Patronii cer relaxarea legislatiei pentru reincadrarea femeilor pe piata muncii


Patronii solicita relaxarea legislatiei referitoare la formarea profesionala, acordarea de sprijin femeilor care vor sa se reangajaze dupa concediul de maternitate sau imbunatatirea legislatiei privind ucenicia, toate aceste masuri fiind menite sa diminueze deficitul de forta de munca din Romania.
Presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca deficitul de muncitori, care se resimte tot mai acut in Romania este si o consecinta a legislatiei defectuoase in ceea ce priveste formarea profesionala sau a lipsei de sprijin pentru grupurile vulnerabile, in special pentru femeile care vor sa se intoarca pe piata muncii, dupa ce au nascut. Astfel, CNIPMMR solicita Guvernului sa revizuiasca legea 76/2002, privind ocuparea si combaterea somajului, prin eliminarea perioadei de trei ani in care angajatorii sunt obligati sa mentina raporturile de munca ale persoanelor care au participat la programe de pregatire profesionala. Nicolescu a precizat ca patronii nu pot obliga angajatii sa ramana in firmele lor pana la expirarea celor trei ani, iar legea prevede ca, in cazul in care angajatii au parasit locul de munca inainte de acest termen, patronii sunt obligati sa restituie subventiile acordate de stat pentru formarea lor profesionala. Totodata, patronatele solicita, introducerea, dupa modelul european, a unui sprijin pentru salariatele care se intorc la munca dupa concediul de maternintate sau de ingrijire a copilului pana la doi ani. Nicolescu a spus ca, in majoritatea statelor europene, femeile care se intorc la munca dupa aceasta perioada primesc un \"voucher\" pe care il pot folosi numai pentru acoperirea cheltuielilor cu formarea profesionala. Patronatele mai cer, totodata, si flexibilizarea ofertei de formare profesionala, majorarea numarului de femei care participa la cursuri de specializare, in special a celor din mediul rural sau crearea de posibilitati de reinsertie profesionala. Potrivit presedintelui CNIPMMR, in UE femeile castiga, in medie, cu 15% mai putin decat barbatii, iar in Romania acest decalaj intre salarii depaseste 20%. Statisticile mai arata ca diferenta de remuneratie creste odata cu varsta, educatia si anii petrecuti la acelasi loc de munca. Diferentele intre salarii se ridica, astfel, la peste 30%, la grupa de varsta intre 50 si 59 de ani, si la sapte procente, la tinerii sub 30 de ani. Totodata, diferente intre salarii de peste 30% se intalnesc la persoanele cu studii superioare, in timp ce in randul celor cu studii medii, diferentele de salarii se ridica la 13%. O alta cerinta a CNIPMMR este si imbunatatirea legislatiei privind ucenicia, prin simplificarea procedurilor de acreditare a maistrilor de ucenicie, prin transferul sarcinii de evaluare a formarii profesionale prin ucenicie de la Ministerul Muncii la organizatiil neguvernamenrale sau prin reducerea fiscalitatii pentru angajatorii care incheiecontracte de ucenicie.



Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat