[CUM A FOST] UpDate Work (I): Carantina si forta majora. Impactul asupra relatiilor de munca


Data 09 aprilie 2020. Locatia Editura Universul Juridic

Impactul carantinei si a fortei majore asupra relatiilor de munca a fost prima din cele 5 Conferinte organizate in cursul lunii aprilie 2020 de Universul Juridic in parteneriat cu MCP Cabinet avocati. Aceasta serie unitara a Conferintelor UpDate Work are in vedere punerea in discutie a unor noi institutii juridice, social si economice ca urmare a instituirii starii de urgenta pe teritoriul Romaniei, atentionarea asupra derapajelor care pot sa apara in cotextul dat si gasirea/oferirea de solutii optime atat pe perioada carantinei, cat, mai ales, dupa aceasta perioada, cand criza economica si criza sociala vor determina reasezarea (upgradarea) conceptelor si derularii relatiilor de munca.

Speakerii invitati au fost:

Marius-Catalin Predut, avocat, membru al Baroului Bucuresti, este fondatorul si coordonatorul MCP Cabinet avocati (www.mcp-avocati.ro), specializat, inca de la infiintare, in domeniul relatiilor de munca si comerciale, precum si, ulterior, in domeniul protectiei datelor personale, a drepturilor de autor si a vietii private. Activitatea profesionala a fost dedicata, in calitate de avocat titular, numeroaselor cauze, litigii si ample proiecte subsumate relatiilor de munca, in general, precum si studiilor, articolelor si cercetarilor publicate in mediile de specialitate ori sustinute in cadrul a diferite reuniuni stiintifice. Astfel, Marius-Catalin Predut a contribuit substantial si constant la crearea unei jurisprudente originale, inclusiv de natura constitutionala; la identificarea, prezentarea si implementarea de solutii practice pentru buna derulare a relatiilor de munca, in contextul trasformarilor socio-economice continue; precum si la formarea de avocati si specialisti in dreptul muncii.

Catalina Bordianu Calangiu_Avocat FondatorBordianu & Asociatii

Ioana Fecioru Gogalniceanu_Avocat PartenerBordianu & Asociatii

Codul muncii Carantina Avocat Marius-Catalin Predut

Temele abordate in cadrul Conferintei: - Reglementari generale si speciale din Codul muncii, Codul civil, precum si Decretul prezidential privind instituirea starii de urgenta, Ordonantele militare si Ordinele autoritatilor privind punerea in aplicare a acestora; - Izolarea si carantina - situatii de forta majora. Doctrina si jurisprudenta; - Restrangerea unor drepturi si libertati; - Efecte - masurile ce pot fi luate, in conditiile legii, de angajatori; adaptarea contractelor de munca/a actelor aditionale, durata si incetarea situatiilor particulare; - Forta majora rastoarna regula acordului de vointa pentru modificarea contractelor de munca aflate in executare .

In cadrul temelor discutate s-au prezentat si discutat masurile speciale, exceptionale, care au fost impuse de carantinarea si izolarea salariatilor, dar si de impunerea restrangerii sau incetarii activitatii societatilor angajatoare, punctandu-se asupra necesitatii adoptarii de catre angajatori a unor decizii echilibrate, mai ales in conditiile in care la nivel national s-a depasit cifra de 1.000.000 de contracte individuale de munca suspendate intr-o perioada foarte scurta de timp (16 martie 2020 - 8 aprilie 2020).

Insa, dincolo de perioada de carantinare, izolare si distantare sociala a salariatilor (impusa de criza sistemelor de sanatate), avocat Marius-Catalin Predut a accentuat ca este necesar a nu se apela ``major forta majora``, in orice situatie, in general, mai ales in situatiile in care avem de a face cu decizii individuale privind suspendarea, modificarea sau, mai ales, incetarea contractelor de munca. Toate aceste decizii trebuie sa aiba in vedere specificul fiecarei activitati sau set de activitatii desfasurate de salariati, a fiecarui contract individual de munca, mai ales dupa perioada de somaj tehnic, cand angajatorii si salariatii se bucura de decontarea acestuia de catre stat.

Odata cu argumentarea si lamurirea acestei necesitati (de a nu privi forta majora ca fiind apta sa motiveze prin ea insasi orice decizie a societatilor angajatoarea sau a salariatilor), urmatoarele conferinte vor avea scopul de a trata modul in care poate avea loc modificarea contractelor individuale de munca, ce anume se poate modifica, ce poate angajatorul modifica unilateral (UpDate Work II - modifcarea contractelor individuale de munca, 14 aprilie 2020); ce reguli trebuie respectate in situatia in care salariatul isi desfasoala activitatea in regim de telemunca (UpDate Work III - Telemunca si munca la domiciliu, 16 aprilie 2020); reorganizarea societatilor angajatoare in contextual noii crize econimice si sociale generate de pandemia CoVid - 19 (UpDate Work IV - Reorganizarea societatilor angajatoare, 28 aprilie 2020), si, nu in ultimul rand, masurile de protective sociala a salariatilor afectati de noile crize economice si sociale (UpDate Work V - Protectia salariatilor, 30 aprilie 2020).

Toate aceste Conferintele vor fi organizate de Universul Juridic in parteneriat cu MCP Cabinet avocati (fondator avocat Marius-Catalin Predut, autor al Codului muncii comentat si Speaker in cadrul tuturor conferintelor).



Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat