OUG privind reducerea timpului de munca, acordarea unor indemnizatii pentru zilieri si sezonieri, precum si incurajarea telemuncii


Guvernul a aprobat, in sedinta de vineri, 07 august 2020, o ordonanta de urgenta prin care sunt reglementate o serie de masuri de sprijin destinate angajatilor si angajatorilor si de stimulare a cresterii ocuparii fortei de munca in domeniile afectate de intreruperea sau restrangerea activitatii, in contextul situatiei epidemiologice determinate de raspandirea coronavirusului SARS - CoV – 2.

Una din masurile adoptate de Guvern, si care va putea fi aplicata ori de cate ori se instituie stare de urgenta/alerta/asediu, estesprijinul acordat de stat sub forma unei scheme de finantare temporara a salaritilor care vor avea program redus de munca.

Executivul a creat posibilitatea angajatorului sa reduca, in aceasta perioada, timpul de munca al salariatilor, cu cel mult 50% din durata prevazuta in contractul individual de munca, cu repartizarea corespunzatoare a programului de lucru si cu reducerea corespunzatoare a salariului.

Pe aceasta perioada salariatii beneficiaza de o indemnizatie de 75% din diferenta dintre salariul de baza brut prevazut in contractul individual de munca si salariul de baza brut aferent orelor de munca efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de munca.

Aceste sume se platesc de angajator si se deconteaza ulterior de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de munca din bugetul asigurarilor de somaj.

Reducerea timpului de munca se stabileste prin decizia angajatorului, pentru o perioada de cel putin 5 de zile lucratoare consecutive, acesta avand obligatia sa stabileasca programul de munca pentru intreaga luna.

Reducerea timpului de munca se poate aplica si in cazul programului de munca in ture, precum si in cazul programului de munca inegal.

Executivul va continua sa sprijine si persoanele care realizeaza venituri in regim independent si care au beneficiat de indemnizatia de somaj tehnic in perioada starii de urgenta/alerta, in baza OUG 30/2020.Astfel, in contextul reducerii temporare a activitatii, pe perioada starii de urgenta / alerta aceste persoane vor putea beneficia de o indemnizatie lunara de 41,5% din castigul salarial mediu brut. Plata se va face de la bugetul de stat, prin Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala pe baza cererii si a declaratiei pe propria raspundere.

Alte categorii care vor fi sustinute pentru a ajuta piata fortei de munca, pentru o perioada de trei luni, sunt zilierii si lucratorii sezonieri.

Pentru zilierii care isi desfasoara activitatea intr-unul din domeniile afectate de intreruperea sau restrangerea activitatii ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2 se acorda de la bugetul de stat o suma reprezentand 35% din remuneratia cuvenita zilei de munca pentru o perioada de trei luni, la alegerea beneficiarul de lucrari, dar nu mai tarziu de 31 decembrie 2020.

Beneficiarii de lucrari vor plati acesti bani zilierilor, din bugetul propriu, la momentul platii contravalorii muncii zilnice, si ulterior vor deconta sumele platite prin Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala si agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene.

Guvernul a mai decis sa acorde pentru sezonieri o indemnizatie de 41,5% din salariu, dar nu mai mult de 41.5% din castigul salarial mediu brut pe economie, aferent perioadei lucrate. Aceasta facilitate va putea fi acordata pana la 31 decembrie 2020, pentru cel mult 3 luni, la alegerea angajatorului, pentru angajatii care incheie contracte individuale de munca pe perioada determinata de pana la 3 luni.

Angajatorul va plati integral contravaloarea muncii prestate in baza contractului individual de munca pe perioada determinata, si ulterior va deconta, prin Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, suma reprezentand procentul de 41,5%.

Decontarea din bugetul asigurarilor pentru somaj se va efectua in termen de cel mult 10 zile de la data depunerii cererii.

O alta masura adoptata de Guvern pentru a sprijini piata muncii in aceasta perioada are ca scopimpulsionarea angajatorilor sa utilizeze telemunca,in contextul in care regulile de distantare fizica, inclusiv la locul de munca, trebuie mentinute.

In acest sens, Guvernul a prevazut acordarea, o singura data, a unei sume de 2.500 lei pentru angajatii care au lucrat in regim de telemunca in perioada starii de urgenta sau de alerta pentru cel putin 15 zile, pentru achizitionarea de pachete de bunuri si servicii tehnologice necesare desfasurarii activitatii in regim de telemunca. Aceasta masura se adreseaza angajatorilor care au statutul de intreprinderi mici si mijlocii si care au facut dovada utilizarii telemuncii in perioada starii de urgenta. Banii se acorda prin Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca din bugetul asigurarilor pentru somaj, din subventii de la bugetul de stat, in limita bugetului alocat, pana la 31 decembrie 2020.

Masurile adoptate nu se aplica institutiilor publice, angajatorilor care la data solicitarii se afla in faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitatile suspendate si nici angajatorilor care sunt inregistrati in jurisdictii necooperante in scopuri fiscale.

Aproximativ 700.000 de persoane vor beneficia de noile masuri adoptate de Guvern, impactul bugetar fiind estimat la 2,4 miliarde lei.



Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat