creantelor împotriva debitorului aflat în procedura insolventei, având în vedere ca ambele dispozitii (de reintegrare, respectiv acordare de despagubiri la nivelul drepturilor de care salariatul a fost lipsit), reprezinta consecinte imperative ale legii, în conditiile art.80 din Codul muncii, carora instanta este chemata sa le dea eficienta fara a le cenzura ratiunea si fara a se implica a priori, în afara unei sesizari exprese din partea celui interesat, eventual în cadrul unei contestatii la executare, în procesul si modalitatile de aducere la îndeplinire din partea debitorului.
          Nefondat este si apelul la considerente al reclamantei.
          Se retine în sensul în care a motivat si prima instanta, ca semnatura administratorului special, alaturi de a administratorului judiciar, pe decizia de concediere, poate fi, cel mult, superflua, dar nu produce efecte cu privire la valabilitatea deciziei de concediere. De altfel, lipsa calitatii de reprezentant a semnatarului actului poate fi invocata cu succes de catre si atunci când reprezentatul nu si-l însu?e?te, nu si atunci când el si-l asuma, confirmând ca reprezinta vointa sa si-i apartine. Argumentul este valabil si pentru critica referitoare la lipsa calitatii de reprezentant a administratorului judiciar CENTU S.P.R.L. la momentul adoptarii deciziei de concediere. Mai mult, din dispozitivul deciziei nr.480/07.02.2014, care anuleaza decizia din 14.11.2013 a adunarii creditorilor, nu rezulta ca ar fi fost modificata si dispozitia din sentinta civila nr10329/03.12.2013, prin care Tribunalul Bucuresti confirma în calitate de administrator judiciar pe CENTU S.P.R.L., al carui mandat a durat, într-adevar, pâna la numirea altuia, ulterioara datei deciziei de concediere, reclamanta neputând doar sa conteste pozitia acestei persoane la data de referinta, fara sa-si asume si afirma?ia cu privire la cea careia i-ar fi revenit calitatea de administrator judiciar.
          În fine, apelul este nefondat si cât priveste pretinsa omisiune de a analiza criticile aduse deciziei de concediere prin prisma prevederilor art.86 (6) din Legea nr.85/2006, declarate neconstitutionale prin Decizia Curtii constitutionale nr.64/24.02.2015. În realitate, prevederile art.86(6) au fost invocate numai cu privire la lipsa calitatii de administrator judiciar a semnatarului deciziei, nicaieri în sensul interpretarii date de Curtea constitutionala prin decizia mentionata. Aceasta ar fi avut efecte în proces numai în cazul în care motivele sanctionate prin decizia de neconstitutionalitate ar fi fost deduse judecatii prin însasi contestatia si confirmate ulterior, urmare a invocarii si admiterii exceptiei de neconstitutionalitate, ori în cazul în care decizia Curtii s-ar fi pronuntat anterior începerii procesului si iara?i, temeiurile de nevalabilitate a concedierii întemeiate pe statuarile instantei de contencios constitutional ar fi fost anume formulate prin contestatia declarata. Or, precum s-a spus, reclamanta nu a invocat în cuprinsul actiunii motivele pentru care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate prin decizia nr.64/2015, caz în care instanta nu o poate lua în considerare, întrucât toate temeiurile de nevalabilitate a unei decizii de concediere, inclusiv cele prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie deduse spre solutionare în termenul instituit pentru formularea contestatiei, fara posibilitatea de a le completa dupa expirarea lui, chiar si pentru cauze de neconstitutionalitate a legii careia i s-a facut aplicare.
          În consecinta, potrivit celor expuse, în aplicarea art.480(1) Cod procedura civila, apelul declarat de reclamanta va fi respins, ca nefondat. Se va respinge si cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecata avansate cu titlu de cheltuieli de transport în apel, dat fiind ca, desi le-a solicitat, apelanta nu a facut dovada avansarii lor în acest stadiu procesual
 
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
 
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de catre apelanta-reclamanta COCU?A  S__  E__, identificata cu CNP: xx si cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet Avocat „Cocu?a M__”, situat în Baia M_, __/2, judet Maramures si de catre apelanta-pârâta __, prin administrator special si administrator judiciar CENTU SPRL R.O.F. II-258/2006 cu sediul în Municipiul B_, _, Judetul B_, înregistrata la Oficiul registrul comertului sub nr. Jx, având CUI Nr. RO14080700, împotriva sentintei civile nr.xxx/08.12.xxx, pronuntate de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, în dosarul nr.x.
Respinge cererea apelantei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecata în apel.
Definitiva.
            pronuntata în sedinta publica azi, 20.01.2017.

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca prin Decizia de concediere nr.71/16.05.2014, emisa de intimata, s-a dispus în conformitate cu prevederile art.65 alin.1 din Codul Muncii, republicat, ca începând cu data de 10.06.2014 sa înceteze contractul individual de munca al contestatoarei, înregistrat sub numarul 266/15.11.2011.
La art.1 din decizia contestata se arata ca se desfiinteaza postul de C_ TELEVIZIUNE, ocupat de contestatoarea COCUTA S__ E__, ca urmare a redimensionarii numarului de personal necesar si a structurii posturilor din cadrul _. Potrivit art.2 din decizia de concediere, se acorda un preaviz de 15 zile lucratoare, in temeiul art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, perioada de preaviz incepand cu data de 19.05.2014 pana la data de 06.06.2014 inclusiv.

In continutul deciziei se mai arata ca angajatorul nu dispune de posturi vacante compatibile cu pregatirea salariatului, astfel ca nu poate sa-i ofere acestuia un alt loc de munca din cadrul societatii (art.4 din decizie).
Potrivit art.66 din Codul Muncii, republicat si actualizat, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi individuala sau colectiva.
In conformitate cu prevederile art.76 din Codul Muncii, republicat si actualizat, in cazul incetarii contractului individual de munca, decizia de concediere se comunica salariatului în scris si trebuie sa contina în mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în conditiile art. 64. Decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului (art.77).
Fata de aceste dispozitii legale, instanta a retinut ca decizia de concediere contestata contine toate elementele prevazute in mod obligatoriu de lege, decizia fiind totodata comunicata contestatorului.

Analizand criticile de nelegalitate invocate de contestatoare, instanta a retinut ca acestea nu pot conduce la anularea deciziei contestate pentru motive care tin de conditiile de forma ale deciziei. Se poate observa ca masura concedierii nu a fost dispusa de administratorul special, cum sustine contestatoarea, semnatura acestuia de pe decizie fiind doar o simpla semnatura, aplicata alaturi de semnatura administratorului judiciar. Asadar, semnatura administratorului special nu are in niciun caz valoarea unui act de dispozitie a administratorului special. În preambulul deciziei este precizat in mod clar ca societatea angajatoare este reprezentata de administratorul judiciar.

Nici sustinerile contestatoarei legate de emiterea deciziei de o persoana fara calitate nu sunt confirmate de inscrisurile de la dosar, deoarece desemnarea administratorului judiciar se realizeaza doar de catre judecatorul sindic. Astfel, dupa pronuntarea deciziei nr.480/07.02.2014 de catre instanta de control judiciar, a fost desemnat un alt administrator judiciar de catre judecatorul sindic abia la data de 26.06.2014. P_ la data respectiva, vechiul administrator judiciar si-a îndeplinit mandatul, potrivit Legii nr.85/2006 si OUG nr.86/2006, astfel ca nu se poate sustine ca nu avea competenta de a emite decizia de concediere.

Analizând criticile care privesc temeinicia deciziei de concediere, instanta a constatat ca acestea sunt confirmate de probele administrate in cauza, dovedindu-se ca decizia de concediere a fost luata în afara cadrului legal impus de art.65 din Codul Muncii, nefiind vorba de o desfiintare efectiva a postului ocupat de contestatoare si nici de existenta unei cauze reale si serioase a acestei desfiintari a postului.
În conformitate cu prevederile art.65 alin.1 din Codul Muncii, republicat si actualizat, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia, la alin.2 fiind prevazut ca desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
fata de continutul art.65 din Codul Muncii, republicat si actualizat, este de subliniat ca nu este permis ca angajatorul, prevalându-se de aceste dispozitii legale, sa procedeze la o încetare a contractului de munca prin vointa sa unilaterala si pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea masuri sa poata fi îngradit exercitiul dreptului la munca.

Totodata, se desprinde cu evidenta concluzia ca motivul concedierii nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acesteia, si nici nu poate fi imputat angajatorului, ci trebuie sa fie determinat de cauze obiective, consecinta a unei organizari a unitatii care impune restructurarea personalului, desfiintarea unor locuri de munca. asadar, poate fi vorba de dificultati economice, de diminuarea sau încetarea activitatii, în toate cazurile impunându-se renuntarea la serviciile unor salariati. Interesul legitim al angajatorului trebuie sa fie dictat doar de nevoia eficientizarii activitatii, concedierea reprezentând singura solutie. În plus, fata de dificultatile economice ori de reorganizare a unitatii, legea prevede si ca desfiintarea locului de munca sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.             

În cauza de fata, instanta a apreciat ca angajatorul nu a dovedit ca masura concedierii contestatoarei a fost determinata de necesitatea desfiintarii postului ocupat de contestatoare pentru a respecta prevederile planului de reorganizare de redimensionare a numarului de personal necesar si a structurii posturilor, in functie de volumul de activitate estimat pentru fiecare entitate organizatorica, cum se invoca in motivarea deciziei de concediere.
însasi motivele invocate de intimata în continutul deciziei contestate si documentele existente la dosarul cauzei demonstreaza ca nu a avut loc o desfiintare efectiva a postului ocupat de contestatoare. Se poate observa ca in fisa postului este precizat ca postul ocupat de contestatoare este cel de EDITOR VOCE, iar in contractul individual de munca este indicata functia de C_ TELEVIZIUNE, pe care a ocupat-o contestatoarea. Prin urmare, nu se poate considera ca prin decizia contestata a fost desfiintat postul ocupat de contestatoare.

Totodata, nu s-a dovedit de catre angajator existenta planului de reorganizare, care sa fi fost adoptat si confirmat cu respectarea tuturor cerintelor de legalitate, plan de reorganizare care ar fi impus redimensionarea numarului de personal necesar, asa cum a invocat societatea angajatoare in motivarea deciziei de concediere.
In aceste conditii, nu pot fi retinute ca motive obiective ale concedierii cele invocate prin intampinare cu privire la dreptul administratorului judiciar de a lua orice masuri necesare pentru maximizarea averii debitorului, inclusiv desfacerea contractelor individuale de munca ale salariatilor societatii aflate in insolventa. Dispozitiile art.86 alin.1 din Legea nr.85/2006, potrivit carora administratorul judiciar poate sa denunte orice contract, nu se regasesc precizate in decizia de concediere contestata, astfel ca nu pot fi invocate nici ulterior de catre angajator pentru a sustine temeinicia masurii de concediere.
Potrivit art.79 din Codul Muncii, republicat si actualizat, în caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca în fata instantei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

In acest sens, instanta a retinut ca dispozitiile art.79 din Codul Muncii, republicat si actualizat, au fost adoptate de legiuitor tocmai pentru a evita arbitrariul in luarea masurii de concediere si concedierea abuziva a salariatilor, concedierea dispusa trebuind sa fie fundamentata doar pe motive reale care existau la data adoptarii deciziei de concediere, iar nu a unor imprejurari invocate ulterior de angajator in raport de apararile salariatului pe care le face in cuprinsul contestatiei formulate impotriva masurii concedierii.

In ceea ce priveste cerintele prevazute de art.65 alin.2 din Codul Muncii, republicat si actualizat, care impun existenta unei cauze reale si serioase pentru desfiintarea unui loc de munca, este de subliniat ca o astfel de cauza este reala când prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de dificultati economice sau transformari tehnologice s.a., fiind independenta de buna sau reaua credinta a angajatorului. Cauza este serioasa când se impune din necesitati evidente privind îmbunatatirea activitatii si nu disimuleaza realitatea. Cauza serioasa este cea care face imposibila continuarea activitatii la un loc de munca fara pagube pentru angajator, excluzându-se însa plata salariului.

Analizând criticile contestatoarei care a invocat in sustinerea contestatiei sale si inexistenta unei cauze reale si serioase care sa justifice desfiintarea postului pe care il ocupa, instanta a retinut ca acestea sunt întemeiate, intimata procedând în fapt la o concediere pentru motive care au mai degraba legatura cu persoana contestatoarei, in conditiile in care activitatile pe care le desfasura contestatoarea au fost exercitate in continuare in cadrul postului de televiziune de persoane nou angajate.

Se poate observa ca documentele depuse de intimata în sustinerea deciziei de concediere contestate si a apararilor sale nu probeaza nici  masurile concrete de crestere a profitabilitatii, productivitatii si a reducerii costurilor si nici cauza reala si serioasa prevazuta de art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, republicat, care au impus redimensionarea schemei de personal in modalitatea dispusa. Decizia la care s-a ajuns în cadrul societatii intimate, respectiv faptul ca începând cu data de 10.06.2014 societatea nu mai are nevoie de munca prestata de contestatoare, este doar o manifestare a vointei unilaterale a angajatorului de continuare a activitatii cu alti angajati, pentru aceleasi atributii, societatea angajatoare considerand pur si simplu, fara nicio justificare, ca nu mai are nevoie de munca prestata de contestatoare.

Prin desfasurarea in continuare a activitatilor prevazute in fisa postului ocupat de contestatoare, respectiv editor voce, insa cu alte persoane, care au fost nou angajate in cadrul societatii, este evidentiata inconsecventa angajatorului in deciziile luate in legatura cu necesitatea reorganizarii activitatii prin desfiintarea postului ocupat de contestatoare. Or, aceasta inconsecventa nu face decat sa probeze ca nu exista o cauza reala si serioasa a desfiintarii postului de crainic televiziune, oricate motive ar invoca intimata in sustinerea apararilor sale.

Avand in vedere considerentele de fapt si de drept prezentate, instanta a anulat decizia de concediere nr. 71/16.05.2014, emisa de intimata, iar in temeiul dispozitiilor art.80 din Codul Muncii, republicat si actualizat, a dispus reintegrarea contestatoarei în functia si postul anterior detinute emiterii deciziei de concediere si a obligat intimata la plata catre contestatoare a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în temeiul contractului individual de munca, de la data concedierii si pâna la data reintegrarii efective. 
Astfel, in conformitate cu prevederile art.80 alin.1 din Codul Muncii, republicat si actualizat, in cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanta a dispus anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Potrivit art.80 alin.2 din Codul Muncii, republicat si actualizat, la solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile în situatia anterioara emiterii actului de concediere.
In consecinta, tribunalul a admis cererea de chemare în judecata precizata  formulata de reclamanta Cocuta S__ E__ în contradictoriu cu pârâta S.C. R_ M__ S.A, a anulat decizia de concediere nr. 71/16.05.2014 emisa de intimata, a dispus reintegrarea contestatoarei în functia si postul anterior detinute emiterii deciziei de concediere si a obligat intimata la plata catre contestatoare a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în temeiul contractului individual de munca, de la data concedierii si pâna la data reintegrarii efective.
Date fiind prevederile art.453 alin.1 C. proc. civ., tribunalul a obligat intimata la plata catre contestatoare a sumei de 2.625,53 lei cheltuieli de judecata, reprezentând cheltuieli de transport. Împotriva acestei solutii au formulat apel în termen legal si motivat  apelanta-pârâta _  si apelanta-reclamanta COCUTA S__ E__.              

În sustinerea apelului a aratat ca prin documentele depuse la dosarul cauzei, respectiv statele de functiuni aferente perioadei analizate, rezulta în mod incontestabil faptul ca, postul ocupat fie catre intimata contestatoare nu mai exista, ceea ce dovedeste ca restructurarea postului a avut o cauza reala si serioasa, apelanta, prin administrator judiciar, urmarind eficientizarea activitatii în scopul utilizarii cu randament maxim a resurselor umane si financiare disponibile.
În ceea ce priveste drepturile salariale, potrivit art. 64 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, creantele salariate se înscriu din oficiu în tabelul obligatiilor, de catre administratorul judiciar, pe baza evidentelor contabile ale debitorului insolvent, nefiind nevoie ea salariatul sa depuna declaratie de creanta.

Creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, în perioada de observatie sau în procedura reorganizara judiciare, astfel cum este si cazul reclamantei, vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara înscrierea la masa credala.
Având în vedere ca apelanta R_ M__ S.A., se afla în procedura de insolventa, în temeiul art. 86 alin.(6) din Legea 85/2006, administratorul judiciar urmareste redimensionarea numarului de angajati din cadrul societatii si restructurarea posturilor, astfel încât sa se diminueze cheltuielile societatii în conformitate cu prevederile Planului de reorganizare. Conform dispozitiilor legii 85/2006, administratorul judiciar este îndreptatit sa ia toate masurile necesare în vederea maximizarii averii debitoarei, legea acordându-i administratorului judiciar prerogativa desfacerii contractelor individuale de munca ale salariatilor societatii insolvente, pentru motive ce nu au legatura cu persoana angajatului, singura cerinta efectiva fiind desfiintarea efectiva a postului din statul de functii.

Administratorul judiciar în baza art. 86 din Legea 85/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, are posibilitatea denuntarii (desfacerii) unilaterale a contractelor individuale de munca ale salariatilor, fiind scuti?i de formalita?ile prevazute de lege cu privire la parcurgerea concedierii colective a personalului si obligati doar în ceea ce priveste respectarea termenului de preaviz, care fata de dispozitiile speciale ale Legii jnr. 85/2006 este de 15 zile lucratoare si nu 20 astfel cum în mod nelegal constata instanta de fond.
Din continutul art.86 alin. (6) din Legea 85/2006 rezulta ca în situatia în care societatea se afla în procedura insolventei, desfacerea contractelor individuale de munca se face de catre administratorul judiciar fara parcurgerea procedurii de concediere colectiva prevazuta de art. 68 si urm. din Codul Muncii, aceasta fiind singura derogare de la prevederile Legii 53/2003 - Codul Muncii.

Prin deciziile de concediere emise de R_ M__ S.A, s-a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 86 alin. (6) din Legea 85/2006 si art. 58, 60 alin. (l) si (2), 65-68 si 75 alin. (3) Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, se desfiin?eaza postul de crainic de televiziune, ocupat la acea data de catre intimata contestatoare, ca urmare a redimensionarii numarului de personal necesar si a structurii posturilor din cadrul R_ M__ S.A.

De asemenea, s-a mai aratat ca intimatei contestatoare i se acorda în temeiul art.86 alin (6) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, si un preaviz de 15 zile lucratoare.
Ca atare, în cuprinsul deciziei de concediere, au fost aratate pe larg considerentele ce au impus reorganizarea activitatii societatii, au fost probate activitatile de reorganizare desfasurate de catre apelanta-pârâta prin administrator judiciar, au fost depuse înscrisuri din care rezulta desfiintarea efectiva a postului ocupat de catre intimata contestatoare, astfel încât nu se poate conchide în speta ca reorganizarea nu a fost reala si ca decizia de concediere nu ar fi legala si temeinica.

Astfel, conform deciziei administratorului judiciar, s-a decis sa se modifice organigrama societatii prin desfiintarea postului detinut de catre intimata contestatoare, activitatea aferenta postului acesteia fiind redistribuita catre alti angajati ai acesteia. Pentru a se retine cauza reala si serioasa a reorganizarii este suficient ca angajatorul prin administrator judiciar, sa urmareasca eficientizarea activitatii debitoarei în scopul utilizarii cu randament maxim a resurselor umane si financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului prin administrator judiciar de a hotarî asupra modalitatii în care organizeaza activitatea societatii R_ M__ S.A..

Astfel, administratorul judiciar este îndreptatit sa ia masurile necesare pentru maximizarea averii societatii debitoare, legea acordându-i prerogativa desfacerii contractelor individuale de munca ale salariatilor societatii aflate în insolventa, printr-o procedura derogatorie de la dispozitiile Codului Muncii.
În consecinta, desfiintarea locului de munca al contestatoarei a avut la baza cauze reale si serioase, iar reîncadrarea pe postul detinut anterior nu mai este posibila întrucât pentru acest lucru ar fi necesara reînfiintarea postului de crainic de televiziune, lucru care este imposibil în conditiile în care apelanta se afla în procedura reorganizarii judiciare, iar o decizie de acest gen nu ar putea fi luata decât în cadrul Adunarii Generale a Creditorilor.

Hotarârea instantei de fond este criticabila si din prisma faptului ca se limiteaza la a admite contestatia, a desfiinta Decizia de concediere si la a dispune reintegrarea pe postul detinut anterior fara sa fie interesata efectiv de modalitatea de punere în practica a unei astfel de hotarâri sau sa ofere solutii în acest sens. instanta de fond desi s-a aflat în posesia tuturor documentelor care demonstreaza legalitatea si temeinicia deciziei de concediere, si deci a imposibilitatii practice de a reintegra contestatoarea, aceasta totusi dispune reintegrarea si specifica în mod clar ca reintegrarea se va face pe postul detinut anterior. Or, postul detinut anterior de catre intimata contestatoare din cadrul subscrisei nu mai exista, astfel încât reintegrarea nu mai poate fi posibila.
Cu privire la motivele care au condus la luarea deciziei de concediere si desfiintare a postului de crainic de televiziune învedereaza urmatoarele aspecte:
Costurile unor angajati interni implica, pe lânga costurile aferente drepturilor salariale si alte costuri suplimentare precum existenta unei echipe care sa se ocupe cu salarizarea si resursele umane ceea ce face semnificativ mai costisitor pentru societate mentinerea contractelor individuale de munca decât costurile aferente unor contracte încheiate cu prestatori de servicii pe baza de conventii civile. Astfel, un departament de Resurse Umane cu angajati implica pentru apelanta-pârâta la cheltuieli pe care, în conditiile lipsei de lichiditati cu care se confrunta, nu  le poate suporta. Aceste cheltuieli la care se face referire constau nu numai salariul brut ce trebuie platit de catre companie, ci si multe alte costuri: concedii, IT, curatenie, chirie, mobilier, consumabile, diverse traininguri, în timp ce externalizarea nu implica nimic în plus fata de pretul negociat, fara alte cheltuieli suplimentare.

Se solicita a se observa ca apelanta-pârâta a hotarât în acelasi timp si externalizarea serviciului de Resurse Umane catre o societate care ofera un mijloc pentru societate de a accesa cele mai recente tehnologii fara povara investitiilor ridicate de furnizorul de servicii de resurse umane, asumându-si întreaga responsabilitate pentru hardware, software, integrare, mentenanta si upgrade al sistemului. Apelanta-pârâta prin externalizarea serviciului de Resurse Umane a reusit sa controleze si sa-si reduca costurile de functionare, si-a crescut eficienta, a redus cheltuielile cu forta de munca, si-a eficientizat activitatea în scopul acoperirii masei credale. instanta de fond îsi motiveaza concluziile privind neseriozitatea concedierii intimatei prin prisma succesiunilor de Decizii de reintegrare si concediere emise de catre apelanta-pârâta constatând, totodata, ca pârâta nu a avut niciodata intentia de a pune în aplicare Decizia nr. xxx/10.12.2013 a Tribunalului Bucuresti.

Asa cum s-a aratat în precedent, analiza Tribunalului Bucuresti asupra fondului cauzei a fost una superficiala, instanta de fond, în fapt, nu si-a îndeplinit efectiv rolul de a starui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, în scopul pronuntarii unei hotarâri temeinice si legale, în conformitate cu dispozitiilor art. 22 din NCPC. Atâta timp cât instanta de judecata a avut la dispozitie documente din care rezulta desfiintarea efectiva a postului ocupat de catre intimata contestatoare, cel de crainic de televiziune, hotarârea instantei de fond prin care a dispus reintegrarea intimatei contestatoare este netemeinica si trebuie cenzurata de catre onorata instanta de control judiciar. În cadrul cercetarii temeiniciei Deciziei de concediere considera ca instantele de judecata trebuie sa analizeze cu atentie toate circumstantele care marcheaza situatia în care se afla o debitoare în insolventa, situatie în care nu pot fi luate decizii de management sau administrare în locul adunarii generale a creditorilor, în speta nu pot fi înfiintate posturi în cadrul societatii insolvente în cadrul carora sa dispuna angajarea de persoane, pentru ca aceste masuri ar prejudicia în mod grav creditorii societatii insolvente si ar nesocoti sau încalca în mod abuziv dispozitiile speciale ale Legii nr. 85/2006. În acest sens arata ca sentinta instantei de fond, în masura în care nu propune si solutii viabile si legale de reintegrare a intimatei contestatoare pe postul detinut anterior, este nelegala si netemeinica si trebuie anulata de catre instanta de control judiciar.

Prin apelul declarat, apelanta-reclamanta  Cocuta S__ E__ arata ca aduce critici exclusiv acelor considerente din motivarea sentintei (pag. 5) privind modalitatea în care au fost dezlegate criticile de nelegalitate, ce atrageau anularea Deciziei nr.71/16.05.2014 de concediere, invocate în raport  de aplicarea nelegala de catre CENTU S.P.R.L. pentru intimata, a prevederilor art. 86 alin. 6 din Legea nr. 85/2006.
Aprecieaza ca în mod gresit instanta de fond a considerat decizia de concediere ca fiind legal emisa la data de 16.05.2014 de catre CENTU S.P.R.L. întrucât ar fi fost desemnat de administrator judiciar al societatii, si prin urmare a apreciat legala aplicarea de catre acesta a prevederilor art.86 alin.6 din Legea nr. 85/2006.

Solicita a se verifica considerentele retinute prin sentinta, în raport de urmatoarele critici de nelegalitate aduse deciziei de concediere:
Decizia de concediere este nelegala întrucât a fost emisa:
1.1. de CENTU S.P.R.L, care la data emiterii deciziei 16.05.2014 nu mai detinea calitatea si nu putea exercita legal atributiile specifice de administrator judiciar al intimatei S.C. R_ M__ S.A..
1.2. de catre un organ necompetent, raportat la dispozitiile art. 86 alin.6 din Legea nr.85/2006, masura fiind dispusa si de administratorul special, persoana fara calitate potrivit acestor dispozitii legale.
2. Decizia a fost adoptata în temeiul prevazut de art. 86 alin. 6 din Legea nr.85/2006 declarate neconstitutionale prin Decizie C.C.nr.64/24.02.2015.
Potrivit dispozitiilor art.86 alin.6 din Legea nr. 85/2006:
„Prin derogare de la prevederile legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de munca ale personalului debitoarei se va face de urgenta de catre administratorul judiciar/lichidator, fara a fi necesara parcurgerea procedurii de concediere colectiva. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucratoare.\" (s.n.).

1.1. CENTU S.P.R.L. nu detinea legal calitatea de administrator judiciar la data emiterii deciziei de concediere si nu putea exercita atributiile derivând din aceasta pentru pârâta R_ M__ S.A. la data de 16.05.2014. întrucât:
Prin Decizia din data de 14.11.2013. Creditorii S.C. R_ M__ S.A. l-au desemnat, în calitate de administrator pe CENTU S.P.R.L., decizie publicata în Buletinul Insolventa nr. 19 U6/14.11.2013 (filele 29, 31 si urm,).
Prin sentinta civila nr.xxx/03.12.2013 a Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a (dosar nr.xxx/3/2011, filele 244-246), s-a dispus: \"Confirma administratorul judiciar desemnat de adunarea creditorilor din 14.11.2013 dispune preluarea atributiilor de catre administratorul judiciar CENTU SPRL... \" (s.a.)., conform Deciziei nr.480/07.02.2014, pronuntata în dosarul nr. xxx/3/2011/a31 (filele 248-270),  Curtea de Apel Bucuresti a modificat sentinta civila nr, xxx/03.12.2013 a Tribunalului Bucuresti -Sectia a VII-a si a dispus: \"Admite recursurile formulate de recurentele ANAF anuleaza decizia din 14.11.2013. Irevocabila.\" (s.a.).

Raportat la hotarârile judecatoresti pronuntate, solicita a se retine ca dispozitia instantei de fond, de confirmare a hotarârii adunarii creditorilor din 14.11.2013, prin care s-a desemnat administratorul judiciar CENTU S.P.R.L., a fost schimbata în recurs, prin decizie irevocabila, în sensul anularii acesteia si pe cale de consecinta, acesta nu mai detinea la data emiterii deciziei atacate calitatea ceruta în mod expres prin dispozitiile art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006, respectiv pe aceea de administrator judiciar.

În cauza, mandatul administratorului judiciar CENTU S.P.R.L. a început la 03.12.2013, în baza sentintei civile nr. xxx/03.12.2013 a Tribunalului Bucuresti, hotarâre executorie conform art.12 din Legea nr.85/2006 si a încetat la 17.02.2014, în baza deciziei civile nr. 480/17.02.2014 pronuntata de C.A. Bucuresti.
Potrivit art. 11 din OUG 86/2006 privind organizarea activitatii practicienilor în insolventa:
Practicienii în insolventa compatibili, autorizati în conditiile legii, pot îndeplini, pe tot teritoriul României, calitatea de administrator judiciar, lichidator, conciliator, precum si orice alta calitate prevazuta de lege. Îndeplinirea acestor calitati se face prin preluarea functiei si exercitarea atributiilor specifice în conditiile legii si ale actului de numire ori a hotarârii de desemnare\".

Asadar, începând cu data de 17.02.2014, CENTU S.P.R.L, prin anularea irevocabila a hotarârii de desemnare a acestuia, respectiv a Deciziei din 14.11.2013 a creditoriilor  S.C. R_ M__, calitatea acestuia de administrator judiciar al societatii intimate a încetat, astfel ca la data emiterii deciziei de concediere 16.05.2014 CENTU S.P.R.L nu mai detinea legal aceasta calitate, iar masura desfacerii contractului de munca nu putea fi adoptata de acesta, conform dispozitiilor speciale prev. de art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006.
Conform certificatelor de grefa depuse de pârâta si care vizeaza perioada ulterioara concedierii, începând cu 26.06.2014 a fost desemnat pentru pârâta în insolventa administratorul Rovigo SPRL (fila 286) mandatul acestuia încetând la 19.11.2014 (fila 287), data de la care a fost desemnat din nou CENTU S.P.R.L. (filele 287-288).

Administratorul judiciar este un mandatar al Justitiei,unul din organele care aplica procedura si care, alaturi de judecatorul sindic, conform prev. art.5 alin.2 din lege, în limitele mandatului acordat, îsi exercita atributiile reglementate de art.20 din Legea nr.85/2006. Întrucât înlocuirea administratorului judiciar HM EXPERT S.P.R.L. si desemnarea noului administrator CENTU S.P.R.L (conform art.22 alin.2 din Legea nr. 85/2006) nu a fost confirmata prin hotarâre judecatoreasca irevocabila, efectele Deciziei creditorilor din 14.11.2013 si-au produs efectele doar pentru perioada 03.12.xx14, când aceasta fost anulata prin decizia 480/17.02.2014 a Curtii de Apel Bucuresti.

Desemnarea unui nou administrator judiciar de catre judecatorul sindic doar la 26.06.2016, gresit a fost interpretata de instanta de fond în fapt ca fiind o prelungire a periodei mandatului lui CENTU S.P.R.L, dupa data de 17.02.2014, atâta timp cât:
- Execitarea atributiilor de catre acesta din urma nu mai aveasuportul legal al sentintei civile nr.xxx/03.12.2013 a Tribunalului Bucuresti, casata în recurs;
- Iar numirea lui CENTU S.P.R.L, s-a facut urmare a înlocuirii Administratorului judiciar anterior desemnat în sensul art.11 din OUG 86/2006: HM EXPERT S.P.R.L.

Aceasta interpretare cu privire la aplicarea nelegala a prev. art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006 de catre Centu S.P.R.L. - care nu avea calitatea de administrator judiciar la data concedierii în luna mai 2014- a fost retinuta prin decizia civila nr.944/10.06.2015 a Curtii de Apel Ploiesti (a se vedea vol. II filele 28-41 si filele 37-39) cu privire la un alt angajat al aceleiasi pârâte, care a detinut aceleasi functii ca si reclamanta (fila 350), prin care s-a decis anularea deciziei de concediere.

Administratorul special B_ F_ nu avea calitatea ceruta de lege pentru emiterea deciziei de concediere.
Textul legal mai sus citat reglementeaza în mod expres calitatea de administrator juridiar/lichidator pe care trebuie sa o aiba reprezentantul angajatorului pentru a putea dispune desfacerea C.I.M.
asadar, aceasta prerogativa nu revine si administratorului special, în speta B_ F_, persoana care nu putea legal sa emita decizia de concediere.
Semnarea deciziei si de catre administratorul special produce efecte juridice, contrar considerentelor din sentinta, întrucât acestuia nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, iar prin modalitatea în care a fost emisa decizia atacata nr. 71/2014, au fost încalcate dispozitiile imperative ale art. 86 alin.6 din Legea nr.85/2006, mai sus citate, atâta timp cât masura concedierii este prerogativa exclusiva a administratorului judiciar, masura neputând fi luata, respectiv nu trebuie confirmata de o alta persoana.

Instanta de fond a omis a analiza criticilor de nelegalitate aduse deciziei de concediere adoptate în temeiul prev. art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006, declarate neconstitutionale prin Decizia C.C. nr. 64/24.02.2015 (vol. II filele 14-25).
Solicita a se avea în vedere ca decizia de concediere emisa reclamantei este lovita de nulitate întrucât este adoptata în temeiul prevederilor art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006 - prevederi legale desi abrogate în prezent prin adoptarea Legii nr.85/2014 - care prin decizia nr.64/24.02.2015 a Curtii constitutionale publicata în M. Of. nr.286/28.04.2015 au fost declarate neconstitutionale, motivându-se în esenta ca prin modul în care aceste dispozitii reglementeaza procedura concedierilor colective în situatia societatilor aflate în procedura insolventei, pe de o parte, se neaga dreptul la informare si consultare a angajatilor, cu nesocotirea art.41 alin.2 din Constitutia României, iar pe de alta parte, continutul acestui text normativ încalca actele Uniunii Europene care protejeaza acest drept (a se vedea pct. 18-33, 40 din considerentele deciziei C. C.).

Solicita a se retine ca la pct.33 din decizia mai sus aratata, C.C. constata neconstitutionalitatea acestui text - care desi în prezent abrogat si cu privire la care legiuitorul român nu mai poate interveni pentru a-l pune în acord cu actele Uniunii Europene incidente - si admite ca „numai instantele judecatoresti ar mai fi competente sa solutioneze conflictul dintre norma europeana si cea NATIONALA\".
Apreciaza ca declararea ca neconstitutionale a dispozitiilor art. 86 alin. 6 din Legea nr.85/2006, în temeiul carora s-a emis decizia de concediere a reclamantei, o lipseste de orice suport legal si prin urmare, este lovita de nulitate.

În concluzie, prin dezlegarea gresita a criticilor de nelegalitate dezvoltate mai sus lapct.1.1 si 1.2, care puteau fi retinute alaturi de cele de netemeinicie avute în vedere de prima instanta la pronuntarea solutiei de anulare a Deciziei nr.71/16.05.2014 de concediere emisa reclamantei, solicita a se aprecia ca se aduce o vatamare acesteia, în sensul prevederilor art. 461 alin. 2 c.pr. civ. ce se impune a fi înlaturata întrucât:
- Societatea pârâta este în continuare în procedura prev. de Legea nr. 85/2006, iar aceasta uzeaza în continuare de aceeasi modalitate nelegala de concediere a angajatilor, inclusiv dupa reintegrarea dispusa în baza hotarârilor judecatoresti de anulare a deciziei de concediere, prin emiterea de decizii similare ce pot fi emise inclusiv reclamantei. (a se retine de, ex. Dos. nr. xX pe rolul Tb. B__ pentru angajatul T_ S_).
Cercetând apelurile declarate, Curtea le constata nefondate.
Se retine în apelul pârâtei ca solutia anularii deciziei de concediere este legala din punct de vedere al cerintelor de valabilitate fixate de art. 65 din Codul muncii.
Se reitereaza ca desfiintarea unui loc de munca are o cauza reala când prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de nevoi de reorganizare, dificultati economice sau transformari tehnologice, iar serioasa, când are la baza motive temeinice îndreptate catre îmbunata?irea activitatii si nu disimuleaza realitatea.

În speta, insolventa declarata judecatoreste sta marturie a dificultatilor de ordin financiar, însa nu da si cauza legala de concediere, daca justificarea economico-financiar-comerciala lipseste cu desavârsire, în dimensiunile ei concrete, din continutul deciziei cu privire la postul dispensat, ocupat de reclamanta în speta. Cu alte cuvinte, simpla reorganizare judiciara nu confera numaidecât temeiul unei anumite concedieri, tocmai pentru ca motivul generic ar putea fi aplicabil oricarui post (sau tuturor), ci se impune ca utilitatea acesteia sa fie explicata precis, prin realitatile economice legate de postul desfiintat, ce vor fi confruntate cu starea de fapt reiesita din probele ce s-ar administra în proces. În caz contrar, cerinta motivarii, prevazuta obligatoriu, sub sanctiunea nulitatii absolute, de art.76 alin.(1) lit.a) din Codul muncii, nu este îndeplinita.
Nici redactarea art.86 (6) din Legea nr.85/2006, anterioara declararii neconstitutionalitatii textului, nu este de natura sa conduca la o solutie diferita, întrucât legea scutea de o procedura, ca ansamblu faptic, nu de justificarea masurii, în conditiile art.65 din Codul muncii, în scopul de a exclude arbitrariul disponibilizarii.

Este adevarat si ca exigentele art.65 nu sunt de natura sa duca la substituirea vointei angajatorului (mai ales când acesta este reprezentat de administratorul judiciar), cu optiunea subiectiva a instantei cât priveste redimensionarea statului de functii si personal pentru adaptarea acestora la posibilitatile oferite de resursele umane si financiare, însa ea este datoare sa verifice daca la baza
masurii sta o cauza reala si serioasa, în primul rând afirmata ca atare si care sa se verifice în mod formal în hotarârea organului reprezentativ si în situatia economico-financiara a societatii.

Din perspectiva cerintelor de realitate si seriozitate a desfiintarii postului, simpla referire, eliptica, la reorganizarea judiciara, nu este suficienta, situatia afirmata conferind, în materia concedierii fara legatura cu persoana salariatului, numai o ipoteza care se cere concretizata prin întemeierea exacta, în fapt si în drept, a masurii adoptate (în ce fel aceasta este apta sa asigure îndeplinirea scopului eficientizarii activitatii debitoarei, nu doar prin imanenta scutire a costurilor aferente postului, ci mai ales, prin considerente referitoare la (in)utilitatea/(in)oportunitatea pastrarii lui în ansamblul structural si functional al unitatii). Cât priveste motivele invocate si exemplificate ulterior, în cursul judecarii contestatiei, acestea nu sunt de natura sa complineasca exigenta legii, caci, în spiritul protectiei salariatului aflat într-o situatie vulnerabila (nu numai pentru ca este supus masurii concedierii, dar si pentru ca el nu dispune, în mod obisnuit, de informatii complete privind starea societatii, care sa-i permita sa-si faca apararea în deplina cunostinta de cauza), art.79 din Codul muncii a consacrat regula potrivit careia, în caz de conflict, angajatorul nu se va putea servi în fata instantei, de alte motive de fapt ori drept în afara celor precizate în decizia de concediere.

Sub aceste aspecte, toate motivele apelului legate de costurile suplimentare pe care mentinerea unor angajati interni le implica (cum ar fi cele legate de sustinerea unei echipe care sa se ocupe cu salarizarea si resursele umane, fata de cazul unor contracte încheiate cu prestatori pe baza de conventii civile, ori alte cheltuieli adiacente legate de concedii, curatenie, chirie, mobilier, consumabile, traininguri, etc, pe care externalizarea nu le presupune), pe lânga ca nu sunt specifice numai acestui post, nici nu sunt susceptibile de verificare si validare în proces, caci, în calitate de conditii de valabilitate a deciziei de concediere cu privire la seriozitatea desfiintarii locului de munca, se impuneau mai întâi justificate formal în cuprinsul actului atacat, pentru ca mai apoi sa poata face obiectul controlului pe fond în instanta.

Practic decizia de concediere a ramas nemotivata, rezultând, potrivit celor expuse, ca sentinta atacata a fost pronuntata cu interpretarea si aplicarea corecta a legii, în mod temeinic, apelul declarat fiind nefondat si de respins, în baza art.480 alin.(1) Cod procedura civila. Nerelevante sunt si motivele care critica sentinta din perspectiva dezinteresului pentru a oferi solutii cu privire la modalitatile de punere în practica a dispozitiei de reintegrare, respectiv a modalitatilor de recuperare a creantelor împotriva debitorului aflat în procedura insolventei, având în vedere ca ambele dispozitii (de reintegrare, respectiv acordare de despagubiri la nivelul drepturilor de care salariatul a fost lipsit), reprezinta consecinte imperative ale legii, în conditiile art.80 din Codul muncii, carora instanta este chemata sa le dea eficienta fara a le cenzura ratiunea si fara a se implica a priori, în afara unei sesizari exprese din partea celui interesat, eventual în cadrul unei contestatii la executare, în procesul si modalitatile de aducere la îndeplinire din partea debitorului.

Nefondat este si apelul la considerente al reclamantei.

Se retine în sensul în care a motivat si prima instanta, ca semnatura administratorului special, alaturi de a administratorului judiciar, pe decizia de concediere, poate fi, cel mult, superflua, dar nu produce efecte cu privire la valabilitatea deciziei de concediere. De altfel, lipsa calitatii de reprezentant a semnatarului actului poate fi invocata cu succes de catre si atunci când reprezentatul nu si-l însuseste, nu si atunci când el si-l asuma, confirmând ca reprezinta vointa sa si-i apartine. Argumentul este valabil si pentru critica referitoare la lipsa calitatii de reprezentant a administratorului judiciar CENTU S.P.R.L. la momentul adoptarii deciziei de concediere. Mai mult, din dispozitivul deciziei nr. 480/07.02.2014, care anuleaza decizia din 14.11.2013 a adunarii creditorilor, nu rezulta ca ar fi fost modificata si dispozitia din sentinta civila nr 10329/03.12.2013, prin care Tribunalul Bucuresti confirma în calitate de administrator judiciar pe CENTU S.P.R.L., al carui mandat a durat, într-adevar, pâna la numirea altuia, ulterioara datei deciziei de concediere, reclamanta neputând doar sa conteste pozitia acestei persoane la data de referinta, fara sa-si asume si afirmatia cu privire la cea careia i-ar fi revenit calitatea de administrator judiciar.

În fine, apelul este nefondat si cât priveste pretinsa omisiune de a analiza criticile aduse deciziei de concediere prin prisma prevederilor art.86 (6) din Legea nr.85/2006, declarate neconstitutionale prin Decizia Curtii constitutionale nr. 64/24.02.2015. În realitate, prevederile art.86(6) au fost invocate numai cu privire la lipsa calitatii de administrator judiciar a semnatarului deciziei, nicaieri în sensul interpretarii date de Curtea constitutionala prin decizia mentionata. Aceasta ar fi avut efecte în proces numai în cazul în care motivele sanctionate prin decizia de neconstitutionalitate ar fi fost deduse judecatii prin însasi contestatia si confirmate ulterior, urmare a invocarii si admiterii exceptiei de neconstitutionalitate, ori în cazul în care decizia Curtii s-ar fi pronuntat anterior începerii procesului si iarasi, temeiurile de nevalabilitate a concedierii întemeiate pe statuarile instantei de contencios constitutional ar fi fost anume formulate prin contestatia declarata. Or, precum s-a spus, reclamanta nu a invocat în cuprinsul actiunii motivele pentru care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate prin decizia nr.64/2015, caz în care instanta nu o poate lua în considerare, întrucât toate temeiurile de nevalabilitate a unei decizii de concediere, inclusiv cele prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie deduse spre solutionare în termenul instituit pentru formularea contestatiei, fara posibilitatea de a le completa dupa expirarea lui, chiar si pentru cauze de neconstitutionalitate a legii careia i s-a facut aplicare.

În consecinta, potrivit celor expuse, în aplicarea art. 480(1) Cod procedura civila, apelul declarat de reclamanta va fi respins, ca nefondat. Se va respinge si cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecata avansate cu titlu de cheltuieli de transport în apel, dat fiind ca, desi le-a solicitat, apelanta nu a facut dovada avansarii lor în acest stadiu procesual.
 
PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:
 
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de catre apelanta-reclamanta COCUTA  S__  E__, identificata cu CNP: xx si cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet Avocat „Cocuta M__”, situat în Baia M_ judet Maramures si de catre apelanta-pârâta __, prin administrator special si administrator judiciar CENTU SPRL R.O.F. II-258/2006 cu sediul în Municipiul B_, _, Judetul B_, înregistrata la Oficiul registrul comertului sub nr. Jx, având CUI Nr. RO14080700, împotriva sentintei civile nr.xxx/08.12.xxx, pronuntate de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, în dosarul nr.x.

Respinge cererea apelantei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecata în apel.

Definitiva.

Pronuntata în sedinta publica azi, 20.01.2017.

Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat