Codul muncii comentat 2019 Avocat Marius-Catalin Predut



Semestrul European si Directiva privind egalitatea de tratament. Aspecte discutate la reuniunea EPSCO de la Luxemburg.


Ministrul Muncii si Justitiei Sociale a prezidat joi, 13 iunie 2019, dezbaterile reuniunii formale a Consiliului Ocuparea Fortei de Munca, Politica Sociala, Sanatate si Consumatori – sectiunea ocupare si afaceri sociale (EPSCO) desfasurata la Luxemburg.

Pe agenda reuniunii, la care au participat oficiali si ministri de resort, s-au aflat teme care au vizat buna functionare a pietei muncii, cu asigurarea unor conditii de lucru si de acces echitabile pentru toti lucratorii si Semestrul European pentru aspectele referitoare la ocuparea fortei de munca si politica sociala, care a fost principalul punct al dezbaterii.

Consiliul a luat act de progresele inregistrate in ceea ce priveste negocierea textului propunerii de Directiva a Consiliului cu privire la punerea in aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor indiferent de religie sau convingeri, handicap, varsta sau orientare sexuala.
De asemenea, ministrii au adoptat trei seturi de concluzii elaborate de Presedintia romana, cu privire la diferentele de remunerare dintre femei si barbati, la implicatiile noilor forme de munca si a evolutiilor tehnologice asupra securitatii si sanatatii lucratorilor, precum si la Raportul special al Curtii de Conturi Europene privind Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane.

Concluziile privind reducerea diferentelor de remunerare intre femei si barbati si cele privind implicatiile noilor forme de munca asupra securitatii si sanatatii in munca au reprezentat prioritatile sectoriale ale Presedintiei romane a Consiliului Uniunii Europene.

Informatii suplimentare:
In perioada detinerii de catre Romania a Presedintiei Consiliului Uniunii Europene, Ministerul Muncii si Justitiei Sociale a reusit sa obtina o abordare generala partiala cu privire la propunerea de Regulament privind Fondul european de ajustare la globalizare si sa inchida o serie de dosare din domeniul sau de competenta:
- Directiva privind echilibrul dintre viata profesionala si cea privata a parintilor si ingrijitorilor;
- Directiva privind protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenti cancerigeni sau mutageni la locul de munca - lotul III;
- Directiva privind transparenta si previzibilitatea conditiilor de munca in UE;
- Regulamentul privind infiintarea Autoritatii Europene a Muncii.



Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat