Legalitatea si temeinicia deciziei de sanctionare disciplinara a salariatului

Hotararea nr. 45 din 30 ianuarie 2019, Pronuntata de CURTEA DE APEL TIMISOARA

Alte Consultatii Juridice

Mutarea salariatului pe alt post, in absenta vreunui motiv disciplinar
Inregistrarea tardiva a contractului individual de munca in Revisal. Contestarea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei
Transferul salariatilor. Obligarea salariatului sa semneze actul aditional privind modificarea locului muncii
Imposibilitatea obligarii salariatului la semnarea unui act aditional la contractul individual de munca prin care se renunta la sporul pentru lucrul sambata si duminica
Refuzul salariatului de a semna incetarea CIM prin acordul partilor
Obligarea salariatului sa semneze noua fisa a postului
Incetarea CIM pe durata perioadei de proba. Documente comunicate salariatului
Concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, fara desfiintarea efectiva a postului. Post esential pentru desfasurarea activitatii societatii
Obligarea salariatului sa demisioneze. Obligarea acestuia sa presteze munca o durata zilnica mai mare decat cea prevazuta in CIM. Abuzurile superiorului ierarhic
Concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Acordarea ajutorului de somaj
Mutarea salariatului pe alt loc de munca, fara o decizie scrisa a angajatorul. Locul efectuarii preavizului in caz de demisie
Desfacere disciplinara abuziva a contractului individual de munca, urmare a sesizarii ITM facute de salariat
Implinirea termenului contractului individual de munca pe durata determinata. Indicarea gresita a temeiul de drept in cuprinsul deciziei de constatare a incetarii contractului individual de munca emise de angajator
Termenul in care angajatorul informeaza salariatului asupra prelungirii sau nu a contractului individual de munca pe durata determinata
Consecintele anularii deciziei de concediere de catre instanta de judecata. Efectele obligatiei de reintegrare in munca
Pe rol se afla apelul formulat de apelanta-parata Hainbach T SRL impotriva SentinTei civile nr. 1269/PI/04. 10. 2018, pronunTata de catre Tribunalul T in Dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, in c ontradictoriu cu intimatul-reclamant T_ F. , avand ca obiect contestaTie decizie de sancTionare.

La apelul nominal, facut in SedinTa publica, constata lipsa parTilor. 
Procedura de citare este legal indeplinita. 
S-a facut referatul cauzei, de catre grefierul de SedinTa, dupa care avand in vedere ca prin cerea de apel s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa, Curtea reTine dosarul spre soluTionare. 
 
CURTEA
 
Deliberand asupra apelului civil de faTa:
Prin sentinTa civila nr. 1269/PI/04. 10. 2018, pronunTata in Dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, Tribunalul T a admis cererea de chemare in judecata formulata si completata de reclamantul T_ F in contradictoriu cu parata _, a anulat decizia de concediere nr. 34/27. 02. 2018, respectiv decizi a de concediere nr. 291/21. 02. 2018 emise de parata  pe seama reclamantului, cu consecinTa repunerii parTilor in situaTia anterioara emiterii deciziilor de concediere, a dispus reincadrarea reclamantului pe postul deTinut anterior conced ierii, anume acela de Sofer autocamioane – maSini grele, a dispus obligarea paratei la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu toate drepturile salariale, indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat recla mantul, de la data emiterii deciziei de concediere Si pana la reincadrarea efectiva pe funcTia deTinuta anterior emiterii deciziei, a anulat decizia de imputare nr. 1/26. 02. 2018 emisa de parata  pe seama reclamantului, fara cheltuieli d e judecata. 
impotriva sentinTei civile a formulat apel  parata S . C. H T S . R. L, solicitand admiterea apelului Si modificarea in tot a sentinTei apelate in sensul respingerii cererii introductive formulata de reclamant. 
in motivare, parata arata ca angajatorul a emis toate documentele legale necesare desfacerii contractului individual de munca din motive care Tin de persoana salariatului respectiv: referatul inregistrat sub nr. 280/05. 02. 2018, convocarea salariatului  nr. 286/15. 02. 2018 in  vederea  efectuarii cercetarii disciplinare pentru data de 20. 02. 2018, raportul de cercetare disciplinara nr. 290/20. 02. 2018, decizia de sancTionare disciplinara 291/21. 02. 2018, decizia de  incetare  a  contractului  individual  de  munca  nr. 34/27. 02. 2018. 
In ceea ce priveSte omisiunile care ar atrage nulitatea absoluta a deciziilor de mai sus, parata  arata ca decizia de sancTionare disciplinara nr. 291/21. 02. 2018 cuprinde descrierea faptei respectiv se menTioneaza ca angajatul reclamant a incalcat regulile de munca in ceea ce priveSte,  refuzul ridicarii si purtarii echipamentului de lucru si a lipsit nemotivat de la locul de munca pentru mai multe zile respectiv in perioada 03-06. 02. 2018, dispoziTiile incalcate de catre angajat din Regulamentul intern art. 1 cap IV, art. 4. 1 litera c si e Si art. 4. 5 lit. b Si lit. n, precum si dispoziTiile contractului individual de munca, respectiv cap M, art. 2, lit. a Si g din Contractul individual de munca, se menTioneaza de asemenea si faptul ca motivele indicate de catre salariat privind nerespectarea dispoziTiilor contractului individual si a regulamentului intern nu sunt intemeiate, motiv pentru care acestea nu pot fi reTinute. 
In acest sens, parata arata ca in ceea ce il priveSte a fost demarata cercetarea disciplinara, fiind convocat la data de 20. 02. 2018 la sediul societaTii pentru efectuarea cercetarii disciplinare, reTinand ca la data indicata reclamantul s-a prezentat la sediul societaTii cu o declaraTie scrisa refuzand sa raspunda la intrebarile referitoare la incalcarea obligatiilor de serviciu, precum si faptul ca prin declaraTia care a fost inaintata acesta nu a indicat motive intemeiate care sa inlature culpa acestuia in incalcarea obligatiilor de serviciu. 
Totodata se mai arata ca se menTioneaza clar termenul de 30 de zile pentru introducerea contestaTiei impotriva acesteia Si instanta la care aceasta trebuie inregistrata respectiv Tribunalul T. in aceste condiTii fiind emisa Decizia de sancTionare disciplinara nr. 291/21. 01. 2018 sancTiunea aplicata fiind des facerea disciplinara a contractului individual de munca in temeiul art. 61 lit. a din codul muncii. Ca atare, parata considera ca in speTa au fost respectate dispoziTiile art. 252 alin. 1 si urmatoarele cu privire la dispoziTiile obligatorii ale deciziei d e sancTionare disciplinara, aratanc ca decizia este motivata atat in drept cat si in fapt fiind descrise obligatiile contractuale inculcate de catre salariat, specificandu-se si faptul ca acesta nu a indicat motive pertinente pentru incalcarea obligatiilor de serviciu, la finalizarea procedurii cercetarii disciplinare s-a intocmit Decizia de cercetare disciplinara nr. 291/02. 2018, document obligatoriu la finalizarea procedurii, Decizia 34/27. 02. 2018 fiind decizia de incetare a contractului de munca inregistr ata in Revisal, ambele fiind comunicate salariatului. 
In concluzie, avand in vedere cele menTionate mai sus, parata considera ca in speTa nu sunt incidente motivele de nulitate absoluta ale deciziei de sancTionare disciplinara reTinute de catre instanta d e fond. 
Pe de alta parte angajatul nici macar nu a contestat decizia de sancTionare disciplinara nr. 291/21. 02. 2018 care i-a fost comunicata, fiindu-i indicat termenul legal de contestare si instituTia la care aceasta trebuie contestata, ci a contestat doa r decizia de incetare a contractului de munca nr. 34/27. 02. 2018, decizie care a fost inregistrata in Revisal si care cuprinde pe scurt temeiul incetarii contractului individual de munca si data de la care acesta inceteaza, fiindu-i comunicata de asemenea s i aceasta angajatului. Deasemena, parata arata ca toate actele intocmite au fost comunicate salariatului prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire si conTinut declarat conform dispoziTiilor legale, fapt necontestat prin contestaTia inaintata. 
Ast fel, avand in vedere lipsa nemotivata a salariatului de la locul de munca in intervalul 03-06. 02. 2018 conform programatorului de lucru aferent lunii februarie, avand in vedere faptul ca ultima zi lucrata a fost data de 29. 01 urmata de 4 zile libere si refu zul acestuia de a ridica si purta echipamentul de lucru, precum si refuzul de a-Si prezenta apararile in favoarea sa cu ocazia efectuarii cercetarii disciplinare, s-a aratat ca exista probe indestulatoare pentru angajator in vederea luarii masurii discipli nare a desfacerii contractului individual de munca. 
Totodata, parata mai susTine ca reclamantul nu s-a mai prezentat la servici deloc pana la finalizarea procedurii disciplinare si nici nu a detaliat prin declaraTia depusa motivele personale care aSa cum a susTinut ca l-ar fi impiedicat sa se prezinte la servici, iar pe de alta parte acesta nu a returnat paratei nici macar partea de echipament de lucru pe care acesta apucase sa o ridice. 
Mai precizeaza si faptul ca deSi in cuprinsul contestaTiei reclamantul sugereaza ca programul de lucru respectiv repaus nu ar fi fost unul clar stabilit, acesta a semnat alaturi de ceilalTi angajaTi Regulamentul de ordine interioara care prevede in mod clar orele de lucru si orele de repaus si nu si-a motivat contestaTia pe faptul ca ar fi lucrat mai mult decat orele prevazute in contractual de munca, acest aspect fiind inserat in declaraTia adusa in ziua convocarii pentru cercetarea disciplinara. De asemenea, parata arata ca in speTa din inregistrarile tahograf anexate chiar de catre reclamant reiese in mod clar ca acesta a avut ore efectiv lucrate mult mai puTine decat cele de repaus. 
Cu referire la decizia de imputare nr. 1/26. 02. 2018 de imputare a sumei de 3463,18 lei s ­ a aratat ca aceasta a fost emisa in baza prevederilor Contractului individual de munca si respectiv art. M, pct. 2 lit. e si a prevederilor Codului muncii privind imputarea daunelor cauzate de catre angajat, ca urmare a prejudiciului cauzat pentru echipamentul de munca comandat si neridicat de acesta in cuan tum de 609,97 lei, a sumei de 757,66 lei incasata in plus pentru luna ianuarie pentru ore de lucru pe care acesta in realitate nu le-a lucrat, precum si a 80 de ore suplimentare achitate catre alTi angajaTi pentru efectuarea muncii angajatului T_ F in zilele in care acesta a lipsit nemotivat de la locul de munca in cuantum total de 2095,55 lei. 
Avand in vedere cele menTionate mai sus,  parata solicita admiterea apelului si pe cale de consecinTa respingerea acTiunii formulate si menTinerea deciziilor de sancTionare, respectiv de incetare a contractului individual de munca ca temeinice si legale. 
in drept,  Si-a intemeiat cererea de apel pe dispoziTiile art. 466 si urmatoarele C. pr. civ. . 
Reclamantul T_ F a formulat intampinare, prin care solicita respingerea acTiunii formulata de apelant aratand ca sentinTa civila nr. l269/PI/04. 10. 2018 este legala si temeinica. De asemenea arata ca in cuprinsul hotararii magistraTii au aratat faptul ca au Tinut cont de toate inscrisurile si apararile formulate drept pentru care apreciaza ca au fost respectate toate principiile de drept in raport cu obiectul acTiunii. Totodata, reclamantul menTioneaza ca la momentul de faTa, fiind nevoit sa exercit profesia la un alt angajator, nu a luat la cunoStinTa despre apelul formulat de _ decat la data reintoarcerii in Romania respectiv data de 10. 11. 2018 acest fapt datorandu-se programului de munca, Si avand in vedere cele expuse mai sus, reclamantul apreciaza ca, raportat la art. 471 Ncpp, depusa in termen prezenta intampinare, si prin aceasta raportat la criticile formulate, solicita respingerea apelului. 
Parata Hainbach T SRL a formulat raspuns la intampinare prin care solicita respingerea apararilor formulate de catre reclamantul intimat avand in vedere tardivitatea depunerii intampinarii. De asemenea solicita admiterea apelului aSa cum a fost formulat Si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata. 
Analizand apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedura efectuate in faTa instanTei de fond, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 466 Si urm. C. pr. civ. , Curtea reTine urmatoarele:
Se constata ca in speTa apelanta-parata aduce critici cu privire la temeinicia hotararii primei instanTe. 
Pe fondul cauzei, aSa cum in mod corect a observat Si prima instanta raporturile dintre parTi au fost guvernate de contractul individual de munca nr. 70/22. 12. 2017, intimatul reclamant ocupand postul de Sofer autocamioane maSini grele incepand cu data de 08. 01. 2018. Potrivit deciziei de incetare a contractului individual de munca nr. 34/27. 02. 2018, emisa in baza deciziei interne de concediere nr. 291/21. 02. 2018, raporturile dintre parTi au incetat incepand cu data de 28. 02. 2018, in timp ce prin decizia de imputare nr. 1/26. 02. 2018, acestuia i s- ­ a imputat suma de 3463,18 lei reprezentand costul echipamentului nepredat, incasarea in mod necuvenit a lichidarii din luna ianuarie Si incasarea in mod necuvenit a unei prime. 
In ceea ce priveSte decizia de incetare nr. 34/27. 02. 2018, se constata ca potrivit acesteia s ­ ­ -a dispus in temeiul art. 61 lit. a din Codul Muncii incetarea contractului individual de munca nr. 70/22. 12. 2017 ca urmarea a incalcarii CIM Si Regulamentului intern(absenTe nemotivate de la program, refuzul ridicarii Si purtarii echipamentului de munca obligatoriu in timpul programului de lucru), aceasta fiind emisa in considerarea deciziei interne de sancTionare disciplinara nr. 291/21. 02. 2018. 
Potrivit deciziei interne de sancTionare disciplinara nr. 291/21. 02. 2018, s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca pentru savarSirea abaterilor prevazute de art. 1 Cap. IV, art. 4. 1 litera c Si e Si art. 4. 5, litera b Si n din Regulamentul intern, cap. M, art. 2, litera a Si g din Contractul individual de munca, respectiv pentru nerespectarea de catre angajat a regulilor de munca privind preluarea Si purtarea echipamentului de lucru Si prezenTa la locul de munca. In continuare, in decizie s-a reTinut ca fapta este abatere diciplinara intrucat din cercetarea disciplinara a rezultat vinovaTia, iar apararile reclamantului au fost inlaturate intrucat nu a indicat motive intemeiate care sa inlature vinovaTia. 
Legat de intinderea Si obiectul cererii introductive, adus in discuTie de catre parata in cadrul apelului, Curtea constata ca intimatul ­ -reclamant a inTeles sa investeasca instanta cu analiza ambelor decizii emise de catre parata la interval de cateva zile, solicitand anularea acestora, motivele de anulare redate de reclamant fiind comune, astfel ca nu pot fi reTinute criticile formulate in cadrul apelului in sensul ca prima instanta s ­ -a pronunTat asupra unor capete de cerere cu privire la care nu a fost sesizata, iar intimatul-reclamant a atacat omissio medio doar decizia de incetare a contractului individual de munca Si nu Si decizia de concediere. 
In ceea ce priveSte decizia de concediere, se constata astfel ca faptele reTinute in sarcina angajatului nu au fost individualizate, nefiind indicata data acestora, respectiv modalitatea in care s-au comis, nefiind de asemenea analizate concret motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de angajat, fiecare dintre aceste incalcari fiind suficiente separat sa atraga nulitatea deciziei de sancTionare, in concordanTa cu prevederile art. 252 alin. 2 lit. a, c Codul Muncii. Se impune a se sublinia legat de aceste lipsuri, ca nu pot fi primite completarile Si lamuririle ulterioare aduse de catre apelanta-parata, respectiv trimiterile la alte documente, in contextul in care potrivit art. 79 Codul Muncii se prevede ca in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in faTa instanTei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere. 
In concluzie, se constata aSa cum in mod judicios a reTinut Si prima instanta ca decizia de sancTionare nr. 291/21. 02. 2018 a fost emisa cu nerespectarea exigenTelor art. 252 Codul Muncii, iar cum in mod corect urmare a constatarii nulitaTii, pe cale de consecinTa s-a constatat Si nulitatea deciziei nr. 34/27. 02. 2018 de incetare a contractului individual de munca decizia de incetare, astfel ca nu se mai impune analiza criticilor formulate cu privire la temeinicia deciziilor atacate. 
Legat de criticile formulate de catre apelanta-parata cu privire la soluTia primei instanTe referitoare la decizia de imputare nr. 1/26. 02. 2018, Curtea constata ca acestea sunt lipsite de temei in contextul in care decizia a fost emisa in mod unilateral de catre angajator, fara a fi asumata Si de salariat. Astfel, se constata ca in mod corect s- ­ a reTinut ca au fost incalcate exigenTele art. 169 alin. 2 din Codul Muncii, respectiv art. 254 alin. 1, in contextul in care apelanta-parata a stabilit in sarcina intimatului-reclamant un debit in cuantum de 3463,18 lei, fara existenTa unui acord cu angajatul, nefiind respectate dispoziTiile legale in materia raspunderii patrimoniale a salariatului. 
In concluzie, Curtea constata ca prima instanta a pronunTat o hotarare temeinica Si legala, criticile formulate in cadrul apelului fiind lipsite de temei, motiv pentru care in baza dispoziTiilor art. 480 alin. 1 Cod procedura civila, urmeaza a respinge prezenta cale de atac. 
 
PENTRU ACESTE MOTIVE
iN NUMELE LEGII
DECIDE:

 
Respinge apelul declarat de apelanta-parata Hainbach T SRL impotriva SentinTei civile nr. 1269/PI/04. 10. 2018, pronunTata de catre Tribunalul T in Dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimatul-reclamant T_ F. 
DEFINITIVa. 
PronunTata in SedinTa publica azi, 30 ianuarie 2019. 

 

Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat